De același autor
Iata ca si bibliotecarii, prin Hotararea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, îsi au ziua lor, 23 aprilie. Nu putem întreba de ce tocmai ziua Sfantului Gheorghe a fost aleasa ca zi a bibliotecarului? Oare mai crede cineva în puterea miraculoasa a bibliotecarului, care, asemeni Sfantului Gheorghe, ucide balaurul, simbolul raului, care în cazul acestei profesii înseamna de fapt ignoranta, incultura?
Multa lume ar vrea sa stie, si pe buna dreptate: care mai este rostul bibliotecarului în societatea contemporana, societatea informatiei, unde notiunea de carte, în sensul clasic al termenului, este pusa sub un grav semn al întrebarii? Daca, din cele mai vechi timpuri, de cand vorbim de aceasta profesie, bibliotecarul era sinonim cu savantul - asa era în Biblioteca din Alexandria si la fel în bibliotecile monastice din Evul Mediu -, astazi lucrurile par cu totul altfel. Mai sunt oare bibliotecarii carturari? Cei mai multi oameni raspund ca nu. Si realitatea nu numai la noi, dar si în alte parti, pare aceasta. In ochii multora, bibliotecarul e un om care ia cartea din raft si o da cititorului, un umil functionar care, în loc de dosare, detine în custodie carti si nu stie mare lucru despre continutul lor. In zadar noi, cei care lucram în biblioteci de o viata, încercam sa schimbam aceasta prejudecata, sa spunem ca lucrurile nu stau chiar asa; aceasta continua sa ramana. Dar este cu adevarat o prejudecata? Si, daca este, care îi este cauza si sorgintea? Bibliotecarii antichitatii, oameni de mare prestigiu, de tipul lui Calimach sau Aristarh, care au lucrat în faimoasa Biblioteca din Alexandria, dar si cei de mai tarziu, se zice ca stiau foarte bine ce cuprind publicatiile pe care le aveau în grija. Aceasta le aducea o stima deosebita din partea celor care pretuiau cartile. Mai tarziu, spre mijlocul secolului al XIX-lea, odata cu dezvoltarea industriala a productiei tipografice, cand numarul titlurilor ajunge de ordinul zecilor de mii, bibliotecarul nu mai este în stare sa stie continutul publicatiilor intrate în biblioteca si începe sa apara în ochii cititorului drept un ignorant. Englezul John Foskett, analizand acest fenomen într-o celebra carte, vorbeste de procesul de alienare pe care îl traieste bibliotecarul modern. Aceasta înstrainare de produsele sale, spune Foskett, îl discrediteaza în ochii clientilor sai, asemanator unui negustor prost care nu-si cunoaste marfa oferita spre vanzare.
Bibliotecari faimosi
Întrebarea care se pune: noi, romanii, ce fel de bibliotecar am cunoscut? Evident, numai pe cel din ultima categorie. Civilizatia antica, prea putin cunoscuta la noi, nu ne-a lasat nici un fel de urme biblioteconomice. Evul Mediu, de asemenea, nu a înregistrat nici un bibliotecar faimos în spatiul locuit de romani. De altfel, ca si în Vestul Europei, si la romani, bibliotecile încep sa apara în manastiri, sprijinand educatia si învatamantul religios. Bibliotecari erau calugari si se îngrijeau de copiatul manuscriselor, apoi mai tarziu de tiparitul si pastratul cartilor, pe care le împrumutau adesea învataceilor sau altor calugari, cel mai adesea obligandu-i la lectura.
La noi, meseria de bibliotecar, în sensul modern al notiunii, a aparut dupa 1800, dezvoltandu-se în paralel cu învatamantul national. Primul bibliotecar faimos este B.P. Hasdeu. Acest geniu al culturii romane a avut, între altele, si preocupari biblioteconomice, desi putina lume stie aceasta. Astfel, B.P. Hasdeu, în 1862, în Proiectul de organizare si completare a Bibliotecii Nationale din Iasi, vine cu primele elemente teoretice de biblioteconomie în Romania. Intre altele, vorbeste de rolul social al bibliotecilor, dar si de modul de organizare a unui catalog de biblioteca.
