De același autor
Crima produsa la Roma de un refugiat roman (etnic rom) ne-a reamintit vechi si actuale conflicte freatice si fatise de-a lungul Europei si nu numai. Declaratia stupefianta a unui primar italian ca si-a "eliberat" localitatea de orice prezenta romaneasca pare complementara cu salvatoarea solutie vazuta, intr-un moment de brusca iluminare, de ministrul de Externe roman, cand a propus expulzarea romilor in desertul egiptean.
S-a intamplat ca in aceasta toamna sa petrec o luna alaturi de un distins scriitor si prieten italian care mi-a relatat multe despre versatilul marasm politic in care se zbate Italia de azi. As fi putut replica si am si facut-o, uneori, cu exemple grotesti ale teatrului politic din Romania ultimilor ani, in care farsa si vodevilul politic improvizeaza mereu noi tarantele bizantine, intr-o mascarada non-stop de scenarii burlesti si cinice jocuri de culise. Mi-am reamintit faimoasa "Dezbatere Walser" de acum aproape un deceniu, in care scriitorul Martin Walser se arata oripilat de invectivele care se perpetueaza contra nemtilor cand se reaminteste, din nou si din nou, Holocaustul. Am propus atunci ca fiecare natiune, fara exceptie, sa-si inalte "Monumentele rusinii", care sa stea alaturi de monumentele istorice deja existente ale atator regi, generali, ministri si dascali ai patriotismului. Cand a descoperit uratul ca o complementara valoare estetica a clasicizatei frumuseti, arta semnala deja o necesara si esentiala interogatie asupra destinului uman.
Nu doar actele laudabile, ci si cele de brutalitate si barbarie ne invata ceva important despre om si istoria sa mereu nelinistitoare. Contemporaneitatea noastra asediata de violenta si invrajbire reclama, cred, asemenea memoriale ale rusinii nationale.
Prabusirea Germaniei naziste in 1945 a fost urmata abia dupa 40 ani de cea a Uniunii Sovietice si satelitilor ei. Tranzitia postbelica spre democratie nu a fost simpla in Republica Federala Germana, nici in Italia, nici in Spania sau Portugalia. Perioada postcomunista in Est a produs, la randul ei, nu doar o extraordinara detenta si oxigenare sociala, ci si severe socuri si suferinte.
In plina diviziune politica ostila a continentului, presedintele De Gaulle afirmase ca Europa se intinde de la Atlantic la Urali. Chiar daca Uralul va ramane, probabil, inca multa vreme, greu de integrat intr-o Europa democratica si unita, este de mare importanta ca nu mai exista astazi o putere totalitara europeana care sa stimuleze si sa polarizeze agresivitatea extremista si apetitul pentru tiranie. Diminuata teritorial, Rusia tot mai autoritara si aroganta nu are, sa speram, in ciuda abilitatii de santaj energetic si atomic, capacitatea de a submina, din nou, o Europa democratica si prospera.
Desi Europa Occidentala beneficiaza de o incomparabil mai lunga si mai consistenta ucenicie in libertate si administrarea ei rationala, benefica pentru tot mai multi, comparativ cu Estul contropit prea multa vreme de adversitati si agresivitate, actualitatea livreaza, insa, nu putine semne ingrijoratoare deopotriva in Vestul, ca si in Estul continentului. Se acutizeaza, parca, contradictia dintre modernitatea centrifuga, cosmopolita si nevoia (sau macar nostalgia) centripeta de apartenenta. Revine, din nou, vechea si mereu noua problema a "strainului". Oricat a fost indemnat sa-si iubeasca aproapele, omul nu a izbutit, se pare - nici in Europa crestina, de la Atlantic la Urali - sa-l iubeasca pe aproapele ca pe sine insusi sau pe strain ca pe aproapele sau. Strainul este perceput si azi, in multe locuri, ca o provocare, daca nu si o amenintare a traditiei sedentare a comunitatii, a emblemei nationale. Este Comunitatea Europeana o noua utopie care se va spulbera, ca atatea precedente proiecte comunitare? Se va dovedi, din nou, tribalismul mai durabil decat solidaritatea funciar umana, meta-etnica si meta-religioasa?
Traim intr-o lume in care notiunea de cetatean si de cetatenie depaseste hotarele Patriei, intr-o realitate globala, in accelerata schimbare, marcata de migratii rapide si comunicatii instantanee. Poate ca solutia convietuirii planetare n-ar trebui cautata in "iubirea" sau altruismul si compasiunea indivizilor si comunitatilor, ci in interesele lor, coordonate spre folosul mutual.
Cazul romano-italian reaminteste si alta fata a realitatii. Corespondentul la Bucuresti al ziarului Le Monde, Mirel Bran, mentioneaza la 28 noiembrie a.c. (La Roumanie, ses Italiens, ses Chinois...) ca Italia este azi partenerul comercial cel mai important al Romaniei: italienii au cumparat 300.000 de hectare teren agricol, societatile de investitii italiene au ajuns la 22.000 si sporesc anual cu o mie, doar in zona Timisoara traiesc deja 12.000 de italieni si functioneaza 20 de zboruri zilnice spre si dinspre Italia. Un medic veterinar din Torino declara ca si-a recladit existenta in Romania pe o mult mai promitatoare perspectiva.
Europa de Est nu este doar o epava vlaguita, cersind la portile Europei Occidentale, ci si un imens rezervor de posibilitati neexplorate, o sansa Est-Vest de reciproca reevaluare si regenerare.
Romania reprezinta, din acest punct de vedere, un interesant intermediar. Sciziunea profunda in psihicul romanesc si in istoria tarii, intre originea latina si religia crestin-ortodoxa, privirea si spiritul osciland intre civilizatia occidentala si cerul rasaritean, multicodificat s-ar putea transforma dintr-un handicap intr-un important privilegiu, o punte si o poarta a intelegerii mai profunde si a conlucrarii intre Orient si Occident.
Marile primejdii care pandesc prezentul si viitorul tulburatei noastre planete ar trebui sa ne gaseasca pregatiti de intalnire si dialog, pentru a evita sau modera confruntarea. Constienti, insa, si fortificati de marea premiza a civilizatiei noastre europene. S-o numim Atena-Roma-Ierusalim.
(acest text urmeaza sa apara in 16 decembrie a.c. in ziarul italian Avvenire)
