De același autor
Viktor Orbán pare să fi intrat deja în etapa în care îl preocupă moștenirea sa istorică. Alegerile câștigate succesiv (2010, 2014 și 2018) l-au convins că a fost mandatat să clădească un nou sistem politic, o nouă ordine constituțională bazată pe fundamente naționale și creștine. Acum își prezintă misiunea în termeni oarecum mistici: de a construi „o nouă eră“, de a contura o nouă „ordine spirituală“, reinventând modele culturale, normele și moravurile sociale. Stația terminus nu este alta decât un tip de ecosistem care să asigure naturalizarea și perpetuarea modelului politic omologat în timpul domniei sale: democrația iliberală. Mai mult, visează la proliferarea laboratorului său iliberal în întreaga regiune. Inima noului pol spiritual ar trebui să fie Europa Centrală, un spațiu eminamente diferit de Europa Occidentală, un nucleu civilizațional definit pe coordonate conservatoare. Pentru el eșecul fundamental al Bruxellesului și al elitelor care-l domină stă în îndepărtarea de fundația creștină, în proiectul unei Europe care valorizează multiculturalismul, societatea deschisă și care caută viitorul postnațional („unde identitatea și mândria națională sunt noțiuni demodate“). Însă marele litigiu stă în caracterul democrației. El decupează atent democrația ancorând-o într-o înțelegere exclusiv etnică și religioasă. Pentru el, forma autentică este ceea ce numește democrația creștină iliberală, care pune mai presus de orice cultura creștină, se poziționează împotriva imigrației și are în centrul său familia tradițională. Vorbește parcă în termenii unei cetăți aflate sub asediu, dar în același timp se prezintă drept avangarda unei renașteri spirituale și civilizaționale: „în urmă cu 30 de ani am crezut că Europa este viitorul nostru. Astăzi credem că noi suntem viitorul Europei“.
Pe undeva, ne întoarcem la dezbaterile fondatoare de la începutul anilor ’90, când mulți observatori se temeau de eșecul democratizării. Majoritatea diagnozelor de atunci stăteau sub semnul „balcanizării“ fostei Iugoslavii. Sentimentul dislocării, transformările tectonice, diversitatea uneori extremă, diluarea legăturilor, pluralismul opțiunilor pot să devină realități alienante pregătind terenul pentru retribalizarea spațiului politic sub semnul identităților primare. „Urmează reemergența tribului, a raporturilor și emoțiilor primordiale. (...) ies la iveală legături naționale și religioase mai vechi. De vreme ce oamenii nu prea au de ce să se agațe, cad pradă profeților care îi umplu de ură față de ceilalți“, spunea Ralf Dahrendorf într-o conferință din noiembrie 1990. Ceva similar s-a întâmplat și în trecutul recent. Marea Recesiune din 2008, dar și criza refugiaților de mai târziu au fost momente traumatice. Sunt principalii catalizatori ai resurgenței populismului etnocentric și ai mișcărilor iliberale ajunse la o intensitate fără precedent în spațiul Europei Centrale.
Discursul lui Orbán mai arată un lucru. Ca și Steve Bannon, el vede în europarlamentarele de anul viitor o oportunitate strategică de a pune capăt moștenirii generației ’68, tipului lor de Europă – deschisă, cosmopolită, tolerantă, inclusivă. Asistăm de fapt la recesiunea și poate chiar la înfrângerea unui spirit care, la începutul anilor ’90, se identifica și părea să întrupeze ideea de Mitteleuropa – Václav Havel. Acesta din urma a intuit atunci derivele spre care Orbán aruncă astăzi Europa Centrală. Merită reflectat la două dintre gândurile pe care Havel le enunța în zorii tranziției într-un dialog cu Adam Michnik: „va trece mult timp până să putem crea o societate civilă care să respecte fiecare componentă a eului colectiv, o societate care să prețuiască naționalitatea, dar să n-o ridice deasupra altor naționalități și să n-o folosească drept bază a unei ideologii sau ca princpiu de organizare a statului“. Totodată, a avertizat asupra pericolelor amalgamării religiei în politică: „un stat întemeiat pe principii religioase este prin însăși natura sa intolerant, deoarece reduce individul la o singură dimensiune, îl constrânge și îl manipulează. Un stat întemeiat pe principii religioase este la fel de periculos ca unul bazat pe principii naționaliste“.
Cei seduși de viziunea lui Orbán ar trebui să se mai gândească la un aspect. Nu pot să nu remarce lipsa oricărei referințe minimale la statul de drept, la mecanismele de checks-and-balances, la independența instituțiilor de transparență și control menite să limiteze puterea și excesele majorității, protejând spațiul pluralismului, libertățile individului, ale vocilor alternative și ale minorităților de orice fel. Toate acestea sunt inseparabile de noțiunea de democrație liberală, sunt parte din patrimoniul Vestului. Sunt înscrise în tratatul NATO și sunt valori constitutive ale Uniunii Europene.
