Un cod al mediului - posibil remediu pentru instabilitatea legislativa

Inflatia de reglementari, instabilitatea legislativa si corolarul lor, neaplicarea normelor adoptate, sunt pacate originare ale legislatiei romanesti din ultimii 16 ani, inclusiv ale celei privind protectia mediului. Dupa o perioada de tranzitie in care au coexistat prevederi adoptate anterior lui 1989 cu altele noi, adoptate posterior, reconsiderarea dreptului de proprietate, instaurarea treptata a regulilor economiei de piata si a democratiei reprezentative au impus si o noua conceptie asupra protectiei mediului si a mijloacelor de realizare a sa. Expresia general-juridica a acestor cerinte a constituit-o Legea nr. 137/1995, privind protectia mediului, conceputa ca o reglementare-cadru, in baza careia sa se adopte legile speciale subsecvente. Elaborat dupa legea-model aprobata de Consiliul Europei in 1991, actul normativ respectiv avea meritul de a constitui un cadru legislativ general al activitatii de protectie a mediului (“obiectiv de interes public major”) prin consacrarea principiilor si elementelor strategice ale acesteia, stabilirea institutiilor juridice definitorii (reglementarea activitatilor economice si sociale cu impact asupra mediului, o raspundere moderna pentru prejudiciul ecologic s.a.) si instituirea regulilor fundamentale pentru domeniile specifice de conservare a naturii si combatere a poluarii. In baza sa au fost adoptate cateva legi sectoriale importante, fara a se reusi insa elaborarea tuturor celor 17 acte normative preconizate, inregistrandu-se si semnificative restante, unele persistand pana acum. Exemplul cel mai semnificativ al instabilitatii in domeniu il reprezinta chiar situatia Legii-cadru nr.137/1995. Dupa ce a fost modificata de mai multe ori (practic fiecare ministru al Mediului a tinut sa-si puna “amprenta” istorica asupra sa) aceasta a sfarsit prin a fi abrogata integral la 30 decembrie 2005, si inlocuita cu Ordonanta de Urgenta nr. 195/2005 privind protectia mediului, fara ca o ratiune importanta sa fi impus o asemenea  solutie radicala!
Un impact major l-a avut declansarea procesului de armonizare a legislatiei nationale cu acquis-ul comunitar de mediu, care a presupus transpunerea a circa 90 de acte europene, pe calea a peste 120 texte interne.
Lipsa de experienta, greutatile caracteristice unui atare demers si specificul politicii romanesti au generat un proces greoi de reglementare, contradictoriu, in permanenta prefacere, cu rezultate pe masura: un numar foarte mare de texte, dispersate, multe contradictorii, cu suprapuneri evidente, foarte complicate si, in consecinta, greu aplicabile si, deci, ineficiente. Asa se face ca exista acum peste 300 de acte normative referitoare la mediu (legi, ordonante si hotarari guvernamentale, ordine ministeriale), la care se adauga zeci de conventii internationale ratificate, reunite intr-un corpus masiv, nestructurat, dezordonat si ineficient.
Proba cea mai evidenta a acestor realitati: starea actuala a mediului si dificultatile majore in inchiderea capitolului 22 - Protectia mediului - al negocierilor de aderare la UE.
Ce se poate face? Remediul clasic la fenomenul inflatiei legislative il reprezinta codificarea, sub forma unui act normativ cu forta juridica superioara, cat mai cuprinzator in privinta  reglementarilor juridice dintr-un anumit domeniu, in cazul nostru a celor privind protectia mediului. In plus, aceasta operatiune se impune in conditiile in care procesul de legiferare in materie inregistreaza sau ar trebui sa cunoasca, mai ales odata cu integrarea in UE, o relativa stabilizare, ca un factor de stimulare si consolidare a unei asemenea tendinte. Si aceasta, cu atat mai mult cu cat, prin modificarea Constitutiei in 2003, s-a recunoscut dreptul fundamental la un mediu sanatos si echilibrat ecologic si s-a creat astfel baza constitutionala dezvoltarii legislatiei aferente.
Elaborarea de catre specialisti si adoptarea de catre parlament a unui Cod al mediului, dupa cum avem deja un cod penal, unul civil sau altul comercial si asa cum s-a intamplat deja in multe state occidentale, sunt cerute mai ales de considerente de ordin practic. Astfel, pe aceasta cale, printr-o operatiune de rationalizare s-ar suprima paralelismele, elimina contradictiile si asigura o minima coroborare intre prevederile numeroaselor texte oficiale, neuitand adevarul ca, adesea, reglementarile excesiv dispersate nu sunt respectate deoarece nu sunt cunoscute!
Succesul unui asemenea proiect, asa cum ne demonstreaza si experientele altora, este conditionat deopotriva de existenta vointei politice corespunzatoare si priceperea in conceperea si redactarea documentului. Tehnic vorbind, elaborarea unui cod consta, in principal, in ordonarea sistematica, dupa un plan corect, a reglementarilor existente si tinand seama de particularitatile domeniului. O atentie deosebita se cuvine acordata receptarii normelor comunitare si internationale in materie, precum si consacrarii unui mecanism care sa permita viitoarelor norme de mediu sa se grefeze armonios la corpusul existent. Implicatiile unui asemenea demers complex sunt insa mult mai profunde.
Existenta unui Cod al mediului inteligent structurat, atotcuprinzator, clar si transparent, dotat cu un mecanism suplu de adaptare, eficient in practica ar frana pornirile inflationiste si promova tendintele de stabilitate ale legislatiei.