Câinele constituţional

Oamenii sunt responsabili pentru soarta câinilor comunitari, dar atâta vreme cât le permit să trăiască alături de ei şi cât timp primăriile nu vor lua măsuri adecvate situaţiei, cetăţenii şi animalele vor suferi la unison.

Judecătorii Curţii Constituţionale au găsit că Legea privind gestionarea câinilor fără stăpân încalcă Constituţia, astfel că a fost retrimisă parlamentului. Argumentele Curţii au fost strict procedurale şi s-a considerat că problema maidanezilor din ţară nu este o situaţie excepţională ca să necesite o lege, iar autorităţile locale trebuie să se ocupe unitar de asta. Circa 150.000 de câini rămân pe străzile din toată ţara, din care aproximativ 50.000 de maidanezi s-au estimat a fi doar în Capitală.

Confuzia, demnitatea şi disputa

Legea privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, susţinută de PDL, a fost clasificată de către Curtea Constituţională a României (CCR) drept neconstituţională, pe motiv că textul este confuz, după ce s-a înregistrat o sesizare de neconstituţionalitate a acesteia din partea USL. Din declaraţiile preşedintelui Curţii, însă, reiese că nici judecătorii nu ştiu care este, de fapt, raţiunea ce stă la baza deciziei lor.

Actul normativ permite soluţia eutanasierii maidanezilor, dacă consiliile locale o consideră oportună, după consultarea cu cetăţenii, în situaţia în care timp de 30 de zile câinii nu au fost revendicaţi din adăposturi. Tocmai această stipulare a legii stârneşte confuzia.

Legea spune că dacă, după perioada de 30 de zile de cazare a câinilor fără stăpân în adăposturile serviciilor pentru gestionarea maidanezilor, „câinii nu au fost revendicaţi sau adoptaţi conform prevederilor (...), aceştia pot fi păstraţi în adăposturi, returnaţi în teritoriu, eutanasiaţi sau o combinaţie a acestora, conform hotărârii consiliilor locale, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după consultarea populaţiei din raza unităţii administrativ-teritoriale respective“.

„Ei, imaginaţi-vă un câine eutanasiat şi pe urmă aruncat în stradă...“, declara în urmă cu două săptămâni preşedintele CCR, Augustin Zegrean, care a adăugat că, deşi motivul constituţional al respingerii legii constă în neclaritatea alineatelor de mai sus, actul normativ ridică şi o problemă a „demnităţii“ oamenilor. „E greu să spun pe ce motiv a respins CCR legea câinilor fără stăpân“, a continuat preşedintele CCR. „Pe motiv că eutanasierea nu este un lucru normal, este împotriva demnităţii umane. Imaginaţi-vă un câmp imens pe care sunt 200.000 de câini şi câţiva oameni care îi omoară. Aţi vrea să vă uitaţi acolo, să vedeţi imaginea asta? Aţi vrea să fiţi unul dintre cei care îi omoară? Deci este vorba nu doar despre demnitatea omului care se uită, ci şi despre cea a celui care este pus să facă acest lucru. Dar nu ăsta este neapărat motivul constituţional, ăsta este un altfel de motiv, este un motiv pe care o să-l înţeleagă cine poate să-l înţeleagă“, a mai spus preşedintele CCR. Legea a fost întoarsă în parlament pentru a fi reformulată sau retrasă.

Ulterior, la sfârşitul săptămânii trecute, a apărut motivaţia Curţii. Judecătorii spun că legea este neconstituţională deoarece „soluţiile prevăzute nu sunt suficient de clare, iar autorităţile locale trebuie să apeleze la eutanasiere doar după epuizarea tuturor celorlalte măsuri“. Juridic vorbind, „soluţiile preconizate de un act normativ nu pot fi aplicate în mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat să stabilească condiţii, modalităţi şi criterii clare şi obiective de aplicare“, arată motivaţia. Eutanasierea câinilor fără stăpân trebuie „să fie aplicată doar în ultimă instanţă, respectiv numai atunci când toate celelalte soluţii au fost aplicate corespunzător de către autorităţile locale, dar nu şi-au atins scopul de a limita sau de a eradica acest fenomen“. „Este necesară o responsabilizare a autorităţilor publice locale, inclusiv prin sancţiuni de natură contravenţională sau penală, pentru a se evita recurgerea la măsura eutanasierii“, atrag atenţia judecătorii.

Autorităţile locale au rămas, astfel, cu legile aflate deja în vigoare şi vor decide singure cum să procedeze. Fie vor urma, aşa cum spune prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, legea din 2002 privind câinii comunitari, care stipulează că maidanezii „vor fi capturaţi şi transportaţi în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân, unde vor fi cazaţi o perioadă de 14 zile“, iar după expirarea termenului de cazare „aceştia vor fi eutanasiaţi“, fie vor urma aşa-zisa „Lege Marinescu“ privind protecţia tuturor animalelor, care interzice „eutanasierea câinilor, a pisicilor şi a altor animale, cu excepţia animalelor cu boli incurabile constatate de medicul veterinar“.

Cele două legi, însă, sunt motivele unei dispute publice mai vechi. Din punct de vedere legislativ, primăriile pot urma doar legea din 2002, care este o lege specială, nu „Legea Marinescu“, care este o lege generală. O lege generală nu poate aduce atingere unei legi speciale, deoarece actele normative speciale se referă în mod expres la cazuri particulare, nu generale. În acest context este vorba de o hotărâre dată în privinţa tuturor câinilor comunitari versus o hotărâre luată din punctul de vedere al tuturor animalelor fără stăpân. Autorităţile trebuie să urmeze legea specială, dar ONG-urile şi oamenii simpli iubitori de animale vor să se urmeze legea generală.

