De același autor
In urma cu ceva vreme, domnul Mircea Geoana a cochetat timid cu ideea reformarii Partidului Social-Democrat. Aceasta intreprindere era argumentata prin evidentierea defazarii existente intre social-democratia autohtona si stanga europeana open minded, incarnata de laburistii britanici. Modernizarea doctrinara ar fi presupus un efort intelectual consistent, dublat de promovarea unor persoane potrivite cu noua viziune politica. “Efortul” de gandire ideologica al domnului Geoana s-a redus, pana la urma, doar la rostirea episodica a numelor lui Tony Blair si Anthony Giddens, aceasta in vreme ce realiza ca partidul, ca si domnia sa de altfel, nu sunt decat produsul celor care ar fi cel mai putin compatibili cu social-democratia insulara.
Daca stanga romaneasca ramane anacronica si redusa la aceleasi practici provinciale care au consacrat-o, dreapta, in schimb, cea reprezentata de Partidul Democrat-Liberal se infatiseaza ca fiind mult mai deschisa fata de ideea cladirii unui edificiu doctrinar capabil sa stabileasca un cadru de referinta pentru actiunea politica. Acest fapt i se datoreaza, in foarte mare masura, domnului Valeriu Stoica, cel care, de cativa ani, a depus eforturi considerabile pentru formularea unui nucleu ideologic modern, creat cu instrumentele intelectuale ale filosofiei politice. Daca PD-L va imbraca haina doctrinara croita de vicepresedintele sau si de cei care i s-au asociat in aceasta intreprindere, ar putea deveni singurul partid din Romania care sa-si asume in mod complex vocatia politica, depasind, in acest fel, simpla postura de jucator valid al unui sistem politic subdezvoltat, in care nu impunerea unui proiect de societate se instituie ca scop, ci dorinta excesiva de administrare a resurselor publice.
Ajunsi in acest punct, o intrebare se cere cu necesitate formulata: in ce masura are Partidul Democrat-Liberal capacitatea de a interioriza ideile dezvoltate de cei care si-au propus sa “reinventeze” dreapta romaneasca?
Intr-una dintre interventiile sale publice, domnul Stoica afirma ca formula doctrinara asumata de PD-L nu este doar o eticheta, ci o realitate care poate fi regasita in paginile programului de guvernare1. Reflectarea sintetica in acest text definitoriu a principiilor si valorilor de la care se revendica partidul, desi da masura identitatii partizane si formuleaza caile specifice de actiune, nu este suficienta. Dincolo de proiectele operationale si documentele programatice, ceea ce ne intereseaza este modul in care expresiile intelectuale cuprinse in aceste texte influenteaza procesul de formulare a deciziilor la nivelul intregului partid. PD-L nu trebuie identificat doar cu ministeriabilii sau liderii cu vizibilitate nationala, ci cu toti acei membri care, prin demnitatile detinute oriunde in aceasta tara, pot influenta afacerile publice, stiut fiind faptul ca politicile de dezvoltare nu sunt doar apanajul centrului.
“Federarea” sub cupola populara a crestin-democratiei, liberalismului si conservatorismului se presupune ca ar trebui sa ofere un spatiu de manifestare pentru toti membrii de partid si simpatizantii care poseda asemenea sensibilitati doctrinare; formeaza, insa, acestia masa critica necesara afirmarii programatice a unei astfel de identitati? Tot din interventia domnului Stoica aflam ca, in forul cel mai inalt al partidului, dumnealui a identificat pentru colegii sai (ingrijorati de captarea electoratului prin “programe sociale concrete”) publicul tinta al PD-L ca partid de dreapta: platitorii de taxe si impozite. Episodul este relevant, pentru ca singurul reflex sanatos vine din partea celui care gandeste in mod natural in spiritul doctrinei pe care o afirma. De abia ce se discutase despre importanta sustinerii clasei de mijloc, ca una dintre personalitatile marcante ale partidului s-a si grabit sa isi inceapa campania electorala dintr-un oras important prin postarea unor afise care promit ca pana in 2012 pensia minima va fi de 405 euro. Daca adaugam trocul absurd cu PRM, votarea in corpore a unor avantaje suplimentare pentru legiuitori sau “succesurile” care se tin scai de cate unii membri, ajungem la concluzia ca principiile si valorile despre care vorbeau liderii partidului raman, deocamdata, in umbra instinctelor deja formate.
De fapt, PD-L se afla, mai degraba, intr-un moment de fragilitate identitara, in care se amesteca vechi reflexe cu noi exigente, insa drumul deschis de domnul Stoica si cei de la Institutul de Studii Populare este unul cat se poate de bun.
Eforturile doctrinare ar trebui conexate cu declansarea unui proces de reasezare a partidului pe baza unor noi formule de management al resurselor umane. Dezvoltarea unei culturi organizationale moderne nu se mai poate baza pe oameni care se legitimeaza doar printr-o praxeologie administrativa stearpa, prin logoree, marimea averii sau metri cubi de fluturasi impartiti in campaniile electorale. Din fericire, politica autentica este un exercitiu intelectual complex, care presupune o combinatie intre inteligenta, cunoastere si caracter, iar daca se doreste asumarea unei viziuni clare care sa poata fi transformata in actiune politica, este nevoie de afirmarea unui alt tip de oameni decat cei care sunt animati de reactii umorale si interese ilegitime.
Acest nou limbaj doctrinar, bogat in concepte si semnificatii, care presupune existenta unor minti si spirite apte sa il recepteze la justa sa valoare, ar putea face Partidul Democrat-Liberal mult mai atractiv pentru persoanele care sunt intrinsec animate de idei si trasaturi de caracter compatibile cu identitatea doctrinara afisata. Construirea unui segment electoral fidel, care sa voteze PD-L nu doar pentru ca reprezinta raul cel mai mic, ci pentru valorile si proiectele sale, ar trebui sa devina prioritatea numarul unu a partidului.
Daca stradania laudabila a domnului Stoica si a celor de la ISP va da roade sau daca aceasta va sfarsi ca un alt capitol al ciclului Romania, tara “ca si cum” ramane inca de vazut.
1. 22 plus, an 15, nr. 261, p. 2.
