Stat si biserica in Romania postcomunista

Ovidiu Pecican 18.06.2008

De același autor

Nu avea cum sa fie populara si simpatica ideea Ligii Pro Europa de a investiga relatia statului roman cu in­sti­tu­tiile ecleziastice. Numai ca nu face omul - si nici so­cie­ta­tea civila - doar ceea ce este popular si simpatic. Ci­ne­va trebuia sa incerce sa investigheze si aceasta poveste de dragoste ce succede, intr-un mod abrupt, unei po­vesti de ura. Pe scurt, din punctul de vedere al in­ves­ti­ga­tiei propuse, istoria modernitatii noastre statale a in­­sem­nat o evolutie progresiva, de la divortul intre stat si bi­se­ri­ca din vremea lui Cuza, in directia recuperarii aliantei de dinainte vreme si a impletirii, din nou, a bisericii cu sta­tul. Dupa ce, in 4 ianuarie 1925, abdicarea lui Carol al II-lea, inscaunarea micului Mihai I si stabilirea regentei l-au adus in prim-planul vietii politice, alaturi de doi laici, pe patriarhul ortodox Miron Cristea, ulterior implicarea bi­se­ricii in politica nationala a devenit de rigoare, in di­ver­se forme, culminand in adoptarea unei doctrine de co­lo­ra­tura ortodoxizanta de catre extrema dreapta natio­na­lis­ta. Din nefericire, excesele ultradreptei din anii ‘30-’40 au insemnat si ralierea destul de multor preoti la acte ex­ce­sive, derapaj pe care mai apoi l-a sanctionat nu de­mo­cra­tia, imposibil de restabilit sub dominatia tancurilor so­vietice, ci o alta dictatura, de asta data de extrema stan­­ga. A fost inceputul unei cenzuri brutale care a insemnat abolirea libertatii cultelor, punerea in afara legii a unor biserici, ca si inchisori si lagare pentru politicieni, oameni in sutana si chiar pentru civili vinovati doar ca au crezut in Dumnezeu si in democratia burgheza. Prigoana ateis­ta a stalinismului, vreme de cincizeci de ani, agrementata pe tot parcursul istoric cu o toleranta manipulativa, con­strangatoare la concesii morale si la complicitati in­sa­lu­bre intre o parte a clerului bisericii dominante, a sluji­to­ri­lor altor culte si serviciile secrete a insemnat caderea bise­ricii in ancilaritate fata de politic; dar si o anume con­lu­crare, plina de ambiguitati inca neclarificate. De la se­cu­larizarea averilor manastiresti si desprinderea bisericii de stat, dupa 1859, in vremea lui Cuza Voda, moder­ni­za­rea administrativa si politica a insemnat, asadar, sub acest raport, si o revenire in forta a oamenilor in sutana, mai intai pe usa din dos, apoi tot mai vizibil, in prim-pla­nul public, cu o retragere strategica, din nou, nevoita, in fundalul statalitatii (dar nu in afara ei!), in timpul dictaturii rosii.

Asa se face ca, la inceputul postcomunismului, cu gandul la necesarele reparatii istorice la care biserica si cre­dinciosii aveau pe deplin dreptul si consimtind la dreptul constitutional la libertate religioasa, nimeni nu s-a mai interogat cu necesara staruinta cu privire la rapor­tu­rile dintre stat si biserica. Din acest unghi, raportul Educatia religioasa in scolile publice. Promovarea in­teresului superior al copilului in educatia reli­gioa­sa. Monitorizarea educatiei religioase in scoli­le publice din Romania (publicat la Targu-Mures de ca­tre Editura Pro Europa, in 2007, sub coordonarea Sma­randei Enache si insumand 200 pagini) are, dintru in­­­ceput, un merit crucial. El dezgroapa o problematica ocul­tata, provoaca o dezbatere importanta pentru evolu­tia tarii, pe termen mediu si lung, si aduce in discutie o bo­gatie de fapte recoltate din teren, pe baza unei me­to­do­logii stiintifice recunoscute in mediile specializate. Dincolo de raspunsurile pe care le dau autorii implicati in elaborarea raportului - Liviu Andreescu, Laura Arde­lean, Remus Cernea, Smaranda Enache, Judit-Andrea Kacsó, Emil Moise si Elek Szokoly - intr-un punct sau altul al cercetarii lor, abordarea se dovedeste astfel sa­lu­ta­ra, fie si sosita, cum e, abia in al doisprezecelea ceas. Au trecut, totusi, pana in 2006, cand s-a urnit proiectul, saisprezece ani de la rasturnarea dictaturii ceausiste si intrarea sub o alta zodie politica a Romaniei, timp in care chestiunea a fost ori trecuta cu vederea, ori expe­diata in sumare tratari jurnalistice. Pe de alta parte, insa, tocmai acumularea de fapte, intr-un interval temporal de mai bine de un deceniu si jumatate, a permis formularea de constatari mai pertinente decat s-ar fi putut obtine dupa, sa zicem, doar doi sau trei ani de la schimbare. Asa incat, ceea ce se pierde intr-un loc se castiga intr-al­­tul, chiar daca echivalentele nu sunt simple si nici nu se stabilesc de la sine.