Urmând legea specială, aşa cum ar fi trebuit oricum să facă până acum, primăriile au obligaţia: să construiască adăposturi; să cazeze în adăposturi câinii fără stăpân pe o perioadă de 14 zile; să eutanasieze câinii fără stăpân care sunt bolnavi cronici şi incurabili, după examinarea lor de către medicul veterinar; să eutanasieze câinii care nu au fost adoptaţi sau revendicaţi la expirarea termenului de 14 zile prevăzut de lege, toate aceste obligaţii fiind sub sancţiunea aplicării de amenzi de către inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare.

Nevrozele autorităţilor bucureştene

Un studiu al Public Affairs, în parteneriat cu Academia Română, prin Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, publicat în ianuarie 2011, pentru care Primăria Capitalei a cheltuit circa 100.000 de euro, arată că printre problemele cele mai supărătoare ale bucureştenilor se numără mizeria, infrastructura precară şi câinii comunitari. Sunt aceleaşi probleme relevate şi anul trecut de un studiu al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. Studiul mai arată că 13,7% dintre cetăţenii bucureşteni consideră câinii fără stăpân „cea mai urgentă problemă a Capitalei“.

Măsurile pe care trebuie să le aplice primăriile pentru a eradica această problemă relevă proasta administraţie teritorială de până acum.

Întreţinerea maidanezilor în adăposturi este o primă problemă. Numai în Capitală ar costa anual peste 43 de milioane de euro, potrivit prefectului Capitalei. Pentru fiecare câine comunitar se alocă, lunar, 375 de lei pentru medicamente, mâncare, curent şi salariile angajaţilor de la adăposturi. Prin comparaţie, un copil are o alocaţie lunară de 42 lei, iar hrana pentru săracii din cantinele sociale costă în jur de 10 lei per om. Eutanasierea unui câine costă 50 de lei, în timp ce sterilizatul ajunge la peste 130 de lei.

Altă problemă constă în numărul maidanezilor. Nimeni nu poate spune cu exactitate câţi câini comunitari există în România. Edilii estimează că numai în Capitală sunt aproape 100.000, în timp ce directorul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), Robert Lorentz, susţinea anul trecut că au fost sterilizaţi 40.000 şi că ar mai fi aproximativ 10.000 de maidanezi nesterilizaţi, în condiţiile în care sunt doar doi hingheri în Bucureşti, potrivit ASPA, dar se plănuieşte angajarea unui al treilea hingher.

În final, este şi problema numărului adăposturilor şi a capacităţii acestora de a găzdui atât de mulţi câini. Sunt puţine, iar suprafaţa lor nu permite găzduirea a mai mult de 500 de câini odată. În situaţia în care s-ar găsi bani pentru toate acestea, puţin probabil să fie investiţii unde trebuie când acuzaţii de corupţie asupra primarilor ies la iveală încontinuu.

Primarul Oprescu, acuzat de tăierea nejustificată a 2,2 milioane de lei de la ASPA, a asigurat că nu el, ci Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu a alocat un buget pentru noi adăposturi în Bucureşti, dar, în ciuda lipsei de fonduri de la stat, va construi „acum un adăpost pentru 5.000-10.000 de câini“, la marginea şoselei Bucureşti-Ploieşti, cu bani „de la prieteni şi ONG-uri“ care pot să se implice şi material în gestionarea acestei probleme, nu numai declarativ.

În ultimii doi ani, peste 24.000 de bucureşteni au fost muşcaţi de câinii fără stăpân, aceştia fiind doar cei care s-au dus la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş“, potrivit prefectului Capitalei, Mihai Atănăsoaei.

În vara anului trecut, CEDO a decis ca România să plătească despăgubiri de 9.000 de euro unei femei muşcate de câini vagabonzi, care a reclamat autorităţile române pentru că nu au luat măsuri adecvate ca să rezolve problema animalelor fără stăpân din Bucureşti.
Pe 25 ianuarie 2011, o femeie a fost adusă la Spitalul „Bagdasar-Arseni“ în stare foarte gravă, cu traumatisme severe, plăgi adânci provocate de muşcături de câini, şoc hipotermic şi hemoragic. Ea a fost găsită în curtea ADP Sector 5. Femeia a decedat după 3 zile.
Pe 22 martie 2011, o femeie de 62 de ani, din Albota, judeţul Argeş, a murit, după ce a fost muşcată pe stradă de maidanezi, în plină dezbatere a legii pentru gestionarea lor.

România este singura ţară din Europa cu astfel de probleme. În plus, ţările care sunt, totuşi, cunoscute pentru animalele de pe străzi au luat măsuri eficiente şi eficace pentru a le transforma într-o „principală atracţie turistică“.

Italia, de exemplu, este cunoscută pentru colonia ei de pisici vagaboande. Numai în Roma sunt peste 400.000 de feline ce trăiesc printre ruinele vechii cetăţi. Sunt considerate „patrimoniul biocultural“ al oraşului. Legea interzice vătămarea lor, iar serviciile veterinare le monitorizează cu grijă, deparazitându-le şi vaccinându-le periodic, ele având adăposturi mari şi bine organizate, cum ar fi Torre Argentina.

Nimeni nu vrea moartea expresă a câinilor fără stăpân din ţară, care au devenit o problemă cu aspecte condamnabile din cauza autorităţilor locale. Oamenii sunt responsabili pentru soarta lor, dar atâta vreme cât le permit să trăiască alături de ei şi atâta vreme cât timp primăriile nu vor lua măsuri adecvate situaţiei, cetăţenii şi animalele vor suferi la unison. //