De același autor
Proiectul autobuzelor turistice supraetajate din Bucureşti a fost inaugurat cu mare tam-tam pe 28 iulie, în prezenţa ministrului Elena Udrea, care a declarat că acesta este „un pas important înainte pentru turismul din Capitală“. În primele 10 zile, peste 3.000 de persoane au văzut Bucureştiul de pe platforma celor patru autobuze închiriate de RATB de la Regia de Transport din Constanţa timp de trei luni, pentru 60.000 de euro.
Circuitul durează aproximativ 50 de minute şi are următorul traseu: Piaţa Presei Libere - Muzeul Satului - Arcul de Triumf - Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Palatul Parlamentului - Piaţa Unirii - Universitate - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei - Piaţa Charles de Gaulle - Şoseaua Kiseleff - Piaţa Presei Libere. Biletul costă 25 de lei pentru adulţi, 10 lei pentru copiii între 7 şi 14 ani, şi e gratuit pentru copiii sub 7 ani. Are valabilitate 24 de ore în intervalul orar 10:00-22:00. Călătoriile pot fi achiziţionate de luni până duminică de la orice centru de vânzare RATB. Dar ce te faci când majoritatea acestor centre sunt închise în week-end şi tocmai atunci vrei să călătoreşti cu aceste autobuze? Achiziţionezi biletul direct din autobuz şi primeşti şi o broşură a acelui tur, prin care eşti informat pe ce traseu mergi. Filada este tipărită doar în limba română şi nu există niciun ghid care să te informeze despre ceea ce vezi.
Ce se vede?
În timpul turului poţi privi clădiri, maşini, pietoni şi monumente şi iar clădiri, maşini, pietoni. Pe Şoseaua Kiseleff rişti să te lovească crengile copacilor fiindcă, se pare, nu s-a observat acest obstacol, în condiţiile în care autobuzele au mai mult de 3 m înălţime. Şoferul unuia dintre cele patru autobuze supraetajate puse în funcţiune ne lămureşte că „e bine să ne spuneţi ca să ştim şi noi. De obicei, încercăm să mergem un pic mai departe de ele, dar se mai întâmplă...“.
Dacă treci cu vederea acest mic pericol mutându-te pe partea neameninţată de crengi, călătoria este plăcută o bucată de timp. Priveliştea este interesantă datorită arhitecturii clădirilor care se pot vedea din autobuz. Casele de pe Şoseaua Kiseleff sunt superbe privite de la înălţime, vântul care-ţi împrăştie părul răcoreşte pielea încinsă de soare şi este reconfortant, iar scaunele de plastic sunt destul de comode cât să poţi admira nestingherit ce te înconjoară. De exemplu, clădirile de pe Calea Victoriei, Cercul Militar, Muzeul Naţional de Istorie, CEC-ul şi clădirea care adăposteşte Poliţia Capitalei reuşesc să-i încânte până şi pe cei mai neavizaţi dintre oameni, fie ei străini ori români, dacă se face abstracţie de străzile în construcţie, de şantierele din jurul Centrului Vechi şi de blocurile degradate.
Când treci de Piaţa Unirii, urcând, apoi, spre Piaţa Universităţii, mergând de-a lungul Bulevardului Magheru şi ajungând lângă Academia de Studii Economice, nimic nu-ţi mai atrage privirea. Ba mai mult, te face chiar să te întrebi de ce ai dat atâţia bani pe turul acesta.
O mamă româncă împreună cu copilul ei de cinci ani, care urcase din staţia Piaţa Romană şi se aşezase în partea din faţă a autobuzului, la etaj, spune că „am vrut să vedem cum este. Fiului meu îi plac maşinile mari. E sâmbătă doar, e sărbătoare. Oricum, n-aveam ce face acasă“.
Deşi plăcut în prima jumătate de oră, traseul îţi înfăţişează, din păcate, imensele discrepanţe arhitecturale. Calea Victoriei, spre exemplu, pe partea dreaptă are clădiri impozante şi frumoase, iar pe partea stângă, bănci, magazine şi blocuri cu bulină roşie. Acum ceva vreme, o franţuzoaică îmi vorbea despre „bulinele roşii“, fiind uimită, fiindcă în ţara ei nu există aşa ceva şi întreba de ce nu facem nimic ca să evităm eventualele dezastre ce se pot produce având blocuri de acest gen încă locuite. Ar trebui dărâmate şi reconsolidate, sugerase ea.
La intersecţiile marilor bulevarde, unii pietoni, tineri în mod special, se bucură când văd „autobuzul pentru străini“ trecând prin oraş. Salută râzându-le şi făcându-le cu mâna persoanelor din autobuzul supraetajat. Turiştii de la etaj, maximum 15 la număr, apreciază gestul şi uneori răspund saluturilor.
