Boc IV: 2 ani şi 6 săptămâni

Traian Băsescu i-a subminat de la bun început autoritatea lui Emil Boc.

Trei probleme a avut încă de la început Guvernul Emil Boc, dintre care două evidente: criza economică şi corupţia pe scară largă. Cea de-a treia s-a numit Traian Băsescu. Toate la un loc l-au dus spre gestul demisiei şi, probabil, spre finalul carierei politice.

Traian Băsescu a condus guvernul cu o mână mai mult sau mai puţin nevăzută, dar forte, cel puţin în ce priveşte chestiunile de anvergură, lăsându-i lui Emil Boc doar asumările de răspundere, discuţiile cu un FMI ce mai întâi bătea drumul la Cotroceni şi problemele curente, precum deszăpezirile. Le-a gestionat pe toate cât a putut de onest. Atât timp cât asupra sa nu s-au făcut presiuni din partea baronilor locali ai PDL.

Criza economică

Guvernul Boc IV a venit la putere după o criză politică prelungită şi o campanie prezidenţială murdară, coroborate cu efectele unei crize economice. Politica guvernului a fost menţinerea cotei unice de impozitare, iar în paralel, ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, s-a opus oricărei încercări de a reduce contribuţiile la asigurările sociale şi alte obligaţii fiscale.

Una dintre obsesiile Guvernului Boc în această perioadă de criză a fost reducerea cheltuielilor bugetare, în vederea scăderii deficitului la buget, după cum a cerut în mod repetat FMI, în perioada 2008-2011. Odată cu această cerere, greu de rezolvat fără efecte politice negative asupra executantului, au început problemele de imagine pentru Boc.

La început, au circulat zvonuri privind o creştere a cotei unice de impozitare sau a TVA-ului, dar preşedintele a intervenit şi a cerut guvernului reducerea cheltuielilor bugetare, începând cu pensiile şi cu fondul de salarii pentru instituţiile finanţate de la buget. Mai exact, faimoasele tăieri de salarii cu 25% şi a pensiilor cu 15%, pe care Traian Băsescu le-a anunţat în direct la o oră de maximă audienţă. A fost prima mare aruncare în plan secund a premierului. Curtea Constituţională a declarat, însă, neconstituţionale articolele ce modificau cuantumul pensiilor, astfel încât, în vara lui 2010, pentru a compensa imposibilitatea economisirii de fonduri la bugetul de stat prin reducerea pensiilor, guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care a mărit taxa pe valoarea adăugată de la 19% la 24%.

Reducerea cu un sfert a salariilor bugetarilor, precum şi creşterea TVA au fost cele două mari lovituri date populaţiei active în mandatul Boc IV, în timp ce pensionarii au rămas cu veniturile aproape neatinse. Profesorii şi militarii, două categorii bugetare lovite de aceste reduceri, s-au transformat din acel moment în cei mai activi contestatari ai Guvernului Boc, prin sindicatele de profil, dar protestul acestora, deşi lipsit de forţă, a fost persistent şi a erodat încet, încet popularitatea Cabinetului.

Guvernul Boc a reuşit să controleze criza economică internă începând de la sfârşitul lui 2010, de când România a revenit pe creştere economică, de altfel consemnată în statistici, dar neresimţită în buzunarele populaţiei. Cuvintele bune ale şefului misiunii FMI în România, care a anunţat o creştere economică în România şi în 2012, au marcat inclusiv ziua în care Emil Boc şi-a dat demisia. Nu i-au ajutat la nimic în plan intern, unde consumerismul românesc a fost sugrumat faţă de perioada lui de glorie din anii 2004-2008, nivelul de trai scăzând îngrijorător, la pachet cu creşterea nivelul împrumuturilor de pe piaţa externă, alt motiv de nemulţumire pentru populaţie.

Eşecul anticorupţiei

Un alt adversar ce l-a săpat constant pe Boc a fost corupţia. Personaj onest în sine, Boc nu a reuşit să ţină în frâu corupţia din propriul partid şi clientelismul endemic marca PDL ce a năpădit administraţia publică în ultimii trei ani.

