Memoro, ergo sum. O instituţie pentru România, pentru publicul german

Volumul Spirit după gratii. Locul comemorativ românesc Memorial Sighet face cunoscută publicului german o instituţie pentru România, care a iniţiat un dialog dintre arhive orale şi scrise, cercetate cu profesionalism, şi băncile şcolilor.

Volumul Geist hinter Gittern. Die ru­mä­nische Gedenkstätte Memorial Sighet (Spi­rit după gratii. Locul comemorativ ro­mânesc Memorial Sighet) a apărut recent în Germania, o țară cu o topografie me­mo­rială densă. O țară în care istoria secolului XX este reflectată într-o reţea infra­struc­turală complexă, privind atât locurile de me­morie ale naţional-socialismului, cât şi ale comunismului, dar – în același timp – sub forma studiului ştiinţific al memoriei şi prin dezbaterile publice pe teme de po­li­ti­ca memoriei. Procesul de asumare a tre­cu­tului în Germania se află în atenţia cer­ce­tătorilor de prim rang, mai mult, modul exemplar de dezbatere a istoriei este pre­zent nu numai în viaţa publică, dar s-a im­pus şi la toate nivelele edu­ca­ţionale.

În acest spaţiu dens al diferitelor tipuri de me­morii pătrunde cartea editată de Ka­tharina Kilzer, membră a Fundaţiei Aca­demia Civică, organizatoare a unor ex­po­ziţii despre Memorialul Sighet în Ger­ma­nia, şi de istoricul Helmut Müller-Enbergs de la Oficiul de Studiere a Documentelor STASI. Tematica acestui volum, chiar dacă nu se referă la istoria germană, atinge un subiect sensibil al politicii memoriei din so­cietatea germană: Memorialul Sighet va trebui să-şi croiască drumul într-un spa­ţiu dificil al memoriilor concurente, în ca­re trecutul comunist încă se află în umbra celui naţional-socialist. Harta represiunii din Germania de Est, precum Zidul Ber­li­nului, locurile comemorative Berlin-Ho­henschönhausen și Bautzen, dar şi re­nu­mi­ta Gauck (Birthler)-Behörde, de studiere a documentelor STASI – o instituţie cu sta­tut de lieu de mémoire –, rivalizează între bu­getele de interes şi mai ales de în­ţe­le­gere limitate ale publicului german.

Singular prin tema abordată – un memorial românesc –, volumul de faţă încearcă deja prin titlu să lege firul evenimentelor legate de Sighet în Germania. Acest ti­tlu (marcant prin alăturarea sur­prin­ză­toare a doi termeni antagonici legaţi prin aliteraţie) a fost preluat de la expoziţia despre Memorial, care a peregrinat în 10 orașe din Germania între 1999 şi 2004, ca apoi să fie expusă, într-o formă nouă, în Parlamentul European din Bruxelles, în octombrie 2011.

Volumul Spirit după gratii evocă Me­mo­rialul Sighet din două perspective şi re­prezintă, la 20 de ani de la fondarea aces­tuia, un moment de bilanţ în faţa unui pu­blic străin de această temă. Prima secţiune înmănunchează relatări şi experienţe per­sonale legate de fondarea şi activitatea Me­morialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, relatări care, împreună, re­a­lizează o istorie a acestei instituţii, au­ten­tică prin intensitatea ei emoţională.

Pentru descrierea celor două părţi com­po­nente ale Memorialului – Muzeul instalat în închisoarea de la Sighet şi Centrul In­ter­naţional de Studii asupra Comunismului, activând la București (ambele formând Me­morialul și direcționate de Academia Ci­vică) –, Ana Blandiana folosește generic for­mularea „Școala memoriei“, o școală în sens propriu și figurat, având ca scop esenţial reîntregirea şi reconstrucţia me­moriei colective alterate pe parcursul se­colului trecut. Relatările lui Stéphane Courtois şi Patrick Moreau subliniază me­ritul Academiei Civice, al Anei Blandiana şi al lui Romulus Rusan, în efortul de a în­sufleţi o ruină de la periferia ţării printr-un proces neîntrerupt de semantizare: Si­ghe­tul, ca loc de deportare a evreilor mara­mu­reșeni în aprilie 1944, apoi Sighetul ca „primă haltă“ a germanilor din România întorşi din deportarea în Uniunea So­vie­tică şi, în sfârșit, Sighetul ca loc al vechii închisori care avea rolul incipient de dis­trugere a elitelor din România antebelică.