Bibliotecarii îl revendica si pe Mihai Eminescu ca fiind de-al lor, chiar daca a slujit pentru putina vreme aceasta profesie, ca director al Bibliotecii Universitatii din Iasi.
Toti cercetatorii fenomenului biblioteconomic romanesc sunt însa de acord ca bibliotecarul roman cel mai important ramane Ioan Bianu, creatorul Bibliotecii Academiei Romane, omul care a slujit aceasta institutie timp de 56 de ani. Ioan Bianu a facut din Biblioteca Academiei depozitara întregii culturi romane vechi si moderne, adunand cu truda din ungherele cele mai îndepartate ale tarii marturii scrise ale culturii si ale civilizatiei noastre.
Nu ne îndeletnicim acum cu enumerarea tuturor personalitatilor care au onorat aceasta nobila meserie. Ne vom mai opri doar asupra unui singur nume, Saint-Beuve, marele critic literar francez, care a lucrat timp de opt ani la Biblioteca Arsenalului - una dintre bibliotecile franceze cu mare traditie -, perioada în care si-a adunat material pentru cunoscutele Causeries du lundi, care l-au facut celebru. Saint-Beuve obisnuia sa spuna ca principala calitate a unui bibliotecar este politetea, pe care acesta trebuie sa o manifeste în permanenta fata de cititori. E adevarat ca Saint-Beuve a citit mult în Biblioteca Arsenalului, nefiind deranjat de prea multi cititori. Bibliotecarii de mai tarziu nu au mai beneficiat de acest timp, desi si astazi se mai spune ca, daca lucrezi în biblioteca, citesti mult.
Cum se pierde prestigiul unei meserii
Sa revenim la bibliotecarii de astazi. Intrebarea la care ar trebui sa raspundem este: de ce la noi, mai mult decat aiurea, meseria de bibliotecar este prost cotata? Deprecierea profesiei în Romania se datoreaza, dupa parerea mea, mai multor cauze. Daca, în perioada interbelica, bibliotecarii - putini la numar - erau bine priviti în societatea intelectuala, dupa razboi si, mai ales, dupa HCM nr. 1542/1951, cand sunt înlaturati din functie toti marii bibliotecari romani, pe motiv ca oameni cu mentalitate burgheza nu pot face educatie maselor populare, meseria începe sa-si piarda din prestigiu. Crearea bibliotecilor de masa, începand cu deceniul al saselea, cu bibliotecari semiinculti sau de-a dreptul inculti este una dintre cauzele majore ale prabusirii profesiei. O alta cauza ar fi desfiintarea învatamantului profesional. Acest tip de formare începe în 1925 la Scoala Superioara de Arhivistica si Paleografie si se continua în universitatile din Bucuresti si Cluj, începand din 1932, prin doua conferinte bibliologice avandu-i ca titulari pe N. Georgescu-Tistu si Ioachim Craciun, oameni cu studii în cele mai renumite universitati de profil europene. Dupa venirea regimului comunist la putere, învatamantul biblioteconomic este diminuat progresiv, pana la disparitia sa totala dupa 1960. În 1990 eram singura tara europeana care nu avea nici o forma de învatamant biblioteconomic. În aceste conditii, pare firesc ca orice absolvent de liceu sau universitate, indiferent de specialitate, sa fie bun de bibliotecar. Bibliotecile devenisera la un moment dat locul caldut pentru privilegiatii nomenclaturii care, în loc sa lucreze ca profesori la tara, erau "aranjati" în biblioteci. Asupra acestora nu putea nimeni pune întrebari, indiferent cum îsi faceau datoria, cei mai multi fiind de altfel dezinteresati de obiectul muncii lor. Asadar, lipsa de calificare, lipsa de cultura, dezinteresul pentru meserie, nepotism si privilegii - iata cateva din marile rele care au dus la deprecierea grabnica a profesiei în timpul regimului comunist. La acestea se adauga disparitia oricarei ierarhii bibliotecare. Daca în tarile din Vest, într-o biblioteca de 30 de persoane, de exemplu, doar 3-5 sunt bibliotecari, restul subbibliotecari, functionari sau alt