Nu ne vindem ţara Baronilor

Otilia Nutu 10.04.2012

De același autor

Dincolo de populismul ieftin cu care suntem bombardaţi zilele acestea, „nu ne vindem ţara“ şi „privaţii fac profituri imorale“, realitatea e că statul a fost timp de 22 de ani un manager catastrofal pentru companiile de stat. Dar dacă privatizăm, procesul trebuie să fie realmente competitiv şi transparent – altminteri, cine împarte parte-şi face, iar companiile privatizate vor căpuşa în continuare statul.

Dacă vorbim de capacităţile de management ale statului român la companiile de stat, Petrom e un exemplu clasic. Puţini îşi aduc aminte că, în 2004, ultimul an dinainte de privatizare, Petrom a făcut o pierdere de 230 milioane de euro, iar, în 2005, primul an după, a avut un profit de vreo 350 de milioane. Sigur, au fost şi condiţii favorabile, a crescut cotaţia petrolului, dar asta nu explică toată diferenţa şi nici de ce în anul electoral 2004 pierderile au fost aşa mari. O explicaţie mai plauzibilă o reprezintă cele 5.000 de contracte căpuşă, la rezilierea cărora au muncit avocaţii OMV 6 luni după privatizare. Pentru cine nu ştie cum funcţionează achiziţiile publice la o companie de stat în România, Petrom e un caz de manual. Prin 2000, când Petrom era la stat, toate achiziţiile, de la echipamente şi până la hârtie, erau planificate într-un dosar de achiziţii pe anul următor. Fără excepţie, furnizorii Petrom făceau parte din două categorii: cei mari, care scriau dosarul, orientând achiziţiile Petrom în funcţie de ce puteau ei să-i vândă; şi cei mici, care aveau acces la acel dosar strict secret şi împărţeau între ei restul. Ce achiziţii publice prin licitaţie, care transparenţă, de unde concurenţă corectă între furnizori? Petrom nu cumpăra niciun capăt de aţă de la necunoscuţi. Aşa se explică şi un lucru perfect adevărat, dar perceput eronat de public drept o mare conspiraţie a „organismelor străine“: fără privatizarea competitivă, transparentă şi atent monitorizată a Petrom, nu intram în UE. Însă nu din cauză că trebuia „să ne vindem ţara europenilor“, cum suna sloganul populist, ci pentru că România realmente nu putea fi acceptată drept o „economie de piaţă funcţională“ cu distorsiunile uriaşe induse de Petrom şi căpuşele sale în întreaga economie. E adevărat şi ce zicea premierul Boc, cum că ar fi scos mai mult prin vânzarea a 10% din Petrom decât a obţinut PSD pentru întregul Petrom în 2004; dar asta nu din cauză că Petrom s-a vândut prost, ci pentru că atât valora atunci la stat şi atât valorează azi, după 7 ani de management profesionist şi descăpuşare.

Nu-i vorbă, nici privatizările n-au fost mereu în regulă – numai cele sub strictă supraveghere din afară au mers bine. Avem Petrom, BCR, E.ON, ENEL, care funcţionează după legile unei companii în Vest, adică profitabil. Dar acolo unde n-au stat alţii cu ochii pe noi, privatizările chiar au fost un tun, noii veniţi căpuşând în continuare netulburaţi statul. Iată, RAFO Oneşti, cu ştergeri de datorii la stat; UCM Reşiţa, cu rambursări ilegale de TVA; sau chiar Cupru Min, la privatizarea trecută.

 

Chiar dacă privatizarea de azi nu se va încheia, Cupru Min arată perfect diferenţa între o privatizare competitivă şi o privatizare-între-prieteni. Azi, încercând o privatizare corectă, s-a obţinut o ofertă de 200 de milioane. Ca idee, profitul total al Cupru Min în 2007-2010 a fost 2 milioane euro, variind între pierdere de 4 milioane în 2009 - când au scăzut şi cotaţiile cuprului - şi profit de 4 milioane în 2010 - când preţul cuprului şi-a revenit spectaculos. Atât valorează Cupru Min administrat ca azi, şi nu valoarea zăcământului. Dacă un privat e dispus să dea 200 de milioane, înseamnă că poate administra mina mai eficient decât statul, rezultat al unei privatizări corecte.

Să vedem şi rezultatele privatizării-între-prieteni de data trecută. Prin 2004, pe când Cupru Min pierdea 15 milioane de euro pe an, iar cuprul valora jumătate din cât e azi, statul român s-a gândit că mai bine o privatizează decât s-o închidă. S-a mai răsucit vreo 2 ani, „o ţinem la stat până o facem profitabilă şi după aceea o vindem bine“, de parcă asta a mers vreodată în România. În 2006 s-a aprobat o strategie de eficientizare, în care se căutau parteneriate public-private (PPP) pentru a aduce „management privat“ şi investiţii. Justificarea pentru PPP a fost că privatizarea nu era permisă de condiţiile de piaţă, dar managementul privat şi investiţiile ar fi făcut ca minele să funcţioneze şi după 2007, când nu se mai puteau da subvenţii. Cupru Min participa cu activele; privatul făcea investiţii şi curăţa mediul; iar statul şi privatul împărţeau licenţa. Pentru Cupru Min au trimis scrisori de intenţie 10 firme, româneşti şi străine. Dar, fără supraveghere din afară, licitaţia a fost croită să favorizeze firma a doi aşa-numiţi „baroni ai cuprului“, Energo Mineral. Pe scurt, condiţiile au fost făcute ca ceilalţi să nu depună oferte: documentaţie în română ca să elimine străinii, termeni contractuali dezavantajoşi (investiţii de 155 milioane de dolari în 3 ani de parteneriat cu statul, după care privatul prelua mina, iar statul nu oferea garanţii că îşi va respecta partea sa). Energo Mineral a fost singura care a depus o ofertă finală, iar apoi a negociat cu statul un aranjament complet diferit: 10 ani de PPP, cu posibilitate de extindere la 20, investiţii mai mici şi fără obligaţia de a prelua mina la sfârşit – condiţii la care poate ar mai fi licitat şi alţii, dacă privatizarea ar fi fost corectă. Rezultatul? Timp de 2 ani, Energo Mineral a extras cupru fără investiţii, făcând profit de 6 milioane euro pe an, pâ­nă când preţul cuprului s-a prăbuşit cu 70% în criză şi a dat faliment. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22