De același autor
Admitere la Facultatea de Stiinte Politice, vara anului 2007. Dupa expunerea proiectelor de candidatura, o intrebare de departajare este pusa frecvent celor care vor sa devina analistii si, eventual, actorii politici de maine: care sunt liderii partidelor politice din Romania? Candidatii reusesc, in general, sa identifice corect ce fel de partide sunt conduse de domnii Tariceanu, Boc sau Geoana. In multe cazuri, tinerii absolventi de liceu afirma ca "mai exista un partid… condus de un domn care apare la OTV, nu stim cum il cheama".
De fapt, exact atat a mai ramas din imaginea publica a PNTCD: un domn care apare la OTV, fara un nume care sa fie usor de recunoscut, fara o doctrina sau un element care sa il identifice in spatiul autohton.
Cum a ajuns in aceasta situatie un partid care a avut mult timp vocatie guvernamentala si care se revendica de traditie crestin-democrata, intr-o tara cu un grad scazut de secularizare? O explicatie ar fi ca PNTCD nu ofera un discurs coerent despre relatia dintre crestinism si democratie. Faptul ca domnul Milut apare la diverse reuniuni publice in care pune piatra de temelie a unor biserici sau ca domnul Pavelescu are un discurs in care mai apare din cand in cand termenul "subsidiaritate" nu este suficient. PNTCD nu mai propune un proiect politic pentru societatea romaneasca, ci doar ofera - insa nu intotdeauna -, prin domnul Milut, solutii financiare punctuale pentru candidatii sai, solutii care nici macar nu sunt impachetate sub forma unui mesaj politic coerent.
S-a discutat destul de mult, la un moment dat, despre crearea unui pol de centru-dreapta care sa cuprinda PNL, AP si PNTCD. Au fost momente in care se parea ca la alegerile din 2008 cele doua partide minuscule vor fi luate sub aripa partidului de guvernamant si vor forma o alianta cu vocatie de reprezentativitate pentru optiunile de dreapta in care PNTCD isi va pastra identitatea ideologica. Am asistat doar la absorbtia AP de catre PNL. PNTCD a primit, in cele din urma, doar promisiunea sustinerii candidaturii actualului primar de Timisoara de catre PNL. O promisiune de care nu ar fi avut nevoie: domnul Ciuhandu se indreapta cu calm, in lipsa altor candidati si intr-un climat local marcat de consensualism, in directia castigarii unui nou mandat, cu sau fara sustinerea vreunui partid.
Constatand ca PNL nu doreste o alianta nici macar prin absorbtie cu PNTCD, liderii acestui din urma partid s-au aruncat fara discernamant in bratele unui alt partid care, la nivelul declaratiilor, se revendica ostentativ de la crestin-democratie: PNG. Astfel, domnul Pavelescu va candida din partea PNG pentru Primaria Bucurestiului. Dupa ce a cumparat un brand sportiv de succes, Gigi Becali a reusit sa isi insuseasca un brand politic de traditie, fara a face prea multe eforturi si fara a fi nici macar nevoit sa-si diminueze conturile bancare. PNTCD va face, prin urmare, o alianta la Timisoara cu PNL, iar la Bucuresti cu PNG. Putinii credinciosi care mai vedeau in PNTCD o solutie de reprezentare a intereselor lor vor fi dezamagiti si aceasta datorita faptului ca, prin supralicitarea temelor crestine, PNG a reusit sa indeparteze tocmai acest tip de electorat.
Principalul castigator - prin ricoseu - al acestei situatii doctrinare confuze este BOR. Decizia de a oferi preotilor posibilitatea de a candida la alegerile locale ca independenti nu a generat o reactie de respingere din partea partidelor politice. Ar fi fost normal ca o asemenea reactie sa existe, pentru ca eventualele mandate de consilier local sau judetean castigate de BOR duc in mod matematic la scaderea locurilor alocate partidelor. Comunicatul Sfantului Sinod al BOR care explica aceasta decizie preciza ca este vorba de o situatie tranzitorie pana cand laicii se vor maturiza pe deplin si vor putea sa participe in viata politica in numele idealurilor crestine, grupati intr-un partid propriu. La acest diagnostic partidele nu au reactionat in nici un fel, aprobandu-l astfel tacit. Intr-o logica politica normala, PNTCD si PNG ar fi trebuit sa se pozitioneze critic, sa afirme ca de fapt aceasta maturizare s-a produs si aceste partide ii reprezinta de fapt pe credinciosii atrasi de mirajul participarii politice. O asemenea logica nu a existat: cele doua partide nu mai reactioneaza nici macar cand, discret sau vehement, li se neaga temeiul existentei lor.
Ne aflam in plina competitie intre partide, o competitie care nu porneste de la formularea unei oferte pentru cetatean, ci mai cu seama pentru BOR. Un partid propune ca inaltii clerici sa devina senatori de drept, altul doreste retrocedarea padurilor, un ministru renunta la propriul proiect de lege a educatiei pentru a se alinia brusc punctului de vedere BOR, guvernul se arata generos cu subventiile pentru lacasurile de cult, iar initiativele de acest gen se multiplica pe masura apropierii momentului alegerilor. In toata aceasta aritmetica politica, BOR se comporta ca un veritabil partid: nu refuza nicio oferta, indiferent de la ce partid ar veni, isi afirma necesitatea implicarii in politica, isi construieste cu propriile mijloace mediatice strategia de comunicare. BOR este curtata de intreaga clasa politica si doreste sa exploateze la maximum aceasta vizibilitate brusca ce se repeta doar o data la patru ani. In lipsa unei oferte electorale crestin-democrate, BOR predica mesajul care ar fi trebuit sa fie in centrul acestei oferte.
Redus la un procent nesemnificativ din optiunile electorale, fara un program politic clar, fara o reflectie privind tipul de relatie intre crestinism si democratie pe care doreste sa il promoveze, lipsit de idei, membri si resurse, atras in aliante electorale efemere cu partide politice diametral opuse, PNTCD ar avea o optiune inainte de disparitia pe cale naturala: sa incerce sa vanda la licitatie deschisa brandul identitar, la pachet cu cota de audienta a domnilor Milut si Pavelescu la OTV. Daca brandul Rapid a fost evaluat la 40 milioane euro, e posibil ca brandul PNTCD sa fie valorificat cel putin la fel de bine. S-ar putea insa ca singura interesata in achizitionarea acestui brand sa fie chiar BOR. Pentru o Biserica majoritara care doreste posturi de televiziune, terenuri, reprezentare in parlament si in politica locala, singurul element care mai lipseste este achizitionarea unui partid politic crestin-democrat.
Cat despre PNG, acesta nu are nici macar un brand pe care sa il ofere la vanzare. Pentru ca nu poate avea rezultate pe masura performantelor echipei de fotbal gestionata de acelasi patron politico-sportiv, PNG nu mai are decat sa astepte ca electoratul-arbitru sa sune incheierea celei de-a doua reprize, dupa ce prima s-a incheiat in noiembrie 2007, cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European, sub pragul electoral. Uneori insa, fluierul poate suna, dupa cum am vazut recent, chiar si inainte de incheierea partidei - prin anihilarea fizica a arbitrului.
