De același autor
O efervescență de declarații și semnale sugestive au adus Taiwanul, micuța insulă din imediata proximitate a gigantului chinez, pe radarul atenției internaționale. Întrebat recent dacă Statele Unite vor apăra Taiwanul în eventualitatea unui atac chinez, Joe Biden a replicat – „Da, avem un angajament”. Ulterior, administrația sa a nuanțat răspunsul președintelui american, sugerând că nu există o schimbare formală în politica SUA față de insulă și față de poziția istorică a administrațiilor americane care recunosc „o singură Chină”. De peste un an, în America se desfășoară o amplă dezbatere în think-tank-uri, universități, Congres și în interiorul administrației despre oportunitatea sfârșitului ambiguității strategice față de Taiwan. Doar săptămâna trecută, doi importanți senatori republicani (Mitt Romney și Marco Rubio) au avansat un proiect de lege (sugestiv intitulat Taiwan Deterrence Act) care are toate șansele să adune suficientă masă critică pentru a se transforma în legislație obligatorie. Taiwanul ar putea astfel să acceseze anual un program de asistență (granturi și împrumuturi) în valoare de două miliarde de dolari pentru a-și consolida capacitățile defensive.
În egală măsură, ceva pare în profundă schimbare în dezbaterea din Asia de Est. Să luăm Australia, care a generat în septembrie o mulțime de valuri prin anunțul legat de formalizarea noului pact de securitate AUKUS prin care Canberra va dezvolta alături de Washington și Londra submarine propulsate nuclear, cel mai probabil în anii 2030. În același timp, la începutul lui octombrie, un fost premier australian, Tony Abbott, a mers la Taipei, ceva de neimaginat cu doar câțiva ani în urmă. Ulterior, aflat la Washington, el a vorbit despre Taiwan ca fiind o „frontieră a libertății”, avertizând că „trebuie să ne pregătim să gândim imposibilul” – o eventuală blocadă sau chiar o invazie propriu-zisă prin care Beijingul ar forța reunificarea cu Taiwanul. „Este foarte posibil, poate chiar destul de repede”, avertizează Abbott mai ales pe fondul unui Xi Jinping care „a arătat un apetit pentru asumarea riscurilor. Cred că simte că poate să pășească printr-o ușă deschisă.”
Transformarea dezbaterii australiene nu s-a întâmplat peste noapte. AUKUS nu a apărut din neant. Anul trecut, Canberra anunța public investiții militare de anvergură (270 de miliarde de dolari pentru întregul deceniu). Pentru a-și explica decizia, șeful guvernului apelase la un imaginar istoric sugestiv și invocase atunci nevoia de a răspunde celor mai disruptive tendințe de la prăbușirea ordinii internaționale la sfârșitul anilor ‘30. Natura achizițiilor (rachete antinavă, sisteme maritime cu rază lungă de acțiune, inclusiv dezvoltarea de rachete hipersonice) nu lasă loc de interpretare pe cine vrea să țină la distanță. Foarte probabil decisiv a fost și embargoul economic impus Australiei în plină pandemie (ulterior tradus în pierderi comerciale de 20 de miliarde de dolari), care a resetat percepția publică față de caracterul puterii chineze. Australia nu este singura. Japonia este tot mai vocală în privința Taiwanului. În vară, vicepremierul Taro Aso semnala faptul că dacă ceva s-ar întâmpla în Taiwan, „nu ar fi prea mult să spunem că ar putea fi o situație care pune în pericol supraviețuirea” Japoniei. Ulterior, ministrul nipon al apărării (fratele mai tânăr al fostului premier Abe) avea să-l completeze legând direct securitatea Taiwanului de cea a Japoniei, incluzând de facto insula în perimetrul defensiv nipon.
Toate aceste mișcări ne arată faptul că un tip de conștiință strategică se maturizează la nivelul statelor din Indo-Pacific. La orizont se văd rândurile unei coaliții antihegemonice, pe diverse straturi de complementaritate, precum Cvartetul (Quad-ul) sau AUKUS. Totodată pare tot mai clar faptul că miza Taiwanului depășește cu mult evoluțiile din strâmtoarea Taiwan. Consecințele ar putea fi sistemice. Recent, la un eveniment organizat de Centrul pentru Securitate, Diplomație și Strategie (CSDS) de la Universitatea Liberă din Bruxelles, o profesoară din Taipei (Yifeng Tao) spunea că „Beijingul vede preluarea Taiwanului ca pe un fel de război hegemonic într-o tranziție a puterii. O eventuală preluare militară a Taiwanului de sub ochii Statelor Unite ar însemna colapsul hegemoniei americane în regiune. Ar fi o catastrofă pentru aliații SUA.”
Pentru Taipei, Tokyo și Canberra, totul capătă conturul unui test de credibilitate al garanțiilor de apărare oferite de SUA aliaților săi. Pentru Washington, o eventuală decredibilizare a umbrelei sale de securitate ar pune sub semnul întrebării viitorul și supraviețuirea Pax Americana în regiune, cu unde de șoc în toată lumea. Pe de altă parte, experți influenți se tem de faptul că gigantul chinez (care a investit 3 trilioane de dolari în ultimele 3 decenii în capabilități gândite să anuleze avantajele militare americane și care proiectează un naționalism teritorial ancorat în imaginarul „secolului umilințelor”) ar putea fi tentat să acționeze înainte ca toate piesele coaliției antihegemonice să se fi coagulat suficient. //
