Turkish Delight

“Curand, gura Bosforului se vazu limpede, linistita (...) Un ceas mai târziu, Speranta se afla între coasta Europei si a Asiei, continuându-si sovaitoare drumul, ca si când n-ar fi stiut pe care sa-l aleaga.” Radu Tudoran, Toate pânzele sus

Astazi, mai bine de un secol dupa drumul goeletei Speranta, lucrurile sunt la fel de sovaitoare: este Turcia, cu al sau “Stambul”, europeana sau nu? Îsi are aceasta tara mare, cândva temuta, daca nu respectata, acum saracita si cu o populatie numeroasa, vreun loc în Europa unita? Sa nu uitam, pe de o parte, originile expresiei românesti “Mai încet, ca nu dau turcii”, dar sa ne gândim si la ce a adus sau poate aduce Turcia batrânului continent. Cu alte cuvinte, sa punem în balanta avantajele si dezavantajele acceptarii Turciei în clubul select al europenilor.

Fapte si date

Turcia solicita formal aderarea la Comunitatea Europeana (premergatoarea Uniunii Europene) la 16 aprilie 1987. Candidatura îi este recunoscuta oficial pe 10 decembrie 1999, cu prilejul summit-ului Consiliului European, al carei membru asociat era din 1963. Cu acest prilej îi este lansata invitatia de a începe negocierile de aderare la 3 octombrie 2005. Daca acest drum nu a fost însa usor nici pentru tarile Europei Centrale si de Est, pentru Turcia el se dovedeste a fi si mai anevoios. Motivele sunt multiple si din registre diferite, variind de la politic si economic, pâna la drepturile omului si argumente istorice.

Argumente pro

- Turcia este în Europa: Tracia si Istanbulul, vechiul Constantinopole, si mai vechiul Bizant, fac parte din constructia europeana.
- Turcia este un actor de talie europeana, înca din secolul al XVI-lea. Înalta Poarta se aliaza cu Francisc I împotriva Habsburgilor, iar în secolul al XIX-lea cu Franta si Marea Britanie împotriva Rusiei în Razboiul Crimeei. Ajunsi la portile Vienei în 1683 si prezenti în toata Europa Balcanica, turcii influenteaza arta culinara si muzica acestei zone timp de patru secole.
- Pentru cei care se întreaba daca Turcia este într-adevar o democratie: în toamna lui 2004, Comisia Europeana s-a pronuntat ca, în conformitate cu criteriile de la Copenhaga, din 1993, Turcia este un stat de drept, cu institutii democratice stabile, în care drepturile omului sunt respectate, iar minoritatile aparate.
- Turcia are o populatie tânara activa si occidentalizata, care ar putea raspunde mai bine nevoilor economice europene decât populatia îmbatrânita de pe continent. În plus, populatia musulmana a Turciei ar da greutate eforturilor Uniunii Europene în domeniul multiculturalismului.
- Piata turceasca este una seducatoare, ea fiind în continua crestere, cu un ritm de 5-6% si cu un potential mai mare pe termen lung. Daca Turcia ar reusi reformarea institutiilor interne, consumul pe cap de locuitor ar creste cu 9%, ceea ce s-ar simti pozitiv si în Europa.
- Contrar celor care vad în aderarea Turciei sfârsitul Europei, partizanii candidaturii Ankarei afirma ca, din contra, aceasta ar întari Europa si i-ar extinde granitele spre Orientul Mijlociu si Marea Caspica, ceea ce ar fi în beneficiul NATO, nu numai al UE. Sa fie oare posibila o politica externa comuna?
- O comisie internationala de istorici studiaza, pentru prima data, chestiunea genocidului armean. Se pun întrebari si se dau raspunsuri. Dar… exista si:

