Haos in invatamant

Nicolae Manolescu 23.11.2005

De același autor

Aparem chiar in saptamana Targului de Carte Gaudeamus, dar cartea inseamna tot mai putin. Tirajele sunt mici si oamenii citesc tot mai putin, pentru ca n-au timp, se uita la televizor, pe Internet. Mai are vreo sansa cartea?
Am o parere complet diferita de cea care e, ce-i drept, majoritara. Am spus-o si la incheierea intalnirii scriitorilor de la Neptun. Cred ca lumea n-a citit niciodata mai mult decat se citeste astazi. Tinem cont si de cresterea populatiei scolarizate. Problema nu este daca si cat se citeste. Dupa parerea mea, problema este ce se citeste si mai ales ce se intelege din ce se citeste. Tirajele de carte sunt mici, intr-adevar, dar numarul de titluri este foarte mare. Si, daca ne gandim cate sute de edituri sunt in Romania, din care buna parte importante si cu o cifra de afaceri destul de mare, trebuie sa admitem ca ceva se intampla. Macar se vand niste carti, chiar daca nu pot fi sigur ca se si citesc. Dar aici este exact situatia din calcularea ratingului sau a audientei televiziunilor. Noi stim cate aparate sunt deschise la un moment dat la o emisiune si spunem “avem atatia telespectatori”, dar nu stim daca in fata aparatelor se afla o persoana, mai multe sau nici una. Prin urmare, noi stim cate carti se vand. Si se vand, fiindca altfel ar da faliment editurile. Dar nu stim cate se citesc. Ideea ca nu se citeste insa nu e foarte corecta.
Atunci sa o luam altfel. In ce fel se vede acest citit in viata oamenilor?
Ei, aici este o intrebare preocupanta, intr-adevar. O buna parte din timp, in istorie, cititul s-a vazut foarte bine. Notiunea de om cultivat era legata de doua lucruri: de cititul cartilor si de umanioare. Daca citeai si daca aveai inclinatii spre disciplinele umane erai un om cult. Un matematician nu era un om cult, poate fiindca nu citea sau poate pentru ca matematica nu era inca o stiinta umanista. Acum, sunt foarte multi concurenti la formarea notiunii de “om cult”. In primul rand, e o batalie veche, care a inceput la noi intre cele doua razboaie mondiale intre Ion Barbu si Camil Petrescu, cand Barbu se mira foarte tare ca oamenii culti sunt considerati cei care citesc literatura, dar nu si cei care fac matematica. Camil Petrescu - nebun cum era, voia sa scoata o revista cu titlul Aritmetica - si Barbu ii replica “nu-ti dau voie, ma-ntelegi, sa scoti o revista cu titlul asta pana n-o sa-mi spui de ce radical din doi este un factor de irationalitate”. Sigur ca la notiunea de “cult” concureaza si stiintele, nu doar umanioarele, si mai concureaza si alte cai de informatie in afara cartilor - Internetul, nu mai vorbesc de televiziune in general sau de radio si multe alte mijloace de comunicare cu bataie lunga si cu frecventa mare, incat un om isi poate face foarte bine cultura si in felul acesta, nu numai citind carti. Atunci, sigur ca nu mai putem vorbi de un rol unic esential si central al cartii in formarea culturii indivizilor. Doar unul din roluri il are cartea. Mai este ceva: eu n-am nimic impotriva altor mijloace de informare. Problema mea este cate dintre ele sunt si mijloace de formare. Mi se pare, in momentul de fata, ca toata povestea asta cu Internetul tine si de o anumita confuzie de epoca - dar va trece -, de inceput, de tinerete a mijlocului respectiv, si anume confuzia dintre mijloc si scop. Internetul nu-i un scop, e un mijloc cum nu stiu daca omenirea a mai avut vreodata, extraordinar. Un mijloc de informare, dar nu unul de formare. Deformeaza, mai degraba. Cand se va intelege acest lucru, n-o sa mai credem ca toti softistii, ca sa nu mai vorbim de hardisti, sunt neaparat niste oameni culti. Ei sunt doar niste oameni priceputi in meseria lor, care trebuie pusi in categoria in care erau altadata dulgherii, strungarii, tamplarii, oameni absolut onorabili, care creau niste mijloace, dar nu erau in categoria intelectualilor.
Dar pana se va ajunge la considerarea Internetului ca mijloc, se petrec niste lucruri cu generatiile.
Ies generatii de autisti, cu privirea fixa si care nu se desprind de ecran. Eu cred ca va trece. Toate trec.
Dar ce ramane dupa ce trece?
Ramane utilizarea Internetului ca mijloc, prin care sa atingi un alt scop, si anume chiar un scop cultural. Ideea ca Internetul va lua locul cartii sau cititului este eronata. Nu vom citi niciodata Razboi si pace pe Internet si nici probabilitatea de a nu se mai scrie romane atat de groase numai pentru ca nu pot fi citite pe Internet nu exista. Totdeauna s-a spus ca moare arta, moare nu stiu ce domeniu al artei, tocmai pentru ca a aparut un nou mijloc. Si cand au aparut radioul, cinematograful sau televiziunea, mereu s-a spus ca moare cartea. N-a murit cartea. N-am iesit din Galaxia Gutenberg decat in masura in care cartea nu mai are acum exclusiv suportul gutenbergian, sa zicem, ci are eventual si un suport electronic. Dar uite, in SUA s-a facut acum cativa ani o experienta sa se vada care ar putea fi succesul cartii pe suport electronic si mai multe edituri importante au facut un fel de intelegere de promovare a cartii electronice. Au dat gres si dupa 4-5 ani au renuntat. Eu pot sa ma duc pe suport electronic sa consult Enciclopedia Britanica sau Dictionarul Academiei care apare acum, sau orice bibliografie, dar nu pot sa citesc, totusi, poeziile lui Tudor Arghezi pe Internet. De ce-as face-o? Mi-aduc aminte de o tableta a lui Calinescu in Cronica mizantropului, in care spunea ca fiecare tip de literatura, fiecare specie se citeste altfel. De exemplu, poezia se citeste mergand, ca sa prinzi un pic ritmul; un roman de aventuri se citeste culcat in pat, pe spate si uitandu-te in sus; unul de razboi stand pe burta, ca un general deasupra hartilor. Glume, dar pline de talc. Blaga insusi pomeneste ca a scris ultimele lui poezii, cele adunate in volumul aproape postum din ‘62, intitulat Poezii, mergand, plimbandu-se, peripatetizand. Si se vede. Blaga, care n-avea ritm, avea vers foarte liber pana la ultimele lui volume dinainte de razboi, pana la Nebanuitele trepte, din ‘43, in acest volum redescopera ritmul. Nu poti sa stai doar cu fundul pe scaun, cu ochelari, cu ochii fixati in Internet si sa citesti orice fel de text.

