David Cameron, între capra franceză şi varza germană

Privit de la Londra, succesul lui François Hollande în alegerile prezidenţiale din Franţa pare să-i fi prins pe picior greşit pe premierul David Cameron şi coaliţia sa de guvernământ şi să marcheze începutul unei glaciaţiuni în relaţiile franco-britanice. Victoria lui Hollande poate fi însă şi o ocazie de aur pentru Cameron, atât din perspectivă internă, cât mai ales în privinţa balanţei de putere de pe continent.

Nicu Teodorescu 15.05.2012

De același autor

Privit de la Londra, succesul lui François Hollande în alegerile prezidenţiale din Franţa pare să-i fi prins pe picior greşit pe premierul David Cameron şi coaliţia sa de guvernământ şi să marcheze începutul unei glaciaţiuni în relaţiile franco-britanice. Victoria lui Hollande poate fi însă şi o ocazie de aur pentru Cameron, atât din perspectivă internă, cât mai ales în privinţa balanţei de putere de pe continent.

Lui David Cameron i se pot re­pro­şa multe în felul în care a abordat prezidenţialele din Franţa. De pildă, a evitat - prea puţin di­plomatic, spun unii - să se în­tâl­nească cu François Hollande, când acesta a venit la Londra într-o vizită de tatonare, în februarie anul acesta. Cameron l-a tra­tat cu refuz, după unele surse diplomatice, deşi tabăra lui Hollande insistă că nici nu i s-a cerut o audienţă. În schimb, premierul britanic şi-a declarat într-un ziar francez sprijinul pentru Nicolas Sarkozy, un lider cu care a avut de altfel numeroase ciocniri publice în trecut, dar care măcar îi îm­părtăşea - în linii mari - soluţiile pentru ieşirea din criză. Întâmpinat cu refuz în Downing Street, Hollande s-a văzut în schimb într-o sală privată de la West­minster cu tovarăşii de baricadă şi con­vingeri, laburiştii lui Ed Miliband, cel care şi-a declarat deschis admiraţia pentru „ener­gia şi dinamismul“ lui Hollande din timpul campaniei. Ce a urmat se ştie. Instalat preşedinte săptămâna aceasta, Hollande a fost adus la putere pe valul ace­luiaşi curent popular „antiausteritate“, ca­re i-a măturat din posturi pe sute de con­silieri locali conservatori şi liberal-de­mo­craţi în Marea Britanie, acum două săp­tămâni.

În fapt însă, pentru David Cameron, miza alegerilor din Franţa e cu totul alta. Con­tează prea puţin care dintre cei doi lideri e mai popular acum. Cameron e la jumă­tatea mandatului, deci nu e sub presiuni electorale imediate. Cât despre relaţiile fran­co-britanice, schimbarea de lider de la Paris le va afecta într-o măsură relativ redusă, acestea fiind oricum lovite de scleroză încă dinaintea sosirii lui Hollande la Palatul Élysée. Cele două ţări vor con­tinua să nu se înţeleagă asupra unei mul­titudini de aspecte. În definitiv, nici Ca­meron şi Sarkozy nu împărtăşeau în de­talii nici măcar reţeta ieşirii din criză. În­tr-o manieră asemănătoare, cele două ţări vor continua să colaboreze acolo unde in­teresele comune o dictează, de pildă în sec­torul energiei nucleare şi al apărării.

Pentru Cameron, marea necunoscută - şi ocazie de aur - adusă de victoria lui Hollande este modul în care noul pre­şe­dinte al Franţei va gestiona relaţia cu Ger­mania. Cancelarul Merkel l-a susţinut pu­ternic pe Sarkozy în campania electorală, iar apelurile lui Hollande de a repune pe tapet Pactul fiscal au fost întâmpinate cu consternare la Berlin şi Frankfurt. Victoria lui Hollande poate reprezenta, din acest punct de vedere, breşa în axa franco-ger­mană şi portiţa prin care Londra poate re­veni în Europa după veto-ul din de­cem­brie anul trecut.

Cât de reală este această breşă, însă, se va vedea curând. La doar câteva ore de la preluarea funcţiei de preşedinte, e pro­gramată primirea cu onoruri a lui François Hollande la Berlin. Sigur, ni­meni nu se aşteaptă la anunţuri spec­taculoase după această primă vizită, ea fiind mai degrabă una de tatonare. E de aşteptat însă ca vizita să pregătească te­renul pentru un pact de creştere ca anexă sau document paralel cu pactul fiscal, împăcându-se astfel şi capra franceză, şi varza germană.

