De același autor
In iulie 2006, Rusia ii va gazdui pentru prima oara pe liderii democratiilor cu industrie avansata, asa-numitul grup G-8. Unii comentatori din presa internationala considera ca Federatia Rusa, condusa de presedintele Vladimir Putin, nu merita sa apartina grupului G-8, deoarece nu este suficient de industrializata si nu este o democratie.
Intr-adevar, cu toate resursele valutare acumulate in ultimii ani de statul rus din export, in urma cresterii pretului la petrol si gaze naturale, economia Rusiei a fost si ramane neperformanta. Productia industriala a Rusiei este comparabila cu cea a Portugaliei.
Politic, Rusia nu a fost niciodata o democratie veritabila. In anii ‘90, Eltin a adoptat formalismul electoral, a permis diversitatea politica si a initiat tranzitia spre o economie de piata. Dar institutiile, legalitatea si functionalitatea democratiei liberale si constitutionale nu au fost realizate. Libertatea individuala, dreptul la proprietate, independenta justitiei si respectarea contractelor nu au fost consolidate. In timpul lui Eltin, oligarhii cleptocrati din anturajul sau devenisera elita predominanta in Rusia.
Sub Putin, dominatia politica si economica au fost transferate de la oligarhi la „siloviki“, fosti ofiteri KGB. Numiti de Putin in functii influente, ei continua sa monopolizeze institutiile statului si sa cimenteze functionalitatea unui regim clientelar, opac si represiv. Dupa ascensiunea lui Putin la presedintie, incercarile anterioare de a crea o societate democrata au fost oprite. Tara s-a intors decisiv spre autoritarism. Acest regres democratic se reflecta in politica interna si externa a guvernantilor de la Kremlin.
Serviciile de securitate ruse au reintrodus metode drastice de represiune, au incorsetat populatia la un nivel comparabil cu cel din era sovietica si au demolat opozitia. In plan extern, Federatia Rusa, condusa de Vladimir Putin, a renuntat la orice forma de integrare in structurile economice si de securitate occidentale, a reactivat aspiratiile imperiale si a actionat consistent impotriva intereselor Statelor Unite si a aliatilor lor.
Regres democratic
De la revolutia din 1917 pana la dezintegrarea Uniunii Sovietice in 1991, dictatorii comunisti rusi au denigrat conceptiile „burgheze“, precum libertatea individuala, respectarea drepturilor umane si pluralismul politic. Asemenea „aberatii nocive“ trebuiau condamnate, sanctionate si starpite in societatea „socialista“. In urma imploziei comunismului, presedintele Boris Eltin a declarat ca instrumentele opresive ale statului sovietic au fost eliminate, ca populatia a fost definitiv eliberata si ca viitorul Federatiei Ruse va fi alaturi de celelalte state democrate. Atat Razboiul Rece, cat si confruntarea ideologica dintre comunism si liberalismul democratic devenisera anacronice si nejustificabile.
Procesul incipient de democratizare a Rusiei a fost suprimat dupa alegerea lui Vladimir Putin ca presedinte in 2000. Metodic, Putin a inlaturat influenta institutiilor democrate care incepusera sa se dezvolte in anii ‘90, i-a anihilat pe oponentii politici si a concentrat toata puterea politica la Kremlin. Oligarhii economici au fost aserviti sau alungati. In politica, in justitie si in probleme de securitate transparenta a fost eliminata. Mass-media independente au fost subordonate guvernului. Informatiile obiective si discutiile libere au fost inlocuite cu propraganda in favoarea actualului regim. Jurnalistii incomozi au fost inlaturati. Organizatiile neguvernamentale si societatea civila au fost marginalizate.
Putin a decis ca guvernatorii provinciali sa nu mai fie alesi de locuitorii din regiunile respective, ci sa fie numiti personal de presedinte. El si-a justificat decizia pe motiv ca alegerile ar permite unor guvernatori cu popularitate locala, dar corupti sa-si afirme independenta fata de autoritatile centrale si sa evite responsabilitatea fata de guvernul de la Moscova. In realitate, modul cel mai eficace de a preveni ascensiunea unor oficiali corupti este aplicarea riguroasa a legilor anticoruptie, nu amplificarea puterii personale a presedintelui.
