Completari la o (posibila) dezbatere: religia in scoala

Asistam la o dezbatere confuza pe marginea sta­tu­tu­lui religiei in scoli, in care argumentele favorabile invo­ca­te sunt neatent creionate, iar cele impotriva sunt necon­vin­­gatoare sau formulate pe baza unei agende ascunse. Discutia reprezinta de fapt prelungirea celei deschise in 2006 in legatura cu prezenta icoanelor in salile de clasa. Dupa decizia discutabila a CNCD, au urmat inter­mi­na­bi­le actiuni in justitie care nu s-au finalizat nici in prezent. Ministerul Educatiei a promis ca va redacta un proiect de lege care sa reglementeze aceasta problema, ceea ce a ramas o promisiune neonorata. Un asemenea pro­iect nu este atat de necesar, ar fi bine sa se ofere mai mul­ta importanta deciziilor puterii judecatoresti, dupa un mo­del de altfel consacrat in Europa. In Germania, Curtea Constitutionala a dezbatut problema simbolurilor reli­gioase in scoli, iar Legislativul nu a dorit sa trans­for­me concluziile acestei instante intr-un act normativ. Intr-o tara, precum Romania, marcata de un normativism ex­ce­siv, intentia doar declarata a Ministerului Educatiei nu sur­prinde.

A urmat discutia legata de proiectele de legi ale edu­ca­tiei. O dezbatere care a debutat neinspirat anul trecut. In loc sa se creeze un comitet interministerial, din care sa faca parte si reprezentanti ai statului care gestio­nea­za relatia cu cultele si, de asemenea, reprezentantii cul­telor recunoscute si ai asociatiilor religioase - in defi­ni­tiv, cei vizati de un asemenea proiect -, Ministerul Edu­catiei a preferat sa centreze, initial, dezbaterea pu­bli­ca pe discutii cu sindicalistii din educatie. S-a crezut, pro­babil, ca in acest fel se poate recupera o lunga pe­ri­oa­da de timp in care vocea sindicatelor din acest do­me­niu se facea auzita doar cu ocazia grevelor, dupa ce de­ci­zia ministeriala era deja luata. Cu tot respectul datorat partenerilor sociali, sindicatele nu pot exprima opinii avi­za­te in legatura cu predarea religiei in scoli. Au fost ex­clu­se de la aceste consultari autoritatile locale, ceea ce intra in contradictie cu dorinta de a descentraliza actul edu­cational, ramasa deocamdata doar la stadiul de­cla­rativ.

In prezent, disciplina religie este parte a curriculei pre­date in scoli si licee. Elevul alege religia, in functie de confesiunea sa. Religia devine optionala la solicitarea pa­rintilor sau a tutorelui legal instituit (art. 9 din Legea in­­vatamantului nr. 84/1995). Toate aceste reguli ne in­di­ca faptul ca actuala Lege a invatamantului a evitat sa pre­cizeze daca religia este obligatorie sau facultativa, da­torita caracterului special al scolii care imprumuta doar anumite trasaturi ale spatiului public. Nu legiuitorul defineste caracterul ei, ci cel care este beneficiarul ac­tu­lui de educatie. O solutie care de 12 ani nu a fost pusa in discutie. Dezbaterea pe marginea statutului religiei in scoli a dat nastere unor pozitii hilare. S-a spus astfel de ca­tre directorul unei organizatii non-guvernamentale de orientare agnostica - al carui unic membru pare a fi - ca re­ligia trebuie sa devina facultativa deoarece sunt abu­zuri in sistemul scolar, iar in opinia elevilor si profesorilor re­ligia este obligatorie. Argumente in favoarea primei po­zi­tii nu s-au oferit. In legatura cu cel de-al doilea, a se ob­ser­va falsitatea lui evidenta: daca cineva crede ceva care nu exista in realitate nu inseamna ca numai opusul ace­lui ceva este adevarat. S-a spus ca religia ar trebui sa devina optionala, deoarece elevii care parcurg orele de religie sunt atat de inspaimantati, incat de multe ori au nevoie de o terapie speciala. Nici acest argument nu se sustine. Nu numai in cazul religiei, dar si in cazul, de exem­plu, al muzicii sau matematicii elevii pot fi inspai­man­tati, in functie de modul de predare. Personal, am dezvoltat in liceu o respingere absoluta a geografiei - nu puteam retine toate combinatele socialiste de pe teri­to­riul patriei. Constat insa ca am in prezent cunostinte su­fi­ciente in domeniu si nu militez pentru scoaterea geo­gra­fiei din programa scolara. Sentimentul de atractie sau de respingere fata de o disciplina scolara este une­ori foarte subiectiv, mai ales la varstele mici. Nu am au­zit pana acum pe cineva care sa ceara scoaterea ma­te­ma­ticii din programa scolara…

Chiar daca prevederile din proiectul de Lege a in­­va­ta­mantului preuniversitar nu difera aproape deloc de cele actuale din Legea invatamantului, BOR a adoptat o pozitie nu tocmai inspirata, oferind impresia ca se in­­cear­ca eliminarea totala a religiei ca disciplina facul­ta­ti­va. Pe data de 13 februarie, BOR a lansat o campanie pu­blica intitulata "Niciun liceu fara Dumnezeu" la ca­re s-au raliat si alte confesiuni.

