De același autor
Volumul Spirit după gratii. Locul comemorativ românesc Memorial Sighet face cunoscută publicului german o instituţie pentru România, care a iniţiat un dialog dintre arhive orale şi scrise, cercetate cu profesionalism, şi băncile şcolilor.
Volumul Geist hinter Gittern. Die rumänische Gedenkstätte Memorial Sighet (Spirit după gratii. Locul comemorativ românesc Memorial Sighet) a apărut recent în Germania, o țară cu o topografie memorială densă. O țară în care istoria secolului XX este reflectată într-o reţea infrastructurală complexă, privind atât locurile de memorie ale naţional-socialismului, cât şi ale comunismului, dar – în același timp – sub forma studiului ştiinţific al memoriei şi prin dezbaterile publice pe teme de politica memoriei. Procesul de asumare a trecutului în Germania se află în atenţia cercetătorilor de prim rang, mai mult, modul exemplar de dezbatere a istoriei este prezent nu numai în viaţa publică, dar s-a impus şi la toate nivelele educaţionale.
În acest spaţiu dens al diferitelor tipuri de memorii pătrunde cartea editată de Katharina Kilzer, membră a Fundaţiei Academia Civică, organizatoare a unor expoziţii despre Memorialul Sighet în Germania, şi de istoricul Helmut Müller-Enbergs de la Oficiul de Studiere a Documentelor STASI. Tematica acestui volum, chiar dacă nu se referă la istoria germană, atinge un subiect sensibil al politicii memoriei din societatea germană: Memorialul Sighet va trebui să-şi croiască drumul într-un spaţiu dificil al memoriilor concurente, în care trecutul comunist încă se află în umbra celui naţional-socialist. Harta represiunii din Germania de Est, precum Zidul Berlinului, locurile comemorative Berlin-Hohenschönhausen și Bautzen, dar şi renumita Gauck (Birthler)-Behörde, de studiere a documentelor STASI – o instituţie cu statut de lieu de mémoire –, rivalizează între bugetele de interes şi mai ales de înţelegere limitate ale publicului german.
Singular prin tema abordată – un memorial românesc –, volumul de faţă încearcă deja prin titlu să lege firul evenimentelor legate de Sighet în Germania. Acest titlu (marcant prin alăturarea surprinzătoare a doi termeni antagonici legaţi prin aliteraţie) a fost preluat de la expoziţia despre Memorial, care a peregrinat în 10 orașe din Germania între 1999 şi 2004, ca apoi să fie expusă, într-o formă nouă, în Parlamentul European din Bruxelles, în octombrie 2011.
Volumul Spirit după gratii evocă Memorialul Sighet din două perspective şi reprezintă, la 20 de ani de la fondarea acestuia, un moment de bilanţ în faţa unui public străin de această temă. Prima secţiune înmănunchează relatări şi experienţe personale legate de fondarea şi activitatea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, relatări care, împreună, realizează o istorie a acestei instituţii, autentică prin intensitatea ei emoţională.
Pentru descrierea celor două părţi componente ale Memorialului – Muzeul instalat în închisoarea de la Sighet şi Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, activând la București (ambele formând Memorialul și direcționate de Academia Civică) –, Ana Blandiana folosește generic formularea „Școala memoriei“, o școală în sens propriu și figurat, având ca scop esenţial reîntregirea şi reconstrucţia memoriei colective alterate pe parcursul secolului trecut. Relatările lui Stéphane Courtois şi Patrick Moreau subliniază meritul Academiei Civice, al Anei Blandiana şi al lui Romulus Rusan, în efortul de a însufleţi o ruină de la periferia ţării printr-un proces neîntrerupt de semantizare: Sighetul, ca loc de deportare a evreilor maramureșeni în aprilie 1944, apoi Sighetul ca „primă haltă“ a germanilor din România întorşi din deportarea în Uniunea Sovietică şi, în sfârșit, Sighetul ca loc al vechii închisori care avea rolul incipient de distrugere a elitelor din România antebelică.
Romulus Rusan enumeră factorii care au facilitat succesul acestui proiect început în 1993 cu mâinile goale, plecând de la fondarea Academiei Civice ca pandant al Academiei Române şi preluând un câmp de muncă vast şi încă necultivat. Creator al Muzeului, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului a cercetat, pe lângă documentele istorice depozitate în arhive, de la materialul aflat în memoria comunicativă a societăţii româneşti, căutând prin studiu ştiinţific adevărul tăinuit în istoria orală şi întregind, an de an şi carte de carte, istoria comunismului din România şi contextele largi în cadrul cărora trebuie discutată. Pe calea de la cuvântul vorbit la cel scris au luat fiinţă colecţiile sale, printre care „Analele Sighet“, „Biblioteca Sighet“, „Documente“ sau „Ora de istorie“.
Alexandru Zub pune în evidenţă caracterul excepţional al Memorialului, pe care îl numeşte „o instituţie pentru România“, şi pe care îl vede, împreună cu cei angajaţi din jurul său, sub semnul „voinţei de regenerare“ a societăţii prin studiul istoric şi prin mediatizarea acestuia. Dennis Deletant aminteşte prietenia pentru Ana Blandiana şi Romulus Rusan încă din anii '80 ca experienţă esenţială, premergătoare angajamentului său în Consiliul ştiinţific al Centrului de Studii asupra Comunismului şi în cadrul Şcolii de Vară. În timp ce Katharina Kilzer înşiră impresii din Sighet, din preajma vechii închisori şi dinăuntrul ei, Helmut Müller-Enbergs trece cu meticulozitate în revistă sălile Muzeului, adăugând la fiecare tematică abordată contextul istoric necesar cititorului german. Peregrinând din sală în sală, descoperă un muzeu într-un continuu proces de actualizare, care încearcă să arunce o lumină edificatoare nu numai asupra faţetelor represiunii comuniste din România, dar şi să integreze variantele represiunii din ţările vecine.
