Merkel si Golemul

Cand, spre sfarsitul intunecatului ev, Rabinul Loew avea sa-si modeleze Golemul, pentru a-si apara comunitatea amenintata de periodicele excese antisemite, tainica intelepciune conferindu-i puterea de a da viata lutului i-a ascuns pericolul. Uriasul, capabil sa-i alunge de la portile ghetoului pe netrebnici, avea sa-i sperie insa intr-atat chiar si pe propriii enoriasi, incat retragerea placutei cu numele secret, divin, plasata, pentru a-i da viata, sub limba infricosatorului gigant, avea sa se impuna cu maxima urgenta. O legenda afirma ca operatiunea s-a dovedit fatala, intrucat, in cadere, masa de pamant subit destructurata avea sa-l ingroape sub ea pe creatorul ei uman.
Comunitatile moderne s-au dezbarat de nevoia de lideri providentiali ori de magie. Spre a se apara si a face fata provocarilor actuale, natiunilor moderne le trebuie doar oarecare luciditate, o buna administrare, lideri corecti, curajosi, harnici si eficienti. Din toate acestea, i-a fost dat fizicienei Angela Merkel sa aiba parte de portii remarcabile. Femeia, prima din cate s-au vazut vreodata propulsate la carma Germaniei, deci a principalei puteri europene - si inca a uneia care detine recordul mondial la capitolul exporturi -, a demonstrat ca dispune de insusirile necesare unei conducatoare de exceptie. In ciuda provenientei ei est-europene, care, nota bene, pare s-o fi imunizat fata de extinsa maladie a antiamericanismului, Merkel a stiut sa se impuna in ultradificilul ei partid, in fata unei elite pline de potentiali barbati de stat care nu se joaca de-a puterea, ci au invatat s-o manuiasca in folos propriu de cand se stiu. Merkel a fost prima care, in momentele grele marcate de caderea semizeului Helmut Kohl, a indraznit sa-i dea mentorului ei lovitura de gratie si sa preia fraiele unei grupari politice grav destabilizate de afacerea conturilor negre ale fostului cancelar. In plus, spre deosebire de centralizatul SPD, Uniunea Crestin-Democrata e o formatiune cu atat mai greu de manevrat, cu cat deciziile ei strategice se adopta de regula te miri unde. Mai rar insa la Berlin.
Cu toate acestea, in lupta pentru debarcarea stangii, est-germana, deprinsa cu exactitatea si obiectivitatea stiintelor naturii, si-a pastrat firea, consecventa si rigoarea, chiar si in momentele cele mai grele ale unei campanii electorale din categoria celor mai dure prin care a trecut vreodata Germania postbelica. Nici bavarezul Stoiber, nici vicleanul Roland Koch, premierul landului Hessa, si nici extrem de popularul Christian Wulff, seful Saxoniei Inferioare, n-au pregetat pana la urma sa-i recunoasca intaietatea si s-o accepte la carma CDU, fie si scrasnind din dinti. Ei si? Impreuna cu inamicul ei intim, expertul fiscal crestin-democrat Friedrich Merz, si cu toata opozitia de stanga - majoritara totusi, chiar daca scindata - din Bundestagul berlinez, baronii Uniunii alcatuiesc un juriu de o exigenta inspaimantatoare. Nu-si face nimeni iluzii - si Merkel cu atat mai putin - ca membrii sai abia asteapta s-o vada pe artista poporului dezechilibrandu-se si prabusindu-se penibil, in timp ce va patina gratios printre meandrele politichiei si va incerca niscaiva salturi spectaculoase in tentativa de a-si consolida puterea si a-si scoate tara din criza in care se zbate.
Dar, chiar daca va evita caderile jenante, misiunea ei pare sa fie condamnata la esec. E-adevarat ca “madame la chancelière” - cum s-au hotarat s-o numeasca, Chirac frizand ridicolul confuziei dintre “cancelar”, declinat la un feminin inexistent pana acum in franceza, si “incalzitor de picioare” - dispune de resurse majore. Importantele ei atuuri nu tin doar de inteligenta ei personala si excelenta instinctului organizatoric al administratiei, ori diligenta si productivitatea industriei germane. Iar la timona unei mari coalitii, Merkel ar putea, teoretic, sa impuna mai mult decat preconizatul ei program de austeritate, in speta reforme de-o radicalitate la care orice majoritate guvernamentala subtire nici n-ar indrazni sa viseze.
Dar testul decisiv pe care va trebui sa-l absolve ea cu bine - reducerea somajului si relansarea economica - pare imposibil de trecut, de vreme ce nu dispune de mandatul politic necesar schimbarii din temelii a unui sistem perdant in epoca globalizarii. Or, mesajul alegerilor care au adus-o la putere pe Merkel, la carma marii coalitii crestin-social-democrate, nu se poate citi decat intr-un singur mod: faceti tot ce se poate spre a conferi eficienta “economiei de piata sociale”, dar prezervati sistemul.
Or, sistemul este ca iaurtul. Bun si sanatos o vreme. In siajul catastrofei naziste, economia de piata sociala fusese inventata precum Golemul, candva. Menirea ei: sa-i apere pe germani de orice noua prabusire in neantul economico-social din care se ivise Hitler. Inteleptii autori ai Constitutiei federale postbelice prevazusera toate elementele necesare sa faca functional uriasul trup al economiei germane si sa perpetueze pacea sociala. Membrele inferioare ale sistemului confera autonomia tarifara unor sindicate mai puternice decat oriunde, indrituite sa negocieze salarii cu patronatul fara nici o ingerinta guvernamentala; pensii mari, solide, perpetuu sporite; subventii si asigurari sociale blindate, garantand o ingrijire medicala excelenta si izbavirea de pericolul existential al somajului; membrele superioare, active si ele, fusesera dinamizate cu ajutorul unei structuri bipolare de partide, prin intermediul carora jocul democratic nu prea avea cum sa se indeparteze prea mult de centrul spectrului politic. Decenii la rand, sub umbrela NATO si a integrarii comunitare vest-europene, sistemul a lucrat aproape ireprosabil, optimizat fiind de dezastrul comunist de la est de Zidul berlinez, in pofida unor vremelnice defectiuni: revoltele studentesti din ‘68 si decizia Aliantei Nord-Atlantice de a face fata amenintarii nucleare sovietice prin reinarmare produsesera tulburari masive si o disidenta de stanga, ecologista, care insa a putut fi treptat institutionalizata si integrata. La dreapta, spectrul politic a ramas intact pana la reunificarea din 1990.
Prabusirea Cortinei de Fier si globalizarea au schimbat rapid si datele economice, si termenii politici ai problemei. La extreme, partidele au inceput sa prolifereze. Circulatia de nimeni ingradita a capitalurilor, aparitia fortei de munca ieftine, dar bine calificate din Rasarit, reunificarea si declinul demografic propriu, produs pe fondul acutizarii presiunii migrationiste si a pericolului terorist, alienarea transatlantica, parafata de campania irakiana, au rasturnat socoteala de acasa. Merkel stie bine ce are de facut pentru a o rectifica. Spre a recolta succesul unei Maggie Thatcher, ar avea insa nevoie de o priza consistenta de mentalitate anglosaxona si de optimism general. Or, poporul, ars candva de supa otravita a nazismului, continua sa sufle intr-un iaurt de mult mucegait. Iar clasa politica, prea putin increzatoare in propria ei natiune, refuza riscul de a-i explica inotul prin saltul fara menajamente in apa rece, ori de a o invata ca poate renunta la securitatea inselatoare furnizata de Golemi.

(Titlul apartine redactiei)