personal auxiliar, la noi, sub regimul comunist - si siutatia se continua si astazi -, toata lumea care lucreaza în biblioteca se cheama bibliotecar. Nefirescul merge si în alta directie: în Romania zilelor noastre, un bibliotecar comunal, de exemplu, este adesea platit mai bine decat unul din Biblioteca Academiei Romane sau din Biblioteca Nationala, oameni cu cultura generala si biblioteconomica incontestabil superioara si cu atributii de mare raspundere nationala. Legea permite aceasta. De altfel, înfiintarea sau desfiintarea posturilor de bibliotecari publici comunali, spre a ramane în aceeasi zona, este la totala discretie a primarilor. Acestia adesea conditioneaza înfiintarea unui post la biblioteca comunala de numirea unei anumite persoane pe acel post, pe care o platesc iarasi dupa bunul lor plac. Nu putine au fost cazurile în care, daca persoana desemnata de primar pentru ocuparea postului de bibliotecar nu reusea la concurs, fiind de o subcultura înspaimantatoare - din juriu fac parte si reprezentantii bibliotecii judetene -, ci alta persoana, postul respectiv sa nu mai fie finantat. Iata unde conduce autonomia locala înteleasa abuziv.
Reinfiintarea invatamantului profesional
Unul dintre lucrurile cele mai grave care a trebuit remediat imediat dupa 1989 a fost reînfiintarea învatamantului profesional. Desi au luat nastere forme de învatamant de nivel colegial si universitar în Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Oradea, Sibiu, Brasov si Targoviste, calitatea acestui învatamant lasa mult de dorit, pe alocuri dand impresia unei improvizatii jenante, departe de ceea ce astazi numim formarea cyberbibliotecarului sau a bibliotecarului digital. Situatia este oarecum explicabila dupa aproape 50 de ani de absenta a învatamantului biblioteconomic si ruperea de progresele formarii profesionale în alte tari. Totusi, se fac eforturi vizibile pentru sincronizarea învatamantului nostru cu cel de specialitate din tarile vestice, prin programe de schimburi de studenti si profesori cu scoli similare din strainatate. Din 1990 încoace, numai la Sectia de Stiintele Informarii si Documentarii a Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti, de exemplu, s-a primit vizita a aproape 15 profesori din strainatate, iar un numar de 10 profesori si 100 de studenti romani au facut stagii la universitati de prestigiu din Franta, Marea Britanie, Olanda, Danemarca si Elvetia.
E bine sa evidentiem ca, în ultimele decenii, în formarea profesionala a bibliotecarului din tari cu învatamant biblioteconomic temeinic au intervenit modificari structurale. Aceste modificari au fost impuse, pe de o parte, de proliferarea numarului de publicatii carora trebuie sa li se faca fata, iar, pe de alta, de introducerea masiva a informaticii în stocarea si regasirea informatiilor bibliografice si full-text în biblioteci. Totodata, cartea traditionala pierde constant teren în conditiile aparitiei de noi suporti de informatii, a cartii electronice, a CD-ROM-urilor si mai recent a DVD-urilor, care înregistreaza o cantitate uriasa de date pe un spatiu de cateva sute de ori mai mic. Toate acestea presupun un bibliotecar cu o alta calificare, capabil sa stapaneasca fluxul informational contemporan, orientandu-l spre interesele utilizatorilor care, si acestia, spre a se putea bucura de binefacerile societatii informatiei, trebuie sa stie sa caute, trebuie învatati sa caute în bazele de date si sa gaseasca informatiile de care au nevoie pentru studiu si cercetare. De altfel, una din cerintele epocii contemporane în domeniul competentelor profesionale - a eurocompetentelor pe care trebuie sa le avem - priveste educarea bibliotecarului de la a stapani cartea la a stapani informatia aflata în carte.
