De același autor
„Eu fac ce-mi stă în puteri, în general, în politică.“ Deşi sunt cuvintele spuse de preşedintele liberalilor, Crin Antonescu, într-un context particular – acela în care comenta ultimele declaraţii ale lui Dinu Patriciu şi posibilitatea conducerii PNL de a lua decizia excluderii unuia dintre cei mai versatili membri ai săi –, formula merită asumată de mai toţi liderii politici de la noi, cu precizarea imediat următoare: cum puterile mele nu sunt prea mari, nu fac mare lucru.
Luna august i-a ţinut ocupaţi pe liderii opoziţiei, direct proporţional cu activitatea febrilă a partidului de guvernământ în frunte cu Emil Boc. Primul ministru a decis să culeagă informaţii economice preţioase călătorind spre sursa marii inspiraţii economice mondiale actuale, China. Iar alegerea destinaţiei, la numai câteva zile de la anunţarea strategiei fiscal-bugetare 2013-2014, a alimentat criticile venite din partea unui personaj-far al ciclului spălării / refolosirii, practicat de politica românească din 1990 încoace. E vorba de Adrian Năstase, cel cu multe dosare de corupţie făcute uitate cu concursul amabil şi discret al unei justiţii, eufemistic spus, complezente. El devine din ce în ce mai frecvent portavocea unei opoziţii altfel vulnerabile prin propria inconsistenţă şi, în mare parte, lipsită de materia preţioasă care ar putea-o recomanda ca alternativă demnă de luat în seamă la actuala guvernare.
Vorbind despre alegerea nefericită a momentului vizitei în China – e drept, cu greu am putea să-l contrazicem –, fostul prim-ministru aducea într-o primă etapă în joc argumentul demagogic al apartenenţei României la spaţiul euro-atlantic, apoi invoca lipsa de demnitate a unui prim-ministru care alege să facă propuneri de strategii economice unui stat unde nu avem reprezentare la nivel de ambasador de mai bine de jumătate de an, pentru a termina cu evocarea propriilor proiecte, din fericire eşuate la vremea respectivă, de strângere a relaţiilor de prietenie cu Federaţia Rusă, într-un sens preluat probabil de cel care era, la vremea respectivă, preşedintele României, Ion Iliescu.
Lui Adrian Năstase i-a plăcut întotdeauna să se joace cu memoria celorlalţi şi cu decupajele selective ale trecutului. Nu este, fireşte, singurul, dar una dintre temele sale preferate a fost întotdeauna ignorarea şi desconsiderarea apelului la memorie. Aceasta cu excepţia situaţiilor în care readucerea în discuţie a unor asemenea piese din dosarele trecute ar fi putut servi argumentaţiei sofistice pe care o serveşte periodic spaţiului public.
Iar atitudinile şi alegerile sale nu ar fi deloc interesante, poate, dacă nu ar reprezenta o modalitate de reacţie tipică pentru reprezentanţii opoziţiei de astăzi, care-şi pun, amnezic-selectiv, deoparte propriile achiziţii instituţionale, pentru a oferi, în schimb, un discurs public dezamăgitor prin lipsa de substanţă şi descurajant prin aceeaşi lipsă de viziune de care suferă, din păcate, o bună parte a clasei politice româneşti.
De altfel, Adrian Năstase nu este singurul reprezentant al opoziţiei, aflat într-o evidentă criză de inspiraţie. Episodul Crin Antonescu şi dilemele sale în materie de capacităţi decizionale la nivelul propriului partid pălesc în faţa discursului colegului său de Uniune, preşedintele PSD Victor Ponta. Aflaţi împreună în campanie electorală în judeţul Neamţ, unde vor avea loc pe 21 august alegeri parlamentare parţiale, tânărul lider al Partidului Social Democrat i-a îndemnat pe alegători să nu se lase manipulaţi de mita electorală: „Nu vă lăsaţi cumpăraţi cu o sacoşă, luaţi-le sacoşa, dar votaţi aşa cum credeţi!“, a perorat acest Coriolan Drăgănescu al politicii. Cu alte cuvinte, mita electorală nu e un rău în sine, ea trebuie însă convertită în sensul potrivit, devenind cu atât mai avantajoasă cu cât nici măcar nu este mobilizată din resurse proprii. Preşedintele PNL a adăugat forţă şi distincţie momentului electoral, îndemnând alegătorii ca „în momentul în care vor veni să vă cumpere votul, să vă aduceţi aminte ai cui sunt banii. Sunt banii pe care vi i-au furat vouă“.
Lipsa de resurse şi de imaginaţie evidentă în prestaţia publică a opoziţiei nu e deloc un motiv de bucurie, ci de îngrijorare suplimentară pentru proiecţiile de viitor, într-o lume care, ca să-l cităm pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, „e pe cale să se schimbe, dar nu ştim cum va arăta“.
Cine pare să mai aibă certitudini e tot un reprezentant al opoziţiei – un veteran al vremurilor trecute, potrivit deciziei definitive a CNSAS –, care, la intervale a căror regularitate începe să dea de gândit, doreşte, cu tot dinadinsul, să-l suspende pe preşedinte. E vorba de cine altcineva decât de preşedintele fondator al Partidului Conservator, care vorbeşte din nou de intenţiile sale de a strânge un milion de semnături pentru demararea acţiunii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, de zecile de parlamentari ai arcului guvernamental care şi mâine ar vota pentru suspendare, dar nu o fac „de frică“ şi care face apel la „România tăcută“ pentru a îmbrăţişa şi adopta o izbăvire marca Dan Voiculescu.
O masă tăcută în care foştii colaboratori ai Securităţii sunt experţi, de vreme ce o bună parte a carierei lor a fost dedicată activităţii de a „facilita“ transmiterea – fără acordul emiţătorului – a mesajului poporului tăcut către regimul de atunci. E o fişă a postului urmată cu consecvenţă şi astăzi şi reconvertită în demagogia celor care cred că a fi „vocea poporului“ mai constituie, în zilele noastre, un mesaj mobilizator. //
Citeste si despre: partidele din opozitie, alianta PNL si PSD, Victor Ponta, Crin Antonescu, Dinu Patriciu.