Istoricul german Ulrich Burger şi cercetătoarea din Rusia Tatiana Pokivailova amintesc circumstanţele apropierii de cercurile istoricilor din jurul Memorialului Sighet, Karl-Peter Schwarz trece în revistă diferitele grupuri de deţinuţi şi descrie atmosfera închisorii plecând de la „celula neagră“, iar Pierre Hassner, profesor francez, emigrat din România încă din 1948, face un apel moral în legătură cu lecţia de istorie oferită de Memorialul de la Sighet. Scriitorul german originar din România Hans Bergel, autor de cărți memorialistice și traducător, printre altele, al liricii Anei Blandiana, descrie proiectul Sighet ca pe o fuziune între o energie poetică excepţională şi munca istoricilor, impunerea acestei instituţii datorându-se legitimării ei în societatea românescă prin curajul şi faima iniţiatorilor săi.
Această primă parte a volumului cu informaţii despre Memorialului Sighet şi ramificaţiile sale instituţionale este urmată de o secţiune care analizează contextul istoric euro-atlantic, evoluţia societăţii româneşti în timpul comunismului, fenomenul represiunii şi al disidenţei din România şi Europa de Est, precum şi prezenţa acestei tematici în România de după 1989. Istoricul german Ulrich Burger, de multe ori prezent la simpozioanele de la Sighet, explică într-o documentare densă circumstanţele care au manevrat destinul României începând cu anul 1943 în triunghiul aliaţilor (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie). Cercetătoarea Ioana Boca alege revolta studenţească din 1956 pentru realizarea unei radiografii a societăţii româneşti din perspectiva aparatului represiv şi a societăţii civile. Ana Blandiana pune în lumină într-un mod subtil, printr-o serie de instantanee narative, mecanismele îngheţului social, care s-a manifestat printr-o spaimă profilactică şi o atmosferă de continuă înjosire a individului. Perspectiva disidentului din Uniunea Sovietică o oferă Vladimir Bukovski, într-un text citit la Sighet, care relatează atât istoria sa personală în conflict cu statul, cât şi mişcarea de protest din Uniunea Sovietică, începând cu anii '60. Edward Kanterian, originar din România, în prezent docent de filosofie în Marea Britanie, realizează o cronologie a memoriei în România actuală, informând asupra publicaţiilor de marcă şi oferind o privire evaluativă asupra instituţiilor delegate cu studiul trecutului comunist, fondate la iniţiativă de stat sau privată.
Avem de-a face, după 20 de ani de angajament neîntrerupt, cu un proiect de selecţie dintr-un material imens, care între timp stă la dispoziţia cititorului în România, şi în acelaşi timp cu un proiect de traducere, care a mijlocit astfel drumul către publicul german. Cartea este concepută ca privire retrospectivă asupra meritelor acestei instituţii, care a creat atât un spaţiu muzeal, cât şi un mediu de cercetare, de specializare şi de informare. Citindu-se fluent, această documentare conferă Memorialului Sighet imaginea unui mediu de transformare a istoriei în memorie, de deschidere a documentului oral sau de arhivă către publicul larg.
Finanţat de partenerul îndelungat al Memorialului, Fundaţia „Konrad Adenauer“, volumul a apărut în această vară la Frank & Timme din Berlin, o editură științifică, specializată în publicarea de literatură de gen din spaţiul sud-est-european.
Aportul unei instituţii care caută să se implice cât mai complex în procesul de reorganizare a identităţii colective, printr-o ofertă de repere de orientare şi prin impunerea unei scale de valori, este de a informa. În terminologia lui Aleida Assmann, Memorialul de la Sighet contribuie la mobilizarea informaţiei dintr-o memorie „de depozit“, vastă, dar inertă, spre o angajare în cadrul unei memorii „funcţionale“, actuale şi educative pentru fiecare în parte. Un rol deosebit îl joacă, în acest context, impactul cu publicul: sub forma Şcolii de Vară de la Sighet şi a zecilor de mii de vizitatori ai Muzeului din fiecare an. Aici este de subliniat meritul deosebit al acestui proiect „civic“, prins într-o reţea vie de comunicare, în comparaţie cu alte proiecte de memorie, care duc deseori o existenţă letargică în aerul subţire al elitarismului academic.
Avem de-a face cu o carte destinată informării cititorului german şi, în acelaşi timp, impresionantă prin felul în care trasează evoluţia comunicării despre represiune – de la semnalele Morse între celulele izolate ale închisorilor la integrarea acestui discurs în viaţa publică românească prin fondarea unui loc de memorie, capabil să renegocieze memoria din România într-un context vast. Acest volum face cunoscută publicului german o instituţie pentru România, care a iniţiat un dialog dintre arhive orale şi scrise, cercetate cu profesionalism, şi băncile şcolilor: un muzeu, un centru de cercetare şi formare, o certitudine. Memoro, ergo sum.
* Olivia Spiridon este cercetătoare în filosofie și istorie. Originară din România, conduce secția de literatură a Institutului de istorie și geografie regională a șvabilor dunăreni (Tübingen) şi este docent pentru literatură germană la Universitatea din Tübingen.
// KATHARINA KILZER, HELMUT MÜLLER-ENBERGS (ed.)
// Geist hinter Gittern. Die rumänische Gedenkstätte Memorial Sighet
(Spirit după gratii. Locul comemorativ românesc Memorial Sighet)
// Frank & Timme, Berlin, 2013