De același autor
"Dupa parerea mea, nu toata Securitatea trebuie condamnata. (...) Eu cred ca noi am avut ofiteri de Securitate care si-au facut datoria pentru Romania." Asa sunau declaratiile lui Dan Voiculescu, înca presedinte al Partidului Conservator, la jumatatea lunii iunie, cu o zi înainte de sedinta CNSAS care îl declara, în unanimitate, colaborator al fostei Securitati.
Intre timp, Dan Voiculescu a primit de la CNSAS verdictul, a reactionat indignat si a început sa compuna, prin intermediul avocatului sau, Sergiu Andon, diverse variante de contestatii, fie prin viu grai - cu ocazia discursului de la Consiliul National al Partidului Conservator, din 25 iunie, cand s-a luat istorica hotarare a ramanerii la guvernare, a patra de la sfarsitul lui 2004 încoace - fie în scris, pe 4 iulie, cand Sergiu Andon a depus la sediul CNSAS, în cursul uneia din numeroasele vizite facute în ultima vreme, o contestatie a deciziei Colegiului. Printre numeroasele - si neconvingatoarele - argumente aduse, mai multe tablouri ale presedintelui PC au fost, rand pe rand, invocate: primul, acela, implicit, al securistului bun, care a lucrat pentru "tara", si nu pentru regimul dictatorial al lui Nicolae Ceausescu; al doilea, acela al victimei, surprinse de interpretarile rauvoitoare ale unor dosare care, în fapt, consemneaza ipostaze de victima, si nu de colaborator; al treilea, acela a patriotului postdecembrist sabotat si "lucrat" de conspiratiile montate fie de presedinte, fie de primul ministru: "Dupa parerea mea, este o lucratura a celor care nu si-au dorit ca Dan Voiculescu si Partidul Conservator, un partid pragmatic, care lucreaza cu fapte, nu cu vorbe, sa ajunga la guvernare", declara Dan Voiculescu pe 21 iunie.
Cele trei tablouri corespund, cum era de asteptat, unor linii complementare de aparare, pe care cel desemnat deja, de mai toata presa, cu numele de cod "Felix" le mobilizeaza în functie de context. Teoria conspirationista are, se pare, mare succes în randul propriilor membri de partid, strans uniti în jurul conducatorului amenintat cu scandalurile politice fabricate. Partidul Conservator, întemeiat si organizat departe de lumea "dezlantuita" a principiilor de functionare democratica, îsi continua astfel netulburat functionarea conforma principiilor atat de bine deprinse de Dan Voiculescu pe vremea cand "îsi slujea tara" sub stindardul Republicii Socialiste Romania. Strategia Partidului Conservator (fost Umanist, fost aliat si tovaras de drum al PSD chiar si cateva zile dupa alegerile parlamentare din 2004) nu s-a modificat nici macar în detalii, confirmand diagnosticul enuntat - si uitat apoi - la începutul lui 2005 de presedintele Traian Basescu. Cum altfel s-ar putea explica atitudinea de unanima acceptare obedienta, adoptata de Consiliul National al PC fata de seful suprem, altfel decat prin reflexe mostenite si cultivate de un sistem care nu avea si nu are în continuare nimic comun cu regulile democratiei?
Cu linistea din partid asigurata, seful pragmatico-umanisto-conservator poate trece linistit la a doua linie de argumentatie, menita sa faca sa vibreze coarda sufletelor sensibile: nu am fost (numai) calau, am fost si eu, la randul meu, o victima; nu am facut mai mult rau decat oricare dintre cei care, ca si actualul presedinte al Romaniei, faceau rapoarte despre întalnirile cu strainii sau calatoriile în strainatate. In fond - si aici intervine a treia linie de aparare -, chiar daca rapoartele au fost întocmite, ele au servit interesele nationale, pentru ca relatau atitudini neprietenoase ale strainilor fata de Romania. Pentru cine observa succesiunea cascadelor argumentative mobilizate de Dan Voiculescu devine limpede ca ceea ce le uneste este un loc comun al discursurilor de exonerare a unei "anumite parti" a Securitatii, persecutata de organele politiei politice. Pledoaria cu care de altfel s-a deschis sezonul, aceea în favoarea securistilor buni si competenti, devine, odata pusa în contextul descris patetic de avocatul sau, în ziua depunerii contestatiei la Colegiul CNSAS, cu atat mai relevanta: "Dan Voiculescu a fost, în fapt, urmarit permanent de Securitate, înscrisurile au fost obtinute în imprejurarile în care era pus sa justifice actiunile, nu sa ofere informatii despre altii".
Tabloul care rezulta, prin deductii logice, din datele furnizate de cele doua personaje ar duce la imaginea, foarte comuna dupa 1989, a unei Securitati bune, animate de cele mai sincere instincte patriotice, dar sabotata de cealalta parte, malefica, a securistilor fideli regimului Ceausescu, responsabili cu adevarata politie politica. Dan Voiculescu ar fi victima nevinovata, agent necorupt al interesului national, care a încercat sa puna, prin rapoartele sale "de buna-credinta", statul roman la adapost de tradatori. (Trebuie însa remarcat ca mai toate cliseele si tematicile invocate de liderul conservator - mai cu seama cele referitoare la "tradare" si "tradatori" - sunt înca, din pacate, loc de întalnire pentru declaratiile publice la cel mai înalt nivel, inclusiv prezidential.)
Simulacrul de partid democratic, aparator, mai presus de orice, al "guvernarii pragmatice", a servit de port de iarna pentru multi derutati ai calatoriilor politice interpartide. Functia de avocat al Securitatii bune lipsea însa, în expresia ei totala si liber exprimata. Recentele dezvaluiri facute de CNSAS în legatura cu interesantele contributii ale liderului conservator la edificarea statului socialist vin sa umple aceasta lipsa. De care formatiunea umanista si pragmatica ia act, pentru ca apoi sa-si vada netulburata de drum. Oricare ar fi el.