Desi profesorii au dreptate...

Sa vorbim si despre scoala in formarea individului. Iata, am avut cea mai dura greva a profesorilor din ultimii 15 ani. Dar sunt foarte multe voci care spun ca oamenii care ies din scoala sunt tot mai slab pregatiti. Profesorii se plang de conditii, se plang de salarii. In acelasi timp, calitatea invatamantului e proasta.
Da, a scazut, pentru ca eu cred ca am intrat intr-o anumita criza a scolii, in momentul in care cerintele pentru formarea unor oameni care sa raspunda apelurilor lumii in care ne gasim s-au dovedit a fi in conflict cu pregatirea dascalilor, a profesorilor, a celor care trebuiau sa scoata aceasta generatie din provincialismul comunist est-european si sa-l duca intr-o Europa care are alte standarde. Sa nu uitam ca, in momentul de fata, dupa 15 ani de la revolutie, tot mai putini dintre absolventi se duc spre invatamant. Majoritatea dascalilor provin din generatiile vechi. Or, aceste generatii trebuie sa dea acum altceva si intr-o alta maniera decat inainte. Si se pare ca nu pot. Scandalul cu manualele alternative sau optionale de acum cativa ani a provenit din inertia profesorilor, care nu voiau cu nici un pret sa inteleaga ca importante sunt alte lucruri decat cele pe care le socoteau ei.
Cred ca nici nu puteau sa mai inteleaga.
Evident, si eu sunt de acord ca nu puteau. Unii au facut efortul si au reusit, altii nu. Din fericire, elevii au fost mult mai receptivi. Eu m-am vazut atunci cu profesori si cu elevi din vreo zece scoli din Bucuresti si din tara. Am fost la Tg. Jiu, la Bacau, la Bucuresti. Si am constatat ca elevilor le placea ideea, profesorilor mai putin sau deloc. Sigur, se schimba ceva, trebuiau sa citeasca altceva. In al doilea rand, aparea initiativa privata si in materie de lectura, copilul venea si spunea ce intelege el dintr-un anume text si nu mai repeta cuvant cu cuvant ce-i spunea profesorul din comentariile alea interminabile cu care se prezentau la noi la facultate si pe care le uitau instantaneu dupa aia. O cauza este, cred eu, neadaptarea suficient de rapida a corpului profesoral la niste exigente complet diferite. Sa nu uitam cate discipline didactice au aparut dupa 1990 in Romania. Enorm de multe. In al doilea rand, s-a mai intamplat ceva: n-a mai fost atat de rentabil invatamantul. A ramas domeniul bugetar cel mai slab platit. Aici, profesorii au dreptate. Ma uit, de exemplu, unde au ajuns lefurile magistratilor, ca sa nu fie corupti. Dar pentru ca profesorul sa fie motivat, nu s-au gasit bani. Ma uit cu cat ies magistratii si generalii la pensie, cu cate 50 de milioane pe luna, adica de doua ori mai mult de cat am eu ca profesor la facultate, cu maximum de vechime si de sporuri. In conditiile astea, sigur ca profesorii au dreptate. Lipsa de motivatie devine insa un inamic teribil al scolii. La sfarsitul anului precedent, decanul nostru de la Litere a avut ideea sa adune in sala de consiliu un numar de absolventi din ultimii 10 ani care sa fi reusit in domeniul lor. Ne-am dus si noi acolo, au venit si niste copii de la licee din tara cu profesorii lor, era inainte de