De același autor
Mihai Răzvan Ungureanu anunţa, în discursul de întâmpinare rostit chiar în ziua anunţării desemnării sale ca prim-ministru, că programul său vizează în primul rând buna guvernare. Cu alte cuvinte, rezolvarea unor probleme majore acumulate în timpul guvernării trecute şi care făceau – şi mai fac încă – extrem de anevoioasă conducerea democratică a statului, acceptând ipoteza de lucru a bunei credinţe.
Cum prea mult timp nu s-a scurs de atunci, performanţele primului ministru nu pot fi încă evaluate decât în contextul unor relaţii schiţate cu mediul politic şi cu principalele instituţii ale statului, în contextul angajamentelor politice asumate. Până la urmă, cum scria Hannah Arendt într-un eseu despre Nesupunerea civică, „angajamentele reprezintă unicul mod de care dispun oamenii pentru a organiza viitorul, făcându-l previzibil şi demn de încredere, în măsura în care aceasta este omeneşte posibil“.
Vizita primului ministru la Bruxelles de joi, 15 martie, se poate lesne încadra – la nivel declarativ, măcar – în logica unor angajamente asumate evocate mai sus. Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi cu cel al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, şi a atins în discuţiile cu oficialii europeni principalele subiecte delicate de pe agenda europeană a României, privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) sau admiterea în Schengen – devenită şi mai nesigură în contextul acumulării mesajelor negative nu numai din partea Olandei, ci mai nou şi din partea preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, aflat cum în campanie electorală pentru prezidenţialele din aprilie. Nu e limpede dacă primul ministru a obţinut ceva suplimentar sau diferit de pe urma discuţiilor, e foarte clar, pe de altă parte, că de o asemenea vizită era nevoie, că e prima întreprinsă de Mihai Răzvan Ungureanu în noua calitate la Bruxelles, după ce i s-a reproşat absenţa din capitala Belgiei la semnarea Acordului Fiscal.
Momentul a fost intens exploatat de Victor Ponta, care nu ratează niciun prilej – după cum o arată o declaraţie din ziua întâlnirii de la Consiliul European – ca să deseneze imaginea unui premier neputincios în faţa profilului invaziv instituţional al intereselor principalului partid al coaliţiei, PDL: „Asta este o problemă de cancan, dar este şi o problemă de principiu: primul ministru Ungureanu ori are puterea de a face ceva în guvern, ori nu are şi atunci mai bine pleacă din funcţie. Pe domnul Blejnar a vrut să îl schimbe din funcţie şi nu a putut, că nu l-a lăsat partidul, pe domnul Duţă a vrut să îl schimbe şi nu l-a lăsat partidul, pe doamna Anastase ar cam vrea să o schimbe, dar nu este dânsul să decidă, pe doamna Udrea nici măcar nu poate să o roage să nu-l mai critice în public, să nu îl mai facă de râs, că nu ştie ce vorbeşte. Păi ori poate să conducă guvernul, ori nu?“, se întreba retoric Victor Ponta.
Iar muniţie pentru bătăliile cu opoziţia ale primului ministru pare să-i furnizeze, nu o dată, chiar preşedintele Traian Băsescu. Bagajul plin de declarate bune intenţii ale primului ministru ridică încă multe semne de întrebare în vama de la Cotroceni – un loc tradiţional de cercetare minuţioasă a valizelor, diplomatice sau nu, şi a întoarcerii lor din drum sau a trimiterii lor pe rute diferite faţă de cele ale proprietarului. Emil Boc ar putea probabil povesti multe despre călătoriile ratate, destinaţiile modificate sau zborurile anulate de la Cotroceni.
Opoziţia – vioara a doua în acest concert, dar nu mai puţin stridentă – a ales o cale neunitară în abordarea noului mod de a guverna, anunţat de Mihai Răzvan Ungureanu. Schimbul intens de replici dintre noul prim-ministru şi preşedintele PSD, Victor Ponta, singurul membru al opoziţiei care a ales un discurs ponderat la ceremonia de învestitură din Parlamentul României, interpelează şi intrigă în acelaşi timp. Dar senzaţia de ansamblu degajată trimite cu gândul mai degrabă la ideea unui prim-ministru care ar dori să facă, dar nu e lăsat, cu implicaţia directă a unei anumite slăbiciuni în puterea acestuia de a-şi duce, de fapt, la bun sfârşit proiectele anunţate.
O tuşă suplimentară în conturarea relaţiei dintre preşedinte, liderii opoziţiei şi primul ministru ne-a oferit Traian Băsescu duminică seară, într-un interviu în direct la B1 TV, într-un moment în care pe alte posturi de televiziune erau în desfăşurare alte emisiuni de comentariu politic. Evident, mai toate au reacţionat la declaraţiile preşedintelui.
Pe scurt, preşedintele a declarat că, în urmă cu mai bine de cinci săptămâni, în timpul consultărilor cu opoziţia desfăşurate la Cotroceni, i-ar fi propus, nu o dată, ci de două ori la rând într-un interval de cincisprezece minute lui Victor Ponta funcţia de prim-ministru. Preşedintele PSD nu ar fi răspuns direct la niciuna dintre propuneri, dar copreşedinţii USL Crin Antonescu şi Daniel Constantin ar fi refuzat. Contactat în cursul serii de duminică, Victor Ponta a negat că i s-ar fi propus „în mod serios“ să preia conducerea guvernului.
Textele stenogramelor discuţiilor de la Cotroceni – atâtea câte erau disponibile în momentul redactării acestui text – nici nu confirmă pe de-antregul, nici nu infirmă total niciuna dintre versiuni.
Ca şi în declaraţiile sale anterioare (în interviul din Evenimentul Zilei din 12 martie, unde explica devenirea sa ca om politic de dreapta), Traian Băsescu reuşeşte şi de această dată să arunce semne de neclaritate asupra unui principiu fundamental în evaluarea performanţelor unui regim democratic: confruntarea principiului legitimităţii cu practica politică, despre care vorbea Raymond Aron, este problematizată de punerea mereu în perspectivă schimbată a gesturilor prezidenţiale.
Or, dincolo de neclarităţile situaţiei – parte a tabloului general –, dezvăluirile preşedintelui, urmate de infirmarea lor din partea lui Victor Ponta, participă la slăbirea indirectă a credibilităţii alegerii lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de prim-ministru. Până acum, preşedintele Băsescu a avut grijă să comunice că alegerea sa nu a fost făcută nici sub presiunea străzii, nici sub imperiul grabei, ci că a constituit o opţiune clară şi unitară.
Ceea ce se degajă din noua intervenţie a preşedintelui Băsescu este, în primul rând, o fragilitate remanentă a raporturilor instituţionalizate dintre preşedinţie, guvern şi opoziţie, care îi serveşte poate lui Traian Băsescu însuşi din poziţia de jucător la care nu este în mod evident dispus să renunţe, dar nu e sigur că foloseşte unui prim-ministru superexpus mediatic şi nici relaţiei lui cu opoziţia. Mai cu seamă în contextul unei strategii a lui Victor Ponta de decredibilizare „simpatică“ şi „prietenoasă“, devenită evidentă cu fiecare ieşire a sa în media. //
