De același autor
Papa Benedict al XVI-lea si-a incheiat simbolic calatoria in tara predecesorului sau, Ioan Paul al II-lea, vizitand, in Polonia, fostul lagar de exterminare nazist de la Auschwitz. Nazistii au asasinat aici un milion si jumatate de oameni, dintre care 95% evrei: mai mult de un milion de femei, copii, barbati, tineri si batrani "vinovati" doar de apartenenta lor la poporul lui Israel. Observatorii scot in evidenta multiplele semnificatii ale acestei vizite. Iata in continuare un succint bilant.
Urmarit de nenumarate camere de luat vederi, un om invesmantat in alb, nins si de ani, tine sa strabata singur peisajul mortii si geografia crimei: pasii il poarta dinspre sulemenita poarta, asupra careia nazistii si-au revarsat cinismul, impodobind-o cu inscriptia "Arbeit macht frei", catre budoarul fiarei, spre inima infernului, spre motorul masinariei mortii, care este lagarul de exterminare de la Auschwitz.
Demonstratia papala e rasplatita in final de aparitia curcubeului pe cerul plouat al Poloniei si totodata al celui mai gigantic cimitir evreiesc din lume. Curcubeul, releva stiutorii de carti sfinte, e semnul legamantului ceresc cu Noe, promisiunea data, dupa potop, de Creator, de a scuti pe viitor pamantul de o noua distrugere globala.
Forta simbolica a imaginii acestui solitar asupra caruia sunt atintiti ochii intregii lumi e cu atat mai patrunzatoare, imaginea e cu atat mai elocventa, cu cat in proximitatea zidului mortii, seful Crestinatatii, un german, se roaga pentru morti, strange mana unor supravietuitori si evoca inainte de orice tacerea. E tacerea "care se impune" in fata "abundentei destructive", in fata acestui loc al excesului ororii. "A vorbi in acest spatiu al inmultirii crimelor impotriva lui Dumnezeu si a oamenilor, care nu are paralela in istorie e aproape imposibil", sopteste Papa, textual. Si-si converteste pe data necuvantarea intr-un strigat catre Dumnezeu. "De ce ai tacut? De ce ai tolerat toate acestea?", intreaba Suveranul Pontif si adauga: "In aceasta tacere ne inclinam in fata multimii celor care au suferit si au fost ucisi aici". Tacerea se transforma intr-o "rugaciune care cere cu glas tare iertarea si reconcilierea, o ruga inaltata Dumnezeului celui viu, de a nu mai permite niciodata sa se repete ce-a avut loc aici".
"Trecutul nu tace"?
Auschwitz, se stie, reprezinta Shoah-ul, Holocaustul, exterminarea de catre nazisti si aliatii lor fascisti a sase milioane de evrei europeni. Peste un milion dintre ei au fost asasinati doar in lagarele Auschwitz-Birkenau, unde copii, femei, adulti, batrani au fost manati ca turmele de oi spre camerele de gazare, unde nenumarati detinuti au fost impuscati, omorati in bataie, spanzurati, ucisi prin infometare ori lasati sa moara de frig. Papa n-a ezitat sa interpreteze teologic monstruoasa crima, folosindu-se de o sintagma care poate fi luata si ca un avertisment, ca o aluzie la fizionomia contemporana a raului politic, in speta la apelul la genocid lansat recent de presedintele iranian Ahmadinejad. Referindu-se la nazism, Papa a reliefat ca "regimul celui de-al treilea Reich a vrut sa distruga poporul evreu in totalitatea lui, sa-l stearga de pe harta umanitatii".
Dand masura tactului sau, Benedict al XVI-lea n-a intonat si n-a citat la Auschwitz (aceasta "prapastie intunecata pe care a traversat-o omenirea") decat rugaciuni si texte sacre acceptabile deopotriva evreilor si crestinilor. Biblia ebraica a revenit in discursul sau amintind de "cumplita actualizare a vorbelor psalmistului, care spune: «suntem tratati ca oile duse la taiere»".
Germanul Josef Ratzinger, inregimentat candva de mai marii zilei in organizatia de tineret hitlerista, stie ce zacea in adancul sufletelor capeteniilor naziste. "In strafundul lor", a subliniat Papa la Auschwitz, oamenii faradelegii "doreau ca, odata cu exterminarea acestui popor, sa-l ucida pe Dumnezeu, care l-a investit pe Avraam" si care "a vorbit pe Muntele Sinai, stabilind acolo masura vesnic valabila a fiintei umane".
De unde si de ce atata ura asasina impotriva poporului evreu? Pentru ca, potrivit Suveranului Pontif, "prin insasi existenta lui, acest popor depune marturie pentru Dumnezeu", Cel "care i s-a adresat omului, cerandu-i sa-si asume raspundere". Ucigandu-l pe Dumnezeu, "oamenii violentei ar fi vrut sa preia ei insisi intreaga stapanire, sa-si extinda puterea acaparata in numele celui mai tare". Iar "odata cu distrugerea Israelului s-ar fi smuls si ultima radacina a tulpinii credintei crestine" pentru a fi "inlocuita de credinta in domnia omului, in domnia celui puternic", a adaugat Papa.