Romulus Rusan enumeră factorii care au facilitat succesul acestui proiect început în 1993 cu mâi­nile goale, plecând de la fon­darea Academiei Civice ca pan­dant al Academiei Române şi preluând un câmp de muncă vast şi încă necultivat. Creator al Muzeului, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului a cer­ce­tat, pe lângă documentele istorice de­po­zitate în arhive, de la materialul aflat în memoria comunicativă a societăţii ro­mâ­neşti, căutând prin studiu ştiinţific ade­vărul tăinuit în istoria orală şi întregind, an de an şi carte de carte, istoria co­mu­nismului din România şi contextele largi în cadrul cărora trebuie discutată. Pe ca­lea de la cuvântul vorbit la cel scris au luat fiinţă colecţiile sale, printre care „Ana­lele Sighet“, „Biblioteca Sighet“, „Do­­cumente“ sau „Ora de istorie“.

Alexandru Zub pune în evidenţă ca­rac­terul excepţional al Memorialului, pe care îl numeşte „o instituţie pentru România“, şi pe care îl vede, împreună cu cei angajaţi din jurul său, sub semnul „voinţei de re­generare“ a societăţii prin studiul istoric şi prin mediatizarea acestuia. Dennis De­letant aminteşte prietenia pentru Ana Blan­diana şi Romulus Rusan încă din anii '80 ca experienţă esenţială, premergătoare angajamentului său în Consiliul ştiinţific al Centrului de Studii asupra Co­mu­nis­mului şi în cadrul Şcolii de Vară. În timp ce Katharina Kilzer înşiră impresii din Si­ghet, din preajma vechii închisori şi di­năuntrul ei, Helmut Müller-Enbergs trece cu meticulozitate în revistă sălile Mu­zeu­lui, adăugând la fiecare tematică abordată contextul istoric necesar cititorului ger­man. Peregrinând din sală în sală, des­co­peră un muzeu într-un continuu proces de actualizare, care încearcă să arunce o lumină edificatoare nu numai asupra fa­ţetelor represiunii comuniste din Ro­mâ­nia, dar şi să integreze variantele re­pre­siunii din ţările vecine.

Istoricul german Ulrich Burger şi cer­ce­tă­toarea din Rusia Tatiana Pokivailova amin­tesc circumstanţele apropierii de cercurile is­toricilor din jurul Memorialului Sighet, Karl-Peter Schwarz trece în revistă di­fe­ritele grupuri de deţinuţi şi descrie at­mos­fera închisorii plecând de la „celula nea­gră“, iar Pierre Hassner, profesor francez, emigrat din România încă din 1948, face un apel moral în legătură cu lecţia de is­torie oferită de Memorialul de la Sighet. Scriitorul german originar din România Hans Bergel, autor de cărți memorialistice și traducător, printre altele, al liricii Anei Blandiana, descrie proiectul Sighet ca pe o fuziune între o energie poetică exc­ep­ţio­nală şi munca istoricilor, impunerea aces­tei instituţii datorându-se legitimării ei în societatea românescă prin curajul şi faima iniţiatorilor săi.

