Incompatibilitatea politicienilor cu politica

Un stat care-și devorează autoritatea, care-și sapă credibilitatea, care acreditează confuzii grave, promovându-le la rang de reguli, se depărtează, cu fiece gest, de orice substrat democratic autentic.

Cazul senatorului incompatibil Mircea Dia­co­nu, de dragul pensiei căruia a fost ignorată o hotărâre judecătorească definitivă, a deschis un precedent periculos pentru fragila de­mo­crație românească și a dat un­dă verde unei atitudini ne­permise în raport cu ins­ti­tu­țiile statului. Deși mai apoi, ca o sublimă concesie, ace­lași senator care vorbea de egalitatea hoților a anunțat că nu-și mai depune can­di­datura pentru un nou man­dat, răul cel mare fusese de­ja făcut.

În plan simbolic, al relației unui ales cu statul de drept, s-a indus în mod cu totul vicios, încă o dată, ideea că, oricât de definitivă ar fi o hotărâre judecătorească, ea mai poate fi pusă la îndoială atunci când in­teresele țărișoarei sau, mai simplu spus, ale anumitor locuitori ai acestei țărișoare, o cer. Dacă noi, aleșii poporului, credem că una sau alta dintre sentințele justiției referitoare la pro­pria noastră persoană sunt îndoielnice, atunci putem să alegem varianta neaplicării ei. Voința poporului, încredințată nouă prin vot, este întotdeauna superioară verdictului legii. Sau, mai simplu spus, există anumite ca­tegorii de cetățeni situați deasupra legii, în vir­tutea faptului că o ela­bo­rează sau că au primit un man­dat să o facă.

Or, definiția democrațiilor li­berale moderne, aceea pe ca­re părinții fondatori - aceia adevărați - ai Constituției Ame­ricane au pus-o la temelia primei construcții statale de­mocratice moderne, este le­gată în mod indubitabil de prin­cipiul „nimeni nu e mai presus de lege“. Orice artificiu sofistic legat de voința generală, de puterea poporului, de democrația ca putere generată de popor sunt derapaje străine de spiritul și litera teoriei de­mocrației moderne. Democrația populară e sin­tagma tautologică și întoarsă pe dos de leninismul montant al începuturilor violente ale Uniunii Sovietice. O putere violentă, abu­zivă, ilegitimă, sigură pe forța brută, dar ezi­tantă încă în formalizarea acesteia plăs­mu­iește fantasma ideologică a puterii poporului, un miraj al leninismului, aflat la originea dis­trugerii a zeci de milioane de vieți.

Ne aflăm, așadar, în fața unui derapaj con­ti­nuu, izvorât din rea-credință, din lipsă de in­formare și din incultură politică. Recitarea unei definiții fals etimologice a democrației, demne de un elev mediocru de clasa a cin­cea, sau, și mai grav, introducerea unui rela­tivism juridic și legal în raportarea la ins­ti­tuțiile mandatate constituțional să vegheze la aplicarea legii sunt atitudini, din păcate, cva­si­generale în rândul actualilor guvernanți, fapt extrem de evident în ultimul scandal de­clan­șat săptămâna trecută în chestiunea incom­pa­tibilităților. De data aceasta, a venit rândul unor miniștri ai Cabinetului Ponta, majoritatea membri PNL și apropiați ai președintelui Crin Antonescu. Agenţia Naţională de Integritate a descoperit trei noi miniştri şi pe directorul ad­junct al Secretariatului General al Guvernului Ponta cu mari probleme ridicate de poziţiile pe care le-au ocupat sau veniturile pe care le realizează: Liviu Pop (PSD), ministru delegat pentru Dialog Social, este suspectat de con­flict de interese şi abuz în serviciu; ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi (PNL), nu poate justifica o parte din averea acumulată; Eduard Hellvig (PNL), ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, şi Dan Mihalache (PNL), secretar general adjunct al guvernului, sunt in­com­patibili. În pofida probelor adunate la dosar de ANI, toți cei implicați contestă verdictul și, mai grav, sunt încurajați să o facă de la cel mai înalt nivel. Se ajunge astfel în situația halucinantă a unui soi de autoconsumpție statală. Instituțiile sunt încurajate să-și știr­bească reciproc autoritatea, miniștrii au undă verde la contestarea unor investigații care-i pun într-o situație dificilă.

Un stat care-și devorează autoritatea, care-și sapă credibilitatea, care acreditează confuzii grave, promovându-le la rang de reguli, se depărtează, cu fiece gest, de orice substrat democratic autentic. Iar imaginea re­pre­zen­tativă tot USL a furnizat-o, prin președintele liberal filmat la Craiova în timp ce chicotea ca un școlar după o farsă stupidă: organizatorii evenimentului electoral USL deciseseră scur­tarea ad-hoc a imnului național, oprit îna­intea versului „un nume de Traian“. //