concursul de admitere si faceam o incercare de atragere spre facultatea noastra. Surpriza a fost sa constatam ca, din toti cei 21 de participanti, absolventi toti cam de prin ‘91 incoace, cu o exceptie, o fata care tocmai daduse concurs si era proaspat asistenta la noi, Luminita Marcu; din toti ceilalti, nici unul nu era profesor. Ce erau ei? De la seful administratiei prezidentiale pana la manager cultural la nu stiu ce firma, moderator la televiziune etc. Deci nu lucra nici unul din ei ca profesor.
Dar trebuie spus si cat este leafa unui absolvent care ramane in invatamant.
Aici e problema! Un asistent are 4-5 milioane. Un profesor cu maximum de vechime si de grade, stiu cazuri concrete, colaboratori ai mei la manuale etc., dupa 30 de ani de invatamant, inainte de pensie, un profesor are vreo 10-11 milioane, pe hartie. Acum, profesorii universitari sunt ceva mai bine platiti, cei care sunt in regim bugetar, ca noi, sunt unii chiar la facultati de stat, care merg pe credite, si acolo lefurile sunt mai mari. Dar un conferentiar, de pilda, n-are decat 11-12 milioane, cu oricata vechime. Deci lefurile sunt minime si motivatia financiara nu exista. Si atunci, noi incepem sa ne atragem studentii vanzandu-le gogosi: ca daca vin la Relatii Internationale se duc in diplomatie. Ceea ce este o prostie, ca nu se duc, sunt alte reguli acolo, evident, trebuie sa faca alte facultati. Cei care raman sunt cei cu vocatie evidenta si coplesitoare, stiu cazuri, nu multe, dar stiu.
Nu stiu daca examenele la Litere probeaza vocatia pedagogica.
Nu, mai ales ca, printr-o eroare a lui Marga, cand era ministru, s-au desfiintat scolile normale. Problema este urmatoarea: am desfiintat liceele pedagogice, scoala normala, copilul merge la o scoala oarecare, unde nu face nici o ora de pedagogie, nu preda si dupa aia se duce la colegiu, care acum e de trei ani. Dar el prefera facultatea, pentru ca iese profesor tot dupa trei ani, cu o leafa oricum mai mare decat institutor dupa trei ani. De ce sa se duca el la colegiu? Se face profesor. Nu se face institutor. Doar cei cu vocatie raman in sistemul asta. Nu mai spun ca nu poti pregati un dascal in 3 ani de colegiu. Mai ales cu materiile pe care le frecventeaza in cei trei ani sunt in proportie de 80% pedagogie si metodica, nu mai fac literatura, limba, matematica. E o nebunie ce se intampla. Toate aceste colegii fiind niste afaceri, ca si universitatile private, ale unor indivizi care nu s-au dus nici spre universitar, ca n-au incaput, si care n-au mai ramas nici in liceu, ca nu da bine sa fii profesor de liceu in 2005 in Romania. Candva, asta era un titlu de glorie. Acum, sa fii profesor de liceu, vorba unei fete care a dat concurs la noi la facultate si care-i spunea uneia din profesoarele de la noi, pe care o cunostea: “cum o sa merg la Litere, ce, sa rada de mine colegii, ca ma fac profesor?”. Aici am ajuns.
Sa mergem mai departe. Absolventii liceelor....
... n-au auzit de Caragiale.
La geografie, desi au luat 10 la Bac, nu stiu care sunt vecinii Romaniei.
Asta este, pentru ca elevul nu sta in clasa cat ar trebui sa stea.