Abia dupa ce tema religiei in scoala a devenit cap de afis al dezbaterilor din mass-media, Ministerul Educatiei a considerat necesar sa organizeze pe data de 29 fe­brua­rie o discutie la care sa participe toate cultele reli­gioa­se din Romania. S-a convenit sa se pastreze sis­te­mul actual, cu diferenta ca elevii peste 16 ani vor decide singuri, fara acordul parintilor, ce confesiune doresc sa studieze sau pot decide sa nu frecventeze orele de religie. Cu aceasta ocazie, un reprezentant al Minis­te­ru­lui Educatiei a argumentat ca prezenta religiei in scoli este necesara deoarece este un antidot eficient la cres­te­rea violentei. Compromisul obtinut pe Dealul Patriar­hi­ei marcheaza dorinta de a pastra un statu quo in relatia biserica-stat, singura optiune pe care o avea la inde­ma­na un guvern constient de riscurile impunerii unei ase­menea teme pe agenda electorala din acest an. Se pune, insa, in mod firesc intrebarea: de ce a fost nevoie de cateva luni de dezbatere dezorganizata pentru ca pana la urma sa se decida ca nu se modifica nimic? Ar fi fost mai normal sa se ceara, de la bun inceput, opinia cul­telor religioase, concomitent cu solicitarile adresate in­stitutiilor si persoanelor interesate (sindicate, autoritati lo­cale, parinti etc.).

In parametrii in care a avut loc, discutia despre sta­tu­tul religiei in scoli a fost incompleta. Vom incerca in cele ce urmeaza sa schitam cum ar fi putut arata o astfel de dez­batere.

Legatura dintre cele doua subiecte aflate in dezba­te­rea opiniei publice in ultima vreme - prezenta icoanelor si predarea religiei - este data de scoala. Si in alte tari scoala este locul disputelor legate de religie - vezi pro­ble­ma valului islamic in Franta, dar si in Turcia sau Ma­rea Britanie. Explicatia scolii ca loc predilect de diver­gen­ta intre opinii laice si religioase este simpla. Religia tine de spatiul privat, dar se manifesta si in spatiul pu­blic. Scoala face parte din spatiul public, insa prezinta une­le particularitati: transmiterea de cunostinte este mai intensa decat in spatiul privat, insa mai putin intensa decat in societate.  Fara indoiala, religia are deplina legi­ti­mitate de a se plasa in acest spatiu intermediar. Rolul religiei in cadrul scolii este pus in discutie pe masura ce scoala capata mai mult statutul de institutie publica, in de­trimentul caracterului formator.

In dezbaterea atipica de la noi nu s-au enuntat ar­gu­men­tele care tin de statutul religiei in scoli, ca in alte state europene. Chiar daca nu avem de-a face cu un do­meniu in care sa fie obligatorie transpunerea vreunui acquis, credem ca un asemenea tip de raportare ar fi fost necesara.

In Germania, bisericile care organizeaza scoli private pri­mesc finantare de la stat in aceleasi conditii ca cea acordata scolilor publice. In acestea din urma, educatia reli­gioasa se face in acord cu preceptele cultelor. In le­ga­tura cu optiunea pentru religie, aceasta se face pe baza unui sistem apropiat celui practicat in Romania, cu sin­gura diferenta ca parintele opteaza pana la 12 ani, iar ele­vul de la 12 la 14 ani. Potrivit Legii fundamentale (Con­stitutia), religia se preda in scolile publice si nu poa­te fi transformata intr-un obiect optional. In Italia familiile care isi trimit copiii la scoli private organizate de culte pri­mesc inapoi de la stat o parte din taxele platite, ince­pand cu anul 2000. Acordurile de la Villa Madama, intre Vatican si statul italian, precizeaza ca in fiecare scoala se predau obligatoriu doua ore de religie si o ora in cazul liceelor. Parintii opteaza in locul elevilor pana la 13 ani. Cel mai interesant este sistemul din Marea Brita­nie. Potrivit Education Act din 2002, religia face parte din "educatia de baza" (basic curriculum). Modul de pre­dare a religiei se decide in fiecare scoala de catre un comitet compus dintr-un reprezentant: al Bisericii An­gli­ca­ne; al altor culte crestine sau ai altor religii, acesta fiind desemnat astfel incat sa fie reflectate "principalele traditii religioase ale zonei"; al asociatiei/asociatiilor in­­va­tatorilor; al autoritatii educationale locale. Astfel, parin­tii sunt exclusi de la luarea unei decizii in locul elevilor, in­­­­sa predarea religiei se face prin decizia luata de toti cei care ar putea avea un cuvant de spus in legatura cu edu­ca­tia oferita in scoli. Acest sistem, care pune accentul pe puterea de decizie a comunitatilor locale, ar fi o solu­tie si pentru Romania, in cazul in care s-ar decide schim­ba­rea actualului sistem care este in totala armonie cu solutiile practicate in state recunoscute pentru garan­ta­rea libertatii religioase. Mult dorita descentralizare in edu­catie ar fi pusa astfel in aplicare printr-o solutie sim­pla, moderna si europeana deopotriva.

Celor care considera ca transformarea religiei in scoli intr-o disciplina optionala ar fi un avans in directia unui stat in care separatia dintre stat si biserica sa fie clar demarcata, le aducem aminte ca in Franta, tara cea mai laicizata din Uniunea Europeana, in regiunile Al­sa­cia si Lorena religia face parte din curricula obligatorie a scolilor. Profesorii de religie sunt platiti de stat, iar nota ob­tinuta la religie nu este luata in calcul la stabilirea me­diei finale a elevilor. In restul Frantei, religia nu se preda in scolile publice, insa miercurea elevii nu au ore pentru a li se permite celor care doresc sa isi completeze edu­ca­tia sa participe la ore de religie in afara scolii.

Pe parcursul dezbaterii confuze a proiectului de Lege a invatamantului preuniversitar am fost pusi in fata unei optiuni artificiale, cea de a pastra un sistem care nu a fost contestat de destinatarii sai sau a institui un altul, mai antireligios chiar decat cel practicat in tara prin ex­ce­len­ta a laicitatii.