Surpriza, in orice caz, este mare. Se poate astfel con­sta­ta ca, in ciuda iesirii Romaniei de sub semnul terorii politice si politienesti, odata cu caderea comunismului autohton si, apoi, a celui din URSS (1991), raporturile ambigui dintre biserica si puterea politica nu s-au mo­di­fi­cat radical. Dimpotriva, dupa ce vreme de decenii presiunile politienesti asupra personalului religios au fost - fara a subestima oportunismele - principalul factor asigurator de ancilaritate in relatia stat-eclezie, democratia a complicat, in loc sa limpezeasca, aceasta situatie prin dublarea reparatiilor cu o continuare a mai vechilor complicitati, in absenta deconspirarii colaborationismelor de diverse grade. Pasii inainte, efectuati mai recent in directia data, arata ca ierarhia cultului dominant cuprinde destule nume de inainte-mergatori recrutati, intr-o forma sau alta, de Securitate si avand legaturi diverse cu membrii nomenclaturii pentru ca riscul unei deconspirari de proportii sa-i sperie nu numai pe cei direct vizati, ci chiar si pe multi dintre martorii neutri, care vad in biserica - in concordanta cu sondajele - una dintre institutiile de mare prestigiu si stabilitate din societatea noastra.

Iata de ce un raport precum cel publicat de Liga Pro Europa nu poate intruni adeziunea unei majoritati semnificative a cetatenilor apti sa formuleze opinii si chiar suficient de echilibrati si de nepartinitori pentru a pune inaintea oricarui alt considerent interesul public. Problema ramane insa intacta: ce raporturi intre stat si biserica pot sluji cel mai corect democratia emergenta in Romania? Daca admitem ca sistemul politic romanesc nu a fost gandit ca un instrument al transformarii statalitatii noastre intr-o teocratie si ca scopul lui este binele public si servirea cetatenilor, nu binele bisericii si/ ori al clasei politice cu subordonarea cetatenilor acestui tel oligarhic, atunci trebuie vazut daca, printre atatia alti factori, educatia religioasa in scolile publice de stat slujeste acest rost.

Dorim in Romania de astazi o noua jonctiune intre stat si biserica? Dorim atenuarea tolerantei si echidistantei fata de pluralitatea si diversitatea confesionala sau preferam sa le prezervam, conform traditiei democrate? Unele masuri luate in ultimii optsprezece ani la nivelul diverselor institutii statale de implicare institutionala a bisericii in viata publica dincolo de limitele firesti ale prezentei sale de actor al societatii civile par sa confirme ipoteza conform careia, din nou, biserica tinde sa revendice un loc la masa puterii, oricare ar fi ea, asumand roluri nespecifice statutului sau.

De fapt, chestiunea de fundal care rasare in discutie este una dublu orientata. Pe de o parte, a venit timpul sa stim daca angajamentul Romaniei fata de cetatenii sai este unul favorabil statalitatii de tip laic, izvorate din filosofia moderna a egalitatii, libertatii si drepturilor omului si ale cetateanului, ori mai degraba pentru o continuitate cu statul teocratic premodern. Pe de alta parte, ramane de inteles si de asumat, cu luciditate, ce fel de rol se rezerva bisericii in existenta statala si publica de dupa decembrie 1989. Este biserica oare chemata sa participe la guvernare in vreun mod, stabilind parametri si reguli de functionare a statului, a prezentei cetatenesti in agora si a vietii publice? Sau, dimpotriva, locul bisericii ramane integral in societatea civila, oferindu-i acesteia reazemuri specifice, norme etice si chiar ancadramentul spiritual specific obiectului sau de activitate, consolarile si alternativele atat de necesare multora dintre membrii societatii in vartejul provocarilor cotidiene?

Raspunsurile institutionale date in ultimii optsprezece ani la noi, in absenta unei dezbateri civile deschise si argumentate, par sa incline mai curand catre favorizarea includerii bisericii in sfera puterii politicului, ceea ce creeaza premisele repetarii greselilor trecutului, mai cu seama ca exista o mie de feluri in care se manifesta opozitia la analiza deschisa a erorilor de conduita ecleziastica nu doar din vremea comunismului, ci si de dinainte, zadarnicindu-se astfel putinta de a le evita pe viitor.

O dezbatere in agora pe subiectul dat, fara prejudecati de vreun fel ("Jos cu... opiumul pentru popor!") sau de altul ("Sa revenim la traditiile spulberate de comunisti fara alte comentarii!"), rezumandu-se, cu decenta si chiar cu rigoare si eleganta argumentativa, la sustinerea unei pozitii sau a alteia prin raportare la acelasi principiu (binele public) si cu mijloacele ratiunii nu s-a produs inca in Romania.

Raportul Educatia religioasa in scolile publice, desi se rezuma doar la unul dintre aspectele pe care le implica prezenta in spatiul public a bisericii si surprinde numai pe una dintre laturile sale interferenta dintre statul laic si institutia ecleziastica in Romania postcomunista, aduce in prim-planul atentiei intreaga constelatie problematica mentionata mai sus, oferind un argument solid si o baza consistenta de discutie pentru analiza mai ampla care se cere facuta in aceasta privinta. Sper doar ca tirajul volumului sa faca posibila consultarea lui de cat mai multa lume interesata posibil.

 

Educatia religioasa in scolile publice. Editura Pro Europa, 2007

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22