O familie de francezi, formată din doi părinţi şi trei adolescente plictisite, încearcă să substituie absenţa ghizilor citând dintr-o carte turistică destul de groasă. Tatăl le citeşte celorlalţi membri din familie fragmente din ghidul cumpărat, probabil, special pentru acest drum şi le arată fetelor cu degetul diversele clădiri, explicând cu voce tare frânturi din istoria noastră recentă. Din când în când aud cuvinte ca „revoluţia din ´89“, „dictatorul Nicolae Ceauşescu“, „a doua cea mai mare clădire din Europa“ sau „tezaur cultural“.
Urcând spre Aviatorilor, clădirile de pe ambele părţi pot încânta privirea unui român, deschizându-i ochii spre Statuia Eroilor, Arcul de Triumf, Piaţa Charles de Gaulle, Casa Presei Libere şi „turnurile gemene“ care flanchează aula Romexpo. Pentru un turist străin, însă, toate acestea nu înseamnă nimic.
Bariera lingvistică
Cultura noastră, istoria contemporană, comportamentul social, amalgamul arhitectural, simbolurile culturale nu pot fi înţelese cum trebuie de către cei care ne vizitează ţara pentru că nimeni din administraţie nu s-a concentrat suficient în a îndepărta barierele lingvistice măcar printr-o broşură, dacă nu printr-un ghid avizat.
Şoferul aceluiaşi autobuz în care sunt spune că abia „de joia trecută s-a dat drumul şi, până îşi dau seama de ce mai lipseşte, durează. Pe zi ce trece se mai documentează niţel şi începe lumea să mai afle de turul ăsta“. Dar doamna cu biletele adaugă că broşurile „la început, erau mai mititele şi cam pierdeau cu ele. Acum le-au băgat pe astea (n.r. - mai mari, doar în limba română) şi, mai încolo, o să bage căştile în limba engleză şi altele. O să se arunce la mai multe chestii. Şi biletul o să se justifice aşa“. Constantin Tobescu, purtătorul de cuvânt al RATB, a anunţat că, în următoarele zile, turiştii vor primi căşti la intrarea în autobuz, pe care le vor putea conecta la ghidul electronic, pentru a primi informaţii despre obiectivele turistice de pe traseu.*
După ce se va rezolva problema comunicării interculturale, capitol la care Bucureştiul nu stă deloc bine, dar la care „se lucrează“, doamna cu biletele menţionează că „o să se extindă şi traseul puţin, dar trebuie să vină restul autobuzelor de la Constanţa. În felul ăsta, o să se scurteze şi timpul de aşteptare între staţii. Se lucrează la asta, să se lărgească un pic turul general ca să facă înconjurul Casei Poporului, şi o să se extindă până la aeroport, încolo, la Podul Băneasa“. „Oricum, ziua nu este prea interesant“, adaugă şoferul autobuzului, fiindcă se vede prea mult din realitatea Capitalei. „Cel mai mult le place seara oamenilor pentru că sunt lumini şi reclame şi nu se vede urâţenia oraşului aşa de mult. Seara, turiştii sunt cei mai fericiţi faţă de restul zilei.“ Într-adevăr, cât poţi vedea cu ochii, oraşul este împăienjenit cu bannere publicitare. De toate dimensiunile, pe orice stâlp, pe toate clădirile, pe fiecare panou, pe fiecare refugiu pentru pietoni, chiar şi pe coşurile stradale pentru gunoi, numai anunţuri şi reclame.
Destul de mulţi oameni au mers până acum cu acest tur. „Au fost mai ales week-end-ul trecut. A fost plin autobuzul, însă în zilele din săptămână au fost curse în care nu era nici o persoană în afară de noi. Acum încep să vină mai mulţi. Şi când o să fie festivalul (n.r. – „George Enescu“) sigur o să fie plin iar“, subliniază doamna cu biletele, exact în momentul în care şoferul opreşte la intrarea pe Calea Victoriei fiindcă nişte turişti i-au făcut cu mâna să-i ia şi pe ei chiar dacă nu este staţie acolo. El îmi spune că mai face şi lucruri de genul ăsta pentru că nu toată lumea ştie sau observă unde sunt staţiile „legale“ ale traseului şi aşa poate el să ajute lumea.
După câteva secunde urcă patru tineri străini şi cer patru bilete pentru tur. Trei dintre ei urcă la etaj, iar al patrulea rămâne să plătească biletele şi să ia broşurile fiecăruia. Problema lui este că sunt în limba română, or, el este portughez şi ştie doar limba lui şi engleza. Nu avem şi în engleză? Doamna cu biletele îi zâmbeşte amabil şi îi spune că nu au broşuri în engleză „aici“.