... greva este o mare eroare

Si atunci, cum sa privim greva din invatamant?
Dupa parerea mea, este o mare eroare. Liderii sindicali din invatamant se chinuie de ani de zile, prin greve de genul asta, sa distruga si ce a mai ramas din invatamant. Pentru ca rezultatul acestei greve este ca se pierd cateva saptamani, care nu se vor recupera, in ciuda promisiunilor. Debandada din scoli creste, chiulul devine legalizat, nivelul de pregatire, de invatatura scade. De ce? Pentru ca evident ca nu sunt bani si ca problema nu este acum sa ceri bani pentru salarii de la guvern, in acest moment. D-l ministru de Finante face ce facea Florin Georgescu pe vremea cand eram eu in Senat: la discutia bugetului, cand i se cereau bani, isi desfacea buzunarele si arata ca sunt goale. Problema este ca e gresita conceptia bugetului. Liderii sindicali, dintre care majoritatea sunt profesori - in ce priveste nivelul lor, am unele semne de intrebare. Am citit in Academia Catavencu niste interviuri cu toti si au fost intrebati ce citesc si, afland, m-am cam tulburat. In mod normal, daca acesti lideri chiar voiau sa se bata pentru scoala, ar fi trebuit sa gaseasca niste solutii pentru a convinge guvernul ca toata conceptia de buget este gresita si ca, daca noi vrem sa ne modernizam si sa progresam, trebuie sa punem accent pe educatie, pe cercetare, nu pe industrie si pe alte chestii de-astea, ca in secolul XIX. Dar aceasta conceptie de buget nu se schimba de la revolutie incoace, e aceeasi de pe vremea comunismului.
Stiti cine scrie bugetul? Poate s-o fi schimbat acum. Dar pana acum un an era un om la Ministerul de Finante care stie sa scrie bugetul si care e de pe vremea lui Ceausescu.
Da, se poate, stiu si cine e. In aceste conditii, greva este inutila, are exact rezultatele contrare celor pe care eu sunt sigur ca le doresc toti, si anume cresterea nivelului salarial. Sunt de acord ca salariile sunt mici. Dar nu cred ca asta este solutia. Nu am auzit pe nimeni din acesti lideri sindicali, din pacate n-am auzit nici din partea guvernului, sa spuna: hai sa ne gandim daca e conceput ca lumea acest buget. De ce dam bani sa ne inarmam? Oricum, nu vom avea razboi. Tipul de razboi este de alta natura in acest moment si oricum nu noi vom fi in linia intai. E o prostie, o cheltuiala zadarnica. Dupa cum o cheltuiala zadarnica este cu industriile nedezafectate, ca sa n-avem somaj - si continuam sa avem cel mai mic somaj din toate tarile foste comuniste, pe considerentul social al partidelor, ca sa avem liniste in tara. Aflu din ziar ca banii ceruti la Metrou pentru marirea salariilor s-ar putea obtine din cele trei salarii ale directorilor unei firme franceze, cu care Mitrea si Radoi au facut contract sub precedentul guvern ca sa asigure intretinerea Metroului. Daca ziaristul cu pricina e bine informat, trei lefuri ajung sa mareasca leafa tuturor lucratorilor de la Metrou! Ceva nu e in regula aici. Nu e in regula nici faptul ca liderul sindical a inchiriat pentru sindicat spatii de la Metrou, cu 1.500 euro/m.p., unde sunt tot felul de buticuri, bani pe care nu-i da, evident, salariatilor. Si mai este si parlamentar PSD. Iata cum e cu grevele.

