De același autor
Justificarile oficiale ale operatiunilor americano-britanice au fost receptionate cu scepticism nu numai de tarile musulmane, dar si de publicul din restul lumii. Consilierii prezidentiali neoconservatori de la Washington l-au convins pe Bush ca, in final, victoria militara contra tiranului de la Bagdad si eliberarea populatiei irakiene vor dovedi corectitudinea morala a invaziei si vor rezolva favorabil tensiunile antiamericane create de razboi in lumea araba si in Europa.
Receptiv la imboldurile sustinatorilor invaziei, Bush a acceptat premiza ca eliminarea lui Saddam va slabi puterea fortelor militante islamice si ca, in pofida inflamarii temporare a sentimentelor antiamericane, demonstrandu-si puterea covarsitoare, Statele Unite vor impune respect si supunere in Orientul Mijlociu.
In urma infrangerii lui Saddam Hussein, evenimentele din Irak au creat o stare tulbure si incerta in care gruparile etnice, fortele nationaliste si sectele religioase se confrunta inversunat in lupta pentru acapararea puterii.
Furia antiamericana si fanatismul religios manifestate de majoritarii siiti au surprins autoritatile de la Washington si au sugerat posibilitatea instaurarii unei teocratii de tip iranian in Irak prin alegeri democrate. Numai kurzii din nord si repatriatii din exil adusi de armata invadatoare au o postura proamericana.
Ceilalti “eliberati” demonstreaza zgomotos impotriva “ocupantilor” angloamericani si isi revendica dreptul de a decide soarta tarii fara interferenta strainilor “necredinciosi”.
Administratia de la Washington a preconizat ca noul Irak, recladit sub tutela americana, va fi un model irezistibil de democratie seculara si toleranta care va forta statele autocrate din vecinatatea Irakului, prin exemplu, sa adopte reforme liberalizante de tip occidental. In final, intreaga regiune va beneficia de libertate, stabilitate si progres.
Alti analisti din SUA si din strainatate au sugerat ca invazia americano-britanica din Irak a fost nejustificabila si ilegala si ca va inflama islamismul militant, va crea conditii favorabile pentru instaurarea unor regimuri teocrate in tarile musulmane si va agrava pericolul terorismului international. Deocamdata este prea devreme pentru verdictul istoric final.
Fundamentalismul islamic
Directivele “divine” inscrise in Coran comanda musulmanilor sa creeze o societate decenta si justa in care cei defavorizati si vulnerabili sa fie tratati cu respect si in care legea (dogma) religioasa sa aiba centralitate sociala.
Participarea “credinciosilor” la activitatea politica, sub obladuirea clericilor, este consfintita in “Cartea Sfanta” care, astfel, confera o autoritate morala si un rol politic proeminent pentru mulahii mahomedani.
Fundamentalismul religios reflecta aspiratiile unora de a-si organiza viata in jurul credintei si de a aplica strict legile “divine”. Desi nu incita direct la militantism agresiv, fundamentalismul, in toate religiile, are un caracter fanatic si intolerant. In ultimul deceniu, fundamentalismul islamic a cunoscut un reviriment spectaculos si s-a extins pe multe continente, din Maroc pana in Indonezia.
In martie 2003, organizatia Zogby International, in colaborare cu un profesor american, a realizat un sondaj de opinie in sase tari arabe care, traditional, au relatii detensionate cu Europa Occidentala si Statele Unite: Egipt, Arabia Saudita, Maroc, Iordania, Liban si Emiratele Unite.
O mare majoritate a populatiei din aceste tari si-a exprimat preferinta ca liderii clerici autohtoni sa-si asume mai multa autoritate in guvernare si in activitatea politica. 95% din intervievati erau convinsi ca Statele Unite au atacat Irakul ca sa-i controleze sursele de petrol si ca sa faciliteze subjugarea palestinienilor de catre israelieni.
Numai 5% au considerat ca America a initiat campania militara din Irak cu intentia de a raspandi democratia in lumea araba.
Rezultatele sondajelor sugereaza ca, daca s-ar permite alegeri libere in tarile arabe, partidele islamice ar veni la putere. Regimurile teocrate, odata instalate, probabil ca nu ar mai tolera alte alegeri libere. In afara de armata si serviciile secrete, numai partidele religioase au organizatii, capacitate si ambitie de a prelua puterea politica in cazul in care electoratul s-ar exprima neingradit.
Un scenariu reprezentativ s-a derulat in Algeria in iunie 1990, cand autoritatile seculare derivate din Frontul National de Eliberare au incercat sa obtina legitimitate prin organizarea primelor alegeri multipartite. Electoratul a votat in favoarea Frontului Islamic care a preluat controlul multor localitati si regiuni.
Tensiunile sociale si confruntarile dintre miscarea islamica si elitele seculare devenisera atat de destabilizante, incat armata algeriana a fost fortata sa anuleze rezultatele alegerilor pentru Adunarea Nationala din ianuarie 1992 si sa reinstituie dictatura militara. In razboiul civil care a urmat si-au pierdut viata peste 100.000 de algerieni.
Fratia musulmana
Miscarile fundamentaliste islamice din diferite tari sunt interconectate prin apartenenta la Fratia Musulmana, o organizatie-umbrela militanta creata in anii 1930 in Egipt. “Fratia” respinge integral valorile democratiilor occidentale si are ca obiectiv principal crearea unei “natiuni” pan-islamice care sa adopte legea islamica (saria).
Cu fonduri furnizate de tari arabe instarite precum Arabia Saudita, Kuweit si Emirate, Fratia Musulmana a creat o retea vasta de scoli si centre de propagare doctrinara in jurul moscheelor.
