De același autor
Puternica dezbatere din jurul cazului Mailat ne-a indreptat privirea mai mult decat de obicei catre societatea italiana. O societate pe care, astazi, romanii o percep ca inflexibila, rigida si polemica. In tot acest tavalug de evenimente si declaratii ajungem inevitabil la actorii principali, cei care dau forma si continut societatii - politicienii. Si incepem sa ne intrebam cine sunt ei, de unde vin. Aflam ca Walter Veltroni, primarul Romei si una dintre vocile care s-au ridicat cel mai aprig impotriva romanilor, este, paradoxal, un om de stanga, fost membru al Partidului Comunist Italian. Recent, acesta a devenit secretar al unui mare partid de centru-stanga - Partidul Democrat -, victorie obtinuta in urma unor alegeri primare la care au participat peste 3 milioane si jumatate de cetateni italieni. Dincolo insa de cine ii conduc pe italieni, se pune intrebarea si cum au ajuns acestia sa fie alesi. Incercand sa raspundem la intrebare, descoperim, de fapt, un subiect a carui dezbatere a dominat constant scena politica italiana a ultimilor 15 ani - Legea electorala si modificarile succesive ale acesteia. In prezent, dezbaterea a fost reaprinsa si pe meleagurile "fratilor de sange", intr-un moment in care, la noi, ea se afla abia la inceput de drum.
Sa privim mai indeaproape momentul 1993 in Italia, pentru a ne vedea oarecum in oglinda, a incerca sa anticipam evenimente si, daca am putea, sa evitam greseli. 1993 marcheaza caderea primei republici italiene, in parte din cauza noilor schimbari pe scena politica internationala (caderea comunismului), dar si ca urmare a scandalului Tangentopoli (orasul coruptiei), a operatiunii Mani pulite, care s-a soldat cu arestarea a sute de oameni politici din toate partidele, ceea ce a dus la o profunda criza de legitimitate a sistemului politic. Sistemul romanesc inca nu a intrat in criza, insa scandalurile de coruptie care au afectat in ultima vreme clasa politica se pot constitui in primele semne ale prabusirii structurii construite dupa 1989.
Un nou inceput parea a se contura in Italia dupa referendumul din 18 aprilie 1993, cand a fost abandonat sistemul proportional. Cum insa nu a existat o obligatie constitutionala pentru a institui un sistem majoritar pur, parlamentarii au adoptat o lege de compromis, prin care 75% dintre locuri erau distribuite dupa un sistem majoritar cu un singur tur in colegii uninominale, in timp ce restul de 25% era alocat dupa metoda proportionala. Partidele italiene au deturnat sensul exprimat de populatie la referendum si, prin proportionalizarea colegiului uninominal, si-au conservat beneficiile, anuland efectele unui sistem majoritar.
Aceeasi lipsa a unei obligatii clare, scrise a parlamentarilor romani de a respecta si formaliza rezultatul referendumului din 25 noiembrie poate compromite esenta reformei dorite. Oprobriul public exprimat posibil la viitoarele alegeri nu este suficient pentru a sanctiona o clasa politica indolenta la dorintele electorilor, dupa cum o arata si experienta italiana. Cetatenii vor alege alti politicieni, dar si ei parte a aceleiasi clase politice nereformate, care vor apela la compromisuri pentru a-si conserva privilegiile.
Anii ce au urmat in Italia, dupa referendumul din 1993, au demonstrat ca sistemul a asigurat o oarecare stabilitate, guvernele nemaischimbandu-se cu frecventa naucitoare de pana atunci (in medie, unul pe an). Dar legea, adoptata prin referendum sub presiunea evenimentelor si a societatii care cerea o reforma a unei clase politice aflata in colaps, nu a fost niciodata pe deplin pe placul clasei politice, care a incercat sa o modifice in nenumarate randuri (coalitia de centru-stanga a dorit amendarea legii in perioada 1996-2001 cand s-a aflat la putere). Inaintea scrutinului din 2006, coalitia de guvernare de centru-dreapta a modificat Legea electorala, despre care spunea ca nu reuseste sa reflecte preferintele electorilor din cauza puternicei componente majoritare - un argument pe care il auzim si noi din partea celor care nu sustin sistemul propus de presedintele Traian Basescu. Astfel, vointa populara exprimata cu peste 80% din optiunile electoratului, la referendumul din 1993, a fost data uitarii, pentru a servi intereselor de moment ale partidelor. Modificarea legii s-a inscris intr-un comportament tipic al unui sistem politic care schimba regulile in timpul jocului pentru a-si conserva pozitia si beneficiile.
Desi s-a dorit ca modificarea sa aduca beneficii coalitiei din jurul lui Berlusconi (mai exact sa minimalizeze posibilul esec la alegeri), acest lucru s-a intors impotriva sa, dovedind ca nu este pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste - un nou avertisment care ar trebui sa serveasca partidelor romanesti care incearca sa impuna un anumit sistem electoral, gandindu-se la beneficiile pe care le pot aduce procentele actuale din sondajele de opinie si neluand in calcul perspectivele de evolutie sau interesele generale ale societatii.