În mai 2011, Emil Boc a fost reales la şefia PDL, principalul său contracandidat fiind veteranul Vasile Blaga. Înainte şi după Congres, Boc a avut nevoie de susţinerea baronilor locali pentru a-şi consolida poziţia în partid, dar ulterior nu a avut puterea de a le rezista, astfel încât o serie de numiri în posturi cheie din administraţia locală şi centrală s-au făcut pe cu totul alte criterii decât cele de competitivitate şi profesionalism. Mai exact, pe criteriile clientelismului şi afacerilor oneroase cu statul. Populaţia afectată de criză şi de scăderea veniturilor a penalizat aceste derapaje, care în timp au format o uriaşă încrengătură de interese nelegitime. Pe de o parte, DNA aresta primari corupţi, trimitea în judecată nume sonore din administraţie sau din partid, pe de altă parte, PDL numea în funcţii publice persoane cu reputaţie dubioasă şi dădea contracte din banul public pe criterii politice. Deşi, în contrast cu practicile din perioada guvernării PSD, în mandatul lui Emil Boc justiţia şi-a făcut treaba neocolind puterea, acest lucru nu a descurajat nici apetitul baronilor şi al clientelei de a se înfrupta din banul public, nici nu a încurajat PDL de a se debarasa de ei. Astfel, în ciuda onestităţii de necontestat a lui Boc, aceste cedări, speculate de opoziţie şi criticate inclusiv de susţinătorii PDL, au erodat lent, dar trainic popularitatea premierului.

Obiective ratate

Câteva eşecuri răsunătoare ale guvernării Boc-Băsescu au contribuit la erodarea popularităţii premierului. Este vorba, în primul rând, de promisul program pentru infrastructură, adică de autostrăzile al căror număr de kilometri a rămas tot insignifiant în aceşti ani. Aderarea la spaţiul Schengen, ce urma să aibă loc în martie 2011, nu s-a produs, vina fiind aruncată de diplomaţia românească pe Olanda, şi nu pe inabilitatea noastră de a convinge această ţară că eforturile în lupta anticorupţie sun reale. Relaţiile externe cu o serie de ţări de importanţă strategică au rămas reci, dacă nu chiar îngheţate. Între acestea, cea cu Federaţia Rusă, iritată mai nou de instalarea entuziastă pe malul Dunării a scutului american antirachetă, la Deveselu. Ultima pe listă e reforma din domeniul sănătăţii, de la care au pornit manifestaţiile de stradă şi aşa-zisa grevă parlamentară a opoziţiei. Deşi percepută ca un succes, Legea învăţământului se derulează şi aşteaptă de vreun an proiectele pentru reforma curriculară. Aşteptarea va fi, după demisia Cabinetului Boc, zadarnică, fiind puţin probabil ca ceva de esenţă în privinţa reformelor să se mai producă până la alegeri.

Boc, ridicat şi îngropat de Băsescu

Preşedinte-jucător, perceput ca liderul de facto al guvernului, Traian Băsescu i-a subminat de la bun început autoritatea lui Emil Boc, perceput ca un executant fidel al unor comenzi primite de la Cotroceni.

Aşa se face că toată antipatia cu care a fost încărcat Traian Băsescu s-a transferat în mod egal şi asupra lui Emil Boc, care s-a erodat şi pe acest fond. Nu se poate spune că preşedintele nu i-a dat toată susţinerea lui Emil Boc, contribuind decisiv inclusiv la realegerea sa în fruntea PDL, dar a contribuit în aceeaşi măsură şi la prăbuşirea acestuia. Imaginea de personaj lipsit de autoritate, loial şi onest, dar aflat sub călcâiul lui Băsescu, a fost povara purtată de Boc pe tot parcutsul mandatului. Analizând episodul Arafat, se poate spune că a funcţionat zicala „eu te-am făcut, eu te omor“.

Astfel, nefericita greşeală marca Băsescu, recunoscută ca atare ulterior de preşedinte, incidentul cu Raed Arafat, a fost punctul declanşator al protestelor româneşti din ianuarie 2012 şi începutul sfârşitului pentru Emil Boc.

Cele două televiziuni ale opoziţiei, Realitatea şi Antena 3, au transformat protestele zilnice ale câtorva mii de oameni în manifestaţii ale „întregului popor“ care, nemaisuportând „fărădelegile tandemului Băsescu-Boc“, cere demisia şi alegeri anticipate. Invitaţiile tardive la dialog, presărate cu greşeli de genul numirii lui Teodor Baconschi în postura de negociator cu societatea civilă, nu au făcut decât să toarne gaz peste foc. Deznodământul era previzibil. Incapabil să gestioneze situaţia, lipsit de credibilitate, chiar şi în interiorul propriului partid, premierul Boc a demisionat. Acel „ştiu ce am de făcut“, repetat cu obstinaţie în ultimele două săptămâni, a căpătat cu totul altă semnificaţie din această perspectivă.