La câteva zile după Berlin, Hollande intră într-un alt examen de foc, odată cu sum­mitul G8 şi NATO din Statele Unite, de la sfârşitul săptămânii. Chiar dacă teoretic e de aceeaşi parte a baricadei ideologice cu Hollande, gazda Barack Obama, el însuşi în an electoral, va fi urmărit cu ner­vo­zi­tate dansul declaraţiilor antiausteritate ale lui Hollande şi norii care s-au adunat dea­supra burselor şi a pieţelor la anunţul vic­toriei candidatului socialist în Franţa. Oba­ma a anunţat că ar vrea să se întâlnească cu Hollande separat înaintea reuniunii G8.

La capătul acestui maraton diplomatic, po­liticianul moderat Hollande ar putea fi foar­te tentat să iasă din debaraua în care s-a ascuns în timpul campaniei şi să-i ia locul socialistului generos în promisiuni electorale populiste. În definitiv, ar fi o metamorfoză similară cu cea a pre­de­ce­sorului său socialist, François Mitterrand.

Cea care ar putea accelera metamorfoza lui Hollande şi reaşezarea relaţiei franco-ger­mane - cu oportunitatea pe care aceas­ta o prezintă pentru Londra - este Grecia. După eşecuri succesive de formare a unui guvern, Atena este la un pas de abis, un pas pe care, dacă-l va face, nu-l va face sin­gură. Haosul politic postelectoral din Grecia şi posibilitatea propulsării la putere a unor formaţiuni de extremă stânga, gata să rupă termenii acordului prin care Gre­cia a fost salvată de la faliment, i-ar putea forţa mâna lui Merkel în sensul unei ra­dicalizări a poziţiei Berlinului, cu im­pli­ca­ţii directe pentru relaţia cu Franţa.

În faţa unei eventuale prăbuşiri a Greciei şi ieşiri traumatizante din uniunea mo­netară, Merkel ar putea avea de ales între a se izola tot mai mult în Uniune sau a re­nunţa la puritanismul fiscal, îmbrăţişând într-o formă sau alta filosofia lui Hollande privind relansarea creşterii. Tentaţia di­lu­ă­rii puritanismului fiscal este cu atât mai puternică pentru Merkel acum, după re­centele eşecuri electorale: ultimul a fost duminică în landul Westfalia, unde elec­to­ratul sătul de placa austerităţii a sanc­ţio­nat sever CDU.

Există însă şi alte opţiuni. În plan intern, sunt voci la Berlin care sugerează că Merkel ar putea con­voca alegeri anticipate la toam­nă, în speranţa că va putea stopa înainte de a fi prea târziu ascensiunea so­cial-democraţilor şi a curentului autohton antiausteritate. Acest plan ar trebui dublat apoi de unul extern, Merkel având urgent nevoie de aliaţi, pentru a nu risca să fie izolată în UE, în faţa unui număr crescând de ţări - Olanda, Grecia, Italia, Franţa şi în genere flancul sudic al Uniunii - care nu mai cred în cartea austerităţii. Aici ar fi şansa lui David Cameron. Fără a încerca să dinamiteze termenii unei noi relaţii franco-germane, David Cameron ar putea încuraja o reorientare în politica externă britanică, în sensul unei apropieri în re­laţia cu Berlinul.

Premisele obligatorii pentru o apropiere anglo-germană ar fi două: în plan extern, britanicii ar fi probabil primiţi ceva mai bine în cancelariile europene dacă s-ar ab­ţine de la a da lecţii despre cum trebuie evitată transformarea Uniunii Europene într-un club al datornicilor. Cameron ar putea conduce prin puterea exemplului - cea de-a doua premisă - punând în prac­tică ceea ce predică, altfel spus, arătând că măsurile de austeritate pentru ree­chi­li­brarea bugetului sunt soluţia pentru re­lan­sarea pe baze sănătoase a economiei.

Dacă reuşeşte, Marea Britanie ar putea spe­ra la consolidarea unui flanc nordic al Uniunii, un motor economic al UE, cu ra­ting AAA, alături de Germania şi statele scandinave, eventual câteva ţări din Eu­ropa Centrală, care să poată rezista şo­cu­rilor venite dinspre flancul sudic coagulat în jurul Franţei lui Hollande, un flanc lovit de inflaţie şi îngropat de datorii. Ar fi un scenariu care ar permite Londrei să re­câş­tige mult capital politic şi influenţă la nivelul UE, erodată atât de mult în ultimii ani. David Cameron ar putea cheltui acest capital renegociind poziţia şi rolul Marii Britanii în UE, după cum îşi doresc o par­te a conservatorilor şi a electoratului bri­tanic.

În cazul unui eşec - şi, trebuie spus, eco­nomia britanică tocmai a reintrat în re­cesiune -, David Cameron ar putea ajunge ca la următoarele alegeri să privească în urmă spre scorul strâns al lui Nicolas Sar­kozy şi să-şi spună că 2012 ar fi fost de fapt un an bun de pierdut alegerile. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22