Cine apara parlamentul

Raluca Alexandrescu 10.08.2007

De același autor

Un sondaj al  Institutului de Politici Publice dat publicitatii la sfârsitul lunii iulie pune din nou întrebari legate de reformarea parlamentului si de modificarile textului constitutional care ar fi prilejuite de acestea. Procentele nu sunt nici surprinzatoare si nici frapante prin cresteri sau descresteri: aproximativ 67% dintre cei chestionati doresc un parlament unicameral, 78% se declara interesati de referendumul privind schimbarea modalitatilor de alegere a senatorilor si deputatilor. În plus, doi din trei participanti la sondaj nu au putut indica vreun parlamentar din judetul în care locuiesc, iar patru din cinci au declarat ca nu s-au întâlnit cu parlamentarii circumscriptiei lor în ultimii trei ani.

 Întrebarea care se pune indaratul primelor constatari - si care, de asemenea, nu este noua, dar furnizeaza o nesfârsita materie de reflectie - este daca se poate ameliora calitatea celor desemnati, prin diverse metode, sa solicite votul popular, în conditiile în care meseria de parlamentar este în democratia româneasca o afacere atât de profitabila si atât de la adapostul bratului reputat lung al  DNA sau al altor organisme create si abilitate sa combata constiincios coruptia la nivel înalt.

 Trecerea la sistemul uninominal - în variantele din ce în ce în ce mai "amendate" pe care reprezentantii natiunii le gândesc - apare de ceva vreme în ochii opiniei publice drept o solutie miracol care îl va educa instantaneu pe parlamentarul român, care-l va responsabiliza si-l va lipi de glia circumscriptiei mai abitir decât orice juramânt de fidelitate. Deputatul român va deveni, odata reforma sistemului electoral adoptata, campionul culturii democratice si promotorul unei noi viziuni asupra practicilor democratice în actiune. Consecventa si rigoarea vor fi farurile calauzitoare ale noii specii de reprezentant ales al natiunii, iar lacatul indecent si ofensator la adresa democratiei, pus pe usa birourilor de circumscriptie, va ramâne, vorba poetului, " un vis de tinerete printre anii trecatori". Imaginea si prestatia parlamentarului a depasit de mult orice marja de toleranta - ce-i drept confortabila, pentru ca cetateanul român e, nu-i asa, îngaduitor -, iar schimbarea e buna fie si numai pentru ca este schimbare.

Modificarea modalitatilor de alegere - ca sa nu mai luam în discutie ideea vehiculata cu insistenta din vreme în vreme a parlamentului unicameral - a fost investita de catre un electorat din ce în ce mai dezamagit - si, de ce sa nu o spunem, mai hranit cu retorica antiparlamentara, ceea ce în sine poate fi un demers daunator pentru cultura democratica româneasca - cu puterea miraculoasa a unei vindecari generale. Parlamentarul român a devenit simbolul facerii-de-nimic în joaca de-a democratia, iar aducerea lui, prin alte mijloace, în palatul cladit de Ceausescu a devenit, prin forta unei retorici dublate de exercitiul practic de fiecare zi, o misiune nationala de izbavire a democratiei.

Nu dorinta de schimbare este aici în chestiune, si nici reformarea efectiva a sistemului electoral evident deficitar, ci felul cum, in mod simbolic, energiile unei populatii din ce în ce mai indiferente civic sunt canalizate unilateral catre o solutie izbavitoare.

Parlamentarul român este o specie mult prea vitala pentru a putea fi îngradita de o schimbare în sistemul electoral. De-a lungul anilor de practica, acest actor emblematic al democratiei românesti a pus la punct strategii de supravietuire si a ridicat la rang de arta tehnica pastrarii privilegiilor de-a lungul si de-a latul spectrului politic.

Ubicuitatea miraculoasa a parlamentarului român este poate cel mai ilustru acquis al "culturii democratice" românesti, si de aceea poate si cel mai durabil. Ea se numara printre calitatile dobândite cu greu si cu pretul unor ani de eforturi complexe îndreptate catre servirea cetateanului. Parlamentarii români au atins dupa 17 ani de flotari si elongatii performanta de a fi, în acelasi timp, la Braila, Galati, Bruxelles si Strasbourg, fara ca aceasta mobilitate fara seaman sa tulbure în vreun fel starea de perfecta auto-multumire a deputatului voiajor, care continua sa se bucure netulburat si plin de un imens respect de sine de avantajele mandatului sau.

 Discursul anti-parlamentar nu a trebuit sa-si caute prea departe sursele de inspiratie, el s-a putut hrani din izvorul inepuizabil pe care parlamentarii însisi l-au creat si întretinut. Si daca exista o calitate în care parlamentarul român exceleaza, ea este cu siguranta "mobilitatea": în timp, spatiu si doctrina. Ea este principala cauza pentru care doua treimi din chestionatii unui sondaj considera ca, în fond, coruptia, lentoarea, nepasarea, ineficienta, lipsa de initiativa s-au concentrat si sunt reprezentate de parlament - identificat cu cei care-l populeaza - si ca, în fond, parlamentul nu este poate piesa de rezistenta a esafodajului democratic. Daca pledoaria pentru schimbare e necesara, o pledoarie pentru institutia parlamentara pare fi, în acest context, indispensabila.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22