De același autor
La data de 11 noiembrie Asociaţia Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei au depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere de suspendare a referendumului convocat de preşedintele Traian Băsescu pentru reducerea numărului de parlamentari şi a camerelor Parlamentului. Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei au depus de asemenea o plângere administrativă prealabilă la Administraţia Prezidenţială.
Cele două organizaţii au fost iniţial semnatare ale unui document prin care se vorbea despre „pre-fraudarea” alegerilor prin faptul că referendumul ar crea un avantaj al unui candidat, preşedintele în funcţie, faţă de ceilalţi candidaţi la alegerile prezidenţiale. Interesant este că o altă organizaţie, Transparency International, condusă de Victor Alistar s-a aflat iniţial pe lista celor care contestau referendumul pentru ca mai apoi să se recuze într-un mod tacit. La fel stau lucrurile şi în cazul Centrului de Resurse Juridice condus de Giorgiana Iorgulescu.
Imediat după ce teoria „pre-fraudării” alegerilor a început să fie vehiculată în spaţiul public, Institutul de Studii Populare a organizat la data de 5 noiembrie o dezbatere la care au participat organizaţiile menţionate, precum şi reprezentanţi ai Fundaţiei Konrad Adenauer şi ai Freedom House care nu susţin public demersul „pre-fraudării”. Dezbaterea a relevat că pe fond organizaţiile contestatare nu puneau la îndoială dreptul preşedintelui de a convoca referendumul, ci doar modalităţile prin care este făcută campania pentru desfăşurarea acestuia. Pro Democraţia nu a participat la dezbaterea de pe 5 noiembrie dar avea să se regăsească pe lista celor care contestă în acest moment referendumul în justiţie. Menţionăm aceste fluctuaţii de participare între cele trei momente amintite mai sus pentru a scoate în evidenţă faptul că, cel puţin la prima vedere, nu pare a fi un demers unitar al unei părţi a societăţii civile, ci mai degrabă o dispută doar aparent non-partizană la care participă actori diferiţi, în momente diferite.
Motivele pentru care este contestată organizarea referendumului şi de ce vor fi acestea respinse la Curtea de Apel Bucureşti sunt prezentate mai jos:
- Premisa acţiunii în justiţie este că acest decret poate fi atacat în contencios administrativ. O premisă gresită. Decretele emise de Presedinte si contrasemnate de primul-ministru - cum este cazul decretului contestat - sunt considerate a fi acte juridice complexe care evocă un raport de natură constituţională între prim-ministru si Presedinte, pe de o parte si Parlament, pe de altă parte, intrând astfel în sfera finelui de neprimire reglementat de art. 126, alin. 6 din Constituţie. Se consideră că doar ca excepţie anumite aspecte pot fi supuse controlului instanţelor de contencios administrativ, atunci când nu sunt normative, ci individuale - de exemplu, decretele emise de Presedinte pentru numirea în funcţii publice în condiţiile art. 94, lit. c). Acesta este punctul de vedere al doctrinei, împărtăsit printre alţii de Tudor Drăganu, Antonie Iorgovan, etc. Mai mult, această concluzie se desprinde si din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - vezi Decizia nr. 1840 din 21 martie 2005 si Decizia nr. 3585 din 25 octombrie 2006. Presedintele răspunde pentru decretele sale normative doar dacă emiterea acestora reprezintă o faptă gravă de încălcare a Constituţiei si singura sancţiune posibilă este suspendarea din funcţie;
- S-a argumentat că organizarea acestui referendum ar fi contrară Codului de Bune Practici cu privire la Referendumuri, adoptat de Comisia de la Veneţia. În primul rând, este vorba de un document care nu are forţă juridică pentru a putea fi invocat în faţa instanţelor naţionale, fiind doar recomandări adresate statelor membre ale Consiliului Europei. În al doilea rând, acest document precizează că autorităţile administrative trebuie să fie neutre (ceea ce s-a întâmplat până în prezent, Guvernul, Parlamentul sau Administraţia Prezidenţială neformulând puncte de vedere referitoare la felul cum ar trebui să se răspundă la întrebările de la referendum). Tot acest document precizează că „nu este necesar să se interzică complet intervenţia autorităţilor publice în sprijinul sau împotriva propunerii supusă la referendum. Cu toate acestea, autorităţile publice nu trebuie să influenţeze rezultatul referendumului printr-o campanie excesivă si unilaterală”. Acest Cod prevede că „în cadrul emisiunilor radio si TV care au ca obiect campania pentru referendum, trebuie respectată egalitatea între suporterii si oponenţii propunerii”, ceea ce s-a întâmplat până în prezent;
- Se contestă organizarea referendumului simultan cu alegerile prezidenţiale si se consideră că aceasta ar fi în contradicţie cu prevederile Constituţiei. Prin Decizia nr. 47/2007 referitoare la constituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului Curtea Constituţională s-a pronunţat deja asupra acestui aspect: „referendumul se poate desfăşura oricând în cursul anului... Aşadar, potrivit Constituţiei, nu există nicio altă condiţie care să interzică organizarea şi desfăşurarea referendumului simultan cu alegerile prezidenţiale (subl. ns.), parlamentare, locale sau alegerile pentru Parlamentul European ori într-un anumit interval de timp anterior sau posterior alegerilor menţionate. Ca atare, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă (Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). În consecinţă, condiţiile stabilite de legiuitor pentru desfăşurarea referendumului prin legea criticată adaugă la prevederile Constituţiei, ceea ce determină neconstituţionalitatea acestora. De altfel, aceste exigenţe extraconstituţionale cuprinse în lege împiedică organizarea oricărui referendum, în condiţiile în care practic, în România, s-ar putea să se desfăşoare alegeri în fiecare an”.
