De același autor
Locotenent imberb pe-atunci, Ristea Priboi, sau cel care-i purta numele, tinea luneta la ochi, pregatit sa traga în orice misca-n frontul ideologic. Desi documentele care-l incrimineaza vin de la CNSAS, seful Colegiului este circumspect. Îl cunoaste pe Ristea Priboi înca de pe vremea cand îi semna un nou certificat de nastere, dupa alegerile din 2000. În certificat se spunea ca e curat ca un înger. Asa ca nimic nou sub Soare, l-a facut scapat, înca o data, pe securistul cu pricina, spunand ca la vremea respectiva era tanar si nelinistit.
Atat de tanar încat nu i se putea da chiar de la început o halca prea mare sa înghita. Asa ca, sustine presedintele Colegiului CNSAS, investigarea poetului va fi fost probabil doar un fel de practica studenteasca. Omul îsi facea mana si bratul cel lung.
Dar priboiul nostru a devenit o prada predilecta pentru cei hamesiti sa prinda macar un securist, daca teroristi n-au reusit. Doi muncitori din Brasov l-au recunoscut pe mult mediatizatul Priboi. Acum 15 ani, spun ei, actualul deputat pesedist si ex-consilier al lui Nastase s-ar fi ocupat de brasovenii care îsi manifestasera nemultumirea pe strazi.
Priboiul lui Nastase i-a dat în judecata, spunand ca sunt nebuni. Cum l-ar putea recunoaste cineva dupa atata amar de vreme. Si are dreptate. Ce victima îsi mai poate recunoaste calaul, daca acesta îsi face treaba cum trebuie?
Ristea Priboi prefera sa-si prezinte cursul scurs al biografiei sale în cateva etape esentiale. El recunoaste ca a lucrat, totusi, în Securitate, dar politie politica n-a facut. Dupa 1989, a fost consilierul pe probleme de politica al lui Adrian Nastase. Era ofiter activ în serviciile secrete si a mai trecut o vreme pana a iesit în civilie. De aproape doi ani, a devenit singurul securist în viata care misca si în viata publica. La vedere. Sub aceste fapte se ascund cele descoperite, cu încetul, în decursul a doi ani, de adversarii sai ideologici. Acestia sustin ca Ristea Priboi monitoriza posturile de radio straine si se ocupa de colaboratorii acestora, tinea în mainile sale fraiele presei si literaturii, activa în strainatate, asigurand spatele perechii de genii carpatine, iar la nevoie, ar fi fost la datorie si pe plan intern. Aceasta inflatie de activitati ar putea cocosa orice om, fie el si securist. Cum le-ar fi putut duce pe toate actualul deputat pesedist, membru al Comisiei de aparare si al Subcomisiei pentru controlul Serviciului de Informatii Externe?
Foarte probabil ca Ristea Priboi sa nu fie nici pe departe supraomul capabil de toate acestea si ceva în plus. S-ar putea ca el sa fie doar un biet securist care a mintit cand si-a depus declaratia în 2000. Nu e singurul. A muncit si munceste cot la cot cu alti priboi înca nedescoperiti. Ei sunt clasa dominanta si învingatoare dupa ce structurile comuniste s-au facut tarana si îngrasamant la tulpina celor trei trandafiri pesedisti. Oricat de dezgustator, bine folosit, gunoiul are si un rol benefic. În zarva creata de amintirile muncitorilor brasoveni si de poetul ale carui metafore erau puse sub urmarire, lumea pare sa fi uitat armatele de securisti care depaseau toate prognozele CSP-ului la pumni si oase rupte. Ristea Priboi este doar unul dintre cei multi, în tara cu cei mai multi securisti pe cap de locuitor.
Dornici ca macar un cap sa cada, din sutele de mii pitite în meandrele concretului, prin regii, societati comerciale, partide si camere parlamentare, acuzatorii l-au luat pe Priboi de-o aripa si vor sa dea cu el de pamant. Însa acesta pare de neînfrant. Abia ce-i tai un cap, ca-i rasar sapte. El continua impasibil sa voteze în parlament, sa aplaude la adunarile de partid, sa conduca un forum pentru democratie si sa-si dea în judecata pentru calomnie acuzatorii. C-asa-i în democratie. Acestia au doar un capetel de probe, memoria lor, un document jerpelit, o fotografie stearsa. Ti-ar putea arata o coasta rupta sau dintii sparti, amintiri dintr-o perioada cand se putea muri pentru onoare. Chiar si asa, lupta e inegala. Ristea Priboi are de partea sa nu numai un premier, care, în consens cu presedintele Iliescu, zice ca problema Securitatii a fost rezolvata, pe seful CNSAS sau pe colegul sau de partid care conduce Comisia pentru controlul SRI, ci si propria sa nepasare, o lipsa crasa de remuscari, o amnezie progresiva si un tupeu absolut. El stie ca nu are de ce sa se teama. Sefii sai sunt oameni cu capul bine înfipt pe umeri, cu privirea spre viitor. Pe el nu-l dobori cu o rima si nici nu-l clintesti cu vreo amintire.
Nu mor cainii cand vor caii...
Sigur, mai sunt si rauvoitorii care sustin ca pe langa un spate tare, Iliescu si Nastase, acum si aici la unison, Securistea are si obrazul gros. Ca pasamite, trasul cu urechea la Europa Libera, ca si trasul cu ochiul, cu vorba, cu pumnul sau datul cu cutitul, tot politie politica ar cam fi. Ce prostie! In primul rand, asa era misia. În al doilea rand, misia ca misia, însa altele erau în inima lui. Tragand cu urechea la Europa Libera, si chiar mai mult decat atat, Securistea nu numai ca submina regimul comunist din interior, din chiar inima lui voinica, dar se lasa magnetizat, penetrat de valorile democratiei europene. Intra în Europa, cum se zice. Si-atunci cum sa nu fie omul convins ca în spatele celor care sustin ca a facut politie politica se afla exact "adeptii Razboiului Rece, care nu vad cu ochi buni intrarea Romaniei în NATO”?
In fine, daca n-ar fi existat, Securistea trebuia inventat. PSD nu putea lasa totii securistii patrioti, buni, de omenie sa activeze la vedere numai în PRM.
Chestie de prestigiu, si la urma urmei, si de recunostinta.
