De același autor
Dar poate cea mai profundă dezbatere se desfășoară în aceste zile în Japonia. Invazia Ucrainei și potențialele unde de șoc indo-pacifice l-au determinat pe fostul premier nipon Shinzo Abe să pună pe masă propuneri revoluționare. Pe de o parte s-a pronunțat categoric pentru sfârșitul politicii de ambiguitate strategică pe care Statele Unite o practică de decenii față de Taiwan. „Este timpul să abandonăm această ambiguitate strategică. Poporul taiwanez îmbrățișează valorile noastre universale, astfel că SUA ar trebui să abandoneze ferm ambiguitatea sa”, a spus Abe. Desigur, fostul premier este și unul dintre marii susținători ai ideii (îmbrățișată, de altfel, și de guvernul de la Tokyo) că o schimbare unilaterală a statu-quoului în strâmtoarea Taiwan nu poate lăsa indiferentă Japonia, devenind o problemă niponă. Pe de altă parte, cea mai curajoasă propunere a fost cea legată de un eventual aranjament de „sharing nuclear” cu Statele Unite după modelul NATO – unde avioane germane pot purta arme nucleare tactice. Totodată, sunt voci care presează Japonia să urmeze revoluția lui Olaf Scholz. Alocarea a 2% din PIB-ul celei de-a treia economii pentru apărare nu ar trece neobservată din perspectiva „corelației forțelor” din proximitatea Chinei. Deși încă în afara mainstream-ului, toate aceste propuneri vin într-un moment în care establishmentul japonez se află în plin proces de revizuire a principalelor documente strategice. Mai mult, ele ar avea consecințe tectonice pentru coordonatele tradiționale ale culturii strategice nipone postbelice. Și nu în ultimul rând pentru Cvartet (SUA-Japonia-Australia-India), nucleul coaliției antihegemonice a cărei menire este conservarea unui spațiu indo-pacific „liber și deschis”.
De remarcat faptul că India rămâne însă veriga cea mai slabă. Nu s-a alăturat sancțiunilor occidentale. S-a abținut în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului de la votul rezoluției propuse de Ucraina. S-a abținut în Adunarea Generală la votul pentru rezoluția care cerea Rusiei încetarea utilizării forței militare. Poate cel mai important, s-a abținut în Consiliul de Securitate la rezoluția propusă de SUA, care condamna agresiunea rusă în Ucraina. Gesturi simbolice, dar, de facto, toate sunt poziții identice cu ale... Chinei. Explicația însă probabil se află în dependența militară covârșitoare a Indiei de echipamentele rusești (în 2018, New Delhi plătea Moscovei peste 5 miliarde de dolari pentru achiziția de sisteme S-400).
Între timp însă, în regiune se poate vedea și o profundă anxietate venită din teama că Statele Unite acordă prea multă atenție Europei și securizării Flancului estic. Cu atât mai mult cu cât constrângerile Actului Fondator NATO-Rusia asupra prezenței permanente în Est au fost cu adevărat aruncate în aer. Tendințe suplimentare – precum concentrarea discursului lui Biden despre starea națiunii pe chestiunea ucraineană, trecerea complet neobservată a lansării strategiei administrației pentru Indo-Pacific sau declarațiile oficialilor Pentagonului potrivit cărora se regândește prezența americană în Europa pentru „descurajarea Rusiei și pentru a putea să spunem că în proporție de 150% NATO se află în siguranță” – au amplificat și mai mult nervozitatea în regiune. Mulți văd o repetare a istoriei pivotului asiatic din 2010, doar pentru a fi deturnat de războiul din Afganistan și de un Orient Mijlociu destabilizat și copleșit de ascensiunea ISIS. Desfășurarea a mii de militari americani pentru consolidarea Flancului estic, alocarea de urgență a 10 miliarde $ pentru susținerea Ucrainei sunt văzute prin prisma unui calcul de sumă zero, a resurselor necheltuite pentru teatrul operațional prioritar (Indo-Pacificul) și a amenințării principale – ascensiunea Chinei.
Sensibilă la percepțiile care se coagulează în Asia, dar și la undele de șoc globale, Casa Albă a trimis săptămâna trecută la Taipei o delegație neoficială bipartizană de foști înalți oficiali condusă de amiralul Mike Mullen (șeful Statului-Major Inter-Arme sub Bush și Obama). Scopul era previzibil – reasigurarea Taiwanului de angajamentul Washingtonului pe fondul Ucrainei. Însă foarte sugestivă este fotografia pe care aceștia au făcut-o alături de președinta Tsai Ing-wen, toți purtând măști în nuanțe de galben și albastru cu mesajul StandWithUkraine. Mai mult, desantul emisarilor Casei Albe coincide cu o vizită privată făcută la Taipei și de fostul secretar de stat al SUA Mike Pompeo.
Ce va conta însă cel mai mult ține de lecțiile pe care China le va prelua din invazia rusă. În acest sens, mobilizarea exemplară a lumii libere, magnitudinea sancțiunilor și disponibilitatea de a sacrifica interese comerciale care păreau eterne nu este o imagine confortabilă pentru Beijing. La fel și rezistența Kievului – o insurgență urbană dotată cu capacități de lovire chirurgicale este un model defensiv pentru Taipei. Însă cel mai important este ca Putin să eșueze. Înainte de a pleca spre Taipei, Michele Flournoy (un fost număr 3 în ierarhia Pentagonului) avertiza în Congres: un succes al lui Putin „i-ar putea da lui Xi imboldul de a testa prin forță apele unei ordini internaționale în schimbare”. Pe scurt, „drumul către Taipei ar putea trece prin câmpurile de luptă ale Ucrainei”, spune și Mike Rogers, un fost congresmen republican. //
