Conductele si geopolitica

In urmatorii 45 de ani, populatia omenirii va creste cu 40%, de la 7 la 10 miliarde. Procesul de industrializare va continua sa se extinda si sa se accelereze. Concurenta globala pentru acces la resurse naturale si mai ales la zacaminte de petrol si gaze va deveni progresiv mai acerba si va influenta din ce in ce mai mult politica externa a statelor. Resursele naturale ale planetei sunt limitate. Agravarea competitiei pentru controlul terenurilor cu minereuri esentiale si al teritoriilor adiacente necesare pentru transport va crea tensiuni majore si situatii conflictuale intre diferiti protagonisti, va duce la realinieri surprinzatoare intre tarile exportatoare si cele consumatoare si va implica direct centrele de putere economica si militara ale lumii. Ambitiile unor state de a controla bogatiile naturale pot degenera in confruntari virulente atat intre pretendentii majori, cat si intre diferite grupari "locale". Multe dintre conflictele "interne" actuale nu sunt exclusiv rezultatul unor antagonisme etnice, ideologice sau religioase. Factiuni locale se infrunta frecvent pentru controlul asupra unor campuri petroliere, surse acvatice, mine sau terenuri arabile. Asemenea conflicte pot fi recunoscute in multe tari din Africa (Nigeria, Sierra Leone, Liberia, Sudan, Congo, Angola) si din Asia (Afganistan, Irak, Indonezia). De multe ori, combatantii sunt sustinuti, inarmati si incitati din exterior de state puternice sau de corporatii multinationale cu interese globale. Inainte de cel de al doilea razboi mondial, guvernele unor puteri europene si asiatice au adoptat o politica agresiva de "colonizare" a altor tari, justificata prin "necesitatea" de a exploata bogatiile naturale din colonii si de a asigura securitatea rutelor comerciale. Concurenta pentru mentinerea accesului la resurse naturale a dus frecvent la razboaie intre puterile expansioniste, la formarea unor aliante fortate si la masacrarea populatiilor din colonii. In perioada Razboiului Rece confruntarea ideologica a fost considerata mai importanta decat lupta pentru asigurarea intereselor "economice". In urma dezintegrarii Uniunii Sovietice, concurenta pentru resurse naturale si-a reasumat rolul dominant in definirea politicii externe a statelor. Accesul la zacamintele de petrol si gaze, deciziile in legatura cu plasamentul conductelor si asigurarea securitatii mijloacelor de transport au creat rivalitati politice, economice si militare intre puterile majore ale lumii si au produs fluctuatii neasteptate in relatiile dintre state.

Geopolitica

Geopolitica este un termen analitic care se refera la conceptualizarea, formularea si executarea politicii externe a guvernantilor in context regional si global, tinand cont de realitatile economice, demografice si militare. Inevitabil, considerentele geopolitice creeaza situatii conflictuale intre pretendentii care aspira sa controleze entitati geografice importante precum rute maritime si fluviale, canale, porturi, stramtori si mai ales zone cu resurse naturale. Principiile geopolitice au fost discreditate de puterile coloniale, de pretentiile de "Lebensraum" ale nazistilor germani si de bulimia teritoriala a bolsevicilor rusi. Cu toate acestea, geopolitica ghideaza in continuare asocierile, comportamentul si manevrele politice ale puterilor globale in regiunile in care interesele lor se intersecteaza. Rivalitatile dintre statele cu pretentii globale se manifesta cu deosebita ferocitate in zonele geografice cu zacaminte de petrol si gaze naturale. Aceste surse de energie au devenit atat de importante incat liderii politici din tari precum SUA, Rusia, China, Japonia si UE se implica direct si imperativ ca sa influenteze deciziile cu privire la constructia, plasamentul si securitatea conductelor pentru transportul carburantilor de la producatori spre exterior.