Putin a creat un nou partid, denumit Rusia Unita (RU) care, participand la alegerile parlamentare din 2003 cu sprijinul guvernantilor, a monopolizat puterea legislativa si i-a permis presedintelui sa-si consolideze puterea personala la un nivel comparabil cu cel al secretarului general al Partidului Comunist din era sovietica. Partidele „liberale“, precum Yabloko si Uniunea Fortelor de Dreapta, nu au reusit sa treaca pragul electoral pentru a fi reprezentate in Duma. Partidul Comunist si ultranationalistii lui Jirinovski nu mai au suficienti deputati in noul parlament ca sa reprezinte o adevarata opozitie. Liderii RU au anuntat recent ca partidul lor a recrutat pana acum peste un milion de membri si ca numarul lor va creste la doua milioane inainte de alegerile parlamentare din 2007. Ca in comunism, cetatenii care aspira sa avanseze profesional si sa faca parte din elita politico-economica a tarii nu au sanse sa-si realizeze ambitiile decat daca devin membri ai partidului RU.
Putin pretinde ca masurile „stabilizatoare“ impuse de el au creat o ambianta favorabila pentru investitorii autohtoni si straini si ca, in consecinta, economia s-a dezvoltat viguros. In realitate, cresterea economica in Rusia incepuse in 1998, deci inainte de ascendenta lui Putin la presedintie. Deoarece, in ultimii cinci ani, dreptul la proprietate a devenit incert, increderea investitorilor a scazut. Conform datelor oficiale, in 2004, au fost „exportate“ in afara Rusiei fonduri in valoare de zeci de miliarde USD. Iar in primele luni al anului 2005, firmele ruse au trimis alte 19 miliarde USD in strainatate.
Pretinzand ca lupta impotriva terorismului islamic, Kremlinul utilizeaza metode represive care evoca perioada stalinista. De exemplu, sute de procese au fost intentate unor inculpati „de origine caucaziana“, acuzati de a fi implicati in „islamiskii terorizm“. Majoritatea acestor cazuri penale sunt fabricatii neverosimile, bazate pe marturii obtinute prin tortura de la „suspecti“ nevinovati. Dupa ce sunt fortati sa-si marturiseasca „intentiile criminale“, acuzatii sunt adusi in fata instantelor mutilati, arsi si plini de vanatai, pentru a fi condamnati la perioade de la 18 la 25 de ani de munca silnica in lagare izolate din Siberia, fara drept de comunicare in afara, precum prizonierii politici din gulagurile lui Stalin. Aceste acte represive ii permit lui Putin sa-si dovedeasca vigilenta cu care ii apara pe cetateni, sa demonstreze eficacitatea serviciilor de securitate in lupta antiterorista si sa pretinda in strainatate ca participa activ la razboiul global impotriva terorismului.
Politica externa
Mihail Gorbaciov si Boris Eltin au asigurat puterile occidentale ca Rusia a renuntat definitiv la regimul opresiv din trecut, ca populatia Rusiei aspira sa se asocieze cu lumea democrata si ca antagonismul din perioada Razboiului Rece nu mai este justificat. Dupa alegerea presedintelui Putin in 2000, si mai ales in ultimii trei ani, politica externa a Rusiei a devenit din ce in ce mai ostila fata de Statele Unite si fata de valorile democratiei, interventionista in tarile din vecinatate si sustinatoare a tiranilor din statele CSI.
Liderii de la Kremlin pretind ca America, ignorand aspiratiile Rusiei de a reveni la statutul de mare putere, trebuie sa fie considerata un adversar. In consecinta, ideile de democratie, stat de drept si libertate individuala promovate de SUA reprezinta o modalitate fatarnica de a submina interesele nationale ale Rusiei. Diplomatii rusi insista ca SUA sa-si retraga militarii din regiunile din apropierea Rusiei si din Asia Centrala. Ministrul de Externe Serghei Lavrov a scris un articol in martie 2006 in care a specificat ca Rusia nu este aliata cu Statele Unite impotriva extremismului islamic si ca Rusia „nu intentioneaza sa participe la un conflict intre civilizatii“. Reprezentantii guvernului palestinian apartinand grupului Hammas, calificat de occidentali ca organizatie terorista, au fost primiti cordial la Moscova. Rusia refuza sa sisteze asistenta tehnologica acordata Iranului in domeniul nuclear si continua sa vanda rachete antiaeriene Teheranului.
