Victoria sistemului în dezbaterea afgană

Poziția președintelui Donald Trump în dosarul afgan reflectă o concesie făcută de şeful Casei Albe centrului bipartizan.

Octavian Manea 05.09.2017

De același autor

 

În urmă cu două săptămâni, într-unul dintre cele mai importante discursuri privind secu­ri­tatea națională, preşedintelui Trump dez­vă­lu­ia strategia administrației sale pentru Asia de Sud. Efortul central avea în vedere reevaluarea opțiunilor americane în războiul din Af­ganistan. Deciziile sunt su­ges­tive nu doar pentru că sunt pro­dusul unor profunde bă­tă­lii interne între diversele gru­pări ale administrației, dar în­treg contextul anunță o am­plă restructurare a balanței de putere din apropierea pre­șe­dintelui. Sunt mulți co­men­tatori care au văzut exilul lui Steve Bannon ca pe un fel de îmblânzire a impulsivului pre­ședinte de către forțele centrului bipartizan reprezentate prin Mattis, Tillerson, Kelly sau McMaster. De fapt, discursul pare mai de­gra­bă o sumă de concesii pe care Trump le face establishmentului. Pe acest fond și dezlăn­țu­i­rea furibundă a platformei Breitbart, re­de­ve­nită acoperișul lui Bannon & Gorka și care de­nunța discursul drept o formă deghizată de na­tion-building, o direcție inspirată de „glo­ba­liștii“/„sorosiștii“/„democrații“ din Casa Albă. De remarcat că alternativa mediată de Ban­non implica un fel de privatizare a războiului, în­locuirea soldaților americani cu mercenari an­gajați de corporații de tip Blackwater (un alt­fel de complex militaro-industrial de secol XXI). Probabil ar fi fost sfârșitul a ceea ce Mattis numește puterea SUA de a inspira.

 

Strategia pentru Afganistan şi Pakistan (Af-Pak) a fost un moment de răscruce și pentru pri­mul an al Administrației Obama. Însă, punc­tual, în discursul lui Trump ve­dem câteva coordonate ca­re se detașează de accentele puse în 2009. Mai întâi de toa­te, este perspectiva unui angajament care nu este li­mitat în timp de un calendar electoral, ci este condiționat de realitățile operaționale din teren. În sine, acest aspect reprezintă o distincție fun­da­mentală față de Administrația Obama, care a fost dispusă să suplimenteze masiv forțele SUA din Afganistan, anunțând simultan și calendarul retragerii lor. Practic, în 2017, generalii au obținut un lucru pe care Obama l-a refuzat explicit în 2009, într-un mo­ment în care coaliția internațională de­clan­șa o campanie de contrainsurgență inspirată din stabilizarea temporară a Irakului. Un al doilea element specific abordării lui Trump ține de intenția amplificării rolului Indiei – pe dimensiunea asistenței economice și a dez­vol­tării – în macro-stabilizarea Afganistanului. Es­te o modalitate foarte directă de a pune pre­siune pe un Pakistan duplicitar, perfid, pen­tru care talibanii afgani sunt mai degrabă aliați decât adversari. În 2009, deși pornea de la un diagnostic similar, Obama a fost dis­pus să încerce stimularea schimbării com­por­tamentului Islamabadului, inclusiv prin me­die­rea conflictului tradițional existent între India și Pakistan (a fost și ultima misiune im­po­si­bi­lă a „buldozerului“ din Balcani, cum era su­pranumit Richard Holbrooke, trimisul special al administrației pentru Af-Pak). În discursul său, Trump a ales să denunțe rolul toxic jucat de Pakistan în incubarea instabilității afgane: „Nu mai putem să păstrăm tăcerea față de adă­postul pe care Pakistanul îl oferă or­ga­ni­za­țiilor teroriste și talibanilor. (...) Acest lucru tre­buie să se schimbe și asta imediat. Este tim­pul ca Pakistanul să-și demonstreze anga­ja­mentul față de civilizație, ordine și pace“. În definitiv, una dintre lecțiile pe care le ve­dem în lunga istorie a campaniilor de con­tra­insurgență este aceea că, atunci când un stat vecin oferă protecție insurgenților, dându-le opor­tunitatea de a-și regenera capacitățile, suc­cesul devine imposibil. America a mai tre­cut printr-o astfel de experiență în anii ’60: „cred că Vietnamul ar fi trebuit să ne învețe de ce am făcut ca războiul să devină im­po­si­bil de câștigat chiar din primul moment. Am lă­sat inamicul să-și păstreze propriul sanc­tu­ar teritorial. Nu am făcut nimic în privința Viet­namului de Nord – inamicul putea să se realimenteze sau regrupa. Ori de câte ori există un sanctuar, avem o problemă. Iar as­ta este o decizie politică. Din cauza asta nu am fost niciodată capabili să-i învingem pe in­surgenți“, mi-a spus generalul Anthony Zinni, un fost șef al Comandamentului Central (structura care coordonează astăzi ope­ra­țiu­nile din Irak și Afganistan). Așadar, va avea no­ua administrație puterea să reseteze optica Pakistanului, o țară care vede Afganistanul ca ofe­rindu-i „adâncime strategică“ în even­tua­li­tatea unui război cu India? Mai mult, este Is­la­ma­badul dispus să-și reevalueze legătura om­bi­licală pe care a cultivat-o decenii la rând cu insurgența afgană văzută mai degrabă ca o unealtă asimetrică împotriva influenței Indiei? Toate sunt credințe existențiale adânc în­ră­dă­cinate în cultura strategică a Pakistanului.

 

Discursul lui Trump mai reflectă o nuanță des­tul de prezentă la nivelul memoriei ins­ti­tu­țio­nale a armatei SUA (să nu uităm ca McMaster, Mattis, Dunford, Kelly sunt toți produse ale cam­paniilor post-9/11) mai ales după re­ve­ni­rea războiului civil în Irak și înșurubarea ISIS în vidul lăsat de retragerea trupelor ame­ri­ca­ne: „o retragere pripită ar crea un vid pe ca­re teroriștii l-ar umple imediat (...). Nu putem repeta în Afganistan greșeala făcută în Irak“. 

 

Nu în ultimul rând, Trump vorbește despre armonizarea tuturor pârghiilor puterii ame­ri­cane, deopotrivă civile și militare, într-un efort decisiv care să pulverizeze ISIS, să stri­vească Al-Qaeda, să preseze insurgența paș­tună, creând în același timp premisele re­întoarcerii talibanilor în procesul politic afgan. A uitat probabil că bugetul său pentru anul viitor elimină masiv resurse esențiale ale agen­țiilor responsabile de efortul nonmilitar de care vorbește, precum USAID sau DoS. O dis­funcționalitate care trebuie revizuită mai de­vreme sau mai târziu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22