Colegiul uninominal a fost inlocuit cu prima electorala, iar coalitiile au devenit astfel mai slabe, fapt dovedit si de fragilitatea guvernului Prodi, care, acum o luna, a trecut de o motiune de cenzura la diferenta de un vot. Interesant este ca, in aceeasi perioada, guvernul roman, minoritar insa, trecea si el printr-o motiune de cenzura, a doua in decursul a sase luni.
In momentul de fata, Walter Veltroni, posibil prim-ministru in locul lui Prodi, daca centru-stanga va castiga alegerile viitoare, propune modificarea sistemului electoral, in sensul eliminarii primei electorale, dar pastrarii sistemului proportional. Unii lideri de centru-dreapta se arata deschisi la dialog (Gianfraco Fini, Pier Ferdinando Casini), in timp ce altii, precum Silvio Berlusconi, refuza, respingand sistemul proportional. Stanga comunista, la fel ca si centru-dreapta, pare a prefera adoptarea modelului german, acelasi care a fost ales si de catre guvernantii romani prin asumarea raspunderii. Dar nici pozitia Partidului Democrat al lui Veltroni nu pare clara - in unele declaratii vorbindu-se de un mix intre sistemul spaniol (cu prag electoral de 10% si prima de 2-3% acordata listei, si nu coalitiei) si cel german (50% dintre deputati alesi prin sistem majoritar). Si in Romania pozitiile divergente ale partidelor pe tema legii electorale (chiar pozitiile diferite ale membrilor aceluiasi partid politic) au facut imposibila trecerea legii prin parlament in timp util.
Daca nu va ajunge la un acord si daca Curtea Constitutionala va admite, un referendum pe aceasta tema ar putea avea loc in Italia in primavara lui 2008 (intre 15 aprilie si 15 mai). Coalitia de guvernare stie ca un acord este primul pas spre organizarea de noi alegeri, dar opozitia nu este nici ea pregatita sa se prezinte la urne, pentru ca inca nu si-a rezolvat problemele interne legate de leadership (intre Berlusoni, Fini si Casini). Romania se afla in acelasi blocaj - anticipatele ar determina pierderea guvernarii de catre actualul Executiv, dar nici principalul partid de opozitie, PSD, nu este pregatit, avand grave probleme de gestiune interna si leadership.
Clasa politica italiana dovedeste ca nu este pregatita pentru schimbare. Organizarea de alegeri anticipate in primavara lui 2008 ar insemna ca acestea sa se desfasoare dupa vechea lege. Acelasi lucru s-ar intampla si in Romania daca vor avea loc anticipate odata cu alegerile locale, in iunie 2008, dupa cum preconiza insusi premierul Tariceanu. Si, la fel, si clasa politica romaneasca, la 18 ani dupa caderea comunismului, nu pare pregatita si convinsa pe deplin de necesitatea schimbarii unui model politic care si-a dovedit insuficienta.
Dezbaterea actuala din societatea italiana sta sub semnul amenintarii referendumului, asa cum s-a intamplat si in Romania ultimului an. Referendumul din 25 noiembrie din Romania sau cel care ar putea avea loc in Italia in primavara lui 2008 raman doar simple exercitii democratice, atata vreme cat vor fi urmate de manifestari ale comportamentului obstructionist al claselor politice. Partitocratia italiana a inceputului anilor ’90 s-a ascuns sub fateta unui bipolarism bine strunit si alterat prin mecanismele proportionalului. Cea romaneasca va incerca, cu siguranta, sa gaseasca mijloace pentru a se extrage unui demers care ii poate afecta insasi existenta.
Adoptarea unui nou sistem politic, indiferent de calea prin care se va produce acest lucru, nu este garantia infaptuirii reformei clasei politice. Daca dorim sa schimbam un mod de a face politica, atunci, cu siguranta, trebuie modificate in profunzime regulile care au fost instituite de acei actori care fac si au facut politica. Validarea referendumului sau promulgarea legii votului uninominal in Romania nu va fi finalul, ci abia inceputul unui drum pe care societatea italiana s-a inscris din 1993, fara a gasi, nici pana in prezent, un raspuns concret sau o solutie viabila, pe deplin acceptata de catre intreg spectrul politic. Este doar inceputul unor demersuri prin care partidele vor incerca mereu sa modifice sistemul in favoarea lor, iar societatea civila va continua sa ii reclame neajunsurile. Daca clasa politica romaneasca nu va actiona responsabil dupa momentul 25 noiembrie, ne putem trezi, peste 15 ani, aflandu-ne in acelasi loc sau intorcandu-ne de unde am plecat, asa cum s-a intamplat cu societatea si clasa politica italiana.
