Băsescu, polonezii şi gazul

Cum Europa își importă cam 24% din consumul de gaze de la Gazprom, din care jumătate trec prin Ucraina, una dintre temerile Europei e ca ultimele evenimente din Ucraina să nu întrerupă fluxul de gaze de la Gazprom care tranzitează Ucraina spre țările europene.

Au fost întreruperi și în momente mult mai calme decât acum: în ianuarie 2009, Ucraina avea datorii uriașe pentru gazul ru­sesc, iar Gazprom a întrerupt complet fur­nizarea. Ca răspuns, Ucrai­na a blocat tranzitul de ga­ze către Europa. Cele 13 zi­le de întrerupere a tran­zi­tu­lui de gaz prin Ucraina au făcut ca aproape toate ță­ri­le din Centrul și Estul Eu­ro­pei, cu excepția Ro­mâ­ni­ei, să aibă un deficit de gaz de peste 50, chiar 75%. Evi­dent, situația e azi mult mai gra­vă, și nu doar din cauză că Ucraina da­to­rează 1,7 miliarde de dolari către Gaz­prom.

Din fericire, pentru Europa, criza gazului din 2009 a fost un semnal de alarmă în­țeles corect. Atunci s-au accelerat efor­tu­rile pentru diversificarea rutelor și sur­se­lor de gaz, pentru a reduce riscurile ma­jo­re la care sunt expuse în principal țările Vi­șegrad și Estul Europei. Desigur, pro­iec­tul vedetă a fost Coridorul Sudic și, din aces­­ta, cel mai „fezabil“ părea Nabucco; am­­bi­țios, scump și nesigur, dar un proiect care ar fi adus gaz din Asia Centrală în re­giu­nea cea mai dependentă de gazul ru­sesc și de ruta ucraineană. Dar Nabucco a pier­dut cursa anul trecut în fața alter­na­ti­vei TAP, care va aproviziona cu gaz Eu­ro­pa de Sud, dacă se va construi într-ade­văr; TAP a câștigat că e mult mai ieftin, dar e prea departe de țările cele mai de­pendente de Gazprom ca să le rezolve pro­blema.

Mai puțin spectaculos, dar mai aproape de viziunea pieței unice europene, este așa-numitul Coridor Nord-Sud, promovat și el tot ca urmare a crizei din 2009. Co­ri­dorul va in­terconecta mai bine piețele naționale, per­mite folosirea mai bună a capacităților de în­ma­ga­zi­nare din aceste pie­­țe și va aproviziona mai multe țări europene cu gaz prin cele do­uă viitoare ter­minale LNG de la capete, în Po­lo­nia și Croația. Co­ri­dorul în­seamnă piețe lichide, spot; dez­voltarea unui „hub“ probabil la ter­mi­nalul LNG polonez, care va fi finalizat în 2014. Proiectul nu are sens decât dacă re­gle­men­tările și modelele de piață na­țio­nale se apro­pie de modelul pieței euro­pe­ne unice de energie. În alte cuvinte, este acel pro­iect care are realmente șansa să îm­pingă dezvoltarea unei piețe reale și in­tegrate de gaz în Europa, bazată pe con­tracte fle­xi­bile și tranzacționare spot, un lu­cru pe ca­re nu l-ar fi reușit în schimb con­ducte ca Nabucco, care presupun con­tracte de gaz pe termen foarte lung, ri­gi­de. Chiar în con­dițiile în care și terminalul LNG po­lo­nez, scump (aproape 1 miliard eu­ro), e par­țial finanțat prin contracte pe termen lung de gaz cu Qatargas, acestea blo­chea­ză doar 1,5 miliarde metri cubi pe an, res­tul de până la 5 miliarde metri cubi ră­mâ­nând disponibili pentru tranzacții spot, dacă prețurile permit.

Viitorii interconectori vor permite accesul consumatorilor din toate țările la toate pie­țele și depozitele din regiune, crescând con­curența și reducând riscul întreruperii furnizării; iar acest lucru se va întâmpla gradual, pe măsură ce se construiesc in­ter­conectorii (cum ar fi Ungaria-Slovacia, Po­lonia-Slovacia, Slovacia-Ucraina), nu e nevoie să fie gata întregul coridor ca să ve­dem primele beneficii, spre deosebire de Na­bucco sau TAP. Interconectorii pot li­mi­ta capacitatea de abuz a Gazprom prin dis­criminarea de preț între diferite țări, mai ales dacă partenerii Gazprom în Europa nu vor mai fi lăsați de DG Competition să ac­cepte clauze de destinație (interdicția de a revinde în altă țară gazul cumpărat). Ast­fel, dacă Gazprom va vinde unei țări A cu 500 și alteia vecine B cu 100, fără clau­ze de destinație, iar între A și B există in­ter­conectori, B poate vinde lui A cu mult sub 500. Și chiar dacă azi gazul lichefiat e mult mai scump decât gazul rusesc și mer­ge spre Asia, lucrurile se pot schimba în timp.

Mai interesant, un proiect precum Co­ri­dorul Nord-Sud și modelul pieței libe­ra­lizate, în care piața ar deveni lichidă, ar face ca țările de pe traseu să aibă tot in­teresul să se opună modelului contractual impus de Gazprom (termen lung, clauze ta­ke-or-pay și de destinație, preț legat de petrol) mai bine decât ar face-o orice efort de coordonare diplomatică. Ba chiar ar crește interesul statelor membre în fi­nalizarea investigației DG Competition din 2012 în abuzul de poziție dominantă a Gazprom în 8 state europene.

Cum Coridorul Nord-Sud chiar are sens, nu e de mirare că Polonia s-a concentrat mai mult pe acesta și n-a susținut prea vo­cal iluzoriul Nabucco în ultimii ani. Lă­sând orgoliile, nu e cazul să „le-o zicem noi polonezilor“ că n-au susținut Na­bucco. Până una-alta, Coridorul Nord-Sud e un proiect din care vom beneficia din plin și fără cine știe ce efort prin in­ter­conectorul Arad-Szeged, de unde acum im­portăm tot gaz rusesc. Întrucât pro­iec­tul e mult mai fezabil decât alte variante de diversificare și are sprijinul Poloniei, un stat care chiar știe să negocieze cu UE independența de Gazprom, hai să ne comportăm rațional.

Policy Brief nr. 28, Expert Forum