Religia în școli: statul se spală pe mâini cu statistici

Raluca Alexandrescu 10.03.2015

De același autor

Predarea religiei în școli apare mai puțin o problemă legată de religie, cât de influență, de putere, de relevanță simbolică într-o societate aflată într-o perpetuă criză de încredere, în raport cu instituțiile tradiționale ale democrației.

 

„La nivel național au fost depuse opțiuni pentru participarea la orele de religie clasele I-XII într-un procent de 89,75% (...) Avem un maxim de 97,6% în județul Dâmbovița și un minim de 80,4%“. Acesta este bilanțul prezentat de ministrul Edu­ca­ției pe data de 6 martie, la Brăila, la capătul unei „vizite de lucru“ cu parfum de anii ‘80, după cum a fost descrisă de jurnaliști.

 

Despre subiectul religiei în școli s-au scris deja zeci de articole numai în ultimele zile și câteva sute de când s-a dat startul dezbaterii. Multe dintre ele au abordat în mod cât se poate de concis și con­vin­gă­tor două aspecte fundamentale ale chestiunii: 1) pe de o parte, problema coerenței epistemice (mai ales la clasele mici) în cadrul unei programe care adăpostește, uneori concomitent, materii bazate în mare măsură pe teoria selecției naturale și ma­terii precum religia, care explică apariția omului prin creația lui Dumnezeu; 2) pe de altă parte, ro­lul jucat de educația religioasă din două pers­pec­ti­ve. Prima este cantitativă: numărul de ore alocate de-a lungul procesului de formare a elevilor, com­parat cu alte discipline. În economia planului de învățământ, 13 ani de predare constantă, o oră pe săp­tămână, săptămână de săptămână, reprezintă o investiție de timp dublă față de cea alocată pre­dării istoriei, care intervine în programă cu patru ani mai târziu, de 12 ori mai mare față de filosofie sau logică, cărora nu li se consacră decât un an din totalul celor 13. A doua perspectivă este cea ca­litativă: contribuția la modelarea unui anume tip de comportament în cadrul societății, asi­mi­la­rea unui set de valori etice, în ameliorarea mo­de­lului de cetățean în proiectul de societate con­tem­po­ran. Or, în această ultimă chestiune în mod spe­cial, e greu de argumentat fără drept de apel că societățile formal mai religioase răspund mai bine astăzi provocărilor ridicate de conturarea unui pro­fil moral înalt al cetățenilor.

 

Termenul-limită de 6 martie a fost fixat de Mi­nis­te­rul Educației pentru prima rundă de opțiuni pentru ora de religie în școli, potrivit unui ca­len­dar care a trebuit să ia în calcul și data de 9 mar­tie - când se împlinesc 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei, dată începând de la care prevederea declarată neconstituțională își în­cetează efectele juridice - și constrângerile le­gate de proiecțiile de norme pentru anul școlar 2015-2016.

 

Biserica a câștigat în mod evident la puncte în aceas­tă confruntare. Cei aproape 90% din elevi ca­re au optat pentru continuarea educației religioase pot fi acum folosiți de BOR ca argument pentru multe alte proiecte care implică în pri­mul rând sprijin de la bugetul de stat. Ministrul a și spus-o, deja, pe 6 mar­tie: „Procentul este unul foarte mare, ceea ce înseamnă că dezbaterile pe te­ma predării religiei în școli s-au do­vedit a nu fi o problemă reală“.

 

Consecințele acestei consultări ad-hoc sunt însă, mai presus de numere, po­litice și simbolice. În dezbaterea pu­bli­că preliminară, adversarii predării re­li­giei în școală au fost adesea identificați cu specia dușmanilor poporului ro­mân „creștin de mii de ani“ (formula, oricât de incredibilă ar fi, a apărut în presă în ultimele zile). În campania de informare în școli, în timpul scurt aflat la dispoziție, părinților li s-a co­mu­nicat că alternativa la orele de re­li­gie nu e clară, că elevii s-ar putea tre­zi într-un fel de zonă gri a dis­ci­pli­ne­lor opționale nedeterminate, cu fe­res­tre inconfortabile în orar. Că, pe de al­tă parte, există încă o neclaritate ju­ri­di­că a situației. În general, mesajul dat de școli părinților a fost de descurajare a unei opțiuni diferite, din rațiuni și cu argumente complet distincte de ce­le invocate în spațiul public de apă­ră­torii disciplinei. Au existat, cu alte cu­vinte, două căi de „atac“: mesajul pu­blic general și mesajul administrativ. Unul de culpabilizare și damnare, al­tul de orientare practică și de opțiune așa-zis pragmatică.

 

Predarea religiei în școli apare în aces­te condiții mai puțin o problemă le­ga­tă de religie, cât de influență, de pu­te­re, de relevanță simbolică într-o so­cie­tate aflată într-o perpetuă criză de în­credere, în raport cu instituțiile tra­di­țio­nale ale democrației. Iar opțiunea ma­joritară pentru ore de religie, deși a rezultat mai puțin din argumentele vehiculate în general în spațiul public (educarea spiritului religios, conștiință morală, spirit de solidaritate etc.) și mai mult din considerente ad­mi­nis­tra­tive (orar, alternative de opționale ine­xistente sau slab reprezentate) va cons­titui de acum încolo argumentul im­batabil pentru închiderea dez­ba­te­rii. Ministerul se grăbește să răsufle ușu­rat: s-a achitat de dificila sarcină pe care Curtea Constituțională i-a pus-o în brațe. Iese basma curată dintr-o si­tuație care ar fi putut periclita spri­ji­nul ulterior al Bisericii în diferite si­tua­ții politice interesante, cum sunt, de pildă, perioadele electorale. Rezolvă din­tr-un condei problema normelor pro­fesorilor de religie - mai puține bă­tăi de cap pentru anii care vin.

 

Ministerul consideră, simplist, su­biec­tul închis, când dezbaterea nu ar tre­bui decât să înceapă. Pentru că, în acest stadiu, nu este decât un alt mod de afir­mare a unei probleme recurente a mo­der­nității românești: formele fără fond. Suntem, nu-i așa, un popor ex­trem de religios: o dovedesc bisericile construite, majoritatea covârșitoare a pă­rinților care-și doresc multă edu­ca­ție religioasă pentru copiii lor. Cine mai are răbdare și timp să zgârie acest strat superficial și înșelător al sta­tis­ti­ci­lor și să le pună față în față cu fe­no­mene teo­retic incompatibile cu atâta reli­gio­zi­tate exhibată public și la ore de vârf - corupția, minciuna, fal­si­ta­tea, in­to­le­ranța, ipocrizia, agresi­vi­ta­tea, vul­ga­r­i­tatea, dominante, până una-alta, în spa­țiul public românesc?

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22