Ascendenta fundamentalismului in lumea musulmana se datoreaza nu numai controlului imamilor asupra sitemului educational, dar si faptului ca gruparile religioase ofera populatiei servicii sociale si asistenta medicala pe care guvernantii nu le pot acorda.
Fratia Musulmana a generat grupari militante care nu ezita sa foloseasca metode de lupta teroriste cu misiuni locale, precum Hamas si Jihadul Islamic in Palestina, sau internationale, precum Al Qaida. Extremistii musulmani nu urasc libertatile americane, asa cum pretinde presedintele Bush, dar dispretuiesc modul libertin de viata din democratiile occidentale si detesta politica externa “agresiva” si “opresiva” a Statelor Unite.
Publicul arab este receptiv la predici care pretind ca America sustine regimuri tiranice seculare si ca arata o indiferenta jignitoare fata de suferintele palestinienilor.
Fundamentalismul islamic are priza nu numai la paturile sarace si neinformate ale societatilor mahomedane. Liderii Fratiei Musulmane sunt educati si licentiati in domenii care, in mod normal, resping fanatismul religios. Osama ben Laden este inginer. Aghiotantul sau principal, Ayman Zawahiri, este doctor in medicina. Mohamed Atta, liderul atacurilor sinucigase de la New York si Washington, era arhitect. Mesajele fanatice emise de Osama ben Laden si de conducerea Fratiei Musulmane au o rezonanta puternica in tarile islamice.
In loc sa ofere un program educational si social credibil care sa promita redresarea declinului evident din tarile arabe, militantii fundamentalisti peroreaza lozinci sterile precum “Islamul este Solutia”. Musulmanii moderati si neradicalizati, incapabili de a satisface furia antioccidentala a “credinciosilor”, intimidati si marginalizati de demagogia extremista, se exprima sporadic si neconvingator.
Guvernele “seculare” arabe, invinse umilitor in mai multe reprize de Israel, au deziluzionat populatiile care astfel s-au convins ca statele nu ofera perspectiva restabilirii prestigiului civilizatiei arabe din trecut. Sentimentele colective de disperare si umilire i-au predispus pe arabi la receptivitate pentru mesajele radicalismului militant.
Dezbateri libere si neinhibate, lipsite de demagogie inflamatoare si dogme religioase, ar putea sugera adoptarea unor reforme constructive care sa ofere beneficii sociale realizabile. Din nefericire, democratia liberala, necesara pentru asemenea dezbateri, nu are multi aderenti in tarile arabe.
O misiune memorabila si dificila
Statele Unite s-au angajat ca, in urma rasturnarii tiraniei lui Saddam Hussein, sa restabileasca pacea sociala in Irak si sa faureasca un regim reprezentativ si democrat.
Americanii vor fi obligati sa cladeasca institutii si structuri sociale noi, esentiale pentru mentinerea unui pluralism democrat, si sa gaseasca aliati autohtoni moderati, preferabil cu instincte liberale si acceptabili pentru populatie, pe care sa-i plaseze in functii de conducere in perioada de tranzitie pana la organizarea unor alegeri libere.
Elaborarea si aprobarea prin referendum a unei noi constitutii, “debaathificarea” societatii si reformarea sistemului educational sunt absolut necesare.
Ca sa-i convinga pe irakieni de intentiile sale bune si ca sa-si realizeze obiectivele, America va avea nevoie de o perioada de “control” de mai multi ani, de un angajament ferm din partea publicului “de acasa” si de sacrificii financiare si umane redutabile. Cu cat americanii isi prelungesc prezenta si controleaza autoritatile in Irak, cu atat mai mult vor fi perceputi ca “ocupanti” si vor deveni indezirabili.
In tranzitie si in procesul de reconstructie din Irak, administratia de la Washington va trebui sa accepte un rol mai important pentru alte tari si pentru ONU. Participarea internationala in selectionarea guvernantilor irakieni va acorda legitimitate si va largi accesul la fonduri de reconstructie si la personal specializat pentru mentinerea ordinii.
Utilizarea veniturilor obtinute din exportul de petrol irakian trebuie sa fie supravegheata transparent de o organizatie internationala. In razboiul impotriva terorismului international, America poate castiga numai daca atrage de partea sa musulmanii moderati si numai daca acesti aliati neradicalizati sunt capabili sa invinga in conflictul ideologic cu extremistii.
Pentru cooptarea aliatilor, SUA vor trebui sa-si reafirme credibilitatea si legitimitatea si sa formuleze o politica externa moderata care sa respecte interesele altor tari. Daca America refuza participarea nesubordonata a Natiunilor Unite si da impresia ca a ocupat Irakul pentru beneficiul companiilor americane si a Israelului, victoria militara a Statelor Unite ar putea fi urmata de un conflict interminabil si destabilizator.
In scopul reducerii tensiunilor cu tarile arabe, presedintele american Bush s-a obligat ca, dupa rezolvarea conflictului armat din Irak, sa se implice activ in rezolvarea conflictului israelo-palestinian.
Pana cand acest conflict nu este solutionat satisfacator, neincrederea si ostilitatea arabilor fata de Statele Unite vor continua nealterate.
Democratizarea Irakului este o misiune importanta si dificila. America are o sansa memorabila sa-si demonstreze generozitatea si bunele intentii. Daca isi realizeaza misiunea si cladeste in Irak o tara democrata, toleranta si prospera, intregul Orient Mijlociu va beneficia, iar resentimentele generate de invazia “preventiva” a Irakului isi vor pierde semnificatia.