In perimetrul exterminarii industriale in masa a evreilor, devenit lacas al memoriei - cu atat mai important cu cat "trecutul nu tace, nu trece pur si simplu, ci ne priveste pe toti", un loc, pe care el, "ca german, nu putea sa nu-l viziteze" - Benedict al XVI-lea a evocat si martiriul celorlalti, in special al romilor. A amintit de suferintele si de asasinarea multor polonezi, rusi, români, slovaci, ucraineni sau unguri, a unor oameni a caror limba materna era franceza, olandeza, italiana, sarba sau croata. Aici au fost asasinati insa si germani crestini, precum calugarita de origine evreiasca Edith Stein. Lor, celor calificati candva drept "drojdie a poporului german", Benedict al XVI-lea a tinut sa le multumeasca pentru ca "lumineaza negura noptii in fata careia ne aflam", pentru ca "nu s-au pliat in fata puterii raului, pentru ca au devenit martori ai binelui si adevarului".
Caracterizandu-i poate prea lapidar pe maestrii "banalitatii raului" descrisi de Hanna Arendt, Papa i-a mentionat pe potentatii nazisti, care "s-au folosit si au abuzat de noi" (de poporul german). Nici pe soldatii rusi nu i-a uitat. Soldati care au eliberat Auschwitzul "si natiunile europene de o dictatura, pentru a fi obligati apoi sa impuna si sa apere alt sistem totalitar, si-anume al stalinismului si al ideologiei comuniste". Tot aici, Papa a lansat un apel la pace, un avertisment fata de ura si de "violenta, care naste violenta", si fata de noile abuzari ale numelui lui Dumnezeu, aluzie la modul in care se folosesc azi de religie diversi asasini, animati de o ura similara celei naziste, pentru a incerca sa-si justifice terorismul si crima.
Un act de smerenie
Unii observatori au deplans faptul ca Papa nu si-a asumat in numele Bisericii Catolice raspunderea istorica pentru raspandirea si exarcerbarea antisemitismului, pentru apasatoarea tacere vinovata in fata Holocaustului, pastrata in tot timpul celui de-al doilea razboi mondial de Pius al XII-lea. S-a relevat ca Benedict al XVI-lea n-a facut declaratii spectaculoase. S-a estimat ca, la Auschwitz, Papa n-ar fi depasit in dialogul interreligios ceea ce s-a realizat in ultimele patru decenii. Altii regreta ca Suveranul Pontif n-a impulsionat reconcilierea germano-poloneza. In fine, unii analisti au afirmat ca discursul sau ar fi constituit o absolutiune acordata poporului german pentru crimele regimului nazist.
Or, insasi structura pelerinajului sau demonstreaza cat de neintemeiate sunt, in mare parte, aceste obiectii. Graitoare e in special optiunea celui dintai Papa german de a-si incheia simbolic prima calatorie externa, efectuata nu intamplator in Polonia, nu printr-un serviciu divin in prezenta unei mase de milioane de participanti, ci sarutand la Auschwitz obrajii unui supravietuitor evreu in varsta de 83 de ani. Incat mesajul sau suprem rezida inainte de orice in actul de semerenie exprimat in alegerea acestui loc, in paradoxala incoronare a unui pelerinaj cu o inchinare in fata victimelor ororii. Edificatoare intr-o lume a spectacolului mediatic e si staruinta sa de a ramane singur si de a se reculege timp de peste o ora, inainte de a-si rosti discursul abia la sfarsit si tocmai la poalele "Golgotei timpurilor noastre", dupa cum desemnase Auschwitzul predecesorul sau, Ioan Paul al II-lea.
E clar ca sensul cel mai profund al acestei calatorii se regaseste dincolo de bine temperatele cuvinte rostite de Papa in fostul lagar de exterminare. Masura ei o da asocierea faptei de modestie, a exercitiului unei veritabile umilinte crestine cu anvergura teologica a gandului sau. Incat seriozitatea, inteligenta si profunzimea angajamentului sau in favoarea pacii si reconcilierii, adeziunea sa la o lume a vietii, din care memoria sa nu mai fie mazilita, in care bunul Dumnezeu (unul al ratiunii adevarate) sa nu mai fie declarat mort ori folosit ca alibi pentru noi atrocitati, aderenta sa la o Europa izbavita de relativismul postmodern, de inca o doctrina a ratiunii lipsite de iubirea de Dumnezeu si de Dumnezeul iubirii, sunt in egala masura de netagaduit.
Vizita lui Josef Ratzinger la Auschwitz va marca in mod cert intregul sau pontificat. Chiar daca Papa a evitat sa faca aici ori altundeva, in Polonia, declaratii rasunatoare, chiar daca n-a lansat semnale politice dintre cele considerate foarte vizibile sau poate tocmai pentru ca s-a ferit de orice stridente, vizita sa a constituit mai mult decat o simpla excursie obligatorie, politic corecta, in trecut. De aici incolo, pare permisa nadejdea in sansa recuperarii hartii ratacite a umanitatii. A celei demne de Creatorul omului dupa chipul si asemanarea Sa, din care sa nu mai poata fi sters vreodata pamantul fagaduit al fraternitatii.
(Subtitlurile apartin redactiei)
