De același autor
Se pare ca a revenit timpul "agitatorilor de idei"! Marile initiative, indiferent de natura lor, spre a se impune cu sanse sporite de infaptuire, au nevoie, din ce in ce mai evident, sa fie lansate de o personalitate puternica, preluate si prezentate de mass-media, sustinute de opinia publica si astfel asumate de factorii de decizie. Exemplele, mai vechi sau mai noi, nu lipsesc; cele ale abatelui Pierre (stins recent din viata), Coluche, M. Yunus, parintelui Frans Van der Hoff... Iar mai recent si in plan ecologic cel al francezului Nicolas Hulot. Experienta politico-civica si implicatiile generate de proiectul sau (in curs) pot marca semnificativ teoria si practica politica, prezente si viitoare. Prin intermediul Pactului ecologic, cunoscutul realizator TV si militant ecologist si-a propus si a reusit sa plaseze ecologia in centrul dezbaterilor aferente alegerilor prezidentiale franceze din 2007, cu speranta ca urnele sa desemneze un sef de stat capabil si hotarat sa contribuie la stoparea cursului evolutiilor spre dezastru si reorientarea sa catre o dezvoltare durabila. Elaborat de Fundatia N. Hulot si Comitetul de veghe ecologica si lansat la 6 noiembrie 2006, documentul prevede, in premiera, un veritabil "contract ecologic" incheiat intre viitorul "presedinte al tuturor francezilor" si locuitorii Hexagonului. "Programul de actiune" astfel preconizat, deopotriva ambitios si realist, vizeaza o definire clara a obiectivelor politice urmarite si o stabilire a masurilor concrete de atingere a lor, aplicabile din punct de vedere tehnic si juridic inca de la inceputul mandatului prezidential, precum si a initiativelor diplomatice prioritare in acest sens.
Pactul priveste 10 obiective majore ale schimbarii si cinci propuneri concrete pentru atingerea lor: plasarea mediului in centrul preocuparilor statului, prin crearea unui post de vicepremier pentru dezvoltarea durabila, instituirea unei taxe pe carbon, promovarea unei piete agricole si a unei agriculturi ecologice, dezbaterea publica a orientarilor dezvoltarii durabile si formularea unei mari politici nationale de educare si sensibilizare vizand problematica environmentala.
Dupa doua luni si jumatate de eforturi rodnice, prin care a reusit sa convinga 10 candidati la functia de sef al statului si aproape 600.000 de francezi sa semneze Pactul ecologic, cu exact 3 luni inaintea scrutinului pentru Elysée, N. Hulot anunta, la 22 ianuarie a.c., in Palatul Decouverte din Paris: "Am decis sa nu candidez la alegerile prezidentiale si imi suspend, in consecinta, ingerinta mea politica".
O hotarare naturala si asteptata din partea ecologistilor si nu numai! Sau, cum remarca E. Morin, o optiune de "suprapolitica", deasupra partidelor si pentru cetateni.
Intr-adevar, in planul satisfactiei sufletesti, mutatis mutandis, gestul il repeta oarecum pe cel al inteleptului antic care, chemat sa elaboreze o constitutie pentru Sparta, vazand zadarnicia perfectibilitatii si ajuns la o forma suficienta a documentului, sub pretextul ca trebuie sa plece din cetate pentru o anumita perioada, i-a chemat la el pe reprezentantii poporului si i-a pus sa jure ca vor respecta legea fundamentala, pana la intoarcerea sa spre a continua munca. Dupa obtinerea consimtamantului, inteleptul nu s-a mai intors niciodata, lasand demosul sub puterea juramantului de a respecta Constitutia, asa cum a fost ea elaborata, iar autorul sau ramanand cu multumirea indatoririi indeplinite.
In orice caz, se poate spune si in cazul nostru ca "maurul si-a facut datoria" si, totodata, se impunea a parasi scena, pentru a nu se contamina si intoxica cu naravurile "poluante" ale oamenilor politici! De altfel, dupa propria-i afirmatie, oamenii politici "au aprobat litera Pactului, fara a-i intelege spiritul".
Obiectivul propus a fost din plin atins; pentru prima data, mediul a ocupat in cadrul unor alegeri prezidentiale locul care i se cuvine, iar invingatorul va trebui sa-si respecte angajamentele ecologice asumate, fapt garantat de intreaga opinie publica.
Atitudinea si succesul lui N. Hulot raman exemplare pentru rolul si misiunea sa de "agitator" al ideilor ecologiste. El prefigureaza astfel stadiul actual de actiune si portretul ecologistului de succes: unul preponderent civico-mediatic si inca, din fericire, separat de "mocirla" activismului politic.
Intr-adevar, Hulot a rezistat tentatiilor recompensatoare de acest gen, refuzand rasplata politica, oferita deja de presedintele Chirac sub forma unui post ministerial! Revenirea sa pe marile trasee ecologice ale lumii, prin intermediul emisiunii TV Ushuaia, si asumarea rolului de "caine de paza al ecologiei", inclusiv prin supravegherea modului de respectare de catre viitorul presedinte a Pactului incheiat, prezinta o mare importanta.
"Intransigenta" ecologista astfel afisata i-a adus si critici. Unul dintre contestatari, C. Allègre, considera ca Pactul - bazat pe lupta contra incalzirii globale, refuzul organismelor modificate genetic si al utilizarii nuclearului ca sursa de energie electrica - ar reprezenta un pericol pentru democratie, intrucat rationalizarea consumului pe care ar presupune-o atingerea acestor obiective ar fi refuzata de cetateni. Nu surprind, desigur, asemenea idei, "tocite" de atata utilizare din partea "scepticilor-lobbyisti", ci faptul ca ex-ministrul socialist le invoca in numele unei stangi de tip secolul XIX, "increzatoare in procesul stiintific, motorul progresului economic". Ceea ce ne face sa-i credem pe cei care considera ca Allègre, in pierdere de imagine, vrea publicitate cu orice pret!