Haos la doctorate

Dar cum stam cu reforma in invatamant? Ministrul Miclea si-a dat demisia.
Ministrul si-a dat demisia, intr-un fel ca sa scape de-o belea, dupa ce a facut numai nefacute. Jumatate din masurile pe care el le-a luat sunt inaplicabile, la propriu. De pilda, nimeni n-are nimic impotriva ca promovarile la profesorat, la doctorat sa fie mai severe, sa nu mai fie avalansa asta de neica nimeni care ajung pe posturi cheie la universitati. Numai ca trebuie sa te uiti putin, pe de o parte, la nivelul general al scolii romanesti si sa vezi daca poti sa introduci anumite criterii si, pe de alta parte, sa tii seama ca exista domenii si domenii. Dau un exemplu. Se cere de pilda acum, ca sa fii profesor universitar, sa fi participat sau sa fi dirijat cel putin doua sau trei granturi internationale. Asta, sa spunem, la biologie, matematica, psihologie se poate, nu e imposibil. Dar, pentru istoria literaturii romane, ce granturi internationale poate dirija un om ca sa devina profesor universitar? Unde gasesc eu parteneriat pe o disciplina ca istoria Romaniei sau istoria literaturii romane? Evident, nu gasesc. Eu am spus ca ar trebui ca aceste criterii sa fie adaptate. N-am nimic impotriva sa se spuna, cum e in America, la unele universitati, ca sa poti fi profesor trebuie sa ai Premiul Nobel. Il ai, nu mai discutam, nu il ai, trecem mai la vale si vedem: ai un numar de lucrari publicate. Alta pretentie era ca lucrarile sa fie publicate si in strainatate, si anume in publicatii ISI, care sunt validate international. Da, dar nu sunt in toate domeniile. Nu exista nici una pentru istoria literaturii romane, pentru istoria Romaniei. Exista pentru matematica, pentru psihologie. Pentru noi nu exista, deci eu nu am validare internationala, chiar daca, sa spunem, as reusi sa-mi public un studiu intr-o revista, el nu e luat in considerare pentru ca nu e in categoria cu pricina. Pe urma: s-a schimbat sistemul de doctorate si s-a ajuns la un impas absolut. S-a facut o scoala doctorala ca in SUA, nu ca in Europa. In SUA, doctoratul nu mai este etapa de cercetare postuniversitara, ci etapa de studii. Este o regula, aplicabila in unele tari, in altele nu. Pentru noi e un dezavantaj: costa foarte mult. Vin copiii la doctorat, iau concursul, cei mai buni sunt bugetari, deci nu platesc - ceea ce e mare lucru, pentru ca cei care nu sunt bugetari platesc de la 700 la 2.000 de euro in primii doi ani, dupa care mai platesc ceva. Deci, cei care vin bugetati nu platesc nimic, dar nici nu primesc. Dar, din trei ani (s-a redus la trei ani doctoratul, americanii l-au crescut la sase, de la cinci), primul an este de studiu, deci ei trebuie sa faca 280 de ore, pe doua semestre, cate 10 pe saptamana, care nu pot fi modulare pentru ca nu sunt toate speciale pentru ei. Drept care vin de la Tg. Mures, de la Iasi sau Cluj, pentru ca au dat aici doctoratul si e dreptul lor, un an de zile, trei zile pe saptamana sau doua, sau patru, depinde, nimeni nu le plateste drumul, nu le asigura sederea si nu le da bani de mancare. In aceste conditii, doctoratul devine enorm de costisitor pentru doctoranzi, statul usurandu-se intr-o anumita masura. In al doilea rand, profesorii care predau - sunt niste ore obligatorii care sunt numai pentru doctoranzi, dar si altele care pot fi luate din diverse zone - nu sunt platiti deocamdata decat cu ora. De exemplu: un profesor care are 20 si ceva de milioane pe luna pentru ca are doua ore pe saptamana timp de un an de predare trebuie sa predea aici pentru 4 milioane pe luna. Nu se duce nimeni pentru 4 milioane. Si, nu in ultimul rand, am fost la comisiile de invatamant ale parlamentului si le-am expus aceasta problema, unde am avut socul sa constat ca cel care a moderat discutia, dr. Irinel Popescu, pentru ca sefii comisiilor nu erau de meserie si deci nu stiau despre ce vorbim, n-a inteles un lucru simplu: ca noi nu ne-am dus acolo pentru probleme morale sau financiare, sau practice, ci pentru probleme legale. Si anume, ca cinci ordine consecutive din vara asta ale ministrului Miclea, plus ordonanta de guvern din februarie 2005 incalca doua legi organice: Legea invatamantului si Legea Academiei. Discutiile s-au terminat nici macar in coada de peste, s-au terminat fara nici un rezultat. Eu am spus: “N-am venit la dvs. pentru probleme morale, sunteti parlamentari, sunteti oameni de lege, dvs. faceti legile. Am venit sa va atrag atentia ca se incalca in mod flagrant doua legi organice”. Eu am spus, eu am auzit.
Ce sa inteleg, ca e un haos?
Da, e un haos. Cand jumatate din comisiile de invatamant de la parlament sunt facute din altceva decat profesori, eu ce sa mai discut? Ca asa se intampla, asta e algoritmul.
Cum vedeti finalul grevei profesorilor?
Guvernul le-a oferit 8% de la anul, ceea ce este derizoriu. Asta inseamna un spor cu 600.000 lei de cap de profesor, dar a spus ca va adauga 1,1% din buget pentru infrastructura - scoli care stau sa cada, scoli cu closete in curte, scoli fara lemne etc. Dar, dupa parerea mea, guvernul a facut o eroare capitala, intrand in discutia Legii bugetului tot cu 3,6%, d-l Vladescu explicand ca daca ar modifica si in loc de 3,6 ar pune 5, ar trebui sa modifice tot bugetul. Eu cred ca, daca guvernul ar avea un pic de desteptaciune si tot e decis sa dea acesti bani, trebuia sa scrie acolo 5, pentru ca oricum banii nu se stie de unde ii va lua si cred ca nu va sti nici la anul. Acest 3,6% este cu 0,4% sub ceea ce prevede Legea invatamantului. Cand am discutat-o in parlament, eu am prevenit: nu puneti procent fix ca o sa aveti probleme. In fiecare an Legea bugetului a incalcat Legea invatamantului. Niciodata nu s-au dat 4%.

