De același autor
Sunt așa de multe lucruri deprimante care se întâmplă zi de zi în spectacolul public, încât, dintr-un soi de escapism întins până după limita suportabilității, hitul finalului de august în polemici născătoare de ură a fost marele război cultural „Merdenea versus croasant”.
În toată emoția marii controverse despre unt vs margarină, lumea a uitat însă dezbaterea despre noul dezastru anunțat pentru 2027 din educația preuniversitară. Ministrul interimar al Educației din guvernul interimar care se supune în mod evident regulii franțuzești c’est le provisoire qui dure trebuie să implementeze anumite prevederi ale Legii Educației din 2023 referitoare la admiterea în licee. Legea Educației din 2023 este, să ne aducem aminte, rezultatul unei asidue activități a președintelui anterior, atât de implicat în chestiunea educației vreme de 10 ani, încât patrona chiar și un site dedicat, colorat albastru. Actualul locatar de la Cotroceni va face probabil ce face de obicei. Adică, exact contrariul a ceea ce ar fi normal să facă dacă nu am trăi deja într-un regim politic din ce în ce mai străin de valorile europene la care am aderat în 2007.
Pe scurt, Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică, pe 14 august 2026, mai multe documente, anume proiectul de ordin, metodologia-cadru și calendarul pentru admiterea la liceu în anul școlar 2027-2028, care este primul an școlar când liceele vor putea organiza un concurs de admitere propriu pentru până la jumătate din locurile scoase la concurs. Consultarea publică s-a încheiat pe 24 august, rămâne de văzut ce anume din observațiile rezultate de aici vor fi sau nu integrate în forma oficială. Conform analizei Edupedu, proiectul are un potențial periculos de stimulare a neregulilor din licee, pentru că include, printre altele, mai multe puncte cel puțin problematice. Printre altele, consiliul de administrație al fiecărui liceu stabilește, prin hotărâre proprie, disciplinele la care se dă concurs, alese dintr-o listă națională de patru combinații de profil, cu câte trei discipline fiecare, procedura de organizare, criteriile de admitere, modul de calcul al mediei de admitere și criteriile de departajare atunci când doi candidați termină la egalitate. Inspectoratul școlar județean doar avizează această procedură, conform articolului 43 alineatul (2); avizarea nu înseamnă însă o aprobare de fond a conținutului și nici un control asupra felului în care procedura chiar se aplică în ziua concursului. Mai mult decât atât, corectarea se va face exclusiv cu profesori din liceul respectiv, contestațiile, așijderea. Nu există o obligație explicit formulată de a anonimiza lucrările. Examenul se dă fără camere video de supraveghere. Acestea sunt numai câteva dintre elementele potențial generatoare de nereguli, favoritism și inegalitate.
Avocații măsurii ar putea spune că admiterea diferențiată în anumite licee „de elită” nu este în sine ceva neapărat rău sau suspect, pentru că, nu-i așa, favorizează meritocrația: deși, se poate lesne replica, se suprapune pe un sistem profund inechitabil, unde elevii fără mijloace sunt deja defavorizați din toate motivele pe care le cunoaștem atât de bine, iar politicile publice în materie de egalitate de șanse s-au dovedit de o sublimă ineficiență. De aici ar trebui, de fapt, pornită discuția: pentru că egalitatea de șanse este – încă – o valoare europeană, iar toate măsurile acestui guvern și ale tuturor guvernelor anterioare, aproape fără excepție și indiferent de culoarea politică, au stimulat și au promovat contrariul.
Principalul motor al demantelării sistemului public de educație, unde actuala mutare cu admiterea este doar un episod, aflat deja într-o stare foarte proastă încă dinainte de 1989, s-a bazat pe o mașinărie de propagandă care a diabolizat și stigmatizat sistemul „de stat” (termenul corect este „public”, dar martorii lui von Mises și ai lui Hayek nu se împiedică în detalii). A canibalizat parcele întregi din sistem prin mecanismul „externalizării”, care scoate banii puțini din sistem aruncându-i într-o gaură neagră măcinată de corupție. E un proces amplu documentat academic, inventat de revoluția neoliberală deja la sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80. A afectat dramatic serviciile publice vitale pentru democrații (sănătate, educație, transporturi) peste tot în lumea democratică și a fost livrat în România anilor de tranziție împachetat în poleiala „anticomunismului”, care a camuflat convenabil și virtuos toate aceste forme de căpușare păguboasă.
Actualul subiect al dezbaterii publice privind admiterea diferențiată în licee nu este un fapt izolat, ci este parte a unui proces strategic deja de lungă durată, compus din mai multe linii tactice: decredibilizarea sistemului public de educație, degradarea statutului social al corpului profesoral, fragilizarea sistemului prin alocări din ce în ce mai mici, lovituri succesive prin legea salarizării, norme scăpate de sub control, contraselecția în sistem și câte și mai câte. Consecința se vede cu ochiul liber, este fragilizarea oricărei speranțe democratice. Dar nouă o să ne rămână margarina. Sau untul. În funcție, nu-i așa, de merit. //