Argumente contra

- Cel mai mare obstacol în calea aderarii Turciei îl constituie refuzul de a recunoaste oficial Ciprul. “Disputa cipriota” se refera la conflictul dintre grecii si turcii din Cipru, divizat înca din 1974 în Republica Cipru, în sud, si Republica de Nord a Ciprului, recunoscuta numai de catre Turcia. Planul Annan de reunificare a insulei a fost respins prin referendum cu o majoritate de 70% din voturi (majoritatea venind din partea populatiei grecesti). Doua saptamâni dupa acest vot, în mai 2004, Cipru devine membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, conflictul nefiind însa aplanat. - Numai 3% din teritoriul Turciei se gaseste, din punct de vedere geografic, în Europa, iar capitala sa, Ankara, se afla în Asia Mica. Aceasta ar presupune ca o eventuala aderare ar face ca Europa sa se învecineze cu Siria, Iranul si Irakul. - Populatia de peste 70 de milioane de locuitori traieste într-o stare de relativa saracie. Se pune problema daca Europa va putea absorbi un asemenea val. Mai mult, aceasta ar presupune ca Turcia sa devina a doua tara, dupa Germania, în Parlamentul European, iar cu sporul demografic actual ar putea ajunge chiar pe primul loc. Angela Merkel, liderul crestin-democratilor germani, ar fi spus: “100 de europarlamentari turci! Asta ar schimba în profunzime dezbaterea…”.
- Posibilele diferente între cultura si valorile etice fundamentale ale unei tari profund musulmane si actualele membre ale UE, care, istoric vorbind, sunt crestine, desi pe baze tot mai puternic secularizate. De la începutul anului 2005 Turcia a cunoscut proteste ale intelectualilor împotriva nationalismului religios încurajat chiar de stat.
- Si la ora actuala Turcia refuza sa îsi recunoasca responsabilitatea în chestiunea genocidului armean din 1915, recunoastere solicitata în mod expres de catre Franta, la fel ca si de diverse grupuri din Parlamentul European. În plus, Turcia mentine embargoul economic împotriva Armeniei, iar granita cu aceasta tara este în continuare închisa.
- Într-un articol din Financial Times din 26 septembrie a.c., Vincent Boland nota: “cu toate ca Turcia face schimbari în vederea aderarii la Uniunea Europeana, ea înca mai are un sistem juridic care pune drepturile statului mai presus de cele ale individului”. Reformele recente aduse Codului Penal (in 2004) nu îndulcesc prea mult modul în care opereaza Justitia si Politia în Turcia - a se vedea tratamentul brutal aplicat femeilor iesite sa demonstreze pentru drepturile lor nu mai târziu decât în urma cu câteva luni;
interzicerea organizarii unei conferinte la o universitate din Istanbul pe tema omorârii în masa a armenilor, cu toate ca problema a început sa fie abordata în cercurile academice turcesti; în sfârsit, dar nu în cele din urma, arestarea cunoscutului scriitor Orham Pamuk, acuzat de tradare pentru a fi vorbit despre acelasi lucru, caz sanctionat totusi de prim-ministrul turc Recep Tayyip Erdogan.
- Multi analisti si politicieni occidentali au ridicat problema capacitatii Turciei de a atinge standarde europene în privinta drepturilor femeii si ale minoritatilor, în special în ceea ce priveste minoritatea kurda si cea nemusulmana.
- Un alt motiv de îngrijorare este cel al separarii de facto dintre biserica si stat. Islamul se bucura de numeroase privilegii, în timp ce Bisericii Ortodoxe îi este interzis sa-si deschida noi scoli. Mai mult, Turcia continua sa trimita imami în anumite regiuni ale Uniunii Europene.
Ce efect au acesti factori asupra posibilei aderari a Turciei? Doua ar fi directiile în care ar putea evolua aceasta stare de fapt: multi considera ca intrarea unei tari atât de mari, separata de Europa prin clivaje religioase si economice, ar afecta negativ procesul de aprofundare si implementare a integrarii, si asa destul de dificil. Ar putea Turcia sa ramâna doar un partener economic privilegiat? Sigur, acest lucru i-ar multumi pe eurosceptici, care si-ar vedea atins obiectivul evitarii unui proiect politic si cultural. Argumentul opus ar fi acela ca Turcia este un membru traditional al NATO, cu strânse legaturi cu Statele Unite ale Americii, unul dintre sustinatorii cei mai înfocati ai integrarii. Alte tari, ca Franta, care doresc sa se distanteze de SUA, vad apartenenta Turciei la Uniunea Europeana ca un lucru mai putin dezirabil.
“Nu”-urile de la referendumurile din Franta si Olanda nu au facut nici ele prea mult bine aderarii, aceasta în conditiile cresterii euroscepticismului în general si al sustinerii candidaturii Turciei în special.
De aceea, începerea formala a mult asteptatelor negocieri la 3 octombrie a stat sub un mare semn de întrebare. Franta, împreuna cu Austria, au cerut infiintarea mai curând a unui “parteneriat privelegiat” si au subliniat ca se vor întoarce din nou catre opinia publica pentru a vedea din ce parte bate vântul: dinspre Ankara sau dinspre Bruxelles? In cazul Germaniei, alegerile recente ridica si ele probleme Turciei: daca e Schroeder - da, daca e Merkel - nu (aceasta din urma considera invitarea Turciei o greseala). Marea Britanie, în prezent la cârma Uniunii Europene, ramâne dedicata procesului de integrare, dar cu o privire realista asupra evenimentelor la nivel regional si global. Turcia este un partener comercial semnficativ, dar nici Constitutia europeana nu a fost prea prizata… Turcia conteaza pe ajutorul american, SUA fiind sustinatoare ale ideii ca o Turcie membra UE ar constitui un model de stabilitate în întreaga lume islamica. Aceeasi pozitie o are si, pâna nu demult, inamicul traditional al Turciei, Grecia, care vede în aderare un mod de rezolvare a problemelor interne si externe ale Turciei.
Pe 4 octombrie chiar si Viena a mai înmuiat tonul, gurile rele spunând ca acest lucru se datoreaza admiterii Croatiei, profund catolice, la negocieri. Populatia austriaca uita însa greu asediile otomane de la portile Vienei si se numara printre cei mai înversunati opozanti ai aderarii Turciei, alaturi de Cipru, Franta si Germania (cu 90, 85, si respectiv 80% din populatie împotriva aderarii).
În orice caz, pe 4 octombrie, dupa un ultim suspans, lungul drum al aderarii (el poate dura si peste 10 ani, spun oficialii europeni) a fost deschis. Ramâne de vazut daca europenii vor primi la desert baclava si apa de trandafiri.