Necesitatile energetice

Agentiile specializate au prezis ca acoperirea satisfacatoare a cerintelor globale de energie va necesita o crestere anuala a productiei de petrol de 1,9% si a productiei de gaze naturale de 2,2%. Ceea ce inseamna ca, pana in 2025, extractia zilnica a titeiului va trebui sa creasca de la 80 la 124 milioane de barili pe zi. Corespunzator, productia anuala de gaze naturale va trebui sa creasca de la 2,6 la 4,5 miliarde de metri cubi. Deoarece zacamintele naturale de petrol si gaze au fost exploatate cu mare intensitate in ultimul secol, unii experti sunt convinsi ca o crestere de o asemenea anvergura a productiei este imposibila. Investitiile necesare sunt uriase. Pentru a satisface cerintele mondiale de petrol si gaze in urmatorii 20 de ani, companiile de specialitate vor trebui sa faca investitii noi de circa 4.000 de miliarde de dolari pentru foraje, infrastructura de transport si rafinarii. Initial, terenurile usor accesibile din zona Golfului Persic, din Africa si din America de Sud au fost exploatate preferential. O mare parte din bazinele respective au fost epuizate. Capacitatea de productie a terenurilor traditionale poate fi marita partial prin exploatarea altor campuri din zonele respective, de exemplu terenuri care au zacaminte mai reduse, care se afla la adancimi mai mari sau care se afla sub apa. Dar pentru a acoperi satisfacator cerintele viitoare, nu este suficient sa se extinda exploatarea in regiunile traditionale, ci este imperativ sa se dezvolte si alte zone geografice cu zacaminte de hidrocarburi. In ultima decada, doua regiuni noi producatoare de petrol si gaze au fost descoperite in jurul Marii Caspice si in Siberia. Desi aceste zone au rezerve mai mici decat cele din regiunea Golfului Persic, ele au suficient potential ca sa justifice investitiile necesare dezvoltarii. Din nefericire, aceste rezervoare naturale se afla departe de consumatori si de porturi maritime comerciale. Hidrocarburile extrase din aceste regiuni nu pot fi aduse pe piata internationala decat prin construirea unor conducte de mare capacitate care sa parcurga distante de mii de kilometri, peste obstacole de relief, prin diferite tari mai mult sau mai putin stabile politic si in conditii climaterice vitrege.

Traseele conductelor

Plasamentul conductelor pentru transportul petrolului si gazelor naturale din Siberia si din bazinul Caspic spre consumatori a devenit o tema principala a rivalitatii geopolitice dintre puterile majore. Aceasta rivalitate va afecta profund atat relatiile interstatale, cat si evolutia politica din zonele respective. Moscova si-a extins considerabil influenta asupra exporturilor de petrol si gaze din bazinul Marii Caspice, prin aranjamente speciale cu vecinii din regiune. Kazahstanul, avand rezerve naturale considerabile, a fost constrans sa accepte controlul Moscovei asupra exportului de hidrocarburi pentru urmatorii 15 ani. Sub auspiciile unei asociatii multinationale, campurile producatoare de petrol de la Tenghiz, din Kazahstan, au fost conectate prin conducta cu portul rusesc Novorosisk, pe litoralul de est al Marii Negre. Oleoductul, controlat de statul rus, este in functiune din 2002. Conductele prin care Rusia exporta carburanti spre Europa trec prin Ucraina. Pentru Moscova, recastigarea Ucrainei continua sa fie o preocupare obsesiva. La sfarsitul anului 2004, presedintele ucrainean Leonid Kucima si candidatul prorus Victor Ianukovici, cu ajutorul presedintelui rus Vladimir Putin, au incercat sa masluiasca alegerile prezidentiale din Ucraina in asa fel incat Ianukovici sa devina presedinte. Protestele populatiei si interventia occidentalilor au prevenit fraudarea alegerilor. Din considerente geopolitice, companiile petroliere occidentale, sustinute de guvernele respective, prefera sa plaseze conductele petroliere de la bazinul caspic prin regiuni care nu sunt controlate de Moscova. In trecut, Kremlinul a amenintat cu sistarea aprovizionarii cu carburanti in unele tari vecine care pareau dispuse sa accepte anumite "conditii" politice. La interventia personala a presedintilor americani Bill Clinton si George Bush, o alta conducta a fost construita de la Baku, din Azerbaidjan, prin Georgia si Turcia pana la portul Ceyhan de la Marea Mediterana. Conducta va intra in functiune in 2005. Statele Unite au sustinut puternic aspiratiile Azerbaidjanului si Georgiei de a iesi din sfera de dominatie a Moscovei. Washingtonul a acordat asistenta militara georgienilor ca sa-si apere independenta tarii si ca sa protejeze conducta. Incapabila sa-si asigure dominatia asupra productiei sau a transportului de titei din Azerbaidjan, Rusia s-a retras din asociatia internationala care a finantat conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan.