La etaj, cei patru tineri vorbesc între ei şi încearcă să-şi dea seama ce văd. Le sar în ajutor pentru că par pierduţi. Sunt fericiţi că îi ajut şi se oferă, chiar, să-mi plătească „serviciile de ghid“. Refuz oferta. Curiozitatea mă impinge să ştiu mai multe despre cum şi ce cred ei despre ţara noastră. Aşa aflu că au vrut întotdeauna să vadă România. Filipe, în vârstă de 33 de ani, are o părere mai romantică despre ţara asta. Pentru el şi prietenii lui, Nuno, Carlos şi Bruno, este important că au ajuns aici pentru că, mă informează el, Portugalia şi România sunt ţările aflate la extremele sudului Europei. Tânărul adaugă că o fată
l-a corectat la un moment dat, spunându-i ferm că nu România este ţara aflată la extrema sud-estului Europei, ci Moldova, ea fiind originară din Chişinău. El râde aducându-şi aminte că fata fusese foarte contrariată de concepţia lui şi a prietenilor lui despre România, dar n-a luat-o în seamă. Ei au venit aici şi din alte motive. Bruno, de 22 de ani, cel mai tânăr dintre ei, spune că, deşi îi place până acum oraşul, „nu înţeleg de ce n-aveţi mai multe traduceri în engleză. Nu reuşim să ne descurcăm prea bine pe aici“, iar Nuno, care are 28 de ani, adaugă că el nu înţelege „de ce sunt atât de mulţi câini pe stradă? De ce nu-i omorâţi mai bine? Altfel, vă omoară ei pe voi“. Nici nu-şi dă seama câtă dreptate are. În primele luni ale anului numărul persoanelor care au ajuns la spital din cauza acestor câini s-a ridicat la aproape 1.500, dintre care peste 200 au fost copii.
Încerc să le explic de ce nu s-au remediat aceste două probleme, însă mă trezesc că băieţii nu mai sunt atenţi la mine de ceva vreme. Sunt uimiţi de Casa Poporului şi încep să-mi pună tot felul de întrebări despre clădirea asta. Astfel, încep să le spun tot ce ştiu eu despre această „Casă“.
Continuând traseul, Nuno şi Bruno îmi repetă nedumeririle de mai devreme. Explicaţii nu mai reuşesc să găsesc, iar Filipe, liderul împăciuitor, începe să scoată câteva beri din rucsacul lui şi împacă grupul spunând că „am ajuns aici. Ce mai contează restul? Hai să bem“.
Cei patru portughezi îmi spun că, în comparaţie cu ţara lor, la noi totul este mult mai ieftin, ceea ce e foarte bine pentru ei, şi sunt multe de vizitat. Au început cu Bucureştiul fiindcă e Capitala şi vor să continue cu oraşe din Transilvania datorită legendei lui Vlad Ţepeş. Până acum, cu mici excepţii, totul este conform planului. Mai ales că, subliniază ei, românii au fost de treabă. Discuţia se roteşte apoi în jurul crizei economice şi a faptului că în Portugalia găseşti mai peste tot centre de închiriat maşini. Or, la noi, până acum, ei n-au văzut niciunul în oraş.
Filipe ridică problema semnelor de circulaţie. La ei, spune el, găseşti pancarte turistice scrise atât în portugheză, cât şi în engleză, franceză şi germană. Norocul lor, mai spune el, este că multe cuvinte din română seamănă şi înseamnă acelaşi lucru ca în portugheză şi asta îi ajută pe ei cel mai mult.
După câteva minute, autobuzul ajunge vis-à-vis de intrarea în Lipscani şi cei patru tineri vor să coborâm ca să ne continuăm periplul prin Centrul Vechi, despre care le-am povestit câte ceva. Am găsit că e bine să îi însoţesc până la capăt. Şi nu a fost în zadar fiindcă astfel am aflat cum crede Nuno că ar trebui rezolvate problemele ţărilor noastre: atunci când vrei să faci ceva, e bine nu doar să încerci, ci chiar să faci acel lucru până la capăt, altfel e ca şi cum te-ai strădui să apuci un pahar, fără să reuşeşti să-l apuci realmente vreodată.
* * *
Proiecte
Din 2010 şi până acum, ministrul Turismului, Elena Udrea, a înaintat publicului şi alte proiecte în afară de autobuzele turistice pentru promovarea Capitalei: reabilitarea termică prin credit garantat de stat, brandul de turism al României, Legea Capitalei pentru modernizarea administraţiei publice locale, Legea turismului pentru dezvoltarea tuturor punctelor turistice din România (litoral, munte, parcuri), un program naţional de dezvoltare a infrastructurii turistice şi un proiect de reabilitare a faţadelor degradate ale imobilelor din Capitală. Până acum, cu excepţia brandului turistic, celebra frunză, fiecare proiect a stagnat.
Risc seismic
În 2010, rapoartele publice informau că Bucureştiul are 400 de clădiri care prezintă diverse grade de risc în caz de cutremur, ce adăpostesc un total de 6.549 de apartamente. 113 imobile sunt catalogate sub risc seismic de gradul I şi se află în Sectorul 1. Până acum s-au reconsolidat doar 21 dintre acestea şi alte 17 sunt în curs de finalizare. Fostul viceprimar al Capitalei, Răzvan Murgeanu, a declarat că ar trebui reconsolidate doar imobilele cu valoare de patrimoniu, iar toate celelalte să fie demolate şi reconstruite. Asta ar însemna ca familiile din peste 6.000 de apartamente să-şi găsească altă locuinţă.
Citeste si despre: turul Bucurestiului cu autobuzul etajat, ghid profesionist, brosuri multilingve, translator virtual, traseu central.
