De același autor
cincisprezece ani, izbucnea Revolutia Romana. Adevarul e ca la alegerile parlamentare si prezidentiale din 2004 Timisul (si Timisoara) s-au remarcat prin prezenta cea mai redusa la urne. Si nici in 2000 n-au stat mai bine.
Votul...
Primul lucru care sare totusi in ochi e ca aici opozitia democrata a fost votata masiv, iar profilul tipic al votantului Aliantei D.A. (si al PNTCD, care a obtinut in Timis mai multe voturi decat in tot restul tarii) - tanar, cu studii superioare, locuitor al unui spatiu urban - nu se muleaza pe cel al locuitorilor din zona, ci acopera si alte categorii sociale si de varsta, care in alte judete sunt de obicei votanti fideli ai FSN/PDSR/PSD. In Banat, in general, diferentele dintre sat si oras sunt mai reduse, spiritul comunitar e mai bine dezvoltat, conexiunile populatiei (daca nu ale institutiilor) cu lumea occidentala au fost dintotdeauna mai numeroase, iar accesul la informatie se face mai usor, multe sate avand televiziune prin cablu. Pe de alta parte, absenta masiva de la vot a timisorenilor pare sa contrazica profilul european, modern, democratic pe care se straduiesc sa-l ilustreze banatenii. Lucrurile sunt insa mai complicate. Pentru a le simplifica putin, as incerca sa ma limitez la cazul Timisoarei, campioana chiulului la votul din 2004 si - aparent contradictoriu - orasul de unde a pornit revolutia din 1989.
... cetatea...
Mai intai, trebuie spus ca Timisoara in particular (si Banatul in general) ocupa un loc aparte pe harta culturala a Romaniei. In timpul Imperiului Habsburgic, cetatea Timisoarei a fost multa vreme oras liber craiesc, bucurandu-se de un grad de independenta mai mare decat alte orase. In masura in care exista un spiritus loci (si eu cred ca, intr-o forma sau alta, el exista si se pastreaza in timp, chiar daca ia forme diferite), cel al Timisoarei a fost caracterizat prin subordonare acceptata, dar neostentativa, libertate de miscare in limitele legilor statului (oricare va fi fost el), toleranta etnica si religioasa, pragmatism si initiativa individuala. Capitala (odinioara Viena, apoi Budapesta, iar azi Bucurestiul) reprezenta mai degraba autoritatea simbolica, cea care garanta independenta organizatorica a comunitatilor locale. Autoritatea directa, cea care conta pentru cetatean, era cea locala. Apoi, spiritul de independenta al orasului (si al zonei) a fost incurajat de absenta marilor latifundiari pe teritoriul Banatului. Astfel, situatia de aici e diferita atat de cea din Ardeal, cat si de cea din provinciile fostului Regat. Ea a determinat - si mai determina inca - tipurile de atitudini din intreg Banatul, creand specificul local.
... revolutia...
Totul pleaca de la cele de mai sus, insa mi-ar fi mai usor sa teoretizez exemplificand si argumentand. Revolutia de la Timisoara nu putea incepe decat la Timisoara, la Bucuresti sau in vreun alt oras al Transilvaniei. A fost, de fapt, prima revolutie burgheza din Romania, o revolutie pornita de cetatenii de rand ai unui burg, si nu de nobilii intelectuali luminati (cum a fost revolutia din Tarile Romane de la 1848). Revolutiile nu se fac la sat. Pentru asa ceva era nevoie de "burghezi", adica de oraseni in acceptia occidentala a termenului, conditie pe care azi o mai indeplinesc vechile orase-cetati din Transilvania si Bucurestiul.(1) Apoi, nu trebuie uitata cauza prima a revoltei de la Timisoara. In conditiile in care principalele probleme ale romanilor erau legate de supravietuirea fizica (mancare, caldura, haine), populatia stransa in jurul lui Laszlo Tokes apara cu totul altceva: libertatea credintei, o forma a libertatii constiintei. Asadar, revolutia romana a pornit de la o radicalizare a spiritului civic in fata unui atentat la adresa libertatii de constiinta a individului - fapt specific multiconfesionalei si multietnicei cetati a Timisoarei. In fine, daca ar fi sa vorbim de participanti, ar trebui - de dragul adevarului si al demonstratiei - sa subliniem ca primul grup rebel coagulat (chiar vag) a fost unul de etnici maghiari. Spre ciuda ultranationalistilor, asta e adevarul: Revolutia Romana a fost inceputa de unguri. In lumina celor scrise mai sus, trebuie spus ca e vorba de timisoreni. Si ca, ulterior, timisorenilor maghiari li s-au alaturat romanii, nemtii, sarbii, ca dintre cei impuscati pe strazi multi au fost muncitori veniti din Ardeal, Moldova sau Muntenia - tot timisoreni -, adica, mai clar, ca revolutionarii din Timisoara au reprezentat in mic, simbolic, intreaga populatie a Romaniei. Nu "neamul", ci cetatenii - singurii care conteaza.
