Intuițiile și erorile lui Colin Powell (1937-2021)

Consilier de securitate națională (Reagan), șef al statului major integrat (Bush senior), secretar de stat (Bush jr.), Powell a ocupat câteva dintre cele mai importante poziții ale statului american.

Octavian Manea 26.10.2021

De același autor

Principala moștenire a lui Colin Powell este profund legată de doctrina care avea să-i poarte numele și care în esență reprezenta o suită de condiționalități care trebuiau avute în vedere când se utiliza forța militară: obiective clare, care pot fi îndeplinite, interese vitale, o strategie de exit rezonabilă și, mai ales, totul să fie executat într-o manieră rapidă, decisivă și covârșitoare. Pe scurt, opusul unui conflict de tip Vietnam. Powell este produsul unei generații de ofițeri pentru care Vietnamul nu mai trebuia să se repete. Pe acest fond s-a conturat și preferința SUA pentru războaie convenționale executate dintr-o poziție de superioritate tehnologică. În timp, toată această rigiditate doctrinară avea să lase America vulnerabilă la campaniile post 9/11 de nation-building și reconstrucție societală.

Pe tot parcursul carierei sale, Powell a proiectat permanent un scepticism profund față de schimbările de regim politic orchestrate din afară prin intermediul forței militare sau față de operațiunile de stabilizare post-conflict. Într-un fel, el exprimă exemplar rezervele pe care mare parte din opinia publică vestică le-a acumulat la capătul a 20 de ani de „războaie fără sfârșit”. „Imediat ce elimini un guvern, urmează haosul. Am văzut acest lucru în Libia. Este exemplul perfect. Am scăpat de Mubarak doar pentru a avea un alt general la conducere după o etapă intermediară cu Frăția Musulmană. Cu alte cuvinte, fii foarte atent când încerci să-ți impui propriul sistem sau propria gândire unei societăți cu o istorie de 1.000 de ani”, spunea Powell într-un interviu dat după încheierea carierei publice. Pentru James Mann, un jurnalist care i-a urmărit îndeaproape cariera profesională, aceste cuvinte exprimă esența lui Powell – un promotor al stabilității cu aversiune profundă față de tulburarea statu-quoului și pentru mișcările tectonice.

Deși la prima vedere, istoria pare să-l valideze, nu înseamnă că mereu a avut instinctele potrivite.

Imaginarul public îl reține ca pe unul dintre autorii succesului din 1991 al operațiunii „Furtună în deșert” pentru eliberarea Kuweitului. Și totuși, primul său instinct a fost acela de a pleda pentru o opțiune foarte diferită de cursul pe care avea să îl urmeze istoria. El era mai degrabă promotorul unei doctrine de îndiguire și izolare regională a Bagdadului. Mai mult, considera că adevărata „linie roșie” care nu trebuie trecută de dictatorul irakian era, de fapt, centrul gravitațional al Orientului Mijlociu: Arabia Saudită. Ulterior, când președintele George H.W. Bush a decis că Statele Unite vor interveni pentru eliberarea Kuweitului, aplicarea puterii militare americane s-a făcut în spiritul și litera doctrinei Powell. Victoria năucitoare și chirurgicală de atunci avea să-l facă pe Bush senior să exclame – „pentru Dumnezeu, am eliminat sindromul Vietnamului o dată pentru totdeauna”. Începea o nouă eră: lumea de după Războiul Rece, epoca unipolară americană.

Pe parcursul anilor ’90, rămâne antologic un alt episod definitoriu pentru dezbaterile din interiorul administrației Clinton, care avea să tranșeze viitorul intervenționismului liberal de atunci. Ciocnirea dintre Colin Powell și Madelaine Albright. Mărul discordiei era intervenția în războiul din fosta Iugoslavie. Pentru Powell, orice intervenție în Balcani ar fi însemnat un nou Vietnam, nu vedea interesele naționale ale SUA într-o astfel de mișcare. De cealaltă parte, Albright (o susținătoare convinsă a intervenției umanitare, de apărare a drepturilor omului) l-ar fi întrebat: „Colin, pentru ce păstrezi această superbă armată dacă nu o putem folosi?”. În memoriile sale, Powell povestește că întrebarea aproape că „i-a provocat un anevrism”. Din nou interpretarea lui Powell era captivă propriei sale doctrine care excludea programatic o intervenție limitată, fără utilizarea copleșitoare a puterii americane.

Nu în ultimul rând, experiența sa formativă avea să-l aducă în coliziune directă cu aripa „neoconservatoare” a administrației Bush (în special cu Dick Cheney și Donald Rumsfeld), care vedea în momentul 9/11 oportunitatea remodelării lumii și democratizării Orientului Mijlociu. Sigur, mare parte din opoziția sa la curentul dominant avea să rămână în interior, la nivelul dezbaterilor din Casa Albă. În acest context l-a avertizat pe președintele George W. Bush asupra consecințelor invadării Irakului. Ceea ce îl preocupa cel mai mult era etapa de după schimbarea regimului. „Irakul este ca un glob de cristal. Se va sfărâma. Dacă îl spargi”, responsabilitatea de a-l pune la loc va aparține Americii. Și totuși, în ciuda acestei opoziții, Powell (un fost militar care nu era dispus să-și contrazică comandantul-șef) avea să devină interfața care în cele din urmă, la Națiunile Unite, va convinge societatea americană și mare parte din comunitatea internațională de necesitatea războiului. Nu a fost ales accidental – avea autoritatea și capitalul de legitimitate necesare. Acel discurs fatal avea să devină un veritabil casus belli pentru eliminarea presupusului arsenal WMD al lui Saddam Hussein. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22