De același autor
Platformele media anunțau deja de duminică seară că fostul ministru PSD al Muncii Marius Budăi a fost surprins la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni (așadar, frontieră cu un stat non-UE), la intrarea în România, într-o mașină care figura ca fiind furată din Belgia (ceea ce evident înseamnă că ieșise anterior din țară nestingherit). Fostul ministru, care și-a dat demisia din funcție în luna iulie în urma scandalului privind azilele de bătrâni, se afla în autoturism alături de deputatul PSD Dan Constantin Șlincu, căruia îi și aparține autoturismul. Fostul ministru a declarat că mașina a fost cumpărată de colegul său de partid în toamna lui 2016, „de bună-credință”, iar de atunci a circulat cu ea fără să știe și fără să fie anunțat de către autorități că figura ca fiind furată: „Este o problemă, voi vorbi cu ministrul de Interne”.
Faptul divers din seara de 17 decembrie 2023 îi are în centru pe doi reprezentanți ai establishment-ului local și național, membri ai principalului partid de guvernământ (foști înalți funcționari în administrația locală, actualmente parlamentari și/sau miniștri).
Relatată între timp de toate agențiile de știri și platformele media, întâmplarea atrage atenția în primul rând prin detalii: o mașină dată în urmărire în urmă cu șapte ani care circulă nestingherită de atunci, inclusiv peste graniță, care primește toate avizele de siguranță și trece toate inspecțiile posibile fără să declanșeze vreun semnal de alarmă. Deși aparent incredibil, cazul nu e deloc ieșit din comun: nu s-a scurs nici măcar o lună (24 noiembrie) de când fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheș trecea granița cu buletinul unei rude. Cazul a fost de altfel menționat de primul-ministru într-un acces de sinceritate legat de performanțele reale ale României în chestiunea admiterii în Schengen.
Nivelul al doilea al poveștii e dat de protagoniști: doi colegi de partid, de filială și de foste locuri de muncă: DGASPC Botoșani, considerată chiar de unii dintre funcționarii de acolo ca un soi de pepinieră pentru viitorii parlamentari și miniștri PSD. Proprietarul mașinii confiscate de poliție în seara de 17 decembrie la Sculeni a ocupat pentru mai bine de doi ani funcția de prefect al județului Botoșani, între două runde de directorat la sus-numita direcție, ultimul, preluat în decembrie 2019, când persoana care asigurase interimatul observa – mai în glumă, mai în serios -- că „dacă cineva vizează o funcție importantă în administrație, ar trebui să se înscrie la concursurile de angajare în DGASPC”. Avem, așadar, nu numai un exemplu minunat de competențe profesionale excepționale răsplătite cu funcții importante în administrația unui județ, ci și cu identificarea precisă, publică și asumată a unei linii de recrutare a personalului pe linie de partid, care trece prin instituțiile administrației.
Al treilea strat al anecdotei e reflectat de reacția spontană a tovarășului de călătorie al deputatului fost prefect, fost director la DGASPC. Constatând șvaițerul prea puțin demn de Schengen al filtrelor succesive incapabile să detecteze vreme de 7 ani o mașină furată, domnul Budăi nu a avut o idee mai bună decât să „vorbească” imediat cu ministrul de Interne. Măcar dacă ar fi convocat un conciliabul al tuturor miniștrilor de Interne care s-au perindat din 2016 încoace, timp în care un demnitar al statului (fost prefect, fost director de DGASPC) a circulat, aparent nestingherit, ca proprietar al unei mașini date în urmărire europeană.
În forma în care a ieșit, exclamația fostului ministru PSD este pur și simplu un turnesol pentru felul cum generație după generație de politicieni a fost învățată să se comporte și să-și asume administrația, prin scurtcircuitări instituționale atât de frecvente, încât au devenit norma, iar nu excepția.
În analiza sistemului politic românesc de după 1989 există deja o literatură consistentă care caută să demonstreze legătura cauzală între urmărirea intereselor personale de către elita politică internă și rezultatul structural al dezeuropenizării pe are o observăm zi de zi, inclusiv prin fapte diverse precum cel din seara de 17 decembrie. Reversibilitatea proceselor de democratizare are și ea la activ o întreagă literatură în domeniu. E cu atât mai important să înțelegem ce se întâmplă cu cât, pe de altă parte, ne tot mirăm de succesul discursurilor intolerante și extremiste.
Demontarea progreselor și reformelor adoptate în România în procesul de aderare la Uniunea Europeană nu trece numai prin atacuri instituționale vizibile, dramatice, spectaculoase, ca episoadele din iunie-iulie 2012 sau ianuarie-februarie 2017, ci – mai frecvent, mai insidios și mai eficient – prin erodarea credibilității și eficienței instituțiilor, prin deturnarea sau golirea de conținut a politicilor publice și, nu în ultimul rând, prin contraselecția sistematică a funcționarilor publici și a demnitarilor. Cu telefonul la ureche și servieta la picior, elitele guvernamentale și administrative ale României de azi, majoritatea provenind din generația care acum 34 de ani era încă la liceu, au învățat că șansele reușitei stau în ajustarea opțiunilor și în acomodarea instituțiilor după modelul parohial atât de viguros în cultura politică românească. Și lucrează sârguincios pentru îndeplinirea obiectivelor. //
