De același autor
România nu doar că nu a rezolvat problema restituirii proprietăţilor confiscate de regimul comunist, dar, după 22 de ani, iese oficial la iveală ceea ce opinia publică ştia de mult: afacerea a intrat pe mâinile unei mafii formate din autorităţi, politicieni, avocaţi şi interlopi.
În vremea lui Ion Iliescu, prin Legea 112 şi directivele din 1994 foştii nomenclaturişti şi noii potentaţi ai regimului au fost împroprietăriţi cu imobilele şi terenurile adevăraţilor proprietari. Desigur, nimeni nu a aşteptat vreodată ca FSN-ul lui Iliescu să rezolve chestiunea proprietăţii, rămasă un etern moft. Ceea ce nedumereşte, eufemistic vorbind, este că niciunul dintre partidele de dreapta care s-au perindat la guvernare din 1996 încoace nu a rezolvat chestiunea restituirii, aşa cum au făcut imediat după 1990 state precum Cehia, Slovacia, Ungaria sau Germania de Est. PNŢCD, PNL sau mai nou PDL, cu doctrine creştin-democrate sau liberale, au avut-o mereu pe agendă, dar fără finalitate. Mai rău, au reuşit să transforme retrocedarea într-o nedreptate cel puţin egală cu naţionalizarea comunistă.
În anii de boom economic 2004-2008, când dreapta s-a aflat la putere, au existat fonduri pentru despăgubirea unei bune părţi a foştilor proprietari, însă legislaţia prost întocmită, dublată de o birocraţie vicioasă, de o hoţie şi un clientelism pe măsură, a împiedicat acest lucru. În 2005 a fost creată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), o instituţie menită să coordoneze despăgubirea riguroasă a celor ce nu mai puteau primi în natură proprietăţile confiscate de comunişti. În paralel, a fost constituit Fondul Proprietatea (FP), un soi de SIF (Societate de Investiţii Financiare), care să listeze la bursă bucăţele din participaţiile statului la întreprinderi privatizate sau neprivatizate, precum Petrom, Transgaz, Transelectrica sau ALRO. FP era menit să genereze acţiuni care să fie oferite ca titlu de despăgubire foştilor proprietari. Trăgând linie, la peste 6 ani de la înfiinţare, se poate spune că niciuna dintre instituţii nu şi-a îndeplinit menirea şi că întregul proces este practic blocat.
ANRP s-a aflat timp de 4 ani în principal în mâinile liberalilor (Ingrid Zaarour, 2005-2009, o protejată a lui Bogdan Olteanu, şi Anca Opre, 8 luni de mandat, susţinută de PSD), perioadă în care viciilor legislative, incapacităţii administrative şi relei credinţe i s-a adăugat constituirea unei reţele de „recuperatori“. Mai precis, firme avocăţeşti care rezolvau în timp record, uneori şi în 3 luni, dosarele foştilor proprietari, obosiţi de lupta de ani de zile cu administraţia şpăgară, indolentă şi nepricepută, contra unor onorarii fabuloase sau procent din suma despăgubirilor. Venirea PDL la putere nu a schimbat ecuaţia. La umbra Crinuţei Dumitrean (octombrie 2009-octombrie 2011) a acţionat vicepreşedintele Remus Baciu, cel acuzat, în 2011, că a luat mită 400.000 de euro, pentru urgentarea soluţionării anumitor dosare de despăgubire.
La fel şi dincolo, la Fondul Proprietatea. Cei 5 ani în care la cârmă s-a aflat PNL nu au făcut decât să-i consolideze faima de „Fondul Păcăleala“, ca dovadă numărul infim de acţiuni primite de foştii proprietari în comparaţie cu numărul uriaş cumpărat de pe piaţa gri de diverşi samsari. Nici managementul privat nu a reuşit să facă minuni, ba din contră: statul a rămas fără acţiuni pe care să le ofere drept despăgubiri, iar Fondul riscă să fie vândut bucată cu bucată, aşa cum scrie presa, de investitorii privaţi în mâinile cărora a încăput.
Situaţia dezastruoasă de la ANRP şi neregulile uriaşe semnalate ani la rând de presă, de foştii proprietari şi de deciziile CEDO nu au deranjat însă succesivele guverne. Scandalul de săptămâna trecută în care un audit comandat de noua şefă a ANRP, fosta procuroare DIICOT Daniela Danielescu, arată că peste 80% din dosarele de retrocedare nu conţin certificatul de moştenitor, existând suspiciunea că aproximativ 3 miliarde de euro acordaţi ca despăgubire nu au ajuns la cei în drept să-i primească. Lucruri deja de notorietate: ordinea soluţionării dosarelor la ANRP era „viciată“ de şpagă, plata despăgubirilor nu se făcea cronologic în ordinea emiterii titlurilor, existând cazuri în care banii au fost daţi chiar în ziua eliberării titlului, în timp ce alţii aşteptau cu anii, nerespectarea deciziilor definitive şi obligatorii ale instanţelor, onorarii ale avocaţilor care depăşeau banii pentru despăgubire. Lunga listă a neregulilor a fost trimisă de premier la Parchet. Asta însă după ce timp de 2 ani Guvernul Boc a tolerat activitatea păguboasă a ANRP, chiar şi după ce CEDO a somat România să rezolve chestiunea restituirii proprietăţilor naţionalizate. Nu doar că în cele 18 luni de la decizia CEDO – termenul expiră în august – Boc nu a întreprins nimic pe plan legislativ, doar dacă nu considerăm sistarea plăţii despăgubirilor o astfel de măsură, dar corupţia de acolo a dat în floare.
Realitatea nu mai poate fi băgată sub preş: întregul proces de retrocedare este blocat. De un an nu se mai acordă despăgubiri, acum a fost sistată şi emiterea titlurilor de proprietate de către ANRP, Fondul Proprietatea este în pragul disoluţiei, iar statul român trebuie să plătească foştilor proprietari circa 2,7 miliarde de lei (este vorba de 10.492 de hotărâri definitive şi irevocabile prin care au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare pe Legea 112 a lui Ion Iliescu). Mai mult, presat de decizia CEDO, guvernul intenţionează să plafoneze despăgubirile, dând astfel liber altor şi altor procese la CEDO. După 22 de ani, se poate trage o singură concluzie: guvernele, indiferent de ideologie, au făcut din retrocedare şi din respectul pentru proprietate cea mai proastă glumă a tranziţiei. //
