De același autor
Desi, sub aspectul evolutiilor obiective, nici aceasta vara nu s-a abatut de la regula, afirmata în ultimul deceniu, a sporirii frecventei si amplificarii intensitatii fenomenelor meteorologice extreme ca expresie a dereglarilor climatice, iata ca tot în ultimele luni asistam si la primele semne a ceea ce ar putea deveni marele compromis ecoclimatic, deopotriva stiintific si politic.
Dupa cum este cunoscut, problematica încalzirii globale, în frunte cu cauzele si efectele sale, a generat doua mari falii în lumea stiintifica, politico-economica si chiar la nivelul opiniei publice. Pe de o parte, marea majoritate, având ca lider în toate privintele Europa, care considera ca epoca industriala, cu toate înfaptuirile sale, a generat si un efect negativ major, prin amplificarea efectului de sera si tendinta, aproape ireversibila, a încalzirii globale, cu singurul antidot radical: reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera (GES). Pe de alta, grupul restrâns al tarilor "fosilodependente", condus de SUA, care neaga originea "umana" a fenomenului si propune, ca solutie a iesirii din criza, promovarea de noi tehnologii, mai putin poluante, folosirea de energii alternative si angajamente voluntare din partea tuturor statelor, fara exceptii.
Miza este esentiala, pentru ca disputa opune, indirect, dar fundamental, partizanii cresterii si, respectiv, adversarii productivismului, adica pune în discutie chiar radacinile actualului mondialism economic, aflat în plina expansiune si care, cel putin deocamdata, nu pare dispus la nici un compromis.
Expresia politico-juridica a acestor pozitii o constituie în special Protocolul de la Kyoto (1997) si Acordul preliminar de la Vientianne (2006). Dupa confruntari deschise între "sceptici" si "realisti", în urma carora curentul ecoclimatic a devenit dominant, inclusiv în plan stiintifico-spiritual, iata ca acum, dupa cunoasterea tot mai profunda a dimensiunilor evolutiilor posibile si a capacitatii de a le face fata, ambele parti încep sa faca pasi înapoi, pâna a ajunge la puncte de contact, dar din motive diametral opuse. La un asemenea efect de apropiere contribuie prin cedari reciproce, pentru unii, confirmarea imposibilitatii stoparii cursului dereglarii ecoclimatice si a neputintei (relative) a efortului uman, pentru altii, inutilitatea negarii evidentei si cautarea avantajelor posibile compensatorii în noile conditii date.
Mentinerea starii de gravitate a situatiei ecoclimatice este confirmata din plin de rezultatele celui de-al patrulea raport, din acest an, al Grupului Interguvernamental pentru Evolutia Climei (IPCC). Tendintele pe termen lung devin tot mai predictibile, odata cu publicarea primei prognoze a încalzirii globale de Biroul de Meteorologie al Centrului Hadley din Exeter (august), care arata o stationare a cresterii temperaturilor pentru urmatorii 2 ani (ca urmare a unor fenomene de conjunctura), înainte de o urcare brusca la sfârsitul deceniului si din perspectiva lui 2100.
În acelasi timp, principala concluzie a ultimelor reuniuni stiintifice de gen o reprezinta aceea ca, de acum înainte, prioritatea absoluta si solutia realista este adaptarea cât mai rapida si mai deplin posibila la noile conditii de mediu. Iar pentru aceasta, prognoza schimbarilor climatice trebuie sa se concentreze asupra efectelor pe termen scurt, locale si regionale, pentru a oferi responsabililor posibilitatea de a elabora si aplica planuri de urgenta adecvate. Tuturor acestor constatari apartinatoare elitei stiintifice li s-a raspuns cu unele contestatii palide stiintific, nesemnificative ca impact si evident interesate, ca origine.
În plan politic, pentru prima data, în urma ultimului summit G8, desfasurat în Germania, presedintele G.W. Bush a dat un semn, la 7 iunie a.c., ca este dispus sa se angajeze, alaturi de alti conducatori ai tarilor celor mai industrializate, sa participe la eforturile de reducere a GES. În acelasi timp, prin Cartea Verde din 28 iunie a.c., UE si-a remodelat strategia în domeniu, în sensul ca obiectivul sau îl constituie acum atât actiunea de reducere a emisiilor de GES, cât si preocuparea de adaptare a societatilor la noile conditii ecoclimatice, elaborarea unor strategii adecvate devenind astfel absolut necesara.
Totusi, asemenea evolutii nu sunt lineare.
Chiar daca a promis la Sydney, cu ocazia Forumului Asia-Pacific (APEC), ca va lucra cu ONU pe tema schimbarilor climatice, G.W. Bush pare a încuraja un ciclu separat de conferinte internationale, care sa marginalizeze Kyoto si sa promoveze un sistem flexibil, fara angajamente ferme, benevol, în ultima instanta ineficient. Declaratia de principii din 8 septembrie, adoptata cu aceasta ocazie, confirma o asemenea supozitie, din moment ce se refera la un "obiectiv pe termen lung" de reducere a emisiilor de GES, fara tinte precise, obligatorii si care astfel încearca parca sa deturneze cooperarea internationala de la o actiune veritabila în materie. În plus, cum declara premierul australian Howard, ar fi vorba de "un nou consens", la care au aderat deja trei mari puteri: SUA, China si Rusia, si caruia vor fi tentate sa li se alature si alte state, ceea ce ar putea însemna practic abandonarea actualei abordari si alunecarea periculoasa pe panta "autoreglarii".
Un moment important al acestui proces, înca timid, îl va constitui summit-ul de la New York din 27-28 septembrie convocat de seful Casei Albe pe aceeasi tema; întrebarea-speranta care se ridica este: G.W. Bush, care se opune asumarii oricarei obligatii de reducere a emisiilor de GES, va face cu aceasta ocazie unele concesii, asa cum a lasat sa se înteleaga la reuniunea G8?
În acelasi timp însa, procesul Kyoto continua; reuniunea Adunarii Generale a ONU din 24 septembrie, la care vor participa peste 50 de sefi de stat si de guvern, reprezentanti ai societatii civile si ai lumii afacerilor, consacrata schimbarilor climatice, se doreste una pregatitoare pentru summit-ul de la Bali, din decembrie, care va trebui sa stabileasca o "foaie de parcurs" pentru negocierile vizând un nou acord, post-Kyoto (2012). Cele doua pozitii se vor confrunta atunci deschis si, poate, decisiv si vor putea pune bazele marelui compromis, în limite acceptabile, inclusiv pentru interesul general al omenirii. Oricum, dincolo de fluctuatiile de moment, provocate politic, o asemenea cale este inevitabila.