... si iarasi votul
Revin la problema "indiferentei civice" a Timisoarei, pornind de la specificul locului, creat de-a lungul catorva sute de ani si descris rezumativ mai sus. Si pe vremea regimului comunist, Timisoara si timisorenii au incercat sa-si mentina, chiar prin subterfugii sau compromisuri, un grad de independenta care combina trei elemente: libertatea individuala, spiritul civic local(ist) si respectul fata de statul legitim. Importanta lor nu se stabileste doar simbolic, ci si pragmatic. Sistemul functioneaza inca din vremea stapanirii habsburgice pe baza unor contracte sociale de tip rousseau-ist intre cetatean si stat, intre cetatean si comunitatea locala, intre stat si comunitatea locala - specificul burgurilor moderne fiind acela ca pastreaza ramasite ale acelei legaturi dintre cetatean si orasul-cetate. Iar in 1989 Ceausescu ameninta tot mai puternic atat integritatea individului, cat si pe cea a cetatilor, adica punea in pericol un mod de existenta perpetuat, mai bine sau mai rau, de sute de ani. Depasise intr-un fel "linia rosie". Revolutia putea izbucni si in 1988, si in 1990 (si nu neaparat in Timisoara, cum am zis), dar era inevitabila. De cealalta parte, alegerile generale din 2004 nu au insemnat mare lucru pentru timisoreni. Si nu e vina lor. Ultimele doua guvernari, de coloraturi politice diferite, nu le-au modificat foarte mult situatia. Deocamdata, prin comparatie cu perioada comunista, statul roman nu incalca dincolo de limitele rezonabile autonomia locala si nici libertatea individuala, dar nici nu sustine comunitatea locala. De aici vine si resemnarea - sau indiferenta - timisorenilor fata de alegeri: o noua realitate la Bucuresti nu ar modifica prea mult starea celor de aici. In marea lor majoritate, banatenii au senzatia ca progresele economice si administrative inregistrate de ei nu au nici o legatura cu conducerea centrala a tarii, ci cu administratia locala. Ba chiar dimpotriva - multe initiative locale au fost blocate sistematic la Bucuresti. Iar ceea ce nu ne ajuta nu ne intereseaza. In conditiile date, chiar si absenta de la vot e tot un fel de vot. De neincredere. O reactie la indiferenta.
In fine,
nu e vorba aici nici de izolare, nici de (absurd invocata) dorinta de autonomie. Nu veti intalni in alte parti ale Romaniei maghiari, sarbi sau germani care sa vorbeasca atat de bine limba romana si, poate, nici cetateni asa de fideli legilor statului. De altfel, mai exista un singur loc din Romania care seamana foarte bine cu Timisoara (Timisul, Banatul) prin caracterul multietnic al populatiei, prin gradul de dezvoltare economica mai ridicat si prin absenta masiva de la votul din noiembrie (dar si prin alegerea sistematica a unor primari opozitionisti fata de giganticul FSN/PDSR/PSD). E vorba de Bucuresti. Si, tinind cont de faptul ca sunt, probabil, zonele cele mai europene ale Romaniei, nu-mi vine sa cred ca ele gresesc. Oricum, timisorenii sunt tot aici, daca vreodata va mai fi nevoie de ei...
1.Iasiul reprezinta un caz aparte, fiind unul din orasele unde populatia burgheza (50% evreiasca pana in 1941) este inlocuita masiv si intr-o perioada prea scurta de timp de tarani destarati, care "reusesc" sa modifice radical (din fericire, nu complet) spiritul locului, devenind populatie majoritara si asimiland burghezia ramasa, in loc sa se lase asimilati de ea. De altfel, asa imi explic si esecul manifestatiei ce urma sa aiba loc la Iasi pe 14 decembrie 1989 - ea a fost gandita in stilul pasoptist, de un grup de intelectuali care urmau sa ridice cetatenii "de rand", spre deosebire de cazul Timisoarei, unde cei care au pornit revolutia au fost exact "cetatenii de rand", locuitorii burgului (de unde si ipoteza ca am avea de-a face cu o revolutie - sau revolta populara - burgheza).
