De același autor
Dezbaterile preelectorale si rezultatele alegerilor parlamentare din Germania au ilustrat necesitatea si dificultatile reformarii economice de la “etatism” spre “liberalism”. In urma dezbaterilor intense, electoratul a inteles ca restructurarile sunt absolut necesare pentru adaptarea economiei la realitatile necrutatoare ale globalizarii. In acelasi timp, publicul ramane impartit in fata adoptarii unui program de austeritate.
Candidatii principali s-au referit insistent la necesitatea adoptarii reformelor economice necesare pentru revitalizarea economiei. Alegatorii au inteles ca numai o crestere economica robusta poate genera suficiente resurse pentru mentinerea unui nivel de trai ridicat. Obisnuita cu generozitatea excesiva a statului “socialist”, populatia inca nu pare dispusa sa renunte voluntar la beneficii si sa voteze cu convingere pentru un program de austeritate. 
In ultima decada, Germania a avut o perioada de stagnare economica dezolanta. Rata anuala a cresterii economice, in jur de 1%, a fost derizorie in comparatie cu cea a Statelor Unite (3%) sau a Chinei (9%). Germania nu a reusit sa reduca somajul sub 10% din forta de munca. Numarul neangajatilor a ajuns la un nivel atat de ridicat, incat “sustinerea” lor reprezinta o povara sociala grea. Din cauza natalitatii scazute, tara are din ce in ce mai multi pensionari si varstnici, care, la randul lor, depind in mare masura de venituri de la stat.
Conform asteptarilor, cancelarul social-democrat Gerhard Schroeder nu a reusit sa obtina un nou mandat. Dar nici contracandidata principala, crestin-democrata Angela Merkel, nu a obtinut suficiente voturi ca sa-si asigure functia de cancelar si sa conduca un guvern dominat de conservatori. Exprimandu-si o oarecare neincredere in ambele partide traditionale, electoratul german le-a acordat un procentaj de voturi mai mic decat oricand in ultimii 50 de ani.
Rezultate neconcludente
Din cele 614 mandate din noul Bundestag, Alianta Crestin-Democrata (CDU-CSU) a obtinut 226, iar Partidul Social-Democrat (SPD) 222. Celelalte trei partide care au intrat in parlament - liberalii, Partidul Stangii si ecologistii - au reusit sa obtina respectiv 61, 54 si 51 mandate de deputati. Considerat extremist, Partidul Stangii este o asociere discreditata intre populisti cu ideologii antiglobalizare desprinsi din SPD si fostii comunisti din Germania de Est. Toate partidele parlamentare au refuzat sa colaboreze cu Partidul Stangii in scopul coalizarii pentru formarea guvernului.
Conform Constitutiei, presedintele federal, Horst Koehler, dupa un interval de timp rezonabil, va trebui sa aleaga un candidat pentru functia de cancelar. Desi Uniunea Crestin-Democrata a obtinut cu patru mandate mai mult decat socialistii, Schroeder poate pretinde ca el este cel care merita sa fie numit cancelar, deoarece SPD este partidul cel mai reprezentat in Bundestag, Uniunea fiind compusa din doua partide, CDU si CSU. Daca persoana numita nu reuseste sa obtina o majoritate de voturi, parlamentul are la dispozitie doua saptamani pentru a alege el insusi un cancelar.
In noul Bundestag, liberalii si ecologistii ar putea decide componenta noului guvern prin participarea la o coalitie separata cu social-democratii sau cu crestin-democratii. Un asemenea guvern, avand o autoritate modesta, nu ar putea impune un program viguros de austeritate. O varianta preferabila ar fi o “mare coalitie” la care sa participe cele doua partide mari, CDU si SPD. Un astfel de guvern ar avea legitimitatea de a impune restructurarile economice necesare.
O parte dintre analistii autohtoni si straini au considerat ca rezultatele “neconcludente si nesatisfacatoare” ale alegerilor parlamentare din septembrie 2005 vor avea consecinte nefaste atat pentru Germania, cat si pentru Uniunea Europeana. Pesimismul lor nu este justificabil.
In decursul campaniei electorale, Schroeder a fost acuzat ca a excelat in demagogie, populism si denaturare a promisiunilor neonorate. El si-a prezentat esecurile administratiei social-ecologiste ca realizari. Mult mai versat in utilizarea televiziunii decat Merkel, el a reusit sa recupereze suficiente voturi ca sa diminueze decalajul preelectoral defavorabil al social-democratilor. Comportamentul lui Schroeder in campanie, caracterizat de comentatori ca “grotesc”, “arogant” si “aberant”, a polarizat electoratul german. Candidata crestin-democrata, Angela Merkel, surclasata de Schroeder in dezbaterile televizate, osciland lamentabil in prezentarea programului de guvernare si lipsita de carisma, a incercat sa se redreseze speriind alegatorii cu spectrul unei administratii extremiste dominate de SPD si Partidul Stangii.
Conform traditiilor socialiste, Schroeder a prezentat SPD ca “partidul cu suflet” care intentioneaza sa continue impozitarea progresiva si finantarea generoasa a beneficiilor sociale. Oponentii crestin-democrati au fost acuzati ca ar fi exponentii unei ideologii nemiloase “de tip american” si ca intentioneaza sa introduca in Germania un capitalism necrutator si salbatic.
