Spionajul şi cauzele conflictului diplomatic germano-american

Potrivit unui sondaj recent, aproape 70% dintre germani afirmă că le-ar fi „scăzut încrederea“ în americani. O netă majoritate dorește „o independență sporită“ de Statele Unite. Și nu mai puțin de 40% ar vrea să se apropie de Rusia. Cum s-a ajuns aici?

În actul întâi al dramei elita culturală ger­mană s-a arătat scandalizată de dez­vă­lui­rile lui Edward Snowden. Furia achizitivă de date secrete a serviciului secret NSA, care ar fi cules fără dis­cer­nă­mânt tot ce se putea aduna din co­mu­ni­ca­țiile internautice ale nem­ților și ale altora i-a ex­ce­dat pe mulți. Paie pe foc a pus știrea că serviciile secrete americane au in­ter­ceptat și convorbirile pur­tate pe mobilul cancelarei Angela Merkel.

Odată aprinsă, mânia n-a mai fost de stăvilit. S-a revărsat în presă, de unde a ajuns subiect de conversație zilnică și hra­nă cotidiană masei. Degeaba s-au stră­duit unii politicieni să lanseze apeluri la calm. S-au cerut capete. S-a vrut vindicta. S-a revendicat pălmuirea morală a celor de peste ocean prin invitarea în Germania a lui Snowden, căruia, ca să se enerveze Washingtonul cât mai rău, s-a solicitat să i se acorde azil politic, în pofida acordului de extrădare dintre cele două țări.

Când Guvernul Merkel a refuzat să satisfacă această cerere, care ar fi pus pe butuci raporturile transatlantice, s-a reproșat din stânga și extrema stângă, ca și din dreapta spectrului politic o pre­zum­tivă lașitate a Executivului. Asta deși, fi­de­lă principiului ei de a nu ignora vocea poporului, Angela Merkel s-a arătat din capul locului mai indispusă de activitățile de spionaj american decât a părut să fie nea­părat necesar. Împreună cu șefa sta­tu­lui brazilian, Merkel a lansat semnale de clară indignare în direcția Washingtonului. A cerut un acord de renunțare la spionaj mu­tual, o înțelegere care n-a mai existat vreodată, dar care le-a părut multor ger­mani să fie adecvată pentru două state prie­tene și aliate.

Actul doi a debutat cu vizite de demnitari germani la Washington care au culminat cu o călătorie a cancelarei. S-au văzut si­liți să se întoarcă toți cu mâna goală. Obama avea să-i spună clar Angelei Mer­kel că nu va exista un acord „no spy“ cum l-a solicitat Berlinul. Piesa a con­ti­nuat cu depistarea unui agent dublu spionând pe bani pentru americani din interiorul BND, serviciul secret extern ger­man, care a fost capturat pe când își ofe­rea serviciile și rușilor. A urmat arestarea unui al doilea ins, un militar, acuzat și el că ar fi cules informații pentru SUA. Ziare precum Bild anunță proxime demascări si­milare.

Enervat de neîncrederea documentată de ati­tudinea americană, a intervenit pre­șe­dintele Germaniei, Gauck, care a exclamat „Destul!“, fiind susținut de o parte substanțială din opinia publică și, în nuanțe diferite, de toate partidele politice. Merkel a subliniat că e vorba de un „con­tencios serios“. A urmat lovitura de teatru. Revenită din China, Merkel şi-a autorizat guvernul să lanseze un semnal mai clar decât oricând și să facă pasul insolit al ex­pul­ză­rii rezidentului de la Berlin al CIA.

Din unghiul SUA, acest de­mers a părut să fie o exa­ge­rare, în cazul cel mai bun, ori o expresie a isteriei, în cel mai rău, dacă nu, mai grav, a unei ati­tu­dini tipice pentru puteri ostile, pre­cum fosta URSS, Iranul și altele asemenea, nu pentru aliați care-și re­­gle­mentează conflictele tacit. Motiv pen­tru care ame­ricanii și-au ex­pri­mat mai mult sau mai puțin subtil pro­fundul deza­cord cu modul în care a ho­tărât să ac­țio­neze Merkel.

Ajunse în pragul unui dezastruos „război diplomatic“, după cum reliefa recent Frankfurter Allgemeine Zeitung, cele două țări ar trebui să-şi pună întrebări le­gate de cauzele profunde ale dezbinării. Ele sunt, desigur, stringente, dată fiind ne­vo­ia mutuală de cooperare, nu în ultimul rând în sfera securității, a culegerii de in­for­mații şi a combaterii terorismului.

Din punctul de vedere al germanilor, americanii s-ar fi dovedit nu doar inepți, fiindcă n-ar fi auzit de la spionii lor nici o noutate despre care să nu fi putut afla din ziare, ci mai cu seamă indecenți și aroganți. Spionatul le-ar fi încălcat în masă sfera privată și drepturile civice și, pe deasupra, ar fi umilit Ger­ma­nia, amplificând masiv antiamericanismul care afectează Bătrânul Continent.

Mai nimic din toate acestea n-ar co­res­pun­de adevărului, susțin, la rândul lor, ame­ri­ca­nii. Care nu obosesc să atragă atenția că supravegherea comunicațiilor de către NSA a dejucat o serie de atentate, salvând nenumărate vieți, nu în ultimul rând și în Germania. SUA relevă că toată lumea spio­nea­ză, că și germanii ar face la fel sau că ar face-o, dacă ar putea, și că antiame­ri­ca­nismul nu e de azi, de ieri.

În fapt, actualul litigiu e un indiciu al mo­dificărilor de anvergură care au survenit în interiorul celor două state, în relațiile externe și în echilibrul de putere global. Germania a devenit vioara întâi în Europa și UE. Ca putere economică globală, aflată în competiție cu superputerea și situată un­deva între Apus și noile pericole din Răsărit, Berlinul înțelege să nu mai fie tratat de Washington ca în trecut, de par­că ar fi vasal şi nu s-ar bucura de o in­de­pen­dență autentică. Țară exportatoare, Ger­mania vrea mai mult decât orice sta­bi­li­tate, pace și bună înțelegere și se teme că americanii ar pune aceste obiective în pe­ricol.

La rândul lor, SUA continuă să fie marcate de trauma megaaten­ta­telor din 9/11, de un declin vizibil, deși deloc fatal, și nu doar de tendințe retractile, ci, sub Obama, de o propensiune către abu­lie, incompetență și ipocrizie. Apoi, a mi­ni­maliza motivele de supărare ale ger­ma­nilor le șade rău americanilor. În tem­ni­țe­le de peste ocean albesc în continuare oa­sele unui spion israelian condamnat acum peste 30 de ani pentru vina de a fi trans­mis informații confidențiale nu Iranului sau Moscovei, ci unicului prieten și aliat real al SUA din Orientul Mijlociu.

Totuşi, fără SUA, democrațiile și securi­ta­tea lumii libere sunt grav amenințate. Ger­manii o știu bine. Pe ambele maluri ale Atlanticului, vocile lucide cer tuturor o revenire la atitudini sobre. Între state, se știe, nu există prietenie, ci doar interese. Ale germanilor și americanilor nu includ cu siguranță ruptura transatlantică de care s-ar bucura in corpore dușmanii li­ber­tății și ai statelor de drept. //