Cine este "neica nimeni"?

In 1997, domnul C.T. Popescu il descria intr-un arti­col pe domnul Andrei Cornea ca fiind "acest nemernic", "matreata aceea cu barba", "rozatorul asta de burse pe-afara"¹. Motivul: "insultase" "sutele de mii de cititori ai Adevarului - ziarul numarul unu al tarii", pe care il caracterizase ca fiind nedemocratic.

In 2008, domnul Dumitru Dragomir intreaba retoric, re­ferindu-se la domnul Catalin Avramescu: "Cine mai e si asta?" si tot dumnealui isi ofera raspunsul: "un neica ni­meni" lipsit de merite.

Daca la inceputul anilor ’90 se cerea "moartea in­te­lec­tualilor", iar in 1997 un clasicist de talia domnului An­drei Cornea era infierat cu manie... redactionala, iata ca, in prezent, ura a disparut, ramanand doar dispretul.

Cele doua tipuri de atitudine ilustrate mai sus au in co­mun, pe langa limbajul ordinar, modul in care isi legi­ti­mea­za pornirile si inaltimea de la care se adreseaza. Cri­te­riul care face diferenta in opinia celor doi este notorie­ta­tea. Jurnalistul aduce ca argument "sutele de mii de ci­titori", iar seful LPF, un potential electoral imaginar de 60-70%, care capata rapid forma ofertei ce pare de ne­re­fuzat: "la notorietatea mea, oricine ar vrea sa ma aiba alaturi".

Din fericire, sistemul democratic inseamna mult mai mult decat tirania multimilor care impun, prin alegerile lor, un anume tip de bine, dreptate si adevar (cu toate aces­tea, scepticismul tocquevillian nu trebuie ignorat). Din­colo de institutii, norme si proceduri, cetatenii res­pon­sa­bili nu ar trebui sa uite ca "cetatea in care traim nu este «natura» (...), ci este (...) un produs artificial con­struit de homo sapiens. Se va putea mentine fara sprijinul acestuia?"². Raspunsul lui Giovanni Sar­tori este lipsit de orice echivoc: "Cu siguranta, nu". Prin urmare, actiunea de diminuare a multiplicarii lui homo in­si­piens trebuie sa-si afle solutii salutare. Printre re­me­dii­le necesare se regaseste si educatia liberala³, ca for­mu­la culturala care, conform lui Leo Strauss, determina calitatea unei democratii. Domnul Catalin Avramescu este unul dintre putinii universitari care mai practica aceas­ta forma de educare a tinerilor. Cursurile dum­nea­lui ii introduc pe studenti in traditia gandirii politice occi­den­tale si in miezul marilor texte, de unde afla ca, din­colo de relativismul postmodern, exista o serie de valori precum libertatea, demnitatea, adevarul, toleranta etc., care nu sunt doar niste concepte operationale, ci, mai mult decat atat, ele formeaza realitatea cea mai pro­fun­da fara de care fiinta umana nu este intreaga.

Ceea ce multi dintre cetateni nu stiu este faptul ca "orice actiune politica are exact calitatea cadrului con­ceptual in care este gandita si depinde, in buna ma­sura, de ideile politice din care se hranesc cei care se angajeaza intr-o asemenea actiune"⁴. Daca de la domnul Avramescu invatam ca dreptul este o com­po­nenta principala a civilizatiei europene si ca marii gan­di­tori vestici s-au luptat in permanenta pentru a construi sisteme intelectuale care sa scoata societatea de sub imperiul arbitrariului pentru a o aseza sub guvernarea legilor, de la domnul Dragomir aflam, in schimb, ca facatorii de legi ar face bine sa voteze pentru sprijinirea colegilor care au dosare in justitie, pentru a se putea astfel bucura de aceeasi solidaritate in cazul in care si alti parlamentari ar ajunge in aceeasi situatie.

Daca cercetarile domnului Avramescu din aria fi­lo­zo­fiei politice au prins forma intr-o carte ce urmeza a fi pu­bli­cata de prestigioasa Princeton University Press, iata si o mostra din "filozofia politica" a sefului LPF: "in viata nu trebuie sa dai in caini, ca nu stii ce stapani au!". Banuiesc ca o astfel de axioma face parte din echipamentul intelectual al celor care au "scoala vietii". De altfel, cred ca multi dintre noi ne-am saturat de aceasta mult prea invocata si scandaloasa forma de "cul­ti­vare a spiritului", menita a legitima incultura, agresi­vi­ta­tea, descurcareala si ineptia. Ar trebui, in permanenta, sa ne amintim ca toate marile natiuni occidentale s-au edi­ficat datorita oamenilor care au avut "scoala cartilor", iar nu prin exacerbarea instinctelor de maidan si a con­for­mismul cinic egoist.

A avea de partea ta multimile nu este intotdeauna un avantaj cu care sa te lauzi, mai ales ca, asa cum con­stata domnul profesor Daniel Barbu, in Romania, de re­gula, "castiga cetatenii care se multumesc sa fie gu­ver­nati fara sa se intrebe cum, in ce scop si cu ce mijloace"⁵.

1. Mircea Mihaies, Masca de fiere: pamflete, Polirom, Iasi, 2000, pp. 43-44.

2. Giovanni Sartori, Homo videns: Imbecilizarea prin televiziune si post-gandirea, Humanitas, Bucuresti, 2005, p. 160.

3. Pentru lamurirea conceptului de "educatie liberala" vezi Leo Strauss, Liberalism. Ancient and Modern, Basic Books, New York, 1968 si Allan Bloom, Criza spiritului american, Humanitas, Bucuresti, 2006.

4. Daniel Barbu, Politica pentru barbari, Nemira, Bucuresti, 2005, p. 11.

5. Daniel Barbu, op. cit., p. 22.