O situatie dramatica
La noi, marea majoritate a bibliotecilor sunt de tipul secolului al XIX-lea. Informatizarea bibliotecilor nu se afla deloc în atentia autoritatilor. Daca marile biblioteci ale tarii au început sa se informatizeze, micile biblioteci sunt uitate cu buna stiinta. Teoretic, toate scolile din Romania, de exemplu, detin biblioteci, dar numai relativ jumatate au bibliotecar platit si numai 5% sunt dotate cu calculatoare si îsi reflecta colectiile într-un catalog informatizat. Nici una dintre aceste biblioteci nu are catalogul cu publicatii pe Internet, spre a fi consultat de la distanta. Ce sa spunem despre bibliotecarul scolar? - el este folosit de conducerea scolii în cele mai multe locuri pentru tot felul de activitati administrative, este omul bun la toate, mai putin lasat sa se ocupe de politica cartii. Nici cele mai multe biblioteci universitare nu o duc mult mai bine. Cu exceptia celor patru biblioteci centrale universitare din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara, care sunt finantate direct de Ministerul Educatiei si Cercetarii, celelalte biblioteci universitare, aflate în subordinea rectoratelor, se gasesc într-o situatie destul de dramatica. Banii nu ajung si primul sector care suporta consecintele este biblioteca - departe de a fi considerata parte integranta a procesului de educatie -, iar numarul bibliotecarilor este redus an de an.
Dezinteresul conducatorilor de universitati pentru biblioteci este urmarea fireasca a dezinteresului societatii contemporane romanesti pentru progresul stiintei autohtone. Acest interes a scazut dramatic dupa 1990. Nimeni nu mai are nevoie de informatie stiintifica din carti sau documente electronice. Nu este deci o întamplare ca numeroase biblioteci universitare nu au nici un abonament la publicatii periodice straine si nici vorba de abonamente la baze de date cu mii de seriale electronice, cum au bibliotecile surori din alte tari. Organisme autohtone care înainte erau mari furnizoare de informatii stiintifice, cum este Institutul National de Informare si Documentare, se afla astazi în colaps total, în lipsa de comenzi ferme. Firmele straine care mai investesc la noi vin cu documentatia gata facuta si nu au nevoie sa-si procure local date stiintifice - ar fi una dintre explicatiile disparitiei cererilor de astfel de date. O alta explicatie o gasim în bulversarea totala din învatamantul superior romanesc, unde majoritatea profesorilor este în cautarea de noi surse de venituri pentru un trai decent, ceea ce îi îndeparteaza de cercetarea stiintifica. Putinii sunt mari pasionati, asemeni dascalului cu "haina roasa-n coate" al lui Eminescu, din Scrisoarea I. Cei care sunt adevaratii cititori ai bibliotecilor de astazi - pentru ca exista si asemenea cititori, nu multi, dar exista -, care au învatat sa exploateze cu succes publicatiile electronice, sunt doctoranzii. Acestia fac cercetari stiintifice parte din obligatii, parte din pasiune. Asupra acestora se îndreapta cu precadere sprijinul documentar al bibliotecilor stiintifice.
Bibliotecile universitatilor particulare
Revenind la bibliotecarul universitar, am dori sa facem cateva remarce referitoare la bibliotecile universitatilor particulare. Bibliotecile, în aceste universitati, în proportie de peste 90%, sunt pur decorative. Nu detin decat un numar infim de publicatii stiintifice. Ele sunt constituite aproape în exclusivitate din cursuri si manuale. Nu au nici un abonament la vreo revista stiintifica straina sau la vreo baza de date cu publicatii electronice. La o populatie universitara cu 20.000 de studenti si 15 facultati, cum sunt cateva universitati particulare de acest fel, ar fi necesar sa existe 15 biblioteci specializate si o biblioteca centrala. Toate împreuna ar trebui sa aiba cel putin 150 de bibliotecari, dupa standardele minime europene. In realitate, o asemenea universitate nu are decat 3-4 bibliotecari si o singura biblioteca. In aceste conditii, biblioteca - laboratorul nostru de munca intelectuala - practic nu exista. Si un învatamant fara biblioteca este nul. Iar biblioteca nu poate exista daca nu este ceruta, si nu este ceruta în asemenea institutii de învatamant. Stim din practica ca cei mai multi studenti nu citesc, daca nu sunt obligati. Profesorii nu-i obliga, pentru ca nu vor sa-si piarda studentii si, sa fim drepti, nici cei mai multi dintre profesori nu citesc.