Biserica Ortodoxa Rusa , constant ostila valorilor occidentale, a participat activ la propagarea ideilor antiliberale emanate de la Kremlin, a stimulat tendintele nationalist-xenofobe si a militat pentru revenirea la un regim paternalist traditional. Sub Putin, Moscova a respins categoric ideea integrarii normale in structurile occidentale. Liderii de la Kremlin pretind ca Rusia este mult prea importanta ca sa devina „un oarecare alt membru“ in NATO sau in UE. Ei ar fi luat in consideratie o participare la alianta euroatlantica, dar numai la un nivel de paritate cu SUA, adica un fel de co-lider sau co-hegemon care nu poate fi constrans sa accepte directive de la Washington sau de la Bruxelles. Ofertele de participare facute de occidentali prin Consiliul NATO-Rusia, Consiliul European, Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa si Tratatul European pentru Fortele Conventionale nu au reusit sa starneasca entuziasmul Moscovei. Nici asocierea din G-8 nu a stimulat interesul Rusiei pentru o apropiere de Vest.
In urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, Putin i-a propus presedintelui Bush o intelegere separata, prin care Rusia promitea sa accepte rolul de lider global al SUA daca, in schimb, Washingtonul recunoaste si respecta dominatia Moscovei in spatiul fostei Uniuni Sovietice. Putin a fost dezamagit de refuzul lui Bush si de reticenta acestuia de a reveni la politica sferelor de influenta.
Relatiile Rusiei cu occidentalii au devenit mult mai tensionate in urma integrarii Poloniei si Tarilor Baltice in UE si in NATO, a opozitiei Moscovei fata de invazia americana din Irak si a sprijinului acordat de SUA si UE revolutionarilor nationalisti care au inlocuit regimurile din Georgia si Ucraina. Moscova a atacat vehement eforturile administratiei Bush de a promova democratia in tarile din CSI. Kremlinul a calificat sprijinul american pentru societatea civila, mass-media independente si alegeri libere ca actiuni subversive, menite sa destabilizeze tarile din vecinatatea Rusiei. Putin i-a sustinut fatis pe despotii corupti din Asia Centrala, din Caucaz si din Belarus.
Moscova vrea ca independenta formala care se va acorda curand provinciei Kosovo sa fie utilizata ca model pentru rezolvarea conflictelor inghetate din Georgia, Nagorno-Karabah si Republica Moldova. In timp ce SUA si UE insista ca tarile respective sa-si mentina integritatea teritoriala, Rusia refuza sa-si retraga trupele din regiunile in conflict si ii sprijina pe separatistii din enclavele ocupate.
Concluzii
In ultimii cinci ani, Rusia a devenit din ce in ce mai autoritarista, mai rigida si mai intransigenta. Elita politica de la Moscova a redefinit interesele strategice ale Rusiei, adoptand o postura agresiva fata de Occident, sprijinindu-i constant pe liderii tiranici din CSI si promovand activ formarea unor structuri care sa contrabalanseze dominatia globala a Statelor Unite.
Cresterea vertiginoasa a pretului la petrol si gaze naturale din ultimii ani a permis Rusiei sa acumuleze rezerve valutare considerabile, ceea ce i-a determinat pe liderii de la Kremlin sa amane temporar reformarea sistemului politic. Exaltati de ascensiunea Rusiei la statut de superputere in domeniul energetic, ei isi permit sa etaleze o politica externa intransigenta. Entuziasmati de modelul chinez, guvernantii lui Putin insista ca democratia a fost instaurata prea devreme in Rusia, ca economia poate fi modernizata fara adoptarea liberalismului si ca reformele politice vor fi introduse in timp, dirijate de la centru, conform traditiei nationale.
Dezgustati de aviditatea acolitilor din anturajul lui Putin, de politica externa antioccidentala si de deteriorarea progresiva a drepturilor civile, rusii au inceput sa-si piarda increderea in guvernanti. Popularitatea presedintelui si sprijinul pentru politica externa a Kremlinului au scazut. O mare parte din electoratul rus este dezamagit de calitatea si prestatia politicienilor autohtoni. Sondaje de opinie recente au aratat ca trei sferturi din populatie ar prefera ca tara lor sa aiba relatii de alianta cu democratiile euroatlantice.
In perioada curenta, o revolutie liberalizanta in Rusia, precum cele din Georgia, Ucraina si Kirghistan, este imposibila. Populatia rusa este obosita de incrancenarile politice din anii ‘80 si de incertitudinile tranzitiei postcomuniste din anii ‘90. Mai devreme sau mai tarziu, o confruntare previzibila in cadrul elitei care controleaza Kremlinul ar putea duce la reformarea sistemului. Regimul actual, oligarhic, clientelar si ineficient, nu poate supravietui la infinit.
