De același autor
Pentru soferul nervos care isi rupe masina pe drumurile nationale, Romania e tara in care se construiesc patru kilometri de autostrazi pe an. Daca am avea autostrazi, n-am mai pierde ore in sir tarandu-ne in spatele vreunei carute, n-am mai face slalom printre gropi, nu ne-am mai inghesui pe strazi inguste prin orase pe care soseaua nu le ocoleste. De ce ne ia totusi atata timp sa construim macar o amarata de sosea? E o problema de bani sau o criza institutionala profunda?
De cativa ani, indiferent ce mai zic unii dintre politicieni, banii nu mai sunt o problema pentru constructiile noi de drumuri. Din 2000 incoace, compania care administreaza drumurile nationale (Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - CNADNR) cheltuie in mod constant mai putin decat banii de care dispune pentru constructii noi (situatia sta insa cu totul altfel la bugetele de intretinere a drumurilor existente, mereu insuficiente). Bani de autostrazi ar exista, din fonduri europene, imprumuturi internationale, banii obtinuti din privatizari si aflati azi in fondul de dezvoltare. Ei nu se cheltuiesc insa, din cauza unor probleme administrative majore, carora CNADNR pur si simplu nu le poate face fata; acestea fac aproape imposibila demararea unor proiecte mari si intarzie proiectele existente.
Toate problemele sunt cauzate de lipsa unei viziuni de ansamblu, a unei strategii coerente si puse in aplicare. In ultimii doi ani, de pilda, am discutat despre trei versiuni diferite de strategie de autostrazi si drumuri expres, strategii in care aceeasi autostrada avea fie finantare europeana, fie din parteneriat public-privat, cu sau fara taxa, fara ca aceste propuneri sa fie cumva legate de implicatiile lor bugetare. Ceea ce Ministerul Transporturilor numeste azi strategie formala este numai un program destinat atragerii fondurilor structurale, fara a include vreun program cu alta sursa de finantare, de exemplu pentru intretinere. O strategie coerenta trebuie insa sa treaca dincolo de cadrul stramt al programelor ce pot fi finantate de Uniunea Europeana si sa ia in calcul programul national de dezvoltare si corelarea cu celelalte sectoare, coordonarea constructiilor de azi cu intretinerile de maine, necesarul de personal, constrangerile de pe piata constructiilor, complicatiile legate de exproprieri de terenuri. Strategia trebuie legata de un buget rezonabil: daca bani de constructii se gasesc, intretinerea in viitor va trebui asigurata din surse nationale disponibile in mod recurent (impozite si taxe, nu incasari din privatizari).
La nivel operational, programele existente merg foarte greu. In primul rand, in companie nu exista suficienti oameni bine pregatiti pentru organizarea licitatiilor si monitorizarea contractelor. Dintotdeauna oamenii calificati au fost o resursa pretioasa si rara pentru CNADNR, dar in 2005, din cauza inundatiilor si a unor politici salariale discriminatorii, un numar mare de specialisti aflati atunci in sistem au plecat in sectorul privat. Inundatiile au dublat practic volumul de munca a specialistilor din companie (ei ocupandu-se si de programele initiale, si de reparatiile de urgenta). In acelasi timp, disparitatile salariale intre cei care lucrau pe finantari europene si cei pe alte programe, la acelasi tip de activitate, plus realocarea celui de-al 13-lea salariu al celor din urma pentru sporurile salariale ale celor dintai au umplut paharul. Dupa un val de demisii prin 2005-2006, plecarile de personal continua, mai moderat, si astazi.
