De același autor
Apropierea datei integrarii în UE si perspectiva primelor alegeri pentru Parlamentul European fac stringenta si în Romania problema ecologismului politic. Mai ales din motive electorale, de reprezentare europarlamentara, Verzii europeni sunt interesati de existenta si la noi a unor formatiuni de o asemenea orientare, iar spectrul politic romanesc nu poate fi complet, în context comunitar, fara prezenta lor. Numai ca, întocmai ca si în celelalte tari est-europene, dupa o prima perioada de manifestare, si aici partidele verzi trec printr-o criza de identitate si afirmare greu de surmontat.
Spre deosebire de situatia din alte state ex-comuniste, primele formatiuni autointitulate ecologiste au aparut la noi imediat dupa decembrie 1989, pe un teren gol, din initiativa unor cercuri preponderent intelectuale, cu preocupari în zona de interes a domeniului si dornice de a se racorda (fie si mimetic!) la valorile Vestului. O asemenea sorginte si-a pus amprenta si asupra profilului acestora, în sensul ca au ramas mai ales grupari de specialisti si nu au devenit cu adevarat formatiuni de militanti.
Intr-adevar, daca în Ungaria (prin Cercul Dunarii, din care provine si actualul presedinte L. Solyom), Polonia sau chiar Bulgaria (unde miscarea Ecoglasnost a declansat perestroika), miscarile protestatare fata de degradarea mediului au aparut în sanul regimului comunist si s-au dezvoltat ca forte politice dupa prabusirea acestuia, în Romania absolutismul si duritatea dictaturii au exclus o astfel de posibilitate. Cu un asemenea handicap, în primele luni ale lui 1990, am asistat la o adevarata “explozie” de partide verzi - fondandu-se 5 asemenea formatiuni - care, în entuziasmul si cu optimismul primelor luni de democratie, au adunat, la alegerile de la 20 mai, 629.873 de voturi, adica 4,59% din totalul optiunilor exprimate.
Treptat însa, constranse spre a supravietui politic si a se exprima parlamentar sa intre în diverse aliante efemere si sa abdice de la adevaratul lor curs, formatiunile ecologiste nu au rezistat si s-au pierdut în marsul fortat al gruparilor politicii romanesti din ultimii ani.
Singurul supravietuitor al primului val verde, Partidul Ecologist Roman (PER), se zbate între a fi sau a nu fi, în urma schismei congresului separatist din 5 iunie 2005, soarta lui urmand a fi transata la tribunal.
Oricum, prestatia sa la ultimele alegeri parlamentare a fost dezastruoasa, obtinand numai circa 87.000 de voturi la fiecare Camera, adica sub numarul membrilor sai scriptici (116.000, fata de numai 44.000, cati numara Grunenii germani, sau 44.000, Les Verts din Franta si care obtin la urne milioane de optiuni)!
Starea actuala a ecologismului politic romanesc nu e deloc roza. În sondajele de opinie Verzii nu sunt vizibili; numai evaluarile pe teme conexe arata, printre altele, ca 4% dintre romani considera problemele mediului ca foarte importante. Aceasta subreprezentare politica greu explicabila (unul dintre motive putand fi acela ca oferta ecologica s-a diluat prin includerea în platformele partidelor traditionale a unor capitole corespunzatoare) indica serioase handicapuri de credibilitate doctrinara, mentalitati si cultura publice, maturizare si responsabilitate civice, dificil de depasit într-un timp scurt si fara preocupari substantiale, conjugate. Fapt confirmat si de experienta Verzilor europeni care, dupa propriile lor afirmatii, în ciuda eforturilor depuse si a energiilor consumate, nu au reusit sa ajute suficient si sa impuna astfel proiectul ecologist în termeni vestici, pe malurile Dambovitei!
Dupa cum, cu un an înainte de aderare la UE si organizarea alegerilor europarlamentare din iunie 2004, în cele 8 tari central si est-europene candidate s-au înfiintat, cu sprijin european, noi formatiuni ecologiste, în octombrie 2005, vechi militanti ai FER, MER s.a. au creat Partidul Verde, afiliat la structura continentala, în speranta de a raspunde unei astfel de nevoi. S-ar putea sa mai apara si alte initiative de acest gen, dar problema esentiala ramane aceea a continutului programului politic, a capacitatii de convingere si a disponibilitatii electoratului de a-si alege prioritati de aceasta natura. Simpla schimbare de denumire, în conditiile în care raman aceiasi combatanti cu naravurile lor si incapacitatea demonstrata de a acredita o formatiune de aceasta natura, la care se poate adauga practica de pana acum a divizarii, nu pot garanta decat un nou esec. Este nevoie de schimbari radicale care sa ofere sansele unui nou început, adevarat si de succes. Prioritare raman consistenta programului si gradul de influentare al mesajului politic. Manifestarile din ce în ce mai severe ale schimbarilor climatice, precum cele 7 valuri de inundatii din 2005 sau exigentele environmentale ale integrarii europene, au creat o anumita sensibilitate ecologica la nivelul opiniei publice, care faciliteaza calea si sporeste impactul discursului “verde”. Daca noii veniti vor reusi sa valorifice ineditul capitol de urgenta ecologica, atunci sansele lor de afirmare sporesc.
Oricum, însa, singura, aderarea la UE nu e suficienta!