Vulnerabilitatea conductelor

In tarile producatoare de petrol si gaze, ca si in cele de tranzit, prezenta conductelor creeaza dispute aprige cu privire la dreptul de proprietate, distribuirea veniturilor si pretentiile de recompensa pentru daunele cauzate florei si faunei indigene. In unele tari exportatoare cu regimuri politice contestate precum Arabia Saudita, Algeria, Sudan, Nigeria, Chad si Myamar, instalatiile petroliere si conductele de transport, considerate instrumente de opresiune si exploatare, pot fi avariate de oponentii regimului. Protectia conductelor impotriva actelor de sabotaj si prevenirea extractiilor ilegale sunt preocupari permanente atat in tarile exportatoare, cat si in cele de tranzit. Noile conducte, parcurgand mii de kilometri, sunt vulnerabile. Asigurarea securitatii lor este dificila si costisitoare. Frecvent, autoritatile locale au nevoie de asistenta externa pentru "pazirea" conductelor. Militari americani participa alaturi de fortele locale la protectia conductelor de transport in Irak, Georgia si Myamar. In Irak, atacurile insurgentilor asupra conductelor si a statiilor de pompare au paralizat temporar exportul si au diminuat venitul principal al guvernului provizoriu. Americanii au fost fortati sa transfere 1,8 miliarde dolari din fondul de reconstructie la proiecte pentru protejarea infrastructurii petroliere. Conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan trece pe langa cel putin patru regiuni cu conflicte teritoriale si politice nerezolvate. Armenia si Azerbaidjan au un armistitiu instabil in Nagorno-Karabah. Cecenia si Ingusetia sunt sfartecate de razboiul de gherila impotriva Rusiei. Georgia si Rusia se confrunta in Osetia de Sud si Abhazia. Separatistii kurzi din Turcia nu au renuntat la ideea unui Kurdistan independent. Nigeria, o importanta tara exportatoare de titei din Africa, mocneste de adversitati etnice, tribale si regionale. Conducta Cano Limon-Covenas din Columbia a devenit o tinta tentanta pentru insurgenti si teroristi.

Considerente geopolitice

China si Japonia isi supraliciteaza fortele ca sa aiba acces la petrolul din Siberia. Deoarece rezervele petroliere din Siberia nu sunt suficiente pentru a aproviziona ambele tari, rivalitatea chino-japoneza cu privire la dezvoltarea zacamintelor si la constructia conductelor de transport a contribuit substantial la deteriorarea relatiilor politice dintre cele doua puteri asiatice. Umilit de insistentele SUA si UE de a rectifica rezultatele electorale din Ucraina, Putin s-a revansat printr-o reapropiere ostentativa de China si prin participarea la asocieri de state care se opun "hegemoniei" americane. In loc sa accepte ofertele de investitii ale companiilor petroliere occidentale, Putin a acordat chinezilor dreptul de a participa la dezvoltarea terenurilor petroliere din Siberia. Recent, Moscova a acceptat sa participe la manevre militare comune ruso-chineze. Rusia si Iranul au decis sa se consulte si sa colaboreze in probleme energetice. China a initiat incursiuni diplomatice, politice si economice in zona Golfului Persic si in America Latina, regiuni care, traditional, au exportat petrol in Statele Unite. Simtindu-se amenintat de Israel si de SUA, Iranul a stabilit un parteneriat strategic cu China. Detestat la Washington, presedintele Venezuelei, Hugo Chavez, in vizita sa la Beijing, in decembrie 2004, s-a oferit sa vanda Chinei titeiul pe care inainte il exporta in Statele Unite. Surprinzator, Canada, o tara vecina si aliata cu SUA, a acceptat sa negocieze cu China in vederea importului de petrol canadian. Considerand ca Statele Unite nu au capacitatea de a-si sustine extinderea internationala, unele tari importante precum China, Rusia, India, Iranul, Venezuela si Brazilia au inceput sa-si coordoneze politica externa ca sa stavileasca dominatia globala a Americii.