Personalul este, intr-adevar, constrangerea majora, si unul dintre motivele pentru care autostrazile nu pot fi in mod realist prima prioritate. Este nevoie de acelasi tip de calificare pentru contractarea si monitorizarea lucrarilor, fie ca e vorba de autostrazi, fie de programul de reabilitare a drumurilor nationale, menit sa modernizeze drumurile nationale pentru a le mari capacitatea la standard european (de la 10 tone pe osie azi la 11,5 tone). Cum toate aceste drumuri trebuie deschise traficului international (restrictiile pe coridoarele IV si IX au fost deja ridicate din 2007), modernizarea lor e o urgenta pentru ca, altminteri, drumurile se vor distruge in cateva luni de trafic greu. Deocamdata au fost modernizate abia o treime dintre drumurile nationale aflate pe cele doua coridoare, ce ar fi trebuit finalizate pana in 2007. Daca reparatiile nu se urgenteaza, nu numai ca nu vom avea autostrazi, dar nici pe drumurile nationale nu se va mai putea circula in curand! Drumurile nationale sunt pana la urma mai necesare decat autostrazile, pentru ca sunt mai bine conectate de toate localitatile. In tarile unde exista autostrazi exista intotdeauna si drumuri alternative de standard mai scazut, regionale si nationale.
O alta problema grava care intarzie proiectele si le sporeste costurile este calitatea studiilor de fezabilitate pentru constructiile noi. Din pacate, sunt acceptate pentru proiecte mari studii incomplete, de o calitate indoielnica, spre exemplu pentru autostrazi studii de fezabilitate fara analize geotehnice de detaliu. Inclusiv finantatorii, exasperati de intarzierile pe proiecte si de incapacitatea CNADNR de a utiliza fondurile disponibile, ajung sa accepte proiectele cum or fi, numai sa fie. Un studiu de fezabilitate prost inseamna modificari ale proiectului in timpul executiei, intarzieri, cresteri de costuri, chiar noi exproprieri de terenuri - si acelea foarte greoaie si prost planificate - daca proiectul trebuie modificat suficient de mult incat traseul autostrazii se schimba. Din pacate, CNADNR si Ministerul Transporturilor nu au nici capacitatea, nici vointa politica de a face proiecte de calitate, mai ales in conditiile unei incredibile volatilitati manageriale (si a responsabilitatilor aferente): in numai trei-patru ani, s-au schimbat sase directori la CNADNR, organigrama interna de patru ori, ministrii de trei ori. Iar finantatorii, presati de birocratia interna a organizatiilor lor, vor ca banii sa fie folositi rapid, avand certitudinea ca, daca in final constructia nu iese bine, banii vor trebui rambursati de la buget - lucru firesc daca ne gandim ca pana la urma Guvernul Romaniei trebuie sa aiba responsabilitatea finala pentru proiectele pe care le intreprinde, indiferent de sursa de finantare.
Nu in ultimul rand, la ce bun sa construim autostrazi daca nu stim sa le intretinem si devin la fel de periculoase ca si drumurile nationale? Dupa cum a demonstrat-o accidentul in lant de anul trecut pe Autostrada Soarelui, o autostrada terminata si predata la CNADNR isi pierde in cateva luni sistemele de semnalizare si telefoanele de urgenta. Nu exista un sistem de comunicare rapida a unui accident la politie si ambulanta din cel mai apropiat oras, ca sa nu mai vorbim de faptul ca n-ar trebui sa poti da foc la miriste in preajma unei autostrazi. Daca pana la predarea proiectului constructorul are grija de utilitati, din momentul trecerii autostrazii in administrarea CNADNR compania are responsabilitatea acestora. Toate utilitatile si contractele cu serviciile de urgenta ar trebui incluse intr-un contract specializat de intretinere pentru autostrazi. CNADNR nu are inca nici experienta unui astfel de contract, in ciuda unor tentative pilot, si nici nu i se aloca banii necesari pentru acest lucru de la buget.
Din toate aceste motive, autostrazile nu se pot construi prea curand, iar cele care se vor construi nu vor rezista prea mult la standarde europene. Este mult mai importanta acum reforma institutionala, la Ministerul Transporturilor si la CNADNR, decat incercarile de a construi rapid si prost autostrazi, din care oricum se vor construi numai cativa kilometri pe an, asa cum vedem azi in cazul Autostrazii Transilvania.