Tot înainte cu partidul-stat

Mai mult decât oricând, regimul politic actual vrea cu tot dinadinsul să-și păstreze o aură de respectabilitate populară. Vrea să se impună corupând instrumentele unui sistem pe care-l maimuțărește, fără să-l poată înțelege.

Recursul la parlament pare a fi arma cea mai eficace inventată de USL de câțiva ani încoace, cu sprijinul consecvent, deși une­ori involuntar, oferit de PDL. Un Legislativ lipsit de personalitate, slă­bit și discreditat, expus in­stabilității opțiunilor po­li­tice, care a răsturnat ma­jo­rități și a pus sub semnul în­trebării supraviețuirea sta­­­­tului de drept. Paradoxal, deținătoarea fără drept de apel a legitimității de­mo­cratice, puterea legislativă, a fost transformată în in­strument al uzurpării aces­teia.

Recentele discuții privind împărțirea zo­nelor de influență și a colegiilor din te­ritoriu arată cât de mică este de fapt do­rința de schimbare a liderilor politici ro­mâni și cât de mult convine menținerea par­lamentului într-o relație de subor­do­nare față de funcționarea de tip oligarhic a partidelor politice de la noi. Sistemul de distribuire a locurilor eligibile, combinat cu imposibilul sistem de vot, transformă orice încercare de reformare a par­la­men­tului într-una sortită, de la bun început, eșecului.

În tabloul dezolant al unui parlament care a abdicat de mult de la misiunea sa cons­tituțională, ideile năstrușnice ale primului ministru Victor Ponta legate de un even­tual control parlamentar exercitat asupra CSM nici nu ar mai trebui să surprindă. Lectura bizară pe care președintele PSD o face, nu de-acum, ci de ani buni, par­la­mentarismului în contextul social-de­mo­crației pe care susține că a îmbrățișat-o i-a aruncat re­cent în confuzie și pe co­legii europeni, neobișnuiți cu jongleriile ideologice ale politicienilor români. Chiar și ale acelor politicieni atât de pătrunși de fiorul civic, încât votau chiar înainte de 18 ani, cum pretinde a fi făcut Victor Ponta.

O nouă etapă a agresiunii așa-zis par­la­mentare se pregătește săptămâna aceasta împotriva televiziunii publice. Parcă ni­ciodată curățenia politică nu a arătat atât de radical și nu s-a făcut atât de fără as­cunzișuri cum se anunță a fi marea epu­rare de la TVR. Așa-numita depolitizare a televiziunii publice, începută cu des­fiin­țarea TVR Info, continuată cu decapitarea TVR Cultural, e parte a începutului de cam­panie, așa cum pe partea cealaltă se face marea împărțeală a colegiilor unde se vor aleși sau realeși membrii celui mai jalnic parlament din istoria post­decem­bristă a României. Nu întâmplător, co­mi­siile care se ocupă cu igienizarea tele­vi­ziunii publice s-au constituit sub pavăza parlamentară, ca o garanție suplimentară a „corectitudinii“ și „caracterului im­par­țial“ al selecției de cadre.

Cum se poate însă îmbrăca una dintre cele mai evidente încercări de aservire politică a postului public în demersul jurnalistic de selectare a competențelor? Cine poate în mod onest crede că o comisie din care face parte Răzvan Theodorescu, de pildă, fost președinte director-general al te­le­vi­ziunii publice, va judeca imparțial ca­li­tatea unui angajat la departamentul de știri? Se uită prea ușor dificultățile „teh­nice“ insurmontabile de care se izbea TVR în martie-iunie 1990, când la conducerea televiziunii, unică sursă de informare cu acoperire națională la acea vreme, se afla tot Răzvan Theodorescu. Pe vremea aceea, nu banii păreau a fi impedimentul în calea informării, ci fenomenele meteorologice inex­plicabile, ceață subită în Piața Vic­to­riei sau la Universitate, care făcea im­po­sibilă filmarea demonstrațiilor anti­gu­ver­namentale.

În componența faimoaselor comisii fi­gu­rează și alte nume de politicieni, Mădălin Voicu, Cristian Ţopescu, toţi de la USL, de foști directori generali ai TVR, chemați acum să facă menajul pentru USL, înainte de startul în marea campanie. În cazul unora, surpriza e neplăcută, în cazul al­tora – inexistentă. Stăruie impresia ge­nerală, confirmată de mulți angajați ai te­leviziunii publice care-și fac meseria aco­lo, bine și de ani buni, fără stagii inter­mediare bine remunerate la televiziuni private, fără scandaluri și servituți po­litice, că ceea ce e pe cale să se petreacă în viitorul apropiat în TVR nu are un echivalent postdecembrist. Trăim în zodia premierelor negre, din care nu ne re­ve­nim decât pentru a intra într-altă piesă, la fel de tristă.

Regimul Năstase inventase pentru punerea la punct a planului la politizări re­bo­te­zarea numelor de instituții publice. La adă­postul formal al unei instituții noi, con­cedierile sau angajările se puteau face ne­stingherit. Guvernarea PDL a perfecționat sistemul, fără să inoveze radical. S-a mul­țumit să meargă pe drumul deja deschis și pe calea cea mai ușoară, deja verificată de o practică de câțiva ani. A împins poate și mai departe amploarea politizării, mai cu seamă în administrația publică locală. Cum se întâmplă adesea în asemenea ca­zuri, creația i s-a întors împotrivă, pentru că, la alegerile locale, o parte din clientela prevăzută să susțină construcția gu­ver­na­mentală s-a reorientat, după modelul bu­nilor parlamentari, către orizonturi mai pro­mițătoare.

Fenomenul la care asistăm acum este însă unul fără precedent, pentru că, mai mult decât oricând, regimul politic actual vrea cu tot dinadinsul să-și păstreze o aură de respectabilitate populară. Vrea să se im­pună corupând instrumentele unui sistem pe care-l maimuțărește, fără să-l poată înțelege. //