Democrația originală în Parlamentul cel Mare

„Așa suntem noi, plagiatorii, mai votați“ – sintagma surprinde, sintetic și trist, esența bătăliei politice din anul care stă să se încheie, bogat în experimente politice, în explorări, prin bogăția formelor de critpo-autoritarism sau în inovații conceptuale dintre cele mai surprinzătoare.

Alegerile din 9 decembrie nu au făcut decât să pună sigiliul legitimității degajate de votul popular pe un regim care nu garantează ni­mic, cu excepția surprizelor, cel mai adesea ne­plă­cute, de tot felul. Iar pseudo-opoziția parlamentară, re­zul­tată în cel mai bun caz dintr-o incapacitate cronică de a se adecva situației și de a de­ve­ni vizibilă chiar pentru po­tențialii susținători, este deja pur decorativă. Ea este gajul respectabilității unei ma­jo­ri­tăți care ne întoarce simbolic în urmă cu 23 de ani și care dezgroapă, una câte una, toa­te temele dragi naționalismului ceaușist de la sfârșitul anilor ‘80, le amestecă abil cu un bou­quet garni de arome democratice și le am­balează cu hârtie patriotică. Cum altfel se pot explica derapajele naționaliste din ce în ce mai evidente prezente seară de seară pe pos­tul de televiziune al guvernului, Antena 3, dia­tribele antieuropene și pledoariile sămă­năto­risto-populiste?

Paradoxal însă, parlamentul ieşit în urma ale­gerilor din 9 decembrie nu e nici pe departe re­zultatul unei distorsiuni a votului, nu e o abe­rație creată de redis­tri­bu­ire, ci e, dimpotrivă, imaginea fidelă a regimului politic ro­mânesc: prea confuz pentru a putea deveni sintetic, prea co­rupt pentru a fi cu adevărat solidar, prea neinstruit pentru a fi coerent. Excepțiile – vor exista întotdeauna – nu fac de­cât să confirme regula. Eșecul la nivel discursiv al campaniei anticorupție este cât se poate de grăitor, iar episodul Stan, care a servit drept scenă de final precedentului parlament, aruncă o umbră previzibilă pentru ce va în­semna construcția parlamentară a viitorului Le­gislativ.

Una dintre marile greșeli ale guvernării PDL a fost tocmai aceea de a tolera și stimula an­ti­parlamentarismul și de a miza pe un model prezidențialist care s-a întors apoi împotriva cre­atorilor săi. Prin discreditarea constantă – deși îndreptățită, dată fiind calitatea mem­brilor săi – a parlamentului, singurul rezultat vizibil a fost o mobilizare a discursului USL în direcția învestirii Legislativului cu o sem­ni­fi­cație simbolică excesivă și cu atribuții de­pă­șind de departe cadrul constituțional. În lupta pentru legitimitate și control politic, su­ve­ra­nitatea poporului a fost bucata de pânză de care fiecare a tras sperând să capete partea mai mare. Nu e întâmplător faptul că atât Tra­ian Băsescu, în chestiunea parlamentului uni­ca­meral și a reducerii numărului de aleși la 300, cât și USL, în campania împotriva așa-zisei „dictaturi prezidențiale“, au lăudat vir­tuțile referendumului ca expresie ultimă a vo­inței generale. Deși motivațiile sunt radical d­iferite, cele două momente referendare au în spate un viciu structural al democrației ro­mânești actuale, care nu a reușit, în Cons­tituție în primul rând, dar și în practica po­litică, să-și definească instrumentele. Statul de drept, suveranitatea divizibilă, separația pu­terilor, societatea civilă, cetățeanul, na­ți­u­nea – toate aceste elemente fundamentale pe care se construiește o societate de­mo­cra­tică au fost pe rând folosite, interpretate con­junctural, golite de sens și conținut și de­turnate de la semnificațiile lor inițiale. Odată cu ele, sistemul de partide degajat de această stare de ambiguitate a devenit din ce în ce mai confuz și mai solidar într-o abordare a gu­vernării pe principii oligarhice.

Fiecare dintre actorii politici ai ultimelor două decenii a dat o lectură circumstanțială aces­tor concepte fondatoare, creând și menținând programatic o ambiguitate extremă în folo­si­rea lor.

Noul parlament, populat în exces, va fi che­mat să gândească noua Constituție, pe baza unui angajament luat față de alegători. În mâinile acestor oameni, imagine a majorității care a ales să se prezinte la urne pe 9 de­cembrie, se va afla noua construcție a sta­tului de drept în România următorilor ani. Ni­mic din ceea ce am văzut până acum nu lasă loc la prea multe iluzii. //