Această primă parte a volumului cu in­for­maţii despre Memorialului Sighet şi ra­mi­ficaţiile sale instituţionale este urmată de o secţiune care analizează contextul is­toric euro-atlantic, evoluţia societăţii ro­mâneşti în timpul comunismului, fe­no­me­nul represiunii şi al disidenţei din Ro­mâ­nia şi Europa de Est, precum şi prezenţa acestei tematici în România de după 1989. Istoricul german Ulrich Burger, de multe ori prezent la simpozioanele de la Sighet, explică într-o documentare densă cir­cum­stanţele care au manevrat destinul Ro­mâ­niei începând cu anul 1943 în triunghiul aliaţilor (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie). Cer­ce­tă­toarea Ioana Boca alege revolta studen­ţească din 1956 pentru realizarea unei ra­diografii a societăţii româneşti din pers­pectiva aparatului represiv şi a societăţii civile. Ana Blandiana pune în lumină într-un mod subtil, printr-o serie de instantanee narative, mecanismele îngheţului social, care s-a manifestat printr-o spaimă pro­filactică şi o atmosferă de continuă în­jo­sire a individului. Perspectiva disidentului din Uniunea Sovietică o oferă Vladimir Bu­kovski, într-un text citit la Sighet, care re­latează atât istoria sa personală în conflict cu statul, cât şi mişcarea de protest din Uniunea Sovietică, începând cu anii '60. Edward Kanterian, originar din România, în prezent docent de filosofie în Marea Bri­tanie, realizează o cronologie a memoriei în România actuală, informând asupra pu­blicaţiilor de marcă şi oferind o privire evaluativă asupra instituţiilor delegate cu studiul trecutului comunist, fondate la iniţiativă de stat sau privată.

Avem de-a face, după 20 de ani de an­ga­jament neîntrerupt, cu un proiect de se­lecţie dintr-un material imens, care între timp stă la dispoziţia cititorului în Ro­mâ­nia, şi în acelaşi timp cu un proiect de traducere, care a mijlocit astfel drumul către publicul german. Cartea este con­ce­pută ca privire retrospectivă asupra me­ritelor acestei instituţii, care a creat atât un spaţiu muzeal, cât şi un mediu de cer­cetare, de specializare şi de informare. Ci­tindu-se fluent, această documentare con­feră Memorialului Sighet imaginea unui me­diu de transformare a istoriei în me­morie, de deschidere a documentului oral sau de arhivă către publicul larg.

Finanţat de partenerul îndelungat al Me­mo­rialului, Fundaţia „Konrad Ade­na­uer“, volumul a apărut în această vară la Frank & Timme din Berlin, o editură ști­ințifică, specializată în publicarea de li­te­ratură de gen din spaţiul sud-est-euro­pean.

Aportul unei instituţii care caută să se implice cât mai complex în procesul de reorganizare a identităţii colective, printr-o ofertă de repere de orientare şi prin impunerea unei scale de valori, este de a informa. În terminologia lui Aleida Ass­mann, Memorialul de la Sighet con­tribuie la mobilizarea informaţiei dintr-o memorie „de depozit“, vastă, dar inertă, spre o angajare în cadrul unei memorii „func­ţionale“, actuale şi educative pentru fiecare în parte. Un rol deosebit îl joacă, în acest context, impactul cu publicul: sub forma Şcolii de Vară de la Sighet şi a zecilor de mii de vizitatori ai Muzeului din fiecare an. Aici este de subliniat meritul de­osebit al acestui proiect „civic“, prins în­tr-o reţea vie de comunicare, în com­paraţie cu alte proiecte de memorie, care duc deseori o existenţă letargică în aerul subţire al elitarismului academic.

Avem de-a face cu o carte destinată in­formării cititorului german şi, în acelaşi timp, impresionantă prin felul în care tra­sează evoluţia comunicării despre re­pre­siune – de la semnalele Morse între ce­lu­lele izolate ale închisorilor la integrarea aces­tui discurs în viaţa publică româ­neas­că prin fondarea unui loc de memorie, capabil să renegocieze memoria din Ro­mâ­nia într-un context vast. Acest volum face cunoscută publicului german o instituţie pentru România, care a iniţiat un dialog dintre arhive orale şi scrise, cercetate cu profesionalism, şi băncile şcolilor: un muzeu, un centru de cercetare şi formare, o certitudine. Memoro, ergo sum.

* Olivia Spiridon este cercetătoare în filosofie și istorie. Originară din România, conduce secția de literatură a Institutului de istorie și geografie regională a șvabilor dunăreni (Tübingen) şi este docent pentru literatură germană la Universitatea din Tübingen.

// KATHARINA KILZER, HELMUT MÜLLER-ENBERGS (ed.)

// Geist hinter Gittern. Die rumänische Gedenkstätte Memorial Sighet

    (Spirit după gratii. Locul comemorativ românesc Memorial Sighet)

// Frank & Timme, Berlin, 2013