Facand apel la istoria biblioteconomiei, aflam ca bibliotecile au aparut si s-au dezvoltat odata cu dezvoltarea învatamantului si apoi a cercetarii stiintifice. Or, daca aceste importante domenii nu revendica biblioteca, ea nu poate exista. Si ne întrebam: ce poate face un bibliotecar dintr-o asemenea universitate fara cultura biblioteconomica si fara educatie de specialitate, evident fara vina lui (bibliotecarului contemporan i se cere sa aiba temeinice cunostinte de biblioteconomie si sa fie specialist al domeniului, în functie de profilul bibliotecii), si daca nimeni nu are nevoie de serviciile lui? El vegeteaza! Cred ca niciodata, în istoria moderna a Romaniei, bibliotecile si bibliotecarul nu au avut o pozitie mai ingrata ca astazi, si, repet, toate acestea nu din vina bibliotecii sau a bibliotecarului, ci a societatii, care nu are nevoie nici de biblioteci si nici de bibliotecari. Fara îndoiala, exista exceptii fericite - bibliotecile centrale universitare din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara, cand în perioada de presiune si sesiune de examene nu gasesti nici un loc de lectura. Dar cu o floare nu se face primavara. Ce se întampla în numeroasele centre universitare dezvoltate în ultimii ani? Si situatia bibliotecilor si a bibliotecarilor per ansamblu nu se va putea îmbunatati pana cand nu se reconsidera locul si rolul acestora în societatea romaneasca, reconsiderare care pleaca de la solicitare, de la cerinte. Profesorii si cercetatorii sunt primii chemati sa reaseze lectura pe pozitia cuvenita, indiferent ca ea provine dintr-o biblioteca reala sau o biblioteca virtuala.
Profilul bibliotecarului contemporan
Discutiile care se fac în jurul cartii si al lecturii în revistele serioase ale tarii sau la televiziune sunt foarte adesea - cu regret o spunem - în afara cunoasterii adevarate a realitatii. Este jenant sa constati ca numerosi intelectuali, care trec drept oameni de carte, sunt atat de departe de adevaratele probleme ale bibliotecii contemporane, facand afirmatii eronate, hazardate, penibile chiar. Conceptele clasice de lectura si biblioteca, de bibliotecar prafuit cu manecute, "soarece de biblioteca" sunt de mult depasite.
Daca ar fi sa facem profilul bibliotecarului contemporan, acesta ar fi urmatorul: om care sta în fata unui computer si deschide pentru cititorul sau o fereastra spre lumea întreaga, spre mii de biblioteci de pe glob, pe care le aduce, gratie tehnologiei actuale, în fata utilizatorului sau, transformandu-le din biblioteci virtuale în biblioteci reale, prin priceperea sa, dar si om care pretuieste cartea tiparita si pe care stie sa o pretuiasca la adevarata valoare.
M-am gandit sa scriu acest articol pentru a elogia munca celor care difuzeaza informatia stocata în biblioteci. As fi vrut sa scriu un articol fara tenta critica în aceasta zi de sarbatoare, dar trista realitate romaneasca m-a facut sa spun lucrurilor pe nume...
Ce as putea ura colegilor mei de ziua lor? In primul rand, sa-si onoreze cum se cuvine profesia spre a o pastra în randul marilor profesii intelectuale, apoi sa înteleaga bine fenomenul globalizarii în domeniul lor, acceptand si exploatand cu profesionalism tehnologia moderna, si, în sfarsit, sa stie sa lupte cu autoritatile pentru a li se acorda locul cuvenit în societatea romaneasca.
(Subtitlurile apartin redactiei)