Handicapul algoritmului politic

Cum vi se pare ca se descurca guvernul in toate problemele astea care sunt starnite acum?
Date fiind conditiile si tensiunea care exista si in Alianta si intre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria, eu zic ca se descurca bine. E loc pentru mai rau, doamne pazeste. E clar ca sunt niste grupuri de interese majore in spate care se confrunta. E limpede ca sunt doua conceptii complet diferite de a fi la putere: unii care au vrut anticipatele si altii care nu au vrut anticipatele. Mi-e putin peste mana sa spun acum daca era bine sau nu. Inclin sa cred ca era bine.
Cum se poate face reforma, integrarea, cand intai de toate se ridica algoritmul politic?
Eu cred ca aici se repeta eroarea din Conventia Democratica, unde din pricina algoritmului se ajunsese la ciudatenia ca UDMR sa trimita la Cultura un veterinar si la Sanatate un jurist. Sigur ca un ministru nu trebuie sa fie neaparat din domeniu, desi parerea mea este ca ar trebui sa fie cat de cat in domeniu. Nicolaescu se descurca bine ca ministru al Sanatatii, vad ca vine cu niste lucruri care, inteleg si eu de la doctori, sunt valabile, el fiind finantist. Dar cred totusi ca trebuie sa fii dinauntru ca sa fie bine. Il vedem pe d-l Atanasiu, care inteleg ca nu vorbeste nici o limba straina, si ma intreb si eu, cum sa te duci tu la discutiile la NATO, de exemplu, dintre care unele sunt ultrasecrete si fara participarea translatorilor, tu nestiind engleza sau franceza, sau turca? Ma intreb. Problema e a oamenilor. Ca orice coalitie, si coalitia actuala are acest handicap - ca sa fie fiecare partid reprezentant, spre multumirea clientilor lui, au fost pusi oameni care n-au nici un fel de legatura. Ce cauta Copos viceprim-ministru? Nu-i nici om politic.
Si totusi, vi se pare ca guvernul se descurca mai bine decat v-ati fi asteptat. Da, in conditiile date, cu ce se intampla acum, se descurca mai bine. In conditiile in care, iata, n-a reusit sa schimbe sefii Camerelor. Dar cine e de vina ca au plecat din sala parlamentului? S-au jucat ca niste copii, si-au luat papusile si au plecat. Nu se poate asa ceva. E neserios. Mai ales cand esti in majoritate. Aceasta plecare din sala am trait-o si eu, tin minte ca au fost batalii serioase cu regretatul domn Coposu si altii, care erau de principiul ca daca nu ne place ceva parasim sala, si eu si altii sustineam ca nu se poate, ca totusi e o regula a jocului democratic. M-a amuzat faptul ca in argumentatia Curtii Constitutionale s-a spus ca presedintii Camerelor nu pot fi schimbati decat pe criterii disciplinare, nu pe criterii politice. Pai, nu sunt functii pur politice? Ce argument juridic e asta? Presedintii Camerelor sunt functii pur politice, 1.000% politice, si numai pe criteriu politic il poti schimba pe seful unei Camere. Disciplinar il poti schimba pe functionarul public, nu pe seful parlamentului.

Interviu realizat de Rodica Palade

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22