De același autor
In principiu, reactiile participantilor cu privire la noul tratat au fost favorabile. In comparatie cu Tratatul de Prietenie negociat in 1990 de guvernantii romani cu fosta Uniune Sovietica, noul document pare a fi acceptabil. Pentru normalizarea relatiilor romano-ruse, semnarea tratatului este considerata de multi ca fiind necesara, inevitabila si binevenita. Tratatul este un document in care se definesc pozitiile semnatarilor si in care se stabilesc anumite directive pentru dezvoltarea relatiilor bilaterale in viitor. Dar evolutia relatiilor dintre cele doua state depinde in mare masura de aspiratiile si intentiile declarate si oculte ale participantilor. Pentru tarile relativ mici din vecinatatea Federatiei Ruse, anumite aspecte importante ale politicii externe dirijate de la Kremlin sunt nelinistitoare.
Relatiile dintre Rusia si statele din jur nu pot fi relaxate si "deschise" atata timp cat Moscova nu renunta explicit si sincer la refacerea fostului imperiu sovietic si la dominarea vecinilor. Ca sa-si asigure suveranitatea si sa nu fie fortate sa reintre in "zone de influenta" nesolicitate, tarile est-europene din fostul lagar socialist se simt obligate sa ramana vigilente si sa-si construiasca relatii strategice si de securitate cu alte state.
De cand a fost ales presedinte al Federatiei Ruse in 2002, Vladimir Putin a condus tara cu o mana forte. El a "domesticit" Duma, a slabit opozitia, a alungat oligarhi ostili, a instituit control asupra mass-media si a reorganizat agentiile guvernamentale prin centralizarea puterii de decizie la Kremlin.
Presedintele rus a declarat apasat in repetate randuri ca unul dintre cele mai importante obiective de politica externa ale Moscovei trebuie sa fie restabilirea unui bloc politico-militar euro-asiatic condus de Rusia prin reasociere cu tarile derivate din defuncta Uniune Sovietica.
Presiuni de reintegrare
In octombrie 2002, liderii tarilor din Comunitatea Statelor Independente (CSI) s-au intrunit la Chisinau, in Republica Moldova. In cadrul acestui summit, Putin, impreuna cu presedintii din Armenia, Belarus, Kazahstan si Tadjikistan, au semnat un document prin care statele respective se asociaza politic si militar in cadrul unei noi structuri denumite Organizatia de Securitate Colectiva (OSC). Pana acum, celelalte state din CSI, rezistand presiunilor de la Kremlin, au refuzat sa participe la noua organizatie. Tratatul OSC prevede tranzitul si stationarea trupelor militare "comune" pe teritoriile statelor membre pentru manevre si operatii militare. Deoarece fortele armate ale "partenerilor" sunt neglijabile, in practica, aceste prevederi implica accesul liber al militarilor rusi in tarile "asociate". Statutul OSC acorda drepturi Rusiei de a stabili baze militare si de a-si asuma rolul de "garant al pacii".
In multe privinte, OSC se aseamana cu fostul Pact de la Varsovia. Procurarea armamentului, planificarea militara si modul de instruire a trupelor vor fi dirijate de la Moscova. Ofiterii rusi vor domina toate structurile "colective" ale organizatiei. Membrii OSC vor putea aproba si sustine "impreuna" operatiunile militare ale organizatiei. Carta OSC permite asemenea operatii pe teritoriile statelor membre intr-o maniera care aminteste tragic de modul in care "partenerii" Tratatului de la Varsovia aprobau "in comun" politica si actiunile militare dictate de la Moscova.
La insistentele lui Putin, presedintii fondatori ai OSC au promis ca vor prezenta documentul pentru ratificare parlamentelor din tarile respective pana la sfarsitul lunii mai 2003. Putin a justificat necesitatea accelerarii acestei integrari pe motive de combatere a terorismului. Propaganda antiterorista emanata de la Kremlin nu este credibila. Guvernantii de la Moscova, ca si partenerii din OSC stiu prea bine ca pericolul terorismului islamic care ameninta Rusia in Asia Centrala a fost inlaturat de incursiunea Statelor Unite si a NATO in Afganistan.
Presiunile exercitate de Kremlin asupra partenerilor din OSC ca sa ratifice urgent noul tratat si sa grabeasca integrarea politico-militara se lovesc de aversiunea nedeclarata a vecinilor de a redeveni vasali docili ai Moscovei. Ei ar prefera o asociere de securitate cu puterile occidentale, convinsi fiind ca ar obtine asigurari strategice credibile in conditii mai avantajoase.
In ultimii zece ani, constienti de limitele capacitatii de constrangere ale Moscovei, liderii statelor din CSI si-au permis sa ocoleasca si sa tergiverseze initiativele insistente de reintegrare emanate de la Kremlin. Armata rusa, impotmolita in Cecenia si demoralizata, nu arata prea amenintatoare. Prezenta militara a Statelor Unite in Asia Centrala si in Georgia a dat curaj unor lideri din regiune sa-si reafirme aspiratiile de independenta.
Ca sa previna gravitarea vecinilor spre Occident, Kremlinul continua sa-si preseze vecinii din Caucaz si din Asia Centrala sa intre in OSC si sa accepte reimplantarea trupelor ruse pe teritoriile proprii. In paralel, Moscova insista ca vecinii sa accelereze integrarea economica si sa instaureze un sistem vamal comun.
Agresivitate daunatoare
Cand imboldurile integrationiste ale Rusiei s-au lovit de rezistenta elitelor politice din tarile vecine, Kremlinul nu a ezitat sa intervina direct sau subteran prin intimidare si santaj economic, prin reactivarea fostilor activisti, prin cooptarea politicienilor postsovietici si prin penetrare economico-financiara.
Putin continua sa acorde ajutoare substantiale politicienilor si grupurilor de oligarhi antioccidentali din Ucraina care saboteaza incercarile reformatorilor de a asigura independenta tarii prin modernizare, democratizare si apropiere de Vest. Firmele ruse au achizitionat in Europa de Est, direct sau prin intermediari, un mare numar de unitati industriale, posturi de televiziune si radio, rafinarii si retele de distributie. Deoarece Rusia are nevoie disperata de capital "acasa", investitiile masive ruse in Europa Rasariteana sunt suspecte.
De cand a venit la putere, Putin a facut eforturi majore sa curme aspiratiile de independenta din Georgia si sa-i opreasca glisarea prooccidentala. Cu incitare, sprijin si armament de la Moscova, separatistii din Abhazia si din Ossetia de Sud au initiat razboaie civile impotriva guvernului de la Tbilisi. Sub pretextul luptei contra terorismului, Kremlinul a autorizat incursiuni militare ruse in Georgia.
In urma solicitarilor presedintelui Sevarnadze, SUA au acceptat sa trimita personal militar in Georgia. Ca si Uzbekistanul, Tadjikistanul si Kirghistanul, Georgia a salutat cu entuziasm prezenta militara americana in tara. Simtindu-se amenintati de agresivitatea marelui vecin de la Nord, Azerbaidjanul si Georgia au facut cerere de admitere in NATO. Abuzand de dreptul de veto, Moscova a fortat OSCE sa renunte la obiective importante enuntate si parafate anterior precum evacuarea trupelor ruse de ocupatie din Moldova si Georgia, rezolvarea echitabila a conflictului din Cecenia, retragerea protectiei acordate de Kremlin regimurilor tiranice din Belarus si din Asia Centrala si renuntarea conducatorilor rusi la pretentiile de a controla fostul spatiu sovietic.
Contrar promisiunilor solemne facute la Istanbul in 1999 de a lichida bazele militare ilegale din Moldova si Georgia, Rusia continua sa mentina trupe si arsenale masive in cele doua republici. Sub presiunile Moscovei, OSCE a capitulat si a acceptat ca "problema Transnistreana" sa fie rezolvata prin "federalizarea" Moldovei. In dauna flagranta a intereselor Romaniei, Kremlinul sprijina agresiv fortele rusofile si antiromane din Moldova.
Politica energetica
Putin a manevrat agresiv ca sa se asigure ca exportul de petrol si gaze din Rusia si din regiunea Marii Caspice ramane sub controlul Kremlinului. Desi surplusul de productie este mare si pretul petrolului pe piata internationala este ridicat, statul rus nu a permis producatorilor sa-si transporte titeiul la terminalul petrolier maritim Ventspils din Letonia care are o capacitate anuala de 16 milioane de tone. Compania de conducte Transneft, apartinand statului, continua sa saboteze terminalul Ventspils ca sa-l falimenteze si sa-l cumpere la un pret modest.
Companiile mari exportatoare de petrol si gaze conectate cu guvernantii de la Moscova, precum Gazprom si Lukoil, prin achizitionarea agresiva a facilitatilor de depozitare, prelucrare si distributie a produselor lor si prin contracte de lunga durata, isi asigura un monopol energetic in Europa Rasariteana. Avand acces la mai multe surse de energie, Europa Occidentala si Statele Unite nu ar accepta o dependenta energetica comparabila cu cea a tarilor din partea de est a Europei.
Concluzii
Conform evolutiei din celelalte tari postcomuniste, Rusia a adoptat masuri politice si economice ireversibile. Liderii actuali de la Moscova au incetinit reformele si dau impresia ca ezita sa faureasca o democratie reala si o economie de piata functionala. Administratia presedintelui Putin se distinge prin lipsa de transparenta si prin revenirea in forta a fostelor servicii de securitate.
In politica externa, Moscova continua sa dea semnale nelinistitoare pentru tarile vecine prin etalarea ambitiilor de dominatie si prin asumarea unei posturi amenintatoare in cazul in care reasocierea cu Rusia este evitata. Ca sa recupereze prestigiul pierdut prin extinderea NATO in Europa Est-Centrala si prin prezenta militarilor americani in Asia Centrala si in Caucaz, Rusia continua obsesiv sa-si preseze vecinii sa adere la structuri politico-militare dominate de Kremlin. Mentinerea nejustificata a trupelor ruse in Transnistria si sustinerea agresiva a fortelor rusofile si antiromane din Moldova sunt evident in defavoarea intereselor nationale ale Romaniei.
Normalizarea relatiilor romano-ruse este dezirabila si necesara. Dar relatiile nu pot fi normale, detensionate si reciproc benefice decat daca Federatia Rusa renunta la ambitiile de reconstituire a fostului imperiu si respecta sincer aspiratiile tarilor din vecinatate.