Sub administratiile anterioare ale ambelor partide traditionale, Germania a devenit din ce in ce mai “etatista”. Prabusindu-se spontan in Europa Rasariteana, socialismul a inflorit in Vestul continentului. Germania gafaie sub povara ajutoarelor acordate de stat celor 5 milioane de someri. Guvernele au impus programe ultra-generoase de subventii, beneficii si asistenta sociala. Deficitul bugetar a crescut in afara normelor UE. Birocratia statului a devenit masiva. Salariile excesive, fiscalitatea aberanta si reglementarea rigida a relatiilor dintre angajati si administratori au sugrumat dinamismul, initiativa individuala si flexibilitatea necesare pentru functionalitatea pietei libere.
Sondajele de opinie preelectorale au aratat ca trei sferturi din alegatorii germani inteleg ca “reforma” reprezinta singura modalitate de a revitaliza economia. Observand ca Alianta CDU-CSU a obtinut un rezultat sub asteptari, multi comentatori au tras concluzia ca alegatorii au respins reforma. Ei au sugerat ca o mare parte din cetateni au votat pentru partidele care preferau sa evite schimbari drastice si ca germanii au devenit prea comozi ca sa accepte masuri de austeritate.
In realitate, 45% din alegatori au votat pentru crestin-democrati si liberali, partide pro-reforma. Mai important, in pofida propagandei de stanga, liderii social-ecologisti au demonstrat ca sunt capabili sa promoveze reforme liberalizante. In ultimii doi ani, cancelarul Schroeder a reusit sa impuna un oarecare program de restructurare economica. Fara entuziasm, sindicatele au acceptat descentralizarea negocierilor cu patronii, prelungirea orelor de lucru si reduceri de salarii. Limitat si insuficient, programul de reforme al guvernului social-ecologist a avut totusi consecinte benefice. Datorita cresterii in productivitate si competitivitate, Germania a redevenit cel mai mare exportator din lume.
In cele din urma, liderii socialisti germani s-au convins ca reducerea progresiva a rolului restrictiv si participativ al statului in activitatile economice si financiare este singura solutie pentru crearea de noi locuri de munca “reale”, pentru restabilirea vitalitatii economice si pentru mentinerea prosperitatii. Intr-o coalitie cu conservatorii, ei ar putea continua reformele. Conform programului de la Lisabona, serviciile trebuie sa fie liberalizate. Impozitarea intreprinderilor, subventiile si deficitul bugetar trebuie sa fie reduse. Sistemul financiar, criteriile de impozitare si reglementarea relatiilor de munca trebuie sa fie simplificate.
Consecinte pentru UE
Daca un guvern de coalitie intre conservatori si socialisti reuseste sa liberalizeze economia, Germania ar putea deveni un catalizator pentru reformarea celorlalte state din UE. Paralizata de esecul plebiscitului pentru Constitutia europeana si aparent incapabila sa renunte la “etatismul socialist”, Franta a pus in primejdie “locomotiva” franco-germana care a condus trenul integrarii in trecut. Criza de incredere, nesiguranta si ambiguitatile care au invaluit institutiile UE sunt deprimante. Germania va trebui sa redevina motorul principal al dezvoltarii economice, al extinderii comunitare si al procesului de integrare politica.
Cu 25 de state membre, UE este mult mai complexa, mai neconformista si mai dificil de condus decat inainte de admiterea tarilor din Europa Est-Centrala. Fara modificari constitutionale, formularea unei politici externe “comunitare” a devenit imposibila. Tarile mari precum Franta si Germania nu isi mai pot permite sa negocieze in numele UE, sa faca aranjamente netransparente cu lideri straini sau sa-si impuna punctul de vedere in cadrul comunitatii. Tarile din Europa de Est au fost revoltate de tratativele “discrete” dintre presedintele francez Jacques Chirac, cancelarul german Gerhard Schroeder si presedintele rus Vladimir Putin la intrunirea recenta de la Kaliningrad.
Este probabil ca participarea crestin-democratilor in noul guvern german va diminua entuziasmul regimului trecut pentru consolidarea unei axe Berlin-Paris-Moscova. Aranjamentele de culise intre liderii occidentali si cei de la Kremlin creeaza neliniste in partea de est a continentului si dau frisoane europenilor situati intre Germania si Rusia.
Italia si Franta, alte doua economii importante din zona euro, vor avea alegeri in urmatorii doi ani. Premierul italian Silvio Berlusconi, contestat la alegeri de fostul presedinte al Comisiei Europene Romano Prodi, va fi tentat sa adopte o atitudine “eurosceptica”. Incapabil sa reduca somajul, sa revitalizeze economia si sa-si mentina rolul de lider european, presedintele francez Jacques Chirac si-a irosit credibilitatea si o mare parte din popularitate.
Inevitabil, dezbaterile preelectorale vor fi dominate de dispute intre factiuni pro- si anti-reforma. Ca in campania pentru referendumul constitutional, candidatii se vor simti obligati sa ia atitudine fata de inevitabilitatea globalizarii, paralizia economica si rolul autoritatilor comunitare de la Bruxelles.
Oponentii reformei vor ataca “birocratia monstruoasa” din jurul Comisiei Europene, care, avand ideologie “anglo-americana”, intentioneaza sa le demoleze veneratul sistem al “economiei de piata sociala” in care guvernul, in baza unei fiscalitati excesive, acorda selectiv beneficii generoase cetatenilor in speranta ca beneficiarii au tot interesul sa-i mentina in continuare la putere.
Cu toate acestea, electoratul din Europa Occidentala a inceput sa inteleaga ca liberalizarea economica este inevitabila si ca un sistem economic si social, in care guvernul este dominat de ideologi inflexibili obsedati de “redistribuirea veniturilor”, nu poate fi mentinut. Sub presiunile globalizarii, europenii vor fi constransi sa se reformeze, sa accepte realitatea ca numai sectorul privat creeaza bunastare si sa restranga rolul statului in economie.
