De același autor
Inundatii, autoritati, responsabilitate institutionala, actiune: au fost numai cateva din temele si subiectele invocate în cursul ultimelor zile, teme discutate de cele mai multe ori pentru a atrage atentia asupra lipsei de eficacitate a "autoritatilor" - termen generic si, pe cale de consecinta, vag atunci cand trebuie conturate în mod convingator anumite responsabilitati punctuale, oricare ar fi raza de actiune a acestora: inundatii, proiecte de urbanism, reforma politica etc.
Ca întotdeauna, opinia publica a fost (pusa) cu ochii pe autoritati - un gest, am spune la prima vedere, de absoluta igiena democratica. Baraje, diguri, cote de risc, cote de atentionare, debite - populatia, mai ales cea ziaristica, a facut saptamanile acestea un curs rapid de terminologie meteorologica si hidrologica, în virtutea caruia vegheaza atent, potrivit propriilor marturisiri: "O armata de ziaristi, de la principalele ziare si posturi de televiziune, scruteaza fluviul în amonte, transmitand în direct ultimele evenimente". "Armata de ziaristi" nu s-a rezumat la a "scruta" fluviul, ci a monitorizat, de asemenea, frecventa vizitelor autoritatilor în zonele de risc, facand chiar interesante clasificari ad-hoc: "O bresa s-a produs luni 10 aprilie în digul Ciulinet-Isaccea, existand pericolul inundarii incintei piscicole din localitate si a catorva case, prin canalele de drenare, precizeaza un comunicat al MMGA. (...) Premierul Tariceanu a fost informat personal de catre responsabili din domeniu. În schimb, presedintele Basescu a fost mai iute si a si plecat la Isaccea. Se pare ca presedintele si premierul îsi disputa din nou inundatiile, la fel ca anul trecut", conchide jurnalistul, multumit ca a reusit sa puna diagnosticul relatiilor dintre presedinte si premier, macar în ceea ce priveste problema inundatiilor. Si iata o ultima mostra: "Sambata, presedintele Traian Basescu a inspectat zona Galati-Braila. (...) Prezent la santierul naval Damen din Galati, presedintele «si-a dat cu parerea», dupa cum singur a marturisit, dar nu a fost de acord cu propunerea responsabililor de acolo sa fie spart un dig pentru a slabi presiunea exercitata de apele fluviului" . (Extrasele citate au fost selectate din diverse editii ale ziarului Ziua de saptamana trecuta, ceea ce interseaza însa aici fiind mai degraba caracterul intersanjabil al relatarilor. Acelasi ton, aceleasi informatii au fost puse la dispozitia cititorilor, ascultatorilor si telespectatorilor de mai toata presa scrisa si audio-vizuala).
Punctul comun - sau "firul rosu", ca sa citam un clasic - al relatarilor este ca, indiferent ce fac sau nu fac, "autoritatile" sunt vinovate. Inclusiv pentru topirea zapezii sau pentru ploile abundente, acestea fiind cauzele inundatiilor, asa cum au fost ele indicate, prin presa, de specialistii hidrologi si meteorologi. Cine nu face parte din aceste doua ultime categorii profesionale sau din altele legate de rezolvarea problemelor sociale si economice teribile provocate de revarsarea Dunarii, nu poate decat sa constate ca, în subiectul de fata ca si în multe altele, diletantismul, nepriceperea si confuzia de ordin institutional sunt punctele de jonctiune. Toate condimentate cu specularea unor situatii de ordin politic fara nici o legatura cu debitul Dunarii.
O confuzie institutionala alimentata în cele mai diferite circumstante si care întretine modelul liderului politic gata sa-si scoata din dulap cizmele de cauciuc pana la genunchi si pelerina de ploaie pentru a zbura, deghizat în super-erou de posttranzitie, în ajutorul celor asupriti. Spre deosebire însa de benzile desenate, unde, de obicei, eroii îi salveaza pe cei în pericol si îi arunca în închisoare pe raufacatori, în cazul romanesc exista, poate chiar în mai mare masura, a treia ipostaza, a eroului care indica planuri de urbanism, strategii de drumuri si poduri etc.
Cetatenii romani s-au obisnuit - poate unii gasesc chiar normal - sa-si vada presedintele facand în fiecare zi la pranz vizite la podul de la Maracineni sau la digurile de pe Dunare, sau sa-si contemple premierul ancorat în noroaiele luncii Dunarii. Asa cum sunt, în fiecare zi, prin picurare lenta, învatati sa-i vada si, de ce nu, sa-i accepte ca firesti si pitoresti pe Gigi Becali si pe Marian Vaghelie, promovati, unul în companion al bucuriei fotbalistice prezidentiale si în apostol al politicii de stadion - în cel mai rau sens al cuvantului -, iar altul în sef, fie el si interimar, al principalului partid de opozitie. Pana la urma, daca "datul cu parerea" este o sintagma utilizata la nivel prezidential, daca "feeling-ul personal" poate deveni criteriu unic de alegere, nu a colaboratorilor, ci chiar a reprezentantilor principalelor institutii ale statului, de ce nu ar fi acceptabila introducerea în limbajul politic cotidian - si, mai apoi, de ce nu, ca un capitol aparte al teoriei democratiei à la roumaine - a incalificabilelor emisii verbale care inunda - ca sa folosim un termen de sezon - de ceva vreme, mai mult si mai teribil decat o facea Vadim Tudor în vremurile sale de maxima înflorire, spatiul public autohton? Singurul lucru care ar trebui sa ne puna pe ganduri este ca admiterea ca actor posibil în spatiul politic al unui personaj ca patronul clubului Steaua, de pilda, implica riscuri imense pentru democratia romaneasca. Pericole care, spre deosebire de cele provocate de inundatii, pot fi mult mai greu evaluate si, cu